legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 987 · 2003

HOTĂRÂRE nr. 987 din 22 august 2003 privind trecerea unor imobile în domeniul public al municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor acestuia

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 46071

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 987 din 22 august 2003  privind trecerea unor imobile în domeniul public al municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor acestuia     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2003     În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 8 alin. (1), al art. 9 alin. (1) şi al  art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al  art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001  privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,  Guvernul României adopta prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Se aprobă trecerea unor imobile, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1-6 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului în domeniul public al statului.   ...        (2) Se aprobă trecerea imobilelor prevăzute la alin. (1) în domeniul public al municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit anexelor nr. 1-6.   ...       
				 + 
			  Articolul 2     Trecerea în domeniul public al municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti a imobilelor prevăzute la art. 1, utilizate în prezent de către acestea, se face prin încheierea cu Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" a unor acte adiţionale la protocoalele încheiate în baza  Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/2001  privind transmiterea temporară a unor imobile, situate în municipiul Bucureşti, din administrarea Regiei Autonome "Locato" în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 14 iunie 2001, aprobată prin  Legea nr. 721/2001 .  PRIM-MINISTRU  ADRIAN NASTASE  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul pentru coordonarea  Secretariatului General al Guvernului,  Petru Şerban Mihailescu  Ministrul administraţiei şi internelor,  Ioan Rus  Ministru delegat pentru administraţia publică,  Gabriel Oprea  Ministrul finanţelor publice,  Mihai Nicolae Tanasescu  Bucureşti, 22 august 2003.  Nr. 987.     
				 + 
			  Anexa 1                                       DATELE DE IDENTIFICARE             a imobilelor care trec în domeniul public al municipiului                 Bucureşti şi în administrarea Consiliului local al                       sectorului 1 al municipiului Bucureşti    ──┬───────────┬────────────────────┬─────────────┬──────────────────────────────  Nr│ Locul unde│ Persoana juridică  │Persoana     │  Caracteristicile tehnice    │este situat│ de la care se      │juridică     │     ale imobilului  c │ imobilul  │ transmite imobilul │la care se   │  r │ care se   │                    │transmite    │  t │ transmite │                    │imobilul     │  ──┴───────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   1. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 115,15 mp  str. Al.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Constantinescu│tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 114,83 mp  nr. 46-48,    │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 1, ap.6, │                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   2. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 114,15 mp  str. Al.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Constantinescu│tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 113,83 mp  nr. 46-48,    │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 1, ap.7, │                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   3. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 117,40 mp  str. Al.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Constantinescu│tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 117,07 mp  nr. 46-48,    │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 2, ap.10,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   4. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 52,75 mp  str. Al.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Constantinescu│tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 52,60 mp  nr. 46-48,    │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 2, ap.12,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   5. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 130,25 mp  str. Nicolae  │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Iorga         │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 3,36 mp  nr. 22,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 4, ap.15,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   6. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 4 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 89,60 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 21,27 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 3, ap.23,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   7. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 4 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 89,60 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 21,27 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.39,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   8. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 4 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 89,60 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 21,27 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 8, ap.43,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   9. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 64,35 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 20,97 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 1, ap. 2,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  10. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 64,45 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 21,01 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 1, ap. 3,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  11. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 64,50 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 21,02 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 2, ap. 7,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  12. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 64,33 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 20,97 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 3, ap.12,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  13. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 71,98 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 23,46 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 4, ap.19,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  14. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 1 camera  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 36,37 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 11,85 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 5, ap.25,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  15. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 4 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 104,20 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 17,92 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 3, ap.15,│                    │sectorului 1 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┴────────────────────┴─────────────┴──────────────────────────────      
				 + 
			  Anexa 2                                       DATELE DE IDENTIFICARE             a imobilelor care trec în domeniul public al municipiului                 Bucureşti şi în administrarea Consiliului local al                       sectorului 2 al municipiului Bucureşti    ──┬───────────┬────────────────────┬─────────────┬──────────────────────────────  Nr│ Locul unde│ Persoana juridică  │Persoana     │  Caracteristicile tehnice    │este situat│ de la care se      │juridică     │     ale imobilului  c │ imobilul  │ transmite imobilul │la care se   │  r │ care se   │                    │transmite    │  t │ transmite │                    │imobilul     │  ──┴───────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   1. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 78,20 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 18,56 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 1, ap.17,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   2. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 75,35 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 17,89 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 4, ap.26,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   3. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 78,80 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 18,70 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 4, ap.29,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   4. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 80,70 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 19,15 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 5, ap.32,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   5. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 78,80 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 18,70 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 8, ap.45,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   6. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 89,40 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 21,22 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 9, ap.47,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   7. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 78,80 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 18,70 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 9, ap.49,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   8. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 79,54 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 25,92 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 1, ap. 1,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   9. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 79,72 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 25,98 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 2, ap. 6,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  10. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 66,47 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 21,66 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.33,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  11. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 1 camera  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 44,20 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 7,60 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 3, ap.14,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  12. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 4 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 104,20 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 17,92 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 4, ap.19,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  13. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 1 camera  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 44,20 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 7,60 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 5, ap.22,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  14. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 85,25 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 14,66 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 6, ap.24,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  15. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 1 camera  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 45,45 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 7,82 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 6, ap.26,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  16. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 4 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 106,60 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 18,33 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 6, ap.27,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  17. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 85,25 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 14,66 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.28,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  18. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 1 camera  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 44,25 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 7,61 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.29,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  19. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 1 camera  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 45,45 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 7,82 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.30,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  20. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 53,90 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 9,26 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 8, ap.33,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  21. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 109,20 mp  str. Nicolae  │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Racota        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 43,77 mp  nr. 12-14,    │Protocolului de Stat│local al     │  parter, ap. 1,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  22. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 101,25 mp  str. Nicolae  │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Racota        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 40,58 mp  nr. 12-14,    │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 2, ap. 6,│                    │sectorului 2 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  23. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 53,65 mp  str. Aurel    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Vlaicu        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 6,69 mp  nr. 147,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 1, ap.51,│                    │sectorului 2 │  sector 2      │                    │             │  ──────────────┴────────────────────┴─────────────┴──────────────────────────────      
				 + 
			  Anexa 3                                       DATELE DE IDENTIFICARE             a imobilelor care trec în domeniul public al municipiului                 Bucureşti şi în administrarea Consiliului local al                       sectorului 3 al municipiului Bucureşti    ──┬───────────┬────────────────────┬─────────────┬──────────────────────────────  Nr│ Locul unde│ Persoana juridică  │Persoana     │  Caracteristicile tehnice    │este situat│ de la care se      │juridică     │     ale imobilului  c │ imobilul  │ transmite imobilul │la care se   │  r │ care se   │                    │transmite    │  t │ transmite │                    │imobilul     │  ──┴───────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   1. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 75,35 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 17,89 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 5, ap.30,│                    │sectorului 3 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   2. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 75,35 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 17,89 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 8, ap.42,│                    │sectorului 3 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   3. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 71,75 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 23,38 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 6, ap.28,│                    │sectorului 3 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   4. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 63,65 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 20,74 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.34,│                    │sectorului 3 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   5. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 86,00 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 14,79 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 5, ap.20,│                    │sectorului 3 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┴────────────────────┴─────────────┴──────────────────────────────      
				 + 
			  Anexa 4                                       DATELE DE IDENTIFICARE             a imobilelor care trec în domeniul public al municipiului                 Bucureşti şi în administrarea Consiliului local al                       sectorului 4 al municipiului Bucureşti    ──┬───────────┬────────────────────┬─────────────┬──────────────────────────────  Nr│ Locul unde│ Persoana juridică  │Persoana     │  Caracteristicile tehnice    │este situat│ de la care se      │juridică     │     ale imobilului  c │ imobilul  │ transmite imobilul │la care se   │  r │ care se   │                    │transmite    │  t │ transmite │                    │imobilul     │  ──┴───────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   1. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 79,91 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 26,04 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.31,│                    │sectorului 4 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   2. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 2 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 66,50 mp  B-dul Ion     │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Mihalache     │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 21,67 mp  nr. 125,      │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.32,│                    │sectorului 4 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   3. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 4 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 106,60 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 18,33 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.31,│                    │sectorului 4 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┴────────────────────┴─────────────┴──────────────────────────────      
				 + 
			  Anexa 5                                       DATELE DE IDENTIFICARE             a imobilelor care trec în domeniul public al municipiului                 Bucureşti şi în administrarea Consiliului local al                       sectorului 5 al municipiului Bucureşti    ──┬───────────┬────────────────────┬─────────────┬──────────────────────────────  Nr│ Locul unde│ Persoana juridică  │Persoana     │  Caracteristicile tehnice    │este situat│ de la care se      │juridică     │     ale imobilului  c │ imobilul  │ transmite imobilul │la care se   │  r │ care se   │                    │transmite    │  t │ transmite │                    │imobilul     │  ──┴───────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   1. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 86,00 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 14,79 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 3, ap.12,│                    │sectorului 5 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   2. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 86,00 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 14,79 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 4, ap.16,│                    │sectorului 5 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────   3. Municipiul│Statul român, din   │Municipiul   │- 4 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 104,20 mp  str. Edgar    │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Quinet        │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 17,92 mp  nr. 10,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 5, ap.23,│                    │sectorului 5 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┴────────────────────┴─────────────┴──────────────────────────────      
				 + 
			  Anexa 6                                       DATELE DE IDENTIFICARE             a imobilelor care trec în domeniul public al municipiului                 Bucureşti şi în administrarea Consiliului local al                       sectorului 6 al municipiului Bucureşti    ──────────────┬────────────────────┬─────────────┬──────────────────────────────     Locul unde │ Persoana juridică  │Persoana     │  Caracteristicile tehnice    este situat │ de la care se      │juridică     │     ale imobilului     imobilul   │ transmite imobilul │la care se   │     care se    │                    │transmite    │     transmite  │                    │imobilul     │  ──────────────┼────────────────────┼─────────────┼──────────────────────────────  Municipiul    │Statul român, din   │Municipiul   │- 3 camere  Bucureşti,    │administrarea Regiei│Bucureşti, în│● suprafaţa utila = 80,70 mp  str. Gh.      │Autonome "Adminis-  │administrarea│● cota indiviză de teren  Magheru       │tratia Patrimoniului│Consiliului  │  = 19,15 mp  nr. 24,       │Protocolului de Stat│local al     │  etaj 7, ap.40,│                    │sectorului 5 │  sector 1      │                    │             │  ──────────────┴────────────────────┴─────────────┴──────────────────────────────   -------   

Preluat: 2026-09-24T15:25:42.490671+00:00 · SHA256: af7f61bb9d4fd85b4728a45577ef66b3e85c9751aa279b30271c70084a223100