Legislație națională
ORDIN · 4789 · 2003
ORDIN nr. 4.789 din 1 septembrie 2003 privind măsuri de aplicare şi corelare a planului-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional, liceal - filiera tehnologică şi postliceal cu structura anului şcolar 2003-2004
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Educa?iei, Cercetării ?i Tineretului · ID sursă 46174
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 4.789 din 1 septembrie 2003 privind măsuri de aplicare şi corelare a planului-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional, liceal - filiera tehnologică şi postliceal cu structura anului şcolar 2003-2004 EMITENT MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 10 septembrie 2003 În baza dispoziţiilor Legii învăţământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 268/2003 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 , în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 741/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului emite prezentul ordin. + Articolul 1 (1) Se aprobă ca stagiul de 10 săptămâni de instruire practica comasata la anul I şcoala de arte şi meserii să fie planificat de fiecare unitate şcolară în parte, în funcţie de prevederile contractului/convenţiei de colaborare cu partenerii sociali. ... (2) Se aprobă ca încheierea mediei unui modul care se finalizează pe parcursul anului să se facă în momentul finalizarii modulului, fiind considerată media anuală a modulului. ... (3) Se aprobă ca încheierea mediei stagiului de 10 săptămâni de instruire practica să se facă în momentul finalizarii acestuia, fiind considerată medie anuală. ... (4) Calculul normelor didactice la şcoala de arte şi meserii se face prin raportare la numărul de 36 de săptămâni stabilit prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.113/2003 cu privire la structura anului şcolar 2003-2004. ... + Articolul 2 La şcoala de ucenici, anul II, se aproba organizarea procesului de învăţământ astfel: ● 26 de săptămâni cursuri mixte - teoretice şi practice; ● 10 săptămâni instruire practica comasata. + Articolul 3 La şcoala profesională, anii II şi III, se aproba organizarea procesului de învăţământ astfel: 1. Pentru anul II, şcoala profesională: ● 31 de săptămâni de pregătire teoretică şi practica; ● 5 săptămâni de practica comasata. 2. Pentru anul III, şcoala profesională: ● 31 de săptămâni de pregătire teoretică şi practica; ● 5 săptămâni de practica comasata (din care doua săptămâni de practica se aloca în vederea elaborării proiectului de specialitate). + Articolul 4 Pentru liceu, filiera tehnologică, se aproba organizarea procesului de învăţământ astfel: 1. Pentru clasa a IX-a: ● 36 de săptămâni de pregătire teoretică şi practica. 2. Pentru clasa a X-a: ● 33 de săptămâni de pregătire teoretică şi practica; ● 3 săptămâni de pregătire practica comasata. 3. Pentru clasa a XI-a: ● 32 de săptămâni de pregătire teoretică şi practica; ● 4 săptămâni de pregătire practica comasata. 4. Pentru clasa a XII-a: ● 32 de săptămâni de pregătire teoretică şi practica; ● 4 săptămâni de pregătire practica comasata (din care doua săptămâni se aloca în vederea elaborării proiectului de specialitate). + Articolul 5 Pentru toate specializările de la şcoala postliceala şi pentru specializările de la şcoala de maiştri, ale căror planuri de învăţământ au fost aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.289/2001 , Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.475/2002 şi Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 4.611/2003 , se aproba organizarea procesului de învăţământ astfel: 1. Pentru specializările pentru care este prevăzută practica comasata/instruire practica: ● se repartizează suplimentar încă doua săptămâni de practica comasata/instruire practica; ● la anii terminali cele doua săptămâni repartizate suplimentar se aloca în vederea elaborării proiectului de specialitate. 2. Pentru specializările a căror structura cuprinde continuturi de aprofundare şi care nu au prevăzută practica comasata/instruire practica: ● la anii terminali se aloca suplimentar doua săptămâni în vederea elaborării proiectului de specialitate; ● pentru ceilalţi ani se măreşte corespunzător numărul de ore la disciplinele/modulele a căror structura cuprinde continuturi de aprofundare a pregătirii de specialitate; ● modalitatea alocării/creşterii numărului de ore la disciplinele/modulele a căror structura cuprinde continuturi de aprofundare a pregătirii de specialitate se stabileşte de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, la propunerea catedrei de specialitate în urma consultării partenerilor sociali. + Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 7 Direcţia generală pentru învăţământ preuniversitar, Direcţia generală evaluare, prognoze, strategii şi programe pentru învăţământ preuniversitar, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ vor duce la îndeplinire prezentul ordin. Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Alexandru Athanasiu Bucureşti, 1 septembrie 2003. Nr. 4.789. -------
Preluat: 2026-09-25T09:41:09.462849+00:00 · SHA256: 5647c400a153114debf18bcbee7755e0b00497f2869f3a305f34a83dac2d8b84