Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1424 · 2003
HOTĂRÂRE nr. 1.424 din 4 decembrie 2003 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2007)
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 48532
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 1.424 din 4 decembrie 2003 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2007) EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 905 din 18 decembrie 2003 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, având în vedere art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 573/1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + Articolul UNIC Se aprobă Strategia naţionala în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2007), prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Alexandru Cristian Strenc p. Directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, Adrian Ghimpu Ministrul economiei şi comerţului, Dan Ioan Popescu Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Alexandru Athanasiu Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informatiei, Dan Nica Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie, Eugen Ovidiu Chirovici Bucureşti, 4 decembrie 2003. Nr. 1.424. + Anexa STRATEGIA NAŢIONALA în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2007) 1. Prevederi generale Proprietatea intelectuală, privită sub cele doua componente ale sale, proprietatea industriala, pe de o parte, şi drepturile de autor şi drepturile conexe, pe de altă parte, este una dintre parghiile de baza ale dezvoltării economice, sociale şi culturale a naţiunii. În acest context se poate aprecia ca protecţia drepturilor de proprietate intelectuală este de o mare importanţa, esenta, scopul şi finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligentei umane şi în acelaşi timp garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs. Strâns legată de acest domeniu este activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare, care constituie o componenta strategica, hotărâtoare pentru dezvoltarea economică şi pentru progresul social. Astfel, ştiinţa, tehnologia şi inovarea reprezintă domenii care generează constant progres tehnologic, asigurând durabilitatea dezvoltării şi competitivitatea economică de perspectiva a României. Totodată inovarea şi transferul tehnologic sunt soluţii pentru rezolvarea problemelor economice şi pentru innoirea permanenta a tehnologiilor necesare prin racordarea cercetării româneşti la cerinţele şi presiunile unei pieţe libere, în expansiune, în contextul globalizarii. În procesul de infaptuire a reformei în domeniul proprietăţii intelectuale se va tine cont de problemele sociale şi economice, în special în legătură cu transferul tehnologic, comerţul electronic, biotehnologiile şi tehnologia informatiei. De asemenea, se impune o reorientare în ceea ce priveşte schimburile tehnologice şi noile modele de gestiune economică apte sa includă problematica proprietăţii intelectuale ca element de coeziune economică între marii producători şi întreprinderile mici şi mijlocii capabile să facă faţa noilor provocari. Analizele instituţionale şi de specialitate care au fundamentat elaborarea prezentei strategii au condus la concluzia ca o asemenea abordare novatoare a problematicii este necesară în promovarea protecţiei proprietăţii intelectuale în România. Pentru a fundamenta în mod unitar şi coerent acţiunile sectoriale şi reglementările specifice ale instituţiilor care au responsabilităţi în realizarea, protecţia şi valorificarea creaţiilor intelectuale în România, prezenta strategie identifica obiectivele majore, precum şi măsurile necesare îndeplinirii acestor obiective. În concordanta cu obiectivele Programului de guvernare şi ale strategiilor sectoriale şi pe baza contribuţiilor instituţiilor care au competente în domeniul proprietăţii, a fost elaborata prezenta strategie. 2. Situaţia actuala în domeniul proprietăţii intelectuale 2.1. Cadrul instituţional şi legislativ În România, asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale se realizează în principal prin doua instituţii de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - în domeniul proprietăţii industriale - şi Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor - în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe. În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 573/1998 , Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este organul de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, cu autoritate unica pentru asigurarea protecţiei proprietăţii industriale, care elaborează şi supune spre aprobare Guvernului strategia dezvoltării protecţiei proprietăţii industriale în România şi aplica politica Guvernului în domeniu. Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor este organizat şi funcţionează, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 758/2003 , ca organ de specialitate în subordinea Guvernului, cu autoritate unica pe teritoriul României în ceea ce priveşte evidenta, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe. Acordarea asistenţei de specialitate în domeniul proprietăţii industriale şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice române sau străine interesate în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci se asigura prin consilieri în proprietate industriala, organizaţi în cadrul Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industriala din România în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industriala, republicată. Instituţiile implicate în elaborarea Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale sunt: Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informatiei, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţia Naţionala pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie, Autoritatea Naţionala a Vamilor, Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Comerţului, Camera Naţionala a Consilierilor în Proprietate Industriala din România, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti. Politica guvernamentală în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovarii urmăreşte intensificarea proceselor de inovare şi creşterea calităţii şi competitivitatii produselor şi serviciilor oferite de întreprinderile româneşti. Instrumentul prin care se realizează politica guvernamentală în domeniu este Planul naţional pentru cercetare, dezvoltare şi inovare (PNCDI), coordonat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Prin înfiinţarea Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperatie (MIMMC) conform Hotărârii Guvernului nr. 15/2001 , cu modificările şi completările ulterioare, s-a concretizat recunoaşterea funcţiei economice şi sociale pe care acest sector o are în dezvoltarea economică a tarii. Ca urmare a procesului de reorganizare a Guvernului activitatea MIMMC a fost preluată de Agenţia Naţionala pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie (ANIMMC), aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea directa a primului-ministru, conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 90/2003 , şi ale Hotărârii Guvernului nr. 753/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie. ANIMMC a preluat activitatea de la MIMMC, păstrând aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi şi, în principal, de elaborare a strategiei şi politicilor de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), de elaborare, de implementare şi monitorizare de programe pentru sectorul IMM, de elaborare a legislaţiei în domeniu. Departamentele care funcţionează în cadrul ANIMMC cu scopuri specifice în dezvoltarea activităţilor şi responsabilităţilor enumerate sunt: Direcţia strategii şi politici pentru întreprinderi mici şi mijloci şi integrare europeană, Direcţia de evaluare, implementare şi monitorizare programe pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperare internationala, Direcţia strategii, politici şi programe pentru comerţ interior şi Direcţia strategii, politici şi programe pentru cooperatie. Importanţa sectorului IMM în economie este subliniata de faptul ca peste 42% din forta de muncă angajata la nivelul întregii economii lucrează în acest sector. De asemenea, peste 46% din totalul cifrei de afaceri din economie este realizată de IMM, iar peste 28% din volumul total al creditului a fost directionat către acest sector. Măsurile şi programele de încurajare şi sustinere a activităţii IMM, precum şi cele de constientizare a importantei proprietăţii intelectuale în rândul acestora sunt prioritati ale Programului de guvernare. Initiativele de promovare ale sectorului vizează creşterea competitivitatii IMM într-o piaţa concurentiala în care este vitala orientarea pe piaţa, cunoaşterea concurentei şi perfecţionarea abilităţilor şi capacităţilor manageriale; de aceea preocuparile ANIMMC s-au orientat spre dezvoltarea de programe naţionale multianuale destinate dezvoltării sectorului, ale căror componente au ca scop atingerea obiectivelor menţionate. Astfel, programele naţionale multianuale pe perioada 2002-2007, în derulare, sunt: - Programul naţional multianual de sustinere a investiţiilor realizate de către întreprinderi nou-înfiinţate şi microintreprinderi, precum şi a investiţiilor de modernizare/ retehnologizare a IMM; - Programul naţional multianual pentru susţinerea accesului IMM la servicii de instruire şi consultanţa; - Programul naţional multianual de sprijinire a IMM în dezvoltarea exportului; - Programul naţional multianual pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale - EMPRETEC; - Programul pentru organizarea Targului pentru IMM. Protecţia drepturilor de proprietate industriala este reglementată, în principal, prin următoarele legi speciale: Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, republicată, Legea nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 383/2002 , Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. Protecţia dreptului de autor şi a drepturilor conexe este reglementată de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care reprezintă legea-cadru în domeniu, şi de doua acte normative complementare care cuprind măsuri destinate combaterii fenomenului pirateriei, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 45/2000 privind unele măsuri pentru combaterea producerii şi comercializării neautorizate a fonogramelor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 624/2001 , şi Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, aprobată şi modificată prin Legea nr. 213/2002 . Alte reglementări ale drepturilor de proprietate intelectuală sunt cuprinse în: Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vamuire, cu modificările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 299-301 din Codul penal. 2.2. Stimulente în sprijinul dezvoltării proprietăţii intelectuale Legislaţia în vigoare oferă stimulente în sectoarele principale pentru dezvoltarea activelor de proprietate industriala. Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora prevede o serie de reduceri de taxe pentru procedurile legale de protecţie a obiectelor de proprietate industriala, în funcţie de venitul mediu brut lunar pe ultimele 12 luni al persoanei fizice solicitante sau titulare a protecţiei. De asemenea, în conformitate cu Legea nr. 64/1991 , "profitul sau venitul obţinut prin aplicarea efectivă în ţara de către titular sau, după caz, de către licentiatii acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului, este scutit de impozit în primii 5 ani de la prima aplicare, calculati de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului". De prevederile de mai sus beneficiază titularul brevetului aplicat, respectiv persoanele juridice sau persoanele fizice care exploatează inventia. Venitul obţinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia este scutit de impozit. Susţinerea financiară a activităţii de cercetare-dezvoltare la nivel naţional, precum şi realizarea politicilor naţionale în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovarii se realizează prin PNCDI. PNCDI cuprinde programe de cercetare-dezvoltare şi inovare. De asemenea, exista planuri de cercetare ale autorităţilor administraţiei publice centrale, denumite planuri sectoriale, care conţin programe şi proiecte de interes prioritar pentru diferite domenii. În cadrul PNCDI exista Programul INVENT, destinat valorificării rapide în economie a inventiilor, în special a celor din domeniile tehnice avansate, realizării şi testarii modelelor demonstrative (functionale, experimentale) sau a prototipurilor pentru produsele, tehnologiile ori serviciile noi sau cu îmbunătăţiri semnificative, bazate pe brevete ale inventatorilor români. Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003 , în situaţia în care agenţii economici cofinanteaza 50% din valoarea unei lucrări de cercetare-dezvoltare, în scopul aplicării rezultatelor acesteia, pot beneficia în totalitate de rezultatele cercetării, cu acordul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare. De asemenea, "agenţii economici pot prelua cu titlu gratuit, pe bază de contract, rezultatele cercetării, cu excepţia brevetelor de invenţie, certificatelor de înregistrare a desenelor şi modelelor industriale şi altele asemenea, şi pot primi din fonduri publice, în regim de cofinantare, o sumă de până la 20% din cheltuielile totale aferente aplicării rezultatelor selectate. Contractele vor conţine clauze asiguratorii în vederea realizării transferului tehnologic, clauze privind proprietatea industriala şi neinstrainarea rezultatelor cercetării preluate". Prin Hotărârea Guvernului nr. 442/2003 privind aprobarea unor măsuri pentru atragerea, pregătirea şi stabilizarea tinerilor în cercetare, se stabileşte ca, pentru promovarea activităţii de transfer tehnologic, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului poate susţine finanţarea proiectelor de valorificare şi transfer tehnologic în economie al rezultatelor cercetării obţinute în domenii tehnologice de vârf, în limita a 30% din suma alocata anual în bugetul acestui minister cu aceasta destinaţie. În baza contractului de intermediere, unitatea de cercetare-dezvoltare acorda tanarului în cauza o sumă de până la 5% din valoarea negociata pentru transferul rezultatului cercetării, inclusă în contractul de intermediere, după încasarea contravalorii acestui contract, în termen de 15 zile. Transferul rezultatelor cercetării se efectuează cu condiţia ca în contractul de intermediere sa existe clauze asiguratorii privind confidenţialitatea, proprietatea industriala şi neinstrainarea rezultatelor cercetării preluate, precum şi obligaţia aplicării. De asemenea, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului poate suporta din bugetul propriu, în limita a 10% din suma alocata finanţării proiectelor de valorificare şi transfer tehnologic, o parte din costurile pentru aplicarea unor rezultate ale cercetării, cu caracter inovativ, promovate de tineri de până la 35 de ani, prin firmele proprii, care reprezintă cofinantarea cu o sumă de până la 20% a cheltuielilor totale aferente aplicării rezultatelor activităţii de cercetare. 2.3. Crearea şi dezvoltarea infrastructurii în domeniul proprietăţii industriale Statul susţine dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic la nivel naţional, regional şi local, prin crearea de: a) centre şi servicii specializate pentru asistenţa şi informare ştiinţifică şi tehnologică, precum şi pentru diseminarea, transferul şi valorificarea rezultatelor cercetării; ... b) zone şi infrastructuri cu facilităţi speciale pentru înfiinţarea şi funcţionarea de agenţi economici inovativi care dezvolta şi aplica tehnologii noi, infrastructuri care pot fi: centre de transfer tehnologic, centre incubatoare de afaceri, centre de informare tehnologică, oficii de legătură cu industria, parcuri ştiinţifice şi tehnologice; ... c) unităţi de ramura specializate în transfer tehnologic, finanţate pe seama rezultatelor transferate în economie şi în viaţa socială. În acest sens unităţile de transfer răspund de întocmirea contractelor tripartite dintre furnizorul de tehnologie, unitatea de transfer şi unitatea care aplica rezultatele. ... Susţinerea financiară pentru dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic la nivel naţional, regional şi local se realizează din fondurile alocate ministerelor de ramura şi din fondurile autorităţilor administraţiei publice locale interesate. În anul 2003 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 406 pentru aprobarea Normelor metodologice specifice privind constituirea, funcţionarea, evaluarea şi acreditarea entitatilor din infrastructura de inovare şi transfer tehnologic, precum şi modalitatea de sustinere a acestora. Un pas important în susţinerea dezvoltării infrastructurii de transfer tehnologic a fost realizat prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 50/2003 . Acest act normativ pune la dispoziţie un instrument concret de reglementare a modului de înfiinţare şi funcţionare a acestor parcuri. În vederea exploatării drepturilor de proprietate intelectuală şi a rezultatelor cercetării se constituie infrastructura de inovare şi transfer tehnologic (infrastructura de ITT). Crearea infrastructurii de ITT are ca scop susţinerea dezvoltării economico-sociale, stimularea inovarii şi transferului tehnologic, atragerea de investiţii în vederea valorificării rezultatelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a resurselor umane din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare. Reţelele existente de cercetare-dezvoltare funcţionează ca nişte parghii între resurse şi costuri, astfel ca prin rezultatele cercetării se obţin produse sau tehnologii noi, costuri de fabricaţie reduse şi economie de resurse (se obţin produse cu valoare adăugată mare, cu tehnologie îmbunătăţită). În prezent protecţia proprietăţii intelectuale în România este similară cu cea din statele membre ale Uniunii Europene, deoarece legislaţia naţionala este armonizata în cea mai mare parte cu reglementările comunitare. În procesul de combatere a contrafacerii şi pirateriei un rol important îl au protocoalele care s-au încheiat la nivel naţional între diferite autorităţi. În acest sens pot fi menţionate protocoalele de colaborare încheiate în anul 2001 de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor cu Direcţia Generală a Vamilor în sprijinul îndeplinirii de către autorităţile vamale a atribuţiilor de control şi supraveghere a operaţiunilor de vamuire asupra mărfurilor ce beneficiază de protecţie potrivit legilor de proprietate intelectuală. În acelaşi scop Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor a încheiat protocoale de colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei în anul 1999, protocol reactualizat în anul 2003, precum şi cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera în anul 2003. De asemenea, în scopul cooperării cu titularii de drepturi de proprietate intelectuală, Autoritatea Naţionala a Vamilor a încheiat un protocol de colaborare cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România. În anul 2001 a fost înfiinţată în România filiala Reţelei Europene Anticontrafacere REACT, care colaborează cu Autoritatea Naţionala a Vamilor, în scopul combaterii traficului cu mărfuri contrafăcute şi pirat. În vederea sensibilizarii mediului de afaceri din România, în domeniul proprietăţii industriale un rol important îl are Protocolul de colaborare dintre Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, încheiat în anul 2000 şi reînnoit în luna mai 2003, având ca principal scop constituirea de centre regionale de proprietate industriala pentru diseminarea informaţiilor din domeniu. Un protocol de colaborare similar având ca obiectiv creşterea gradului de informare a mediului de afaceri cu privire la importanţa dreptului de autor şi drepturilor conexe în economia bazată pe cunoaştere a fost încheiat şi între Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor şi Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti în luna mai 2003. 2.4. Legislaţie europeană preluată Prin actele normative enumerate anterior au fost transpuse sau preluate în legislaţia naţionala o serie de acte normative comunitare. Astfel, au fost transpuse integral: Directiva 89/104/CEE privind mărcile, Directiva 98/71 CE privind protecţia juridică a desenelor, Directiva 98/44 CE privind protecţia juridică a inventiilor biotehnologice, Directiva 91/250/CEE privind protecţia juridică a programelor de calculator, Directiva 92/100/CEE referitoare la dreptul de închiriere şi împrumut şi la anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale, Directiva 93/83/CEE privind coordonarea anumitor reglementări privind dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile radiodifuzarii prin satelit şi retransmiterii prin cablu, Directiva 93/98/CEE privind armonizarea duratei de protecţie a dreptului de autor şi drepturilor conexe. De asemenea, a mai fost transpusa parţial Directiva 96/9/CE privind protecţia bazelor de date. Dintre regulamentele Uniunii Europene au fost preluate integral: Regulamentul CE nr. 2.100/1994 instituind un regim de protecţie comunitara a noilor soiuri de plante, Regulamentul CE nr. 40/1994 privind marca comunitara, Regulamentul CE nr. 241/1999 pentru modificarea Regulamentului CE nr. 3.295/1994 şi Regulamentul CE nr. 2.549/1999 care modifica Regulamentul nr. 1.367/1995. Parţial au mai fost preluate Regulamentul CE nr. 3.295/1994 fixând măsuri în vederea interzicerii punerii în circulaţie libera, exportului, reexportului şi plasarii sub un regim suspensiv a mărfurilor contrafăcute şi pirat şi Regulamentul CE nr. 1.367/1995 care stabileşte dispoziţiile de aplicare a Regulamentului nr. 3.295/1994. 2.5. Situaţia în plan internaţional România este membru fondator al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), creata prin Convenţia pentru instituirea OMPI, semnată în 1967. De asemenea, România este din anul 1920 membru al Uniunii de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, creata în baza Convenţiei de la Paris din 1883, iar din anul 1927 este membru al Uniunii de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice, creata în baza Convenţiei de la Berna din 1886. În conformitate cu obligaţiile asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, România a devenit membra a Organizaţiei Europene de Brevete începând cu data de 1 martie 2003, aceasta confirmand faptul ca sistemul român de protecţie a proprietăţii industriale este un sistem modern şi conform normelor europene. În anul 2001 România a ratificat cele mai noi reglementări internaţionale în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe în mediul numeric, respectiv Tratatul OMPI privind dreptul de autor şi Tratatul OMPI privind interpretarile, executiile şi fonogramele, semnate în 1996 la Geneva. Constiente de importanţa şi amploarea pe care a dobândit-o proprietatea intelectuală şi de rolul OMPI în domeniu, autorităţile române se afla în permanenta colaborare cu aceasta organizaţie. În cadrul acestei cooperări active elementul cel mai important îl constituie Programul de cooperare dintre Guvernul României şi Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, semnat la Bucureşti la 7 iunie 2001 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 974/2001 . Documentul reprezintă baza cooperării dintre România şi OMPI, oferind cadrul necesar pentru stabilirea unei relaţii strânse între instituţiile româneşti implicate, prin elaborarea unor acorduri sectoriale şi planuri de acţiune, asigurându-se condiţiile pentru valorificarea programelor promovate de OMPI în domeniul proprietăţii intelectuale. România este membru fondator al Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi parte la Acordul pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, inclusiv la Acordul privind unele aspecte ale drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (anexa 1C). În procesul de pregătire pentru aderarea României la Uniunea Europeană, domeniul proprietăţii intelectuale se bucura de o importanţa deosebită, acesta fiind inclus în mai multe capitole de negociere, respectiv Dreptul societăţilor comerciale, Libera circulaţie a mărfurilor, Uniunea vamală, Cultura şi audiovizualul. 3. Scop Scopul prezentei strategii naţionale este de a compatibiliza şi armoniza sistemul proprietăţii intelectuale din România cu mecanismele existente la nivelul Uniunii Europene. Astfel prezenta strategie va contribui prin elementele sale componente la dezvoltarea economică, socială şi culturală a României, conducand astfel la atingerea nivelului de performanţe cerut de dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere. 4. Obiective strategice ● Armonizarea legislaţiei naţionale din domeniul proprietăţii intelectuale cu normele de drept comunitar şi cu prevederile acordurilor internaţionale la care România este parte ● Îmbunătăţirea aplicării în România a legislaţiei din domeniul proprietăţii intelectuale ● Constituirea unei infrastructuri administrative corespunzătoare în cadrul instituţiilor naţionale implicate în asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale ● Formarea resurselor umane specializate în domeniul proprietăţii intelectuale ● Realizarea unei cooperări transparente între instituţiile şi organismele naţionale implicate în asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale ● Sensibilizarea, educarea şi constientizarea publicului cu privire la domeniul şi importanţa drepturilor de proprietate intelectuală 5. Măsuri strategice privind armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale cu normele de drept comunitar şi cu prevederile acordurilor internaţionale la care România este parte a) Continuarea procesului de armonizare a legislaţiei în domeniul proprietăţii industriale prin transpunerea acquisului comunitar şi alinierea reglementărilor naţionale la acordurile internaţionale la care România este parte ... Acţiuni specifice: 1. implementarea sistemului brevetului european, ca urmare a aderării României la Convenţia brevetului european la data de 1 martie 2003; 2. elaborarea de noi reglementări privind sistemele traditionale de înregistrări în domeniul brevetelor, precum şi de reglementări conexe, cum sunt know-how şi transferul de tehnologie; 3. implementarea sistemului marcii comunitare şi a desenului comunitar; 4. identificarea posibilelor conflicte între denumiri (mărci, indicaţii geografice, nume comerciale, denumiri ale soiurilor de plante, nume de domeniu); 5. elaborarea de reglementări privind protecţia numelor comerciale şi conflictul între mărci şi nume de domeniul Internet; 6. evaluarea nivelului de armonizare a sistemului de protecţie a noilor soiuri de plante, precum şi elaborarea de reglementări conexe; 7. continuarea îmbunătăţirii legislaţiei privind mijloacele de respectare a drepturilor de proprietate intelectuală în România; 8. Analizarea cadrului legislativ în vigoare privind proprietatea intelectuală şi a jurisprudenţei aferente şi prezentarea propunerilor de completare a actelor normative respective, în vederea eficientizarii protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală în sistemul justiţiei; 9. înfiinţarea de complete de judecată specializate în domeniul dreptului de proprietate intelectuală, conform reglementărilor comunitare; 10. iniţierea de noi acte normative, cu consultarea prealabilă a tuturor instituţiilor implicate în punerea în aplicare a acestora. b) Asigurarea cadrului juridic corespunzător prin armonizarea continua cu normele internaţionale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe ... Acţiuni specifice: 1. transpunerea prevederilor tratatelor Internet: Tratatul OMPI privind dreptul de autor şi Tratatul OMPI privind interpretarile, executiile şi fonogramele, 1996, Geneva, ratificate de România, în legislaţia naţionala, pentru perfecta conformitate şi eliminarea eventualelor contradictii; 2. transpunerea altor prevederi internaţionale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe, conform obligaţiilor asumate în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană; 3. continuarea transpunerii directivelor europene privind dreptul de autor în societatea informationala şi, respectiv, dreptul de suita. c) Adaptarea sistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare la cerinţele de integrare în Uniunea Europeană ... Acţiuni specifice: 1. armonizarea programelor naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare cu cele ale Uniunii Europene, pentru facilitarea accesului României la spaţiul european de cercetare; 2. stimularea participării instituţiilor cu profil de cercetare şi dezvoltare la programele privind protecţia proprietăţii industriale, derulate în spaţiul Uniunii Europene, prin asigurarea cofinanţării în cadrul acelor programe la care România este parte; 3. dezvoltarea programelor bilaterale în domeniile cercetării, dezvoltării şi inovarii, în vederea accelerarii procesului de protecţie a proprietăţii industriale; 4. sprijinirea cooperării diferitelor entităţi, având competente specifice, cu structuri similare internaţionale; 5. îmbunătăţirea cadrului legislativ, financiar şi organizatoric pentru asigurarea participării la programele-cadru ale Uniunii Europene; 6. identificarea şi valorificarea oportunitatilor de atragere în ţara a unor activităţi din programele avute în vedere de OMPI pentru zona Europei Centrale şi de Sud-Est. 6. Măsuri strategice privind îmbunătăţirea aplicării în România a legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale a) îmbunătăţirea aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe ... Acţiuni specifice: 1. realizarea de analize comparative ale solutiilor definitive ale instanţelor judecătoreşti, pronunţate în procesele de proprietate intelectuală, şi publicarea jurisprudenţei în colecţii specializate; 2. realizarea unor studii privind modul în care instanţele judecătoreşti infaptuiesc actul de justiţie privind proprietatea intelectuală şi comunicarea acestor studii instanţelor judecătoreşti în vederea îmbunătăţirii jurisprudenţei; 3. modificarea cuantumului amenzilor prevăzute în legislaţia în vigoare, prin corelare cu rata inflaţiei, astfel încât sancţiunile sa devină descurajante pentru persoanele care intenţionează sa încalce dreptul de autor şi drepturile conexe. b) Asigurarea aplicării legislaţiei privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală la frontiera ... Acţiuni specifice: 1. intensificarea controalelor vamale, pe baza analizei de risc, pentru depistarea mărfurilor susceptibile a fi piratate sau contrafăcute; 2. realizarea unor module informatice şi baze de date în domeniul combaterii traficului de mărfuri pirat şi contrafăcute; 3. asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vamuire şi aplicarea în mod corespunzător a sancţiunilor prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare; 4. intensificarea schimbului de informaţii şi a cooperării cu alte administraţii vamale, în scopul combaterii faptelor de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală. c) Adoptarea unor măsuri de protecţie a consumatorilor împotriva riscului de a achizitiona produse sau de a li se presta servicii care ar putea să le afecteze viaţa, sănătatea, securitatea sau interesele economice ... Acţiuni specifice: 1. realizarea de controale tematice la nivel naţional, pe grupe de produse, în scopul depistarii produselor pirat sau contrafăcute, şi informarea corespunzătoare a tuturor instituţiilor implicate în procesul de supraveghere a pieţei; 2. eliminarea de pe piaţa a produselor pirat sau contrafăcute, în conformitate cu dispoziţiile legale şi reglementările europene, şi informarea adecvată a consumatorilor asupra celor constatate; 3. implicarea asociaţiilor de reprezentare a intereselor consumatorilor în diseminarea, informarea şi educarea acestora. d) intensificarea intervenţiei parchetelor din cadrul Ministerului Public în combaterea fenomenelor contrafacerii şi pirateriei, a încălcării dispoziţiilor legale privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală ... Acţiuni specifice: 1. evaluarea semestriala şi anuală a stării infractionale în domeniul drepturilor de proprietate industriala, al dreptului de autor şi drepturilor conexe, efectuarea de analize criminologice şi statistice ale fenomenelor de contrafacere şi piraterie, elaborarea de măsuri în scopul prevenirii criminalitatii în domeniu; 2. asigurarea la nivelul tuturor parchetelor din teritoriu a existenţei unei baze de date cu privire la cauzele soluţionate în domeniul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală; 3. intensificarea demersurilor în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ al combaterii infractionalitatii privind regimul drepturilor de proprietate intelectuală. e) Intensificarea activităţii unităţilor de poliţie ... Acţiuni specifice: 1. organizarea de activităţi specifice de control pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea faptelor săvârşite cu ocazia importului şi comercializării de produse alimentare şi nealimentare care poarta mărci contrafăcute; 2. înfiinţarea unor compartimente de proprietate intelectuală în cadrul unităţilor de poliţie la nivel central şi teritorial; 3. pentru realizarea sarcinilor ce revin formatiunilor cu competenţa în domeniul proprietăţii intelectuale, se va avea în vedere creşterea numărului de politisti cu responsabilităţi pe aceasta linie atât în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Poliţiei Economico-Financiare, cat şi la serviciile economice din inspectoratele judeţene de poliţie şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti; 4. asigurarea logisticii necesare pentru desfăşurarea activităţilor profesionale de evidenta şi de investigare a fraudelor privind proprietatea intelectuală. 7. Măsuri strategice privind constituirea unei infrastructuri administrative corespunzătoare în cadrul instituţiilor naţionale implicate în asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale a) Dezvoltarea sistemului informatic şi modernizarea echipamentelor folosite în îndeplinirea procedurilor de acordare a protecţiei drepturilor de proprietate industriala de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci ... Acţiuni specifice: 1. continuarea dezvoltării şi modernizării dotării tehnice a sistemului informatic existent în cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci; 2. dezvoltarea şi modernizarea sistemului de baze de date administrative şi de documentare utilizate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, necesare aplicării procedurilor de acordare a drepturilor de proprietate industriala; 3. adoptarea şi implementarea de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a standardelor europene în domeniul depunerii electronice a cererilor de protecţie a proprietăţii industriale; 4. continuarea procesului de compatibilizare a sistemului informatic din Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu sistemele informatice ale Oficiului European de Brevete. b) Constituirea unei infrastructuri administrative corespunzătoare a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor ... Acţiuni specifice: 1. încadrarea corespunzătoare cu resurse umane prin creşterea personalului necesar ca număr şi pregătire; 2. dotarea corespunzătoare cu mijloace materiale necesare îndeplinirii atribuţiilor, printr-o finanţare corespunzătoare; 3. derularea unor campanii de creştere a gradului de informare a publicului larg asupra importantei domeniului dreptului de autor şi al drepturilor conexe (baza de date publice conţinând informaţii privind repertoriul şi titularii dreptului de autor, drepturilor conexe, informaţii deţinute de organismele de gestiune colectivă etc.). c) Diseminarea informatiei referitoare la problemele de proprietate intelectuală ... Acţiuni specifice: 1. dezvoltarea unui sistem eficient de promovare a proprietăţii industriale şi de constientizare a importantei domeniului în programele Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi prin intermediul centrelor regionale pentru diseminarea informaţiilor de proprietate industriala, centrelor de cercetare şi inovare, Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industriala din România, Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi al camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, inclusiv prin reţeaua centrelor EURO-INFO; 2. dotarea logistica corespunzătoare a Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industriala din România, potrivit legii; 3. dotarea logistica a centrelor regionale de diseminare de informaţii din domeniul proprietăţii industriale, compatibila cu a centrelor din ţările europene dezvoltate, potrivit legii; 4. crearea unui centru de documentare dedicat proprietăţii intelectuale şi a unui buletin de cazuistica publicat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; 5. crearea unor structuri specializate pentru formare şi studii în domeniul proprietăţii intelectuale; 6. înfiinţarea unui centru de formare şi specializare în domeniul proprietăţii intelectuale în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, în baza Acordului-cadru de cooperare încheiat în anul 2002 între Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării; 7. sprijinirea creării unor fundaţii locale pentru promovarea proprietăţii industriale; 8. organizarea de seminarii şi conferinţe destinate IMM pentru cunoaşterea sistemului proprietăţii intelectuale; 9. dezvoltarea de publicaţii cu informaţii tehnice de specialitate în domeniul sistemului proprietăţii intelectuale, în scopul pregătirii specialiştilor din cadrul IMM în utilizarea sistemului. d) Îmbunătăţirea sistemului de proprietate intelectuală în vederea creşterii competitivitatii unităţilor de cercetare şi dezvoltare şi a IMM, precum şi a entitatilor din infrastructura de inovare şi transfer tehnologic ... Acţiuni specifice: 1. elaborarea studiului "IMM şi proprietatea intelectuală" de către ANIMMC; 2. înfiinţarea Societăţii pentru transfer tehnologic şi dezvoltare, care va avea ca obiect de activitate susţinerea investiţiilor tehnologice prin acordarea de granturi sau împrumuturi cu dobânzi avantajoase şi preluarea riscului de piaţa pentru aplicarea rezultatelor cercetării-dezvoltării; 3. finanţarea dezvoltării şi infiintarii de noi centre de transfer tehnologic, oficii de legătură cu industria, centre incubatoare de afaceri, prin promovarea de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a unui program destinat sustinerii acestor entităţi din infrastructura de ITT; 4. finanţarea infiintarii şi dezvoltării parcurilor ştiinţifice şi tehnologice prin promovarea de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a unui program destinat sustinerii acestora; 5. utilizarea componentei destinate constituirii şi dezvoltării infrastructurii aferente parcurilor ştiinţifice şi tehnologice din cadrul programului "Parcuri industriale"; 6. constituirea unui grup de lucru format din specialişti din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie, Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pentru consolidarea unei baze de date necesare pentru a facilita accesul IMM la rezultatele cercetării ştiinţifice, inclusiv la activitatea de cercetare în domeniul inovarii orientat spre promovarea de servicii şi produse noi pe piaţa interna şi internationala; 7. stimularea proiectelor de cercetare, dezvoltare şi inovare şi dezvoltare tehnologică din rândul IMM cu vocaţie tehnologică şi absorbtia tehnologiilor noi; 8. crearea unei agenţii naţionale de valorificare a proprietăţii intelectuale în scopul stimulării inovarii, care să promoveze valorificarea proprietăţii intelectuale în condiţiile economiei de piaţa, inclusiv prin accesul la programele comunitare destinate sectorului. Aceasta se va realiza cu participarea tuturor instituţiilor care au atribuţii în domeniu; 9. înfiinţarea în cadrul unităţilor de cercetare-dezvoltare şi în cadrul universitatilor a unor compartimente specializate, care să se ocupe de promovarea rezultatelor cercetării şi prospectarea rezultatelor pieţei; 10. promovarea comerţului electronic pentru integrarea IMM româneşti în platformele electronice constituite la nivel european; 11. dezvoltarea unei infrastructuri de afaceri şi deschiderea de noi pieţe; 12. susţinerea IMM inovative şi creşterea competitivitatii acestora prin promovarea de programe finanţate de la bugetul de stat pentru investiţii, introducerea de echipamente şi tehnologii noi pentru instruire şi consultanţa, pentru facilitarea accesului IMM pe pieţe externe, precum şi pentru dezvoltarea de incubatoare de afaceri; 13. dezvoltarea de servicii suport pentru susţinerea IMM (inclusiv prin reţeaua centrelor EURO-INFO); 14. identificarea unor noi modalităţi pentru promovarea în străinătate a creaţiilor româneşti şi pentru creşterea competitivitatii acestora pe pieţele internaţionale, inclusiv prin iniţierea de către România a unor proiecte şi programe de cooperare în domeniul proprietăţii intelectuale; 15. facilitarea punerii în contact a creatorilor în proprietate intelectuală cu utilizatorii obiectelor specifice, prin organizarea sistematica de burse de contacte, parteneriate de afaceri pentru transfer tehnologic, expoziţii tematice, saloane comerciale specializate şi târguri pentru valorificarea rezultatelor cercetării şi dezvoltării ştiinţifice. e) Promovarea produselor, serviciilor şi a transferului tehnologic, precum şi dezvoltarea serviciilor de consiliere a entitatilor din infrastructura de ITT şi a IMM ... Acţiuni specifice: 1. dezvoltarea în România a serviciilor de informare şi asistenţa în domeniul cooperării şi parteneriatelor între IMM şi unităţile de cercetare-dezvoltare şi dezvoltarea unor scheme de finanţare; 2. racordarea la programele comunitare specifice domeniului; 3. dezvoltarea parteneriatului între întreprinderi mari şi IMM, precum şi între acestea şi unităţi de cercetare-dezvoltare; 4. dezvoltarea capacităţii de consultanţa din cadrul centrelor de afaceri dezvoltate de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale, Camera Naţionala a Consilierilor în Proprietate Industriala din România, centrelor regionale de promovare a drepturilor de proprietate industriala şi al reţelei centrelor EURO-INFO; 5. dezvoltarea entitatilor din infrastructura de ITT (centre incubatoare de afaceri inovative, centre de transfer tehnologic, centre de informare tehnologică, oficii de legătură cu industria) care să îşi propună sprijinirea demersurilor în promovarea rezultatelor cercetării brevetate şi nebrevetate; 6. continuarea şi dezvoltarea manifestării "Trofeul creativitatii", organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi de camerele de comerţ şi industrie teritoriale. f) Includerea unor elemente de proprietate intelectuală în procesul de informatizare a sistemului judiciar ... Acţiuni specifice: 1. furnizarea, în condiţiile legii, de date statistice instituţiilor interesate privind activităţile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetelor în domeniul proprietăţii intelectuale, incluzând şi domeniul concurentei neloiale; 2. actualizarea permanenta a bazelor de date administrate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, în vederea facilitării informării magistraţilor asupra evoluţiei legislaţiei în domeniu. 8. Măsuri strategice privind formarea resurselor umane specializate a) Dezvoltarea unui program de pregătire a specialiştilor implicaţi în procesul de asigurare a protecţiei proprietăţii intelectuale ... Acţiuni specifice: 1. perfecţionarea pregătirii examinatorilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi organizarea unor programe de studiu în cadrul Uniunii Europene, în scopul îmbunătăţirii protecţiei prin brevet; 2. organizarea unui program de perfecţionare pentru consilieri în proprietate industriala, în scopul îmbunătăţirii calităţii cererilor de protecţie depuse la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi al accesului acestora la programele de instruire organizate de Uniunea Europeană; 3. perfecţionarea pregătirii specialiştilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi ai altor autorităţi competente implicate în protecţia soiurilor de plante, inclusiv instruire la Oficiul European al Soiurilor de Plante; 4. organizarea de seminarii/mese rotunde/intalniri între specialişti ai Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, ai Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi reprezentanţi ai fiecărei categorii profesionale implicate în procesul apărării drepturilor de proprietate intelectuală (politisti, judecători, procurori, lucrători vamali, inspectori din domeniul protecţiei consumatorilor); 5. participarea specialiştilor români la cursuri/ seminarii/reuniuni organizate în străinătate, astfel încât sa ia contact cu realitatile din ţările respective şi sa cunoască problemele cu care se confrunta respectivele instituţii în apărarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe; 6. organizarea periodică de instruiri ale inspectorilor din domeniul protecţiei consumatorilor, precum şi ale lucrătorilor vamali; 7. instruirea specialiştilor din cadrul ANIMMC în domeniul proprietăţii intelectuale. b) Dezvoltarea unei strânse colaborări între Academia Mondială OMPI şi institutele de formare a tineretului din România (nivel universitar, postuniversitar etc.) ... Acţiuni specifice: 1. promovarea unor iniţiative româneşti în domeniul proprietăţii intelectuale, care să fie puse în practica cu sprijinul financiar şi logistic al OMPI; 2. crearea condiţiilor de dezvoltare a carierei ştiinţifice şi tehnice a tinerilor în vederea reducerii fenomenului de "scurgere a inteligentei româneşti în exterior"; 3. susţinerea realizării unui proiect la nivel universitar şi/sau postuniversitar pentru a se asigura noi specializări, cu posibilitatea obţinerii de titluri corespunzătoare (broker de tehnologii); 4. susţinerea programelor de burse pentru cercetare ştiinţifică, destinate formării şi dezvoltării carierelor ştiinţifice şi a colectivelor de cercetare de înaltă performanta. c) Perfecţionarea magistraţilor şi a politistilor în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală ... Acţiuni specifice: 1. instruirea magistraţilor în cadrul unor seminarii şi al altor forme de pregătire organizate de autorităţile române şi organizaţiile internaţionale de profil (OMPI, Organizaţia Mondială a Comerţului, Oficiul de Armonizare în Piaţa Interna, Organizaţia Europeană de Brevete etc.); 2. pregătirea magistraţilor în domeniul proprietăţii intelectuale prin cursuri incluse în programa de studii a Institutului Naţional al Magistraturii pentru auditorii de justiţie şi prin cursuri periodice de perfecţionare pentru magistraţii în funcţie; 3. perfecţionarea pregătirii profesionale a procurorilor din Ministerul Public în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală, în formele organizate de Secţia de analiza, studii, control şi perfecţionare profesională a Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie şi parchetele de pe lângă curţile de apel; 4. dezvoltarea unui program de pregătire a politistilor implicaţi în combaterea infracţiunilor din domeniul proprietăţii intelectuale, prin: a) includerea politistilor cu responsabilităţi în domeniul proprietăţii intelectuale în programe de pregătire, seminarii şi alte intalniri de specialitate, organizate de autorităţile române şi organizaţiile internaţionale de profil; ... b) includerea în programele de pregătire ale instituţiilor de învăţământ de nivel preuniversitar şi universitar din Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi ale Centrului de Studii Postuniversitare (postacademice) al Ministerului Administraţiei şi Internelor a unor tematici privind dreptul proprietăţii intelectuale, destinate formării şi perfecţionării cunoştinţelor politistilor cu competente în domeniu. ... 9. Măsuri strategice privind realizarea unei cooperări transparente între instituţiile şi organismele naţionale implicate în asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale Acţiuni specifice: 1. întărirea colaborării Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor cu OMPI, Organizaţia Mondială a Comerţului, Oficiul de Armonizare în Piaţa Interna, Organizaţia Europeană de Brevete şi cu alte organizaţii internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale; 2. cooperarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor cu autorităţile vamale, prin punerea la dispoziţia Autorităţii Naţionale a Vamilor a informaţiilor relevante din baza de date a acestor oficii; 3. cooperarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cu Ministerul Public, în vederea împiedicării delictelor, prin furnizarea informaţiilor solicitate; 4. dezvoltarea cooperării dintre Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera în baza protocolului încheiat între acestea; 5. dezvoltarea cooperării dintre Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor şi Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, în vederea creşterii gradului de informare a mediului de afaceri cu privire la dreptul de autor, în baza protocolului încheiat între acestea; 6. încheierea unor protocoale de colaborare între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pe de o parte, şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, ANIMMC, pe de altă parte, în scopul promovării domeniului proprietăţii intelectuale; 7. cooperarea dintre Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, Autoritatea Naţionala a Vamilor, Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Integrării Europene şi Ministerul Public, în vederea realizării angajamentelor din sfera proprietăţii intelectuale, asumate în cadrul procesului de negocieri pentru aderarea României la Uniunea Europeană; 8. realizarea şi implementarea portalului pentru acces la informaţii şi servicii privind proprietatea intelectuală. 10. Măsuri strategice privind sensibilizarea, educarea şi constientizarea publicului cu privire la rolul şi importanţa drepturilor de proprietate intelectuală Acţiuni specifice: 1. derularea unor campanii de informare a publicului larg cu privire la importanţa respectării drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi la facilităţile prevăzute în legislaţia română pentru deţinătorii drepturilor de proprietate intelectuală; 2. instruirea agenţilor economici de diferite categorii pe probleme privind proprietatea intelectuală, prin organizarea de către camerele de comerţ şi industrie şi alte structuri abilitate a unor cursuri de durate diferite şi pe niveluri graduale de informare; 3. dezvoltarea activităţii de diseminare a informaţiilor din domeniul proprietăţii industriale în cadrul centrelor regionale de promovare a protecţiei proprietăţii industriale şi al centrelor EURO-INFO; 4. introducerea în învăţământul liceal şi universitar în cadrul disciplinei privind cultura antreprenoriala a unui modul specific destinat educării în domeniul utilizării eficiente a sistemului proprietăţii intelectuale; 5. organizarea Targului pentru IMM la nivel naţional şi regional, diseminarea de materiale informative şi ghiduri privind programele destinate sustinerii IMM inovative cu referire la domeniul proprietăţii intelectuale; 6. participarea IMM la programele naţionale de cercetare-dezvoltare, inclusiv la cel de-al VI-lea program-cadru comunitar din domeniul cercetării-dezvoltării. --------------
Preluat: 2026-09-24T20:22:37.263372+00:00 · SHA256: b460ad3f38cf602b397cad8c68692125dd81a37d2072f72b0a9ebca6c6178ba4