legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1325 · 2003

HOTĂRÂRE nr. 1.325 din 13 noiembrie 2003 privind transmiterea unui sector de drum judeţean din domeniul public al judeţului Braşov şi din administrarea Consiliului Judeţean Braşov în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale în condiţiile legii, precum şi încadrarea acestui sector de drum în categoria funcţională a drumurilor naţionale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 48022

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 1.325 din 13 noiembrie 2003  privind transmiterea unui sector de drum judeţean din domeniul public al judeţului Braşov şi din administrarea Consiliului Judeţean Braşov în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale în condiţiile legii, precum şi încadrarea acestui sector de drum în categoria funcţională a drumurilor naţionale     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 26 noiembrie 2003     În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 9 alin. (2), al  art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al  art. 12, 13 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997  privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (5) şi al  art. 3 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003  pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România",  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă transmiterea sectorului de drum, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al judeţului Braşov şi din administrarea Consiliului Judeţean Braşov în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, în conformitate cu prevederile  Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997  privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.     
				 + 
			  Articolul 2     Patrimoniul Consiliului Judeţean Braşov se diminuează cu valoarea sectorului de drum transmis conform art. 1.     
				 + 
			  Articolul 3     Predarea-preluarea sectorului de drum prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Judeţean Braşov şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.     
				 + 
			  Articolul 4     Sectorul de drum preluat conform art. 1 se încadrează în categoria funcţională a drumurilor naţionale şi va avea indicativul DN 1E, potrivit anexei.     
				 + 
			  Articolul 5     Anexele nr. 1 şi 2 la  Hotărârea Guvernului nr. 540/2000  privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.  PRIM-MINISTRU  ADRIAN NĂSTASE  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul transporturilor,  construcţiilor şi turismului,  Miron Tudor Mitrea  Ministrul administraţiei şi internelor,  Ioan Rus  Ministru delegat  pentru administraţia publică,  Gabriel Oprea  Ministrul finanţelor publice,  Mihai Nicolae Tănăsescu  Bucureşti, 13 noiembrie 2003.  Nr. 1.325.     
				 + 
			  Anexă     DATELE DE IDENTIFICARE  a sectorului de drum care se transmite din domeniul public al  judeţului Braşov şi din administrarea Consiliului Judeţean Braşov  în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului  Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea  realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri  Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional  în domeniul administrării drumurilor naţionale şi care se  încadrează în categoria funcţională a drumurilor naţionale                       
					 
				  Denumirea sectorului de drum  Poziţia din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2002  Persoana juridică de la care se transmite sectorul de drum  Persoana juridică la care se transmite sectorul de drum  Lungimea totală (km) şi poziţiile kilometrice  Indicativul vechi  Indicativul nou    
					 
				  DJ 101H Braşov-Poiana Braşov-Râşnov  Nr. de inventar: 22 Cod de clasificare: 1.3.7.2  Judeţul Braşov, din administrarea Consiliului Judeţean Braşov  Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.  22,100 Km 0+000- 22+100  DJ 101H  DN 1E     ------------   

Preluat: 2026-09-25T11:17:21.828035+00:00 · SHA256: 5b04c98bfa9450005747e58d189de503d9f47fe8324ca525bdbd630a8c46cb73