legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ · 91 · 2003

ORDONANŢA nr. 91 din 28 august 2003 privind stingerea unor obligaţii de plată ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România şi ale personalului acestora

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 45969

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANTA nr. 91 din 28 august 2003  privind stingerea unor obligaţii de plată ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România şi ale personalului acestora     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 31 august 2003     În temeiul art. 107 din Constituţie şi al  art. 1 pct. II.2 din Legea nr. 279/2003  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,  Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.   
				 + 
			  Articolul 1     Se anulează obligaţiile de plată către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" a sumelor reprezentând chirii restante, facturate şi neachitate, împreună cu dobânzile şi penalităţile aferente acestora, datorate de Ambasada Republicii Islamice Iran pe anul 2003, pentru imobilul situat în municipiul Bucureşti, bd. Lascar Catargiu nr. 39, sectorul 1, şi de Ambasada Republicii Federative a Braziliei pe perioada iunie 2000 - martie 2001, pentru imobilul situat în municipiul Bucureşti, str. Praga nr. 11, sectorul 1.     
				 + 
			  Articolul 2     Se anulează obligaţia de plată a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată nefacturata, aferentă chiriilor facturate misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, precum şi personalului acestora, împreună cu dobânzile şi penalităţile aferente, pentru perioadele ianuarie-august 1998 şi din ianuarie 2000 până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.     
				 + 
			  Articolul 3         (1) Se anulează obligaţia de plată a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, precum şi a personalului acestora a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată facturată şi neachitata, aferentă chiriilor facturate de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" pe anul 2003.   ...        (2) Corectarea taxei pe valoarea adăugată anulate conform alin. (1) se va efectua prin emiterea unui nou document cu valorile înscrise cu semnul minus, în care se va menţiona numărul documentului corectat, şi concomitent se va emite un nou document fără taxa pe valoarea adăugată.   ...       
				 + 
			  Articolul 4     Cuantumurile obligaţiilor de plată anulate conform art. 1-3 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.  PRIM-MINISTRU  ADRIAN NASTASE  Contrasemnează:  ----------------  Ministrul pentru coordonarea  Secretariatului General al Guvernului,  Petru Şerban Mihailescu  p. Ministrul afacerilor externe,  Cristian Diaconescu,  secretar de stat  p. Ministrul finanţelor publice,  Gheorghe Gherghina,  secretar de stat  Bucureşti, 28 august 2003.  Nr. 91.  -------   

Preluat: 2026-09-24T15:17:54.843748+00:00 · SHA256: f1c662cf856d98ce7a5c90ebb16d30cb24730794850cd7024f82b6650c845e83