legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1610 · 2003

HOTĂRÂRE nr. 1.610 din 23 decembrie 2003 privind aprobarea Programului social pentru perioada 2003-2004

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 49337

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 1.610 din 23 decembrie 2003  privind aprobarea Programului social pentru perioada 2003-2004     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 20 ianuarie 2004     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ţinând seama de prevederile Programului de guvernare pe perioada 2001-2004, prevăzut în anexa nr. 2 la  Hotărârea Parlamentului nr. 39/2000  pentru acordarea încrederii Guvernului,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă Programul social pentru perioada 2003-2004, Planul de acţiuni pentru realizarea Programului social în perioada 2003-2004 şi Lista proiectelor de acte normative pentru realizarea Programului social în perioada 2003-2004, prevăzute în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.     
				 + 
			  Articolul 2         (1) Ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale vor acţiona pentru realizarea măsurilor din Programul social pentru perioada 2003-2004 şi din Planul de acţiuni pentru realizarea Programului social în perioada 2003-2004, la termenele p revăzute.   ...        (2) Ministerele vor elabora şi vor supune spre adoptare proiectele de acte normative necesare pentru ducerea la îndeplinire a Programului social pentru perioada 2003-2004.   ...       
				 + 
			  Articolul 3         (1) Ministerele, prefecturile şi consiliile judeţene vor analiza şi vor informa lunar asupra stadiului de realizare a Programului social pentru perioada 2003-2004, stabilind măsurile necesare.   ...        (2) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va sintetiza informările ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice locale şi va prezenta lunar Guvernului un raport cu privire la realizarea Planului de acţiuni pentru realizarea Programului social în perioada 2003-2004 şi a proiectelor de acte normative pentru implementarea acestui program, propunând măsurile corespunzătoare pentru încadrarea în termenele stabilite.   ...    PRIM-MINISTRU  ADRIAN NĂSTASE  Contrasemnează:  ──────────────────  Ministrul muncii,  solidarităţii sociale şi familiei,  Elena Dumitru  Ministrul finanţelor publice,  Mihai Nicolae Tănăsescu  Ministrul economiei şi comerţului,  Dan Ioan Popescu  p. Ministrul agriculturii,  pădurilor, apelor şi mediului,  Petre Daea,  secretar de stat  Ministrul administraţiei  şi internelor,  Ioan Rus  Bucureşti, 23 decembrie 2003.  Nr. 1.610.     
				 + 
			  Anexa 1       PROGRAM 23/12/2003       
				 + 
			  Anexa 2                   PLANUL DE ACŢIUNI PENTRU REALIZAREA PROGRAMULUI SOCIAL                              ÎN PERIOADA 2003 - 2004       OBIECTIVUL 1: PROTECŢIA SOCIALA A FAMILIEI     Nr. 
acţ. 
             Acţiunea            

    Autoritatea   
  responsabila  
    Autoritatea   
 colaboratoare  
     Termenul   

    Stadiul   
 realizării 
      Evaluarea    
    acţiunii     
    1.1. 






  Asigurarea gratuita de produse 
lactate şi de panificaţie      
pentru copiii din clasele I-IV 
şi din gradiniţele cu program  
normal de 4 ore, în anul şcolar
2003-2004.                     

     Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului;  
   Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor  
     Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     




       2004     
  Raportare   
    lunara    




  






  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   




    1.2. 















  Acordarea alocaţiilor pentru   
familiile cu copii: alocaţia de
stat pentru copii şi alocaţia  
familiala complementara, a doua
prestaţie acordandu-se         
familiilor de la 01.01.2004,   
diferenţiat pe tranşe de venit 
şi în funcţie de numărul       
copiilor.                      
Numărul estimat de beneficiari 
ai acestor alocaţii este de    
cca. 1.104.000 familii cu      
copii, pentru care se          
preconizeaza un efort bugetar  
de 4.897,1 mld. lei, pentru    
anul 2004;                     
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
   Familiei;    
   Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului   







     Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     













       2004     
  Raportare   
 trimestriala 













  















  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   













    1.3. 






  Indexarea venitului minim lunar
garantat, în funcţie de care se
acorda ajutorul social,        
diferenţiat în raport cu       
numărul de persoane pe o       
familie.                       
CASPIS                         
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    


     Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     




       2004     
  Raportare   
    lunara    




  






  Suma cheltuita   
Numar            
beneficiari:     
familii, persoane
singure.         


    1.4. 









  Indexarea trimestriala a       
pensiilor, în funcţie de rata  
inflaţiei.                     







     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
   Familiei;    
 Casa Naţionala 
  de Pensii şi  
 Alte Drepturi  
  de Asigurari  
    Sociale     
     Ministerul   
    Apararii    
   Naţionale;   
   Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor, 
   Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     

       2004     
  Raportare   
 trimestriala 







  









  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   







    1.5. 





  Continuarea procesului de      
recorelare a pensiilor.        
Posibili beneficiari:          
aproximativ 2,6 mil.           
Efort bugetar: aproximativ     
5.167 mld. lei.                
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    

   Casa Naţionala 
  de Pensii şi  
 Alte Drepturi  
  de Asigurari  
    Sociale     

  Ianuarie 2004 
  Iunie 2004  




  





  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   



    1.6. 









  Creşterea în termeni reali a   
pensiilor agricultorilor cu    
până la 100% faţă de luna      
decembrie 2000. Dublarea       
pensiilor agricultorilor se    
realizează începând cu 1       
ianuarie 2004, cu un efort     
financiar de 7.000 mld. lei.   
Vor beneficia cca. 1,1 mil.    
persoane.                      
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    





        Casa      
  Naţionala de  
   Pensii şi    
 Alte Drepturi  
  de Asigurari  
    Sociale     




   Sem. I 2004  









  









  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   







    1.7. 









  Distribuirea pentru pensionari 
a tichetelor de calatorie pe   
calea ferata, cu mijloace auto 
şi fluviale, cu reducere de    
50%.                           





     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
 Casa Naţionala 
  de Pensii şi  
 Alte Drepturi  
  de Asigurari  
    Sociale     
     Ministerul   
Transporturilor,
 Construcţiilor 
 şi Turismului  






       2004     
  Raportare   
 trimestriala 







  









  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   







    1.8. 









  Acordarea pentru pensionari a  
biletelor de tratament         
subvenţionate de la bugetul    
asigurarilor sociale de stat.  
Numar beneficiari: 380.000     
Efort bugetar: 2.714,5 mld. lei




     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
 Casa Naţionala 
  de Pensii şi  
 Alte Drepturi  
  de Asigurari  
    Sociale     
   Casa Naţionala 
  de Pensii şi  
Alte Drepturi de
   Asigurari    
    Sociale     





       2004     









  









  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   







    1.9. 









  Acordarea de ajutoare anuale   
pentru veteranii de razboi în  
vederea acoperirii unei parţi  
din costul chiriei, energiei   
electrice şi termice, pentru   
nevoi casnice.                 
Beneficiari: cca. 190.000      
Efort bugetar: aproximativ 61  
mld. lei                       

     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
 Casa Naţionala 
  de Pensii şi  
 Alte Drepturi  
  de Asigurari  
    Sociale     
     Ministerul   
    Apararii    
   Naţionale;   
   Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor  




    Decembrie   
     2003     
  Decembrie   
     2004     






  









  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   







    1.10.










  Implementarea planurilor       
individuale pentru persoanele  
cu handicap. 20% din persoanele
cu handicap din instituţii;    
100% din persoanele cu handicap
de pe listele de aşteptare; 50%
din persoanele cu handicap din 
familie; 100% din tinerii      
(peste 18 ani) cu handicap din 
instituţii                     

     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    sociala     
    31.12.2004  










  










  Numar de planuri 
individuale      
implementate     








    1.11.










  Finalizarea programului vizand 
restructurarea a 4 instituţii  
rezidenţiale, 1 centru total   
inchis,                        
3 centre în proceduri de       
inchidere                      





     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    Sociala     
    31.12.2004  










  










  Numar de         
instituţii       
restructurate    
Numar de persoane
integrate social 






    1.12.










  Crearea de servicii comunitare 
adecvate şi disponibile, în    
fiecare judeţ şi sector al     
municipiului Bucureşti.        







     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   Judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    Sociala     
    31.12.2004  










  










  Numar de         
beneficiari      
Numar şi tip de  
servicii         
comunitare       
Numar de locuri  
de muncă         
Suma cheltuita   



    1.13.










  Implementarea modelului de     
depistare precoce a persoanelor
susceptibile de a intră în     
sistemul de protecţie          
specifica, 10 judeţe           
pilot/sectoare ale municipiului
Bucureşti.                     




     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   Judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    Sociala     
    31.12.2004  










  










  Numar de persoane
depistate        









    1.14.










  Înfiinţarea centrelor de suport
comunitar şi realizarea        
reţelelor locale de sprijin    
comunitar;                     
8 judeţe pilot/sectoare ale    
municipiului Bucureşti         





     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   Judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    Sociala     
    31.12.2004  










  










  Numar de         
beneficiari      
Numar de centre  
Suma cheltuita   







    1.15.










  Crearea de centre de criza şi  
de facilitaţi de tipul "respite
care" (capacitate 20 locuri),  
în fiecare judeţ şi sector al  
municipiului Bucureşti.        






     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   Judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    Sociala     
    31.12.2004  










  










  Numar de         
beneficiari      
Numar de centre  
Suma cheltuita   







    1.16.










  Asigurarea de locuri suficiente
în centre de zi şi de locuri de
munca protejate; 100% din      
persoanele de pe listele de    
aşteptare;                     
20% din persoanele             
instituţionalizate.            
CASPIS                         



     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   Judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    Sociala     
    31.12.2004  










  










  Numar de locuri  
de muncă         
protejate        
Numar de locuri  
în centrele de zi
Suma cheltuita   





    1.17.










  Înfiinţarea de locuinţe        
protejate sau de tip familial; 
100% din persoanele de pe      
listele de aşteptare;          
20% din persoanele             
instituţionalizate             





     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   Judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    Sociala     
    31.12.2004  










  










  Numar de locuinţe
protejat         
Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   






    1.18.










  Asigurarea condiţiilor necesare
desfaşurarii activităţilor de  
terapie ocupaţională prin arta 
şi/sau sport; 50% din          
persoanele de pe listele de    
aşteptare                      
20% din persoanele             
instituţionalizate             



     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
  Persoane cu   
    Handicap    

     Consiliile   
   Judeţene,    
   Consiliile   
   Locale ale   
  sectoarelor   
  municipiului  
  Bucureşti şi  
   Serviciile   
   Publice de   
   Asistenţa    
    Sociala     
    31.12.2004  










  










  Suma cheltuita   
Numar de         
beneficiari      
Tipuri de        
activităţi       






    1.19.
























  Cel puţin 5.000 de copii vor   
beneficia de condiţii mai bune 
de creştere şi educare, prin   
desfiinţarea altor 50 de       
instituţii de tip vechi.       
CASPIS                         



















     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
   Protecţia    
  Copilului şi  
    Adopţie;    

    Consiliile  
    Judetene    











  
























    Decembrie   
     2004     























  Estimarile  
au fost     
facute      
având în    
vedere      
obiectivele 
programelor 
aflate în   
curs de     
derulare    
(Phare      
2001,       
Programul   
finanţat de 
BDCE şi     
Programul   
ChildNet),  
precum şi   
cele care   
urmeaza a   
fi          
contractate 
(Programe   
de interes  
naţional)   
  Numar de         
instituţii       
desfiinţate      
Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   
pe sursa de      
finanţare        

















    1.20.
















  Creşterea calităţii serviciilor
oferite copiilor şi parinţilor 
acestora, astfel încât acestea 
sa răspundă mai bine nevoilor  
lor, în special prin           
dezvoltarea sistemului de      
licenţiere şi inspecţie        










     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
   Protecţia    
  Copilului şi  
    Adopţie;    

   Consiliile   
   Judetene     



  
















    Permanent   
















  Este în curs
de          
desfăşurare 
procesul de 
elaborare a 
standardelor
minime      
pentru      
servicii şi 
a fost      
iniţiat un  
proiect     
pilot pentru
inspecţia   
serviciilor 
de protecţie
a copilului.
  Numar de         
instituţii       
licenţiate       
Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   











    1.21.























  Asigurarea de cazarmament,     
echipament pentru dotare       
iniţiala şi inlocuire,         
transport, jucarii, materiale  
igienico-sanitare, rechizite şi
materiale cultural-sportive,   
precum şi de sume de bani      
pentru nevoi personale tuturor 
copiilor protejaţi în          
instituţii şi de către         
asistenţi maternali            
profesionişti şi mamelor din   
centrele maternale, începând cu
luna ianuarie 2004. Copiii şi  
mamele din centrele maternale  
vor beneficia la ieşirea din   
sistemul de protecţie a        
copilului de o indemnizaţie    
care se acordă o singură dată, 
egala cu valoarea salariului de
baza minim brut pe ţara.       
Efortul bugetar în 2004 este   
estimat la cel puţin 400       
miliarde lei.                  
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
  Autoritatea   
   Naţionala    
     pentru     
   Protecţia    
  Copilului şi  
    Adopţie;    

  Consiliul     
  Judetean      










  























    Permanent   























  Drepturile  
sunt        
reglementate





















  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   





















    1.22.



  Asigurarea rechizitelor şcolare
gratuite pentru elevii care    
provin din familiile cu        
venituri reduse.               
     Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului   
  



    2003-2004   



  



  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   

    1.23.



  Programul de reabilitare a     
şcolilor şi caminelor.         


     Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului   
  



    2003-2004   



  



  Numar de şcoli   
reabilitate      
Suma cheltuita   

    1.24.



  Asigurarea de tabere şcolare   
pentru elevi şi studenţi       


     Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului   
  



    2003-2004   



  



  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   

    1.25.





  Acordarea de burse pentru      
continuarea studiilor în       
vederea prevenirii şi          
combaterii marginalizarii      
sociale.                       
CASPIS                         
     Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului   


     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    

    2003-2004   





  





  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   



    1.26.



  Acordarea de burse unor        
studenţi din mediul rural.     
CASPIS                         

     Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului   
  



   2003 - 2004  



  



  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   

    1.27.



  Subvenţionarea locurilor din   
caminele pentru studenţi       


     Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului   
  



   2003 - 2004  



  



  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   

    1.28.




  Acordarea de burse pentru      
alfabetizare în vederea        
prevenirii şi combaterii       
marginalizarii sociale.        
CASPIS                         
     Ministerul   
   Educaţiei,   
 Cercetarii şi  
  Tineretului   

     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
   2003 - 2004  




  




  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   


    1.29.












  Crearea şi modernizarea de     
centre sociale, prin investiţii
în servicii sociale.           
387,722 miliarde ROL           









     Ministerul   
   Integrarii   
    Europene    










     Agenţii de   
   Dezvoltare   
   Regionala    
   (ADR) 1-8    
   Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    




    31.12.2004  












  












  Valoare          
investiţii       
sociale          
Numar de centre  
sociale noi      
Numar de centre  
sociale          
modernizate      
Numar de         
persoane care    
beneficiaza      
direct de        
asistenţa sociala
    1.30.










  Crearea de centre sociale şi   
centre de urgenţa prin schema  
de granturi pentru servicii    
sociale                        
(Phare 2001)                   
14,67 milioane EURO            





     Ministerul   
   Integrarii   
    Europene    








      ADR 1-7     
   Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    





       2004     
(cu continuare
   în 2005)   
  Raportare   
 trimestriala 






  










  Valoare          
investiţii       
sociale          
Numar de centre  
sociale          
Numar de centre  
de urgenţa       
Numar de persoane
care beneficiaza 
direct de        
asistenţa sociala
    1.31.










  Reabilitarea şi dotarea        
şcolilor din invaţamantul      
profesional şi tehnic          
(Phare 2001)                   

21,33 milioane EURO            





     Ministerul   
   Integrarii   
    Europene    








      ADR 1-8     










       2004     
(cu continuare
   în 2005)   
  Raportare   
 trimestriala 






  










  Valoare proiecte 
de reabilitare şi
dotare şcoli     
Volum de lucrari 
executate (în    
unitaţi fizice)  
Numar de şcoli   
reabilitate      
Numar de         
calculatoare     
instalate        
    1.32.











  Dezvoltarea infrastructurii cu 
caracter social (Banca Mondiala
3 mil. USD şi DFID - 75.000    
Lire sterline)                 








     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    







     Consiliile   
    judeţene    
   Consiliile   
     locale     








    31.12.2004  











  











  Valoarea         
investiţiilor    
sociale          
Numar de noi     
servicii sociale 
dezvoltate       
Numar de persoane
care beneficiaza 
direct de        
serviciile       
sociale          
dezvoltate       
    1.33.












  Formarea personalului din      
sistemul naţional de asistenţa 
sociala                        
(Phare 2001 - se estimeaza     
formarea a 6000 de persoane    
care lucreaza în cadrul        
serviciilor publice de         
asistenţa sociala de la nivel  
local. Suma alocata 1,3        
milioane EURO)                 



     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    








     Consiliile   
    judeţene    
   Consiliile   
     locale     









  Trim. IV 2004 












  












  Numărul de       
persoane care    
lucreaza în      
reţeaua de       
asistenţa sociala
locala formate   
Numar de module  
de formare       
realizate        
Numar de sesiuni 
de formare       
organizate       
Suma cheltuita   
    1.34.














  Realizarea unei strategii de   
comunicare în asistenţa sociala
(Phare 2001 - rezultatele      
aşteptate sunt:                
- formarea unui numar de 50 de 
  persoane în comunicare;      
- 5.000.000 de pliante;        
- 600.000 broşuri;             
- 6.000 postere;               
- organizarea la nivel local de
  intalniri şi dezbateri       
  publice între actorii        
  implicaţi în domeniu         
Valoarea estimată este de 1,5  
milioane EURO)                 
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    










     Consiliile   
    judeţene    
   Consiliile   
     locale     











  Trim. IV 2004 














  














  Numărul de       
materiale de     
informare        
realizate        
Numar de persoane
formate în       
comunicare       
Numărul de       
intalniri zonale 
Numar de         
participanţi la  
dezbateri        
Suma cheltuita   


    1.35.







  Realizarea sistemului          
informatic de gestiune a       
prestaţiilor sociale - prima   
faza ce consta în analiza de   
sistem şi proiectarea          
cerinţelor pentru soft şi hard 
în viziunea noului sistem      
propus.                        
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    



  







    31.12.2004  







  







  Suma cheltuita   







       OBIECTIVUL 2: REALIZAREA DE LOCUINŢE CU CARACTER SOCIAL     Nr. 
acţ. 
             Acţiunea            

    Autoritatea   
  responsabila  
    Autoritatea   
 colaboratoare  
     Termenul   

    Stadiul   
 realizării 
      Evaluarea    
    acţiunii     
    2.1. 






  Programul de construcţii de    
locuinţe pentru tineri,        
destinate inchirierii, cu      
finanţare de la bugetul de stat
şi din creditul extern acordat 
de BDCE                        
CASPIS                         
     Ministerul   
Transporturilor,
 Construcţiilor 
 şi Turismului; 
    Agenţia     
  Naţionala a   
  Locuinţelor   
     Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     




  
     2004     





  






  Numar de         
apartamente      
Suma cheltuita   




    2.2. 







  Programul de construcţii de    
locuinţe sociale realizat      
conform prevederilor Legii     
locuinţei nr. 114/1996, cu     
finanţare de la bugetul de     
stat, în completarea sumelor   
alocate de la bugetele locale. 
CASPIS                         
     Ministerul   
Transporturilor,
 Construcţiilor 
 şi Turismului; 
    Agenţia     
  Naţionala a   
  Locuinţelor;  
Consilii Locale 
     Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     





       2004     







  







  Numar de         
apartamente      
Suma cheltuita   





    2.3. 








  Programul de construcţii de    
locuinţe sociale realizate din 
credit extern, cu finanţare    
din creditul extern contractat 
conform  HG nr. 687/1997 .       
CASPIS                         



     Ministerul   
Transporturilor,
 Construcţiilor 
 şi Turismului; 

    Agentia     
  Naţionala a   
  Locuintelor   

     Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     






       2004     








  








  Numar de         
apartamente      
Suma cheltuita   






    2.4. 











  Atribuirea de terenuri în      
proprietate pentru construirea 
de locuinţe şi anexe           
gospodareşti de către tinerii  
din mediul rural, conform Legii
nr. 646/2002                   






     Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor; 
Consilii locale 
    Consilii    
    judeţene    

   Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    
  











       2004     











  











  Numar beneficiari
Suprafaţa        
atribuita/       
beneficiar       
Suprafaţa totala 







    2.5. 






  Atribuirea de terenuri din     
domeniul privat al unitaţilor  
administrativ-teritoriale      
pentru construirea de către    
tineri a locuinţelor           
proprietate personala, conform 
 Legii nr. 15/2003 .             
     Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor  




  






       2004     






  






  Numar beneficiari
Suprafaţa        
atribuita/       
beneficiar       
Suprafaţa totala 


    2.6. 











  Finanţarea unor lucrari pentru 
amenajare, modernizare - 6     
unitaţi de asistenţa sociala   
pentru persoane varstnice.     
- camine pentru persoane       
varstnice, centre de zi, centre
de ingrijire şi asistenţa      
Estimarile au fost facute având
în vedere termenele de         
finalizare a lucrărilor        
prevăzute în contractele de    
execuţie incheiate             
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    







  Consilii locale 
  sau Consilii  
    judeţene    









    Dec. 2004   











  











  85.203 mil. lei  











    2.7. 







  Finanţarea unor lucrari de     
construcţii cantine de ajutor  
social - 2 unitaţi             
Estimarile au fost facute având
în vedere termenele de         
finalizare a lucrărilor        
prevăzute în contractele de    
execuţie incheiate             
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    



  Consilii locale 







    Dec. 2003   







  







  3.437 mil. lei   







    2.8. 








  Finanţarea unor lucrari de     
reparaţii şi amenajare la      
unitaţile medico-sociale.      
Finanţarea se va asigura în    
limita fondurilor alocate în   
bugetul de stat cu aceasta     
destinaţie şi potrivit         
aprobării prin Hotărârile de   
Guvern iniţiate de MMSSF       
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    




  Consilii locale 








    permanent   








  








  








    2.9. 






  Continuarea finanţarii unor    
lucrari de reparaţii, amenajari
şi modernizari la instituţii   
publice: şcoli - 9 unitaţi,    
grădiniţe pentru copii - 3     
unitaţi, biserici - 6 unitaţi, 
drumuri - 2 unitaţi.           
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    


  






    permanent   






  






  






       OBIECTIVUL 3: IMBUNATATIREA ŞI EXTINDEREA ACCESULUI POPULAŢIEI LA UTILITAŢILE SOCIALE     Nr. 
acţ. 
             Acţiunea            

    Autoritatea   
  responsabila  
    Autoritatea   
 colaboratoare  
     Termenul   

    Stadiul   
 realizării 
      Evaluarea    
    acţiunii     
    3.1. 





  Acordarea pentru întreaga      
populaţie a subvenţiei         
rezultate din diferenţele de   
preţ pe Gcal. la centralele    
termice şi preţul naţional de  
referinţa.                     
    Autorităţile  
 Administraţiei 
Publice locale; 
    Consilii    
    Judeţene    

     Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     



  
  Permanent   




  





  Suma cheltuita   





    3.2. 









  Acordarea de ajutoare pentru   
încălzirea locuinţelor pe timp 
de iarna (nov. 2003 martie     
2004), diferenţiat în funcţie  
de venitul mediu net lunar pe  
membru de familie, prin        
cuprinderea în bugetul de stat 
şi în bugetele locale a sumelor
necesare transferului către    
furnizorii de servicii.        
     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    





   Administraţia  
publică locala; 
   Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor  
    Consilii    
   judeţene;    
   Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     
       2004     
  Raportare   
 trimestriala 







  









  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   







    3.3. 













  Îmbunătăţirea sistemului de    
incalzire a populaţiei, prin   
asigurarea stocurilor necesare 
de combustibili în iarna       
2003 - 2004, precum şi prin    
executarea reparaţiilor şi     
reviziilor programate. Surse:  
- veniturile proprii ale       
unitaţilor pentru reparaţii şi 
revizii;                       
- resursele proprii şi         
subvenţiile acordate în avans  
potrivit legii, precum şi      
credite cu garanţia statului.  
     Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor; 

   Ministerul   
  Economiei şi  
  Comerţului;   

  Autorităţile  
 Administraţiei 
 Publice locale 



  













    Permanent   













  













  Suma economisita 













    3.4. 














  Îmbunătăţirea sistemului de    
incalzire a populaţiei,        
datorita reducerii pierderilor 
în sistemele de transport şi   
distribuţie a energiei termice,
prin reabilitarea reţelelor de 
transport şi a punctelor       
termice.                       
Asigurarea pentru anul 2003 a  
fondurilor necesare pentru     
lucrarile de modernizare şi    
reabilitare a centralelor din  
subordinea autoritaţilor       
publice locale, în conformitate
cu OUG 78/2002 şi HG 1012/2003.
     Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor  












    Autorităţile  
 Administraţiei 
 Publice locale 












   2003 - 2004  
  Raportare   
 trimestriala 












  














  Suma economisita 














    3.5. 















  Creşterea numarului de         
consumatori racordaţi la       
sisteme centralizate de        
alimentare cu apa potabila,    
prin urgentarea implementarii  
programelor noi de investiţii  
pentru extinderea,             
retehnologizarea, reabilitarea 
şi modernizarea sistemelor de  
alimentare cu apa în localitaţi
urbane, pe baza programelor    
ISPA şi SAMTID (cofinanţate de 
BERD şi BEI).                  
CASPIS                         


     Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor; 

   Ministerul   
Transporturilor,
Construcţiilor  
şi Turismului;  

   Ministerul   
  Agriculturii, 
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
   Mediului     


     Autoritaţi   
publice locale; 
   Ministerul   
   Integrarii   
    Europene    











    Multianual  















  















  Numar de         
beneficiari      
Sume cheltuite   













    3.6. 











  Creşterea numarului de         
consumatori racordaţi la       
sisteme centralizate de        
alimentare cu apa potabila,    
prin urgentarea implementarii  
programelor noi de dezvoltare a
infrastructurii rurale (SAPARD 
şi PDR).                       
CASPIS                         



     Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor; 
   Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
   Mediului;    
   Ministerul   
Transporturilor,
 Construcţiilor 
 şi Turismului  
     Ministerul   
Transporturilor,
 Construcţiilor 
 şi Turismului; 
   Autoritaţi   
 publice locale 






    Multianual  











  











  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   









    3.7. 








  Continuarea acţiunilor privind 
realizarea reţelei de pieţe de 
gros pentru legume, fructe şi  
alte produse agroalimentare,   
centru imbunataţirea           
condiţiilor de comercializare, 
supravegherea calităţii        
produselor şi transparenţa     
preţurilor practicate.         
      Agenţia     
Naţionala pentru
 Întreprinderi  
Mici şi Mijlocii
 şi Cooperaţie  




     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
   Mediului;    
   Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor  

    Permanent   








  








  Numar de pieţe   
de gros deschise 







    3.8. 








  Acordarea de alocaţii          
financiare nerambursabile      
întreprinderilor mici şi       
mijlocii, destinate            
investiţiilor fezabile din     
domeniul industriei alimentare.
Proiect de susţinere a         
dezvoltării IMM din industria  
alimentara.                    
      Agenţia     
Naţionala pentru
 Întreprinderi  
Mici şi Mijlocii
 şi Cooperaţie  




    Organizaţia   
Naţiunilor Unite
     pentru     
   Dezvoltare   
  Industriala   
     Viena      



   2003 - 2004  








  








  Numar de locuri  
de muncă nou     
create           
Suma cheltuita   





     3.9 

















  Creşterea numarului de         
gospodarii deservite de        
utilităţi publice, prin        
finanţare nerambursabilă a     
proiectelor locale de          
infrastructura mica            
(Phare 2001)                   
25,33 milioane EURO            










     Ministerul   
   Integrarii   
    Europene    















     ADR 1 - 7    

















       2004     
(cu continuare
   în 2005)   
  Raportare   
 trimestriala 













  

















  Valoare          
proiecte de      
infrastructura   
implementate     
Numar de         
localitaţi care  
beneficiaza de   
proiecte de      
infrastructura   
mica             
Numar de         
gospodarii       
deservite de noi 
lucrari de       
utilităţi publice
Volum de lucrari 
executate (în    
unitaţi fizice)  
    3.10.













  Dezvoltarea infrastructurii    
locale şi regionale prin       
finanţare lucrari de           
construcţii.                   
(Phare 2000)                   
46,7 milioane EURO             








     Ministerul   
   Integrarii   
    Europene    











     ADR 1 - 8    













       2004     
(cu continuare
      în      
    2005)     
  Raportare   
 trimestriala 








  













  Valoare proiecte 
de infrastructura
implementate     
Volum de lucrari 
executate (în    
unitaţi fizice)  
Numar de         
localitaţi care  
beneficiaza de   
proiecte de      
infrastructura   
Numar de locuri  
de muncă         
temporare        
    3.11.













  Dezvoltarea infrastructurii    
locale şi regionale prin       
finanţare lucrari de           
construcţii.                   
(Phare 2001)                   
21 milioane EURO               








     Ministerul   
   Integrarii   
    Europene    











     ADR 1 - 8    













       2004     
(cu continuare
   în 2005)   
  Raportare   
 trimestriala 









  













  Valoare proiecte 
de infrastructura
implementate     
Volum de lucrari 
executate (în    
unitaţi fizice)  
Numar de         
localitaţi care  
beneficiaza de   
proiecte de      
infrastructura   
Numar de locuri  
de muncă         
temporare        
    3.12.

















  Sprijinirea crescatorilor de   
animale, prin:                 
- asigurarea cu material de    
reproducţie cu valoare         
zootehnica ridicata            
- subvenţia materialului       
seminal utilizat la            
insamanţarea artificiala (55   
mld. lei)                      
- acordare de prime pentru     
femelele de reproducţie şi     
viţei, în funcţie de categoria 
biologica (545 mld. lei)       
- construirea de adaposturi de 
vaci de lapte, achiziţionarea  
de juninci, instalaţii         
zootehnice (suma alocata 200   
mld. lei).                     
     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    













  

















   Sem. I 2004  

















  

















  Suma cheltuita   
Numar crescatori 
de animale       
beneficiari      














    3.13.







  Punerea în valoare a           
construcţiilor zootehnice      
dezafectate, destinate         
creşterii şi ingraşarii        
animalelor, precum şi a        
fabricilor de nutreţuri        
combinate dezafectate -        
continuare 2003                
     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    



  







   Sem. I 2004  







  







  Numar construcţii







    3.14.






  Acordarea de ajutor financiar  
pentru producţia interna de    
seminţe, certificata oficial,  
destinata pentru insamanţare în
campaniile agricole din        
primavara şi toamna anului 2003
şi din primavara anului 2004   
     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    


  






   Sem. I 2004  






  






  Suma cheltuita   






    3.15.




  Acordarea de sume ca           
despăgubiri în cazul declararii
stării de calamitate în        
agricultura                    

     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    
  




    Permanent   




  




  Suma cheltuita   




    3.16.




  Subvenţionarea primelor de     
asigurare pentru producătorii  
agricoli                       


     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    
  




    Permanent   




  




  Suma cheltuita   




    3.17.




  Suplimentarea despăgubirilor   
acordate producătorilor        
agricoli în caz de calamitate  


     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    
  




    Permanent   




  




  Suma cheltuita   




    3.18.




  SAPARD M 2.1 Dezvoltarea       
infrastructurilor rurale       



     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    
  




    Permanent   




  




  Numar beneficiari
Suma cheltuita   



    3.19.




  SAPARD M 2.2 Managementul      
resurselor de apa              



     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    
  




    Permanent   




  




  Numar beneficiari
Suma cheltuita   



    3.20.




  SAPARD M 3.1 Investiţii în     
exploataţii agricole           



     Ministerul   
 Agriculturii,  
   Pădurilor,   
   Apelor şi    
    Mediului    
  




    Permanent   




  




  Numar beneficiari
Suma cheltuita   



       OBIECTIVUL 4: REDUCEREA IMPACTULUI SOCIAL AL RESTRUCTURARII ECONOMICE   ┌─────┬───────────────────────────────┬────────────────┬────────────────┬──────────────┬────────────┬─────────────────┐  │ Nr. │           Acţiunea            │  Autoritatea   │  Autoritatea   │   Termenul   │  Stadiul   │    Evaluarea    │  │acţ. │                               │  responsabila  │ colaboratoare  │              │ realizării │    acţiunii     │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.1. │Persoane ocupate din randul    │   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar persoane   │  │     │şomerilor în cadrul programelor│    Muncii,     │                │              │            │incadrate în     │  │     │speciale, componente ale PNOFM │ Solidaritaţii  │                │              │            │munca            │  │     │- 53.055 persoane:             │   Sociale şi   │                │              │            │                 │  │     │- Programul special pentru     │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │Valea Jiului, 7.125 persoane   │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │- Programul special Delta      │Naţionala pentru│                │              │            │                 │  │     │Dunarii, 230 persoane          │Ocuparea Forţei │                │              │            │                 │  │     │- Programe speciale pentru 215 │    de Muncă    │                │              │            │                 │  │     │localitaţi din zone            │                │                │              │            │                 │  │     │defavorizate şi localitaţi cu  │                │                │              │            │                 │  │     │rata înaltă a şomajului, 45.700│                │                │              │            │                 │  │     │persoane                       │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.2. │Persoane ocupate în cadrul     │   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar persoane   │  │     │PNOFM, prin stimularea         │    Muncii,     │                │              │            │incadrate în     │  │     │angajatorilor pentru incadrarea│ Solidaritaţii  │                │              │            │munca            │  │     │în munca a şomerilor - 60.000  │   Sociale şi   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │persoane, din care:            │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │Încadrarea şomerilor peste 45  │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │ani, intreţinatori unici de    │Naţionala pentru│                │              │            │                 │  │     │familie: 12.000 persoane, 304,2│Ocuparea Forţei │                │              │            │                 │  │     │mld. lei                       │    de Muncă    │                │              │            │                 │  │     │Încadrarea absolvenţilor       │                │                │              │            │                 │  │     │instituţiilor de invaţamant:   │                │                │              │            │                 │  │     │13.500 persoane, 661,9 mld. lei│                │                │              │            │                 │  │     │Încadrarea persoanelor cu      │                │                │              │            │                 │  │     │handicap: 52 mld. lei          │                │                │              │            │                 │  │     │Încadrarea prin incheierea de  │                │                │              │            │                 │  │     │contracte de solidaritate în   │                │                │              │            │                 │  │     │baza  Legii nr. 116/2002 : 3.000 │                │                │              │            │                 │  │     │persoane, 193 mld. lei         │                │                │              │            │                 │  │     │Încadrarea prin ocuparea       │                │                │              │            │                 │  │     │temporara a şomerilor în       │                │                │              │            │                 │  │     │lucrari pentru dezvoltarea     │                │                │              │            │                 │  │     │comunitaţilor locale: 28.000   │                │                │              │            │                 │  │     │persoane, 802,6 mld. lei       │                │                │              │            │                 │  │     │Încadrarea şomerilor care mai  │                │                │              │            │                 │  │     │au 3 ani până la pensie: 3.000 │                │                │              │            │                 │  │     │persoane, 99 mld. lei          │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.3. │Ocuparea, în cadrul PNOFM, prin│   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar persoane   │  │     │acordarea de servicii de       │    Muncii,     │                │              │            │incadrate în     │  │     │consultanţa şi asistenţa pentru│ Solidaritaţii  │                │              │            │munca            │  │     │începerea unei activitaţii     │   Sociale şi   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │independente.                  │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │2.000 persoane                 │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │58,7 mld. lei                  │   Naţionala    │                │              │            │                 │  │     │                               │pentru Ocuparea │                │              │            │                 │  │     │                               │Forţei de Muncă │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.4. │Persoane ocupate potrivit PNOFM│   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar persoane   │  │     │prin măsuri active de stimulare│    Muncii,     │                │              │            │incadrate în     │  │     │a şomerilor care se încadrează │ Solidaritaţii  │                │              │            │munca            │  │     │înainte de expirarea perioadei │   Sociale şi   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │pentru care primesc            │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │indemnizaţie                   │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │80.000                         │Naţionala pentru│                │              │            │                 │  │     │340,2 mld. lei                 │Ocuparea Forţei │                │              │            │                 │  │     │                               │    de Muncă    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.5. │Persoane ocupate în cadrul     │   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar persoane   │  │     │PNOFM prin măsuri active de    │    Muncii,     │                │              │            │incadrate în     │  │     │stimulare a mobilitaţii forţei │ Solidaritaţii  │                │              │            │munca            │  │     │de muncă                       │   Sociale şi   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │6,000 persoane                 │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │67,2 mld. lei                  │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │                               │Naţionala pentru│                │              │            │                 │  │     │                               │Ocuparea Forţei │                │              │            │                 │  │     │                               │    de Muncă    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.6. │Crearea de noi locuri de muncă │   Ministerul   │     Banca      │  31.12.2004  │            │Numar de locuri  │  │     │prin acordarea de credite IMM  │    Muncii,     │  finanţatoare  │              │            │de muncă nou     │  │     │cu dobânda avantajoasă (50% din│ Solidaritaţii  │                │              │            │create           │  │     │dobânda de referinţa a BNR în  │   Sociale şi   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │judeţele cu rata şomajului sub │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │media pe ţara, respectiv 25% în│    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │judeţele cu rata şomajului     │   Naţionala    │                │              │            │                 │  │     │peste media pe ţara) 10.000    │pentru Ocuparea │                │              │            │                 │  │     │locuri de muncă din care cel   │Forţei de Muncă │                │              │            │                 │  │     │puţin 5.000 pe care vor fi     │                │                │              │            │                 │  │     │incadraţi şomeri 1.000 mld. lei│                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.7. │Acordarea de credite           │   Ministerul   │     Banca      │  31.12.2004  │            │Numar de locuri  │  │     │nerambursabile pentru crearea  │    Muncii,     │  finanţatoare  │              │            │de muncă nou     │  │     │de locuri de muncă pe care vor │ Solidaritaţii  │                │              │            │create           │  │     │fi angajaţi în exclusivitate   │   Sociale şi   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │şomeri                         │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │5.000 locuri de muncă          │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │500 mld. lei                   │Naţionala pentru│                │              │            │                 │  │     │                               │Ocuparea Forţei │                │              │            │                 │  │     │                               │    de Muncă    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.8. │Formarea profesionala a        │   Ministerul   │       -        │  31.12.2004  │            │Numar persoane   │  │     │persoanelor în cautarea unui   │    Muncii,     │                │              │            │formate/numar    │  │     │loc de muncă în vederea        │ Solidaritaţii  │                │              │            │persoane         │  │     │ocuparii:                      │   Sociale şi   │                │              │            │incadrate în     │  │     │- prin organizarea de cursuri  │    Familiei    │                │              │            │munca            │  │     │cu încadrare la absolvire 100% │    Agenţia     │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │- prin organizarea de cursuri  │Naţionala pentru│                │              │            │                 │  │     │cu incadrarea a 60% din        │Ocuparea Forţei │                │              │            │                 │  │     │absolvenţi în decursul a 6 luni│    de Muncă    │                │              │            │                 │  │     │de la absolvire                │                │                │              │            │                 │  │     │20.000 persoane formate        │                │                │              │            │                 │  │     │100 mld. lei                   │                │                │              │            │                 │  │     │16.000 persoane formate şi     │                │                │              │            │                 │  │     │incadrate                      │                │                │              │            │                 │  │     │4.000 formate/2.400 persoane   │                │                │              │            │                 │  │     │incadrate                      │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.9. │Organizarea burselor locurilor │   Ministerul   │                │     2004     │            │Rezultatele      │  │     │de muncă:                      │    Muncii,     │                │              │            │organizarii      │  │     │- pentru femei: martie 2004    │ Solidaritaţii  │                │              │            │burselor         │  │     │- bursa generală: aprilie 2004 │   Sociale şi   │                │              │            │locurilor de     │  │     │- pentru persoane de etnie     │    Familiei    │                │              │            │munca se vor     │  │     │rroma: mai 2004                │    Agenţia     │                │              │            │regasi în        │  │     │- pentru studenţi: mai 2004    │Naţionala pentru│                │              │            │realizarea       │  │     │- pentru persoane cu handicap: │Ocuparea Forţei │                │              │            │indicatorilor    │  │     │iunie 2004                     │    de Muncă    │                │              │            │PNOFM            │  │     │- pentru absolvenţii           │                │                │              │            │                 │  │     │instituţiilor de invaţamant:   │                │                │              │            │                 │  │     │septembrie 2004                │                │                │              │            │                 │  │     │- în judeţele afectate de      │                │                │              │            │                 │  │     │disponibilizari: în cursul     │                │                │              │            │                 │  │     │anului 2004 în funcţie de      │                │                │              │            │                 │  │     │necesitaţi                     │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.10.│Organizarea echipelor,         │   Ministerul   │   Autoritaţi   │  În cursul   │            │Numar de programe│  │     │elaborarea şi implementarea    │    Muncii,     │     locale     │anului 2004 în│            │de acompaniament │  │     │programelor de acompaniament   │ Solidaritaţii  │   Parteneri    │  funcţie de  │            │Suma cheltuita   │  │     │social pentru judeţele         │   Sociale şi   │    sociali     │  necesitaţi  │            │                 │  │     │afectate de disponibilizari    │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │                               │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │                               │   Naţionala    │                │              │            │                 │  │     │                               │pentru Ocuparea │                │              │            │                 │  │     │                               │Forţei de Muncă │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.11.│Certificarea calităţii         │   Ministerul   │       -        │  31.12.2004  │            │Indicatori       │  │     │serviciilor oferite de ANOFM   │    Muncii,     │                │              │            │PNOFM            │  │     │prin care se urmăreşte:        │ Solidaritaţii  │                │              │            │                 │  │     │- descentralizarea acordarii   │   Sociale şi   │                │              │            │                 │  │     │unor servicii;                 │    Familiei    │                │              │            │                 │  │     │- implicarea activa în mediul  │     AJOFM      │                │              │            │                 │  │     │economic şi social;            │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │- asigurarea operativitaţii    │Naţionala pentru│                │              │            │                 │  │     │serviciilor, a eficientizarii  │Ocuparea Forţei │                │              │            │                 │  │     │serviciilor astfel încât timpul│    de Muncă    │                │              │            │                 │  │     │de deplasare al beneficiarilor │                │                │              │            │                 │  │     │(şomeri şi agenţi economici) sa│                │                │              │            │                 │  │     │nu depăşească 45 minute iar    │                │                │              │            │                 │  │     │timpul de aşteptare la agenţii │                │                │              │            │                 │  │     │să fie de maxim 15 minute;     │                │                │              │            │                 │  │     │- creşterea calităţii          │                │                │              │            │                 │  │     │serviciilor de formare         │                │                │              │            │                 │  │     │profesionala şi modernizarea   │                │                │              │            │                 │  │     │centrelor proprii de           │                │                │              │            │                 │  │     │calificare/recalificare în     │                │                │              │            │                 │  │     │vederea autorizarii acestora în│                │                │              │            │                 │  │     │conformitate cu prevederile    │                │                │              │            │                 │  │     │legislaţiei privind formarea   │                │                │              │            │                 │  │     │profesionala a adulţilor       │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.12.│Dezvoltarea oraşelor prin      │   Ministerul   │    ADR 1-8     │  31.12.2004  │            │Valoare ajutor   │  │     │stimularea activităţilor       │   Integrarii   │                │  Raportare   │            │financiar        │  │     │întreprinderilor mici şi       │    Europene    │                │ trimestriala │            │pentru IMM-uri   │  │     │mijlocii                       │                │                │              │            │Numar de         │  │     │416,804 miliarde ROL           │                │                │              │            │întreprinderi nou│  │     │                               │                │                │              │            │create/dezvoltate│  │     │                               │                │                │              │            │Numar de locuri  │  │     │                               │                │                │              │            │munca create în  │  │     │                               │                │                │              │            │mod direct       │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.13.│Finanţarea nerambursabilă a    │   Ministerul   │    ADR 1-8     │  31.12.2004  │            │Valoarea totala a│  │     │întreprinderilor noi,          │   Integrarii   │                │  Raportare   │            │investiţiilor    │  │     │microintreprinderilor şi       │    Europene    │                │ trimestriala │            │Valoarea         │  │     │întreprinderilor mici şi       │                │                │              │            │ajutorului       │  │     │mijlocii recent infiinţate     │                │                │              │            │financiar        │  │     │(Phare 2000)                   │                │                │              │            │Numar de         │  │     │16,83 milioane EURO            │                │                │              │            │întreprinderi    │  │     │                               │                │                │              │            │dezvoltate       │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.14.│Asistenţa pentru IMM-uri       │   Ministerul   │    ADR 1-7     │  31.12.2004  │            │Valoarea totala a│  │     │(Phare 2001)                   │   Integrarii   │                │  Raportare   │            │investiţiilor    │  │     │16,87 milioane EURO            │    Europene    │                │ trimestriala │            │Valoarea         │  │     │                               │                │                │              │            │ajutorului       │  │     │                               │                │                │              │            │financiar        │  │     │                               │                │                │              │            │Numar de IMM-uri │  │     │                               │                │                │              │            │dezvoltate       │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.15.│Dezvoltarea resurselor umane în│   Ministerul   │    ADR 1-8     │  31.12.2004  │            │Valoarea totala a│  │     │contextul restructurarii       │   Integrarii   │                │  Raportare   │            │investiţiei în   │  │     │industriale (Phare 2000)       │    Europene    │                │ trimestriala │            │resurse umane    │  │     │20,91 milioane EURO            │                │                │              │            │Numar de şomeri  │  │     │                               │                │                │              │            │calificaţi/      │  │     │                               │                │                │              │            │recalificaţi     │  │     │                               │                │                │              │            │Număr de şomeri  │  │     │                               │                │                │              │            │implicaţi în     │  │     │                               │                │                │              │            │măsuri active de │  │     │                               │                │                │              │            │ocupare          │  │     │                               │                │                │              │            │Numar de angajaţi│  │     │                               │                │                │              │            │instruiţi        │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.16.│Creşterea salariului de baza   │   Ministerul   │   Ministerul   │ Trim. I 2004 │            │Suma cheltuita   │  │     │minim brut pe ţara             │    Muncii,     │   Finanţelor   │              │            │                 │  │     │                               │ Solidaritaţii  │    Publice     │              │            │                 │  │     │                               │   Sociale şi   │                │              │            │                 │  │     │                               │    Familiei    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.17.│Asigurarea creşterii în termeni│   Ministerul   │   Ministerul   │     2004     │            │Suma cheltuita   │  │     │reali a salariilor nete,       │    Muncii,     │   Finanţelor   │              │            │                 │  │     │începând cu 1 ian. 2004.       │ Solidaritaţii  │    Publice     │              │            │                 │  │     │                               │   Sociale şi   │                │              │            │                 │  │     │                               │    Familiei    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.18.│Acordarea în anul agricol      │   Ministerul   │                │     2004     │            │Numar de         │  │     │2003-2004 a unui sprijin direct│ Agriculturii,  │                │              │            │beneficiari      │  │     │de 2 milioane lei/ha în vederea│   Pădurilor,   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │sprijinirii producătorilor     │   Apelor şi    │                │              │            │                 │  │     │agricoli şi pentru suprafeţe de│    Mediului    │                │              │            │                 │  │     │teren arabil de până la 5 ha   │                │                │              │            │                 │  │     │inclusiv.                      │                │                │              │            │                 │  │     │Suma alocata: 11.600 mld. lei. │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.19.│Crearea de noi locuri de muncă │   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar de locuri  │  │     │prin acordarea de stimulente   │  Economiei şi  │                │              │            │de muncă nou     │  │     │financiare antreprenorilor care│  Comerţului;   │                │              │            │create           │  │     │angajează disponibilizaţi din  │    Agenţia     │                │  Raportare   │            │Suma cheltuita   │  │     │minerit (sau membri ai familiei│Naţionala pentru│                │ trimestriala │            │                 │  │     │acestora). Sunt prevăzute a se │ Dezvoltarea şi │                │              │            │                 │  │     │crea un numar de 4100 de locuri│ Implementarea  │                │              │            │                 │  │     │de muncă pe baza acestui       │ Programelor de │                │              │            │                 │  │     │program. Suma totala alocata   │Reconstrucţie a │                │              │            │                 │  │     │acestui program este de 2,75   │    Zonelor     │                │              │            │                 │  │     │mil. USD din care 1,1 mil. USD │    Miniere     │                │              │            │                 │  │     │contribuţia României.          │   (ANDIPRZM)   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.20.│Angajarea în activităţi        │   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar de locuri  │  │     │economice a persoanelor din    │  Economiei şi  │                │              │            │de muncă nou     │  │     │zonele miniere prin acordarea  │  Comerţului;   │                │              │            │create           │  │     │de microcredite pentru         │    Agenţia     │                │  Raportare   │            │Suma cheltuita   │  │     │dezvoltarea de noi afaceri     │Naţionala pentru│                │ trimestriala │            │                 │  │     │şi/sau extinderea celor        │ Dezvoltarea şi │                │              │            │                 │  │     │existente. Prin acest program  │ Implementarea  │                │              │            │                 │  │     │se vor crea circa 1000 de noi  │ Programelor de │                │              │            │                 │  │     │afaceri în care vor fi angajate│Reconstrucţie a │                │              │            │                 │  │     │peste 3000 de persoane.        │Zonelor Miniere │                │              │            │                 │  │     │Programul se deruleaza prin    │                │                │              │            │                 │  │     │intermediul a doua agenţii de  │                │                │              │            │                 │  │     │microcredit CHF România şi CDE │                │                │              │            │                 │  │     │România, agenţii declarate     │                │                │              │            │                 │  │     │caştigatoare în urma           │                │                │              │            │                 │  │     │organizarii licitaţiei.        │                │                │              │            │                 │  │     │Valoarea totala a programului  │                │                │              │            │                 │  │     │este de 5,7 mil. USD din care  │                │                │              │            │                 │  │     │340.000 USD contribuţia        │                │                │              │            │                 │  │     │Guvernului României            │                │                │              │            │                 │  │     │CASPIS                         │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.21.│Crearea a circa 2.800 de locuri│   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar de locuri  │  │     │de muncă, prin sprijin acordat │  Economiei şi  │                │              │            │de muncă nou     │  │     │dezvoltării infrastructurii    │  Comerţului;   │                │              │            │create           │  │     │economice a localitaţilor din  │                │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │zonele miniere.                │                │                │              │            │                 │  │     │- oferirea de asistenţa tehnica│    Agenţia     │                │  Raportare   │            │                 │  │     │gratuita pentru dezvoltarea a  │Naţionala pentru│                │ trimestriala │            │                 │  │     │circa 600 de noi afaceri care  │ Dezvoltarea şi │                │              │            │                 │  │     │vor angaja 1.800 de persoane;  │ Implementarea  │                │              │            │                 │  │     │- dezvoltarea a peste 500 de   │ Programelor de │                │              │            │                 │  │     │întreprinderi existente şi     │Reconstrucţie a │                │              │            │                 │  │     │creşterea numarului angajaţilor│Zonelor Miniere │                │              │            │                 │  │     │acestora cu circa 1.000 de     │                │                │              │            │                 │  │     │persoane;                      │                │                │              │            │                 │  │     │- sprijin în dezvoltarea a 50  │                │                │              │            │                 │  │     │de noi proiecte finanţate din  │                │                │              │            │                 │  │     │fonduri externe atrase împreună│                │                │              │            │                 │  │     │cu autorităţile locale pentru  │                │                │              │            │                 │  │     │refacerea de utilităţi sociale;│                │                │              │            │                 │  │     │- servicii de consultanţa      │                │                │              │            │                 │  │     │juridica şi financiară;        │                │                │              │            │                 │  │     │Valoarea totala a programului  │                │                │              │            │                 │  │     │este de 3,1 mil. USD din care  │                │                │              │            │                 │  │     │518.232 USD contribuţia        │                │                │              │            │                 │  │     │Guvernului României            │                │                │              │            │                 │  │4.22.│Crearea a peste 500 de locuri  │   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar de locuri  │  │     │de muncă prin incubarea a circa│  Economiei şi  │                │              │            │de muncă nou     │  │     │100 de afaceri în spaţiile de  │  Comerţului;   │                │              │            │create           │  │     │afaceri amenajate în 10 incinte│                │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │devenite disponibile în urma   │                │                │              │            │                 │  │     │inchiderii minelor             │                │                │              │            │                 │  │     │Centrele de afaceri vor fi la: │    Agenţia     │                │              │            │                 │  │     │● Leurda, judeţul Gorj         │Naţionala pentru│                │              │            │                 │  │     │● Lonea Pilier, judeţul        │ Dezvoltarea şi │                │              │            │                 │  │     │  Hunedoara                    │ Implementarea  │                │              │            │                 │  │     │● Teliuc, judeţul Hunedoara    │ Programelor de │                │              │            │                 │  │     │● Anina, judeţul Caraş Severin │Reconstrucţie a │                │  Raportare   │            │                 │  │     │● Moldova Noua, judeţul Caraş  │Zonelor Miniere │                │ trimestriala │            │                 │  │     │  Severin                      │                │                │              │            │                 │  │     │● Varzari, judeţul Bihor       │                │                │              │            │                 │  │     │● Nistru, judeţul Maramureş    │                │                │              │            │                 │  │     │● Rodna, judeţul Bistriţa      │                │                │              │            │                 │  │     │  Nasaud                       │                │                │              │            │                 │  │     │● Baraolt, judeţul Covasna     │                │                │              │            │                 │  │     │● Campulung, judeţul Argeş     │                │                │              │            │                 │  │     │Valoarea totala a programului  │                │                │              │            │                 │  │     │este de 6,8 mil. USD din care  │                │                │              │            │                 │  │     │1,1 mil. USD contribuţia       │                │                │              │            │                 │  │     │Guvernului României.           │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.23.│Angajarea a circa 1.500        │   Ministerul   │                │  31.12.2004  │            │Numar de locuri  │  │     │persoane prin servicii de      │  Economiei şi  │                │              │            │de muncă nou     │  │     │informare publică şi dialog    │  Comerţului;   │                │              │            │create           │  │     │social oferite în cadrul       │    Agenţia     │                │  Raportare   │            │Suma cheltuita   │  │     │acestui program prin punere la │Naţionala pentru│                │ trimestriala │            │                 │  │     │dispoziţia persoanelor fizice  │ Dezvoltarea şi │                │              │            │                 │  │     │şi a agenţilor economici a     │ Implementarea  │                │              │            │                 │  │     │informaţiilor privind          │ Programelor de │                │              │            │                 │  │     │oportunitaţile de angajare     │Reconstrucţie a │                │              │            │                 │  │     │corelate cu aptitudinile şi    │Zonelor Miniere │                │              │            │                 │  │     │calificarile acestora, precum  │                │                │              │            │                 │  │     │şi oportunitaţi de dezvoltare  │                │                │              │            │                 │  │     │de noi afaceri sau a celor     │                │                │              │            │                 │  │     │existente.                     │                │                │              │            │                 │  │     │Valoarea totala a programului  │                │                │              │            │                 │  │     │este de 937.000 USD din care   │                │                │              │            │                 │  │     │156.000 USD contribuţia        │                │                │              │            │                 │  │     │Guvernului României.           │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.24.│Crearea de circa 200 de locuri │   Ministerul   │                │  31.03.2004  │            │Numar de locuri  │  │     │de muncă prin dezvoltarea a 70 │  Economiei şi  │                │              │            │de muncă nou     │  │     │de noi proiecte cu caracter    │  Comerţului;   │                │              │            │create           │  │     │social în zonele miniere, prin │    Agenţia     │                │  Raportare   │            │Suma cheltuita   │  │     │acordarea de finanţari         │Naţionala pentru│                │ trimestriala │            │                 │  │     │nerambursabile în cadrul       │ Dezvoltarea şi │                │              │            │                 │  │     │<<Schemei de Dezvoltare        │ Implementarea  │                │              │            │                 │  │     │Sociala>>. Programul finanţeaza│ Programelor de │                │              │            │                 │  │     │în sistem grant mici proiecte  │Reconstrucţie a │                │              │            │                 │  │     │(maxim 5000 lire sterline) care│Zonelor Miniere │                │              │            │                 │  │     │rezolva probleme de sănătate,  │                │                │              │            │                 │  │     │instruire, alimentare cu apa,  │                │                │              │            │                 │  │     │refacerea fondului locativ etc.│                │                │              │            │                 │  │     │Din luna octombrie se va       │                │                │              │            │                 │  │     │desfaşura etapa a doua cu o    │                │                │              │            │                 │  │     │valoare de 200.000 lire        │                │                │              │            │                 │  │     │sterline, fonduri oferite de   │                │                │              │            │                 │  │     │Departamentul pentru Dezvoltare│                │                │              │            │                 │  │     │Internaţionala al Guvernului   │                │                │              │            │                 │  │     │Marii Britanii.                │                │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.25.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │   Consiliul    │30 septembrie │            │Numar de         │  │     │unor noi localitaţi prin       │  Economiei şi  │ Judeţean Satu  │     2004     │            │beneficiari      │  │     │realizarea conductei de        │  Comerţului;   │  Mare şi Baia  │              │            │Suma cheltuita   │  │     │transport gaze Dn 400 mm Apa - │   S.N.T.G.N.   │      Mare      │  Raportare   │            │                 │  │     │Negreşti Oaş - Sighetu         │ TRANSGAZ S.A.  │                │ semestriala  │            │                 │  │     │Marmaţiei, L = 66 km           │     Mediaş     │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.26.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │   Consiliul    │ 31 decembrie │            │Numar de         │  │     │unor noi localitaţi prin       │  Economiei şi  │Judeţean Gorj şi│     2004     │            │beneficiari      │  │     │realizarea conductei de        │  Comerţului;   │    Compania    │              │            │Suma cheltuita   │  │     │transport gaze Dn 500/400 mm   │   S.N.T.G.N.   │   Naţionala    │  Raportare   │            │                 │  │     │Turcineşti Motru, L = 50 km    │ TRANSGAZ S.A.  │Lignitul Oltenia│ semestriala  │            │                 │  │     │                               │     Mediaş     │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.27.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │   Consiliul    │     2004     │            │Numar de         │  │     │unor noi localitaţi prin       │  Economiei şi  │ Judeţean Ilfov │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │realizarea conductei de        │  Comerţului;   │  şi Calaraşi   │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │transport gaze Dn 500 mm pentru│   S.N.T.G.N.   │                │              │            │                 │  │     │alimentarea municipiului       │ TRANSGAZ S.A.  │                │  Raportare   │            │                 │  │     │Olteniţa, L = 70 km**          │     Mediaş     │                │ semestriala  │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.28.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │   Consiliul    │     2004     │            │Numar de         │  │     │unor noi localitaţi prin       │  Economiei şi  │ Judeţean Cluj  │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │realizarea conductei de        │  Comerţului;   │                │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │transport gaze Dn 400 mm       │   S.N.T.G.N.   │                │              │            │                 │  │     │Gherla - Cluj - Huedin***      │ TRANSGAZ S.A.  │                │              │            │                 │  │     │                               │     Mediaş     │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.29.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │Decembrie 2004│            │Numar de         │  │     │doua noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Argeş                          │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. Distrigaz │                │              │            │                 │  │     │                               │    Sud S.A.    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.30.│Alimentarea cu gaze naturale în│   Ministerul   │                │Decembrie 2004│            │Numar de         │  │     │localitatea Rucar, judeţul     │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Argeş                          │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. Distrigaz │                │              │            │                 │  │     │                               │    Sud S.A.    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.31.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │Decembrie 2004│            │Numar de         │  │     │unei noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Damboviţa                      │  Comerţului;   │                │ semestrial   │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.32.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │      WIEE      │     2004     │            │Numar de         │  │     │doua noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │Consiliul Local │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │Teleorman                      │  Comerţului;   │                │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │  Raportare   │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │ semestriala  │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.33.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │      WIEE      │     2004     │            │Numar de         │  │     │unei noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │Consiliul Local │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │Giurgiu                        │  Comerţului;   │                │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │  Raportare   │            │                 │  │     │                               │                │                │ semestriala  │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.34.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │      WIEE      │     2004     │            │Numar de         │  │     │unei noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │Consiliul Local │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │Calaraşi                       │  Comerţului;   │                │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │  Raportare   │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │ semestriala  │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.35.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │     2004     │            │Numar de         │  │     │doua noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │                │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │Valcea                         │  Comerţului;   │                │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │  Raportare   │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │ semestriala  │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.36.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │  Iunie 2004  │            │Numar de         │  │     │localitaţii Coloneşti, judeţul │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Olt                            │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.37.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │     2004     │            │Numar de         │  │     │localitaţii Podari, judeţul Olt│  Economiei şi  │                │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │                               │  Comerţului;   │                │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │  Raportare   │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │ semestriala  │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.38.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │Decembrie 2004│            │Numar de         │  │     │localitaţii Oboga, judeţul Olt │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │                               │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.39.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │Consiliul Local │     2004     │            │Numar de         │  │     │localitaţii Turnu-Severin,     │  Economiei şi  │                │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │judeţul Mehedinţi              │  Comerţului;   │                │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │  Raportare   │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │ semestriala  │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.40.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │     2004     │            │Numar de         │  │     │localitaţii Vânători, judeţul  │  Economiei şi  │                │(cu continuare│            │beneficiari      │  │     │Galaţi                         │  Comerţului;   │                │   în 2005)   │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │  Raportare   │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │ semestriala  │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.41.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │     INSPET     │Decembrie 2004│            │Numar de         │  │     │localitaţii Tulcea, judeţul    │  Economiei şi  │Consiliul Local │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Tulcea                         │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.42.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │Decembrie 2004│            │Numar de         │  │     │doua noi localitaţi în jud.    │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Buzau                          │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.43.│Dezvoltare sistem de alimentare│   Ministerul   │                │Decembrie 2004│            │Numar de         │  │     │cu gaze naturale a localitaţii │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Valea Calugareasca, jud.       │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │Prahova                        │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │    SUD S.A.    │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.44.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │                │  Iunie 2004  │            │Numar de         │  │     │trei noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Alba                           │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.45.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │Consiliul Local │  Iunie 2004  │            │Numar de         │  │     │unei localitaţi în judeţul Satu│  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Mare                           │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.46.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │Consiliul Local │  Iunie 2004  │            │Numar de         │  │     │doua noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Maramureş                      │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.47.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │Consiliul Local │  Permanent   │            │Numar de         │  │     │doua noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │                │              │            │beneficiari      │  │     │Bistriţa Nasaud                │  Comerţului;   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.48.│Alimentarea unei noi localitaţi│   Ministerul   │Consiliul Local │Decembrie 2003│            │Numar de         │  │     │în jud. Bistriţa Nasaud        │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │                               │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.49.│Extindere reţea de gaze        │   Ministerul   │                │  Permanent   │            │Numar de         │  │     │naturale peste medie pentru    │  Economiei şi  │                │              │            │beneficiari      │  │     │alimentare cu gaze naturale,   │  Comerţului;   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │zona agroindustriala în        │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │localitatea Vaslui             │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.50.│Alimentarea cu gaze naturale a │   Ministerul   │Consiliul Local │  Iunie 2004  │            │Numar de         │  │     │trei noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Iaşi                           │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.51.│Alimentare cu gaze naturale a  │   Ministerul   │                │  Permanent   │            │Numar de         │  │     │unei noi localitaţi în judeţul │  Economiei şi  │                │              │            │beneficiari      │  │     │Mureş                          │  Comerţului;   │                │              │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.52.│Alimentare cu gaze naturale a  │   Ministerul   │                │Decembrie 2003│            │Numar de         │  │     │cartierului Cişmea în          │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │municipiul Botoşani            │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.53.│Alimentare cu gaze naturale a  │   Ministerul   │                │  Iunie 2004  │            │Numar de         │  │     │doua cartiere în municipiul    │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Botoşani                       │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.54.│Alimentare cu gaze naturale a  │   Ministerul   │                │  Iunie 2004  │            │Numar de         │  │     │doua cartiere din localitatea  │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Sibiu                          │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.55.│Alimentare cu gaze naturale a  │   Ministerul   │                │  Iunie 2004  │            │Numar de         │  │     │doua cartiere din localitatea  │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Timişoara                      │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.56.│Alimentare cu gaze naturale a  │   Ministerul   │Consiliul Local │Decembrie 2003│            │Numar de         │  │     │cartierului Gheraiesti,        │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │localitatea Bacau              │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.57.│Alimentare cu gaze naturale a  │   Ministerul   │                │Decembrie 2003│            │Numar de         │  │     │cartierului Cetatea Fetei,     │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │localitatea Cluj               │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  ├─────┼───────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────────────┼────────────┼─────────────────┤  │4.58.│Extindere conducta de gaze     │   Ministerul   │Consiliul Local │Decembrie 2003│            │Numar de         │  │     │naturale, localitatea Tg.      │  Economiei şi  │                │  Raportare   │            │beneficiari      │  │     │Frumos et. I                   │  Comerţului;   │                │ semestriala  │            │Suma cheltuita   │  │     │                               │ S.C. DISTRIGAZ │                │              │            │                 │  │     │                               │   NORD S.A.    │                │              │            │                 │  │     │                               │  Targu Mureş   │                │              │            │                 │  └─────┴───────────────────────────────┴────────────────┴────────────────┴──────────────┴────────────┴─────────────────┘       OBIECTIVUL 5: AMELIORAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI     Nr. 
acţ. 
             Acţiunea            

    Autoritatea   
  responsabila  
    Autoritatea   
 colaboratoare  
     Termenul   

    Stadiul   
 realizării 
      Evaluarea    
    acţiunii     
    5.1. 









  Acordarea de medicamente       
gratuite pensionarilor cu      
venituri de până la            
1.400.000/luna, prin           
suplimentarea listei           
medicamentelor gratuite        
necesare afecţiunilor cu       
incidenţa majoră asupra        
morbiditaţii la persoanele     
varstnice.                     
     Ministerul   
   Sanataţii;   
 Casa Naţionala 
de Asigurari de 
    Sănătate    





  









    Permanent   

  Raportare   
    lunara    






  









  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   







    5.2. 












  Derularea de programe naţionale
şi dezvoltarea reţelei         
serviciilor de sănătate, pentru
ameliorarea indicatorilor      
mortalitaţii infantile,        
mortalitaţii materne,          
natalitaţii, incidenţei        
anemiei la copii, bolilor cu   
transmisie sexuala sau prin    
alte forme de transmisie       
(sifilis, hepatita, SIDA,      
tuberculoza), bolilor          
cardiovasculare.               
     Ministerul   
   Sanataţii;   
 Casa Naţionala 
de Asigurari de 
    Sănătate    








  












    Permanent   

  Raportare   
    lunara    









  












  Suma cheltuita   












    5.3. 






  Controlul preventiv al         
pacienţilor din localitaţile de
provincie şi în zonele puţin   
accesibile, prin implicarea    
medicului de familie şi a      
asistentului comunitar.        
CASPIS                         
   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
   Sănătate;    
   Ministerul   
   Sanataţii;   


  






    Raportare   
    lunara    





  






  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   




    5.4. 









  Creşterea calităţii            
ingrijirilor medicale, prin    
dezvoltarea unor servicii      
medicale integrate (asistenţa  
primara şi de prevenire, de    
specialitate în ambulatoriu,   
spital, la domiciliu şi de     
urgenţa) în scopul realizării  
unui raport corespunzător      
cost-eficienţa.                
     Ministerul   
   Sanataţii;   








   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
    Sănătate    







    2003-2004   

  Raportare   
    lunara    






  









  Suma cheltuita   









    5.5. 
















  Îmbunătăţirea accesului la     
serviciile sociale prin:       
- Dezvoltarea unor reţele      
coordonate de ingrijiri        
medicale, sociale şi comunitare
la nivel local, prin sistemul  
comunitar (social), moaşe,     
infirmiere                     
- Crearea de centre            
medico-sociale în intampinarea 
persoanelor aflate în situaţie 
de risc: pensionari, persoane  
cu handicap, persoane fără     
adapost, victime ale violenţei 
în familie, persoane cu        
afecţiuni psihice etc.         
CASPIS                         
   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
   Sănătate;    
   Ministerul   
   Sanataţii;   



   Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    




  
















    2003-2004   

  Raportare   
 trimestriala 













  
















  Numar de         
beneficiari      
Numar de locuri  
de muncă         
Suma cheltuita   












    5.6. 







  Creşterea accesului la         
asistenţa medicală pentru      
segmentele de populaţie        
defavorizate: populaţia din    
mediul rural, din segmentul    
sarac, persoanele neasigurate  
etc.                           
CASPIS                         
     Ministerul   
   Sanataţii;   
 Casa Naţionala 
de Asigurari de 
    Sănătate    



  







    Permanent   

  Raportare   
    lunara    




  







  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   





    5.7. 




  Creşterea accesului populaţiei 
la medicamente prin includerea 
celor mai ieftine medicamente  
pe lista celor compensate şi   
gratuite.                      
   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
   Sănătate;    
   Ministerul   
   Sanataţii;   
  




    Raportare   
 trimestriala 



  




  Sume economisite 
Numar de         
beneficiari      


    5.8. 




  Supravegherea medicală activa a
mamei, copilului, familiilor cu
risc social şi a persoanelor   
fără locuinţa.                 
CASPIS                         
   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
   Sănătate;    
   Ministerul   
   Sanataţii;   
  




    Raportare   
    lunara    



  




  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   


    5.9. 







  Dezvoltarea ingrijirilor       
destinate persoanelor          
vulnerabile la domiciliu, în   
staţionare/camine de zi, prin  
reţele sociale şi în instituţii
cu paturi devenite disponibile 
prin reorganizarea teritoriala 
a unitaţilor subordonate MSF   
   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
   Sănătate;    
   Ministerul   
   Sanataţii;   



  







    Raportare   
    lunara    






  







  Numar de         
beneficiari      
Numar de locuri  
de muncă         
Suma cheltuita   



    5.10.




  Extinderea activitaţii         
asistentului medical comunitar 
cuprinzand 3 poli: ocrotire    
copii, batrani şi femei        
gravide.                       
   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
   Sănătate;    
   Ministerul   
   Sanataţii;   
  




    Raportare   
 semestriala  



  




  Numar de locuri  
de muncă         
Suma cheltuita   
Numar beneficiari

    5.11.








  Informarea populaţiei prin     
acţiuni intersectoriale        
(invaţamant, agricultura,      
asistenţa sociala) şi          
elaborarea unei strategii      
naţionale în domeniul          
prevenirii bolilor, al         
promovarii sanataţii şi a      
educaţiei sanitare.            
   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
   Sănătate;    
   Ministerul   
   Sanataţii;   




  








    Permanent   








  








  Suma cheltuita   








    5.12.







  Creşterea ponderii             
intervenţiilor preventive,     
asistenţei medicale primare,   
asistenţei ambulatorii de      
specialitate şi ingrijitorilor 
la domiciliu prin utilizarea de
stimulente financiare şi       
instrumente de reglementare.   
   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
   Sănătate;    
   Ministerul   
   Sanataţii;   



  







    Permanent   







  







  Numar de         
beneficiari      
Suma cheltuita   





    5.13.







  Transformarea unor spitale     
şi/sau secţii exterioare,      
neperformante, în unitaţi de   
asistenţa medico-sociala, în   
subordinea consiliilor         
judeţene, consiliilor locale şi
în coordonarea MMSSF, ANPH, sau
MAI.                           
     Ministerul   
   Sanataţii;   
   Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor  



     Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
   Familiei;    
 Casa Naţionala 
de Asigurari de 
    Sănătate    
    Permanent   







  







  Numar de unitaţi 
Suma cheltuita   






    5.14.













  Transformarea unor imobile din 
domeniul public al statului şi 
administrarea MS în locuinţe   
sociale.                       
CASPIS                         









     Ministerul   
   Sanataţii;   
   Ministerul   
Transporturilor,
 Construcţiilor 
 şi Turismului; 
   Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor; 
   Ministerul   
    Muncii,     
 Solidaritaţii  
   Sociale şi   
    Familiei    
     Ministerul   
   Finanţelor   
    Publice     











   Sem. II 2004 













  













  Numar de         
apartamente      
Suma cheltuita   











    5.15.



  Îmbunătăţirea serviciilor de   
sănătate publică prin creşterea
eficienţei programelor         
naţionale de sănătate.         
     Ministerul   
   Sanataţii;   


   Casa Naţionala 
de Asigurari de 
    Sănătate    

       2004     
(cu continuare
   în 2005)   

  



  Numar beneficiari
Suma cheltuita   


    5.16.




  Stimularea dezvoltării         
sectorului medical privat.     



     Ministerul   
   Sanataţii;   
   Ministerul   
 Administraţiei 
 şi Internelor  
  




       2004     




  




  Numar contracte  




       
				 + 
			  Anexa 3                           LISTA PROIECTELOR DE ACTE NORMATIVE                        PENTRU REALIZAREA PROGRAMULUI SOCIAL                              ÎN PERIOADA 2003 - 2004        OBIECTIVUL 1: PROTECŢIA SOCIALĂ A FAMILIEI    Nr. 
crt.
        Tema actului normativ       

   Tip act     
 normativ    
     Autoritatea    
   responsabila   
   Autoritatea  
  avizatoare  
      Termen    

   Stadiul  
realizării
    1.1 



  Alocaţia complementara acordată   
diferenţiat pe tranşe de venit şi 
în funcţie de numărul copiilor.   

  Ordonanţa de 
  Urgenţa a  
 Guvernului  

  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
     Familiei     
    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    

     Trim. IV   
     2003     


   Realizat 
 în avans 


    1.2 



  Indexarea trimestriala a          
pensiilor, în funcţie de rata     
inflaţiei.                        

   Hotărâre de 
   Guvern    


  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
  Familiei CNPAS  
    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    

   Trim. I 2004 
Trim. II 2004 
Trim. III 2004
Trim. IV 2004 
  



    1.3 




  Indexarea nivelului lunar al      
venitului minim garantat pentru   
anul 2004.                        


   Hotărâre de 
   Guvern    



  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
     Familiei     

    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice;   
  Ministerul  
  Justiţiei   
     Trim. IV   
     2004     



   Realizat 
 în avans 



    1.4 



  Continuarea procesului de         
recorelare a pensiilor            


   Hotărâre de 
   Guvern    


  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
  Familiei CNPAS  
    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    

       2004     



  



    1.5 








  Stabilirea ajutorului anual pentru
acoperirea unei parţi din costul  
chiriei, energiei electrice şi    
energiei termice pentru nevoi     
casnice, cuvenit veteranilor de   
razboi, vaduvelor de razboi,      
revoluţionarilor, precum şi       
accidentaţilor de razboi în afara 
serviciului ordonat               
   Hotărâre de 
   Guvern    







  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
    Familiei;     
    Ministerul    
Apararii Naţionale



    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    






       2004     








  








    1.6 







  Asigurarea sustenabilitaţii       
sistemului de pensii; promovarea  
şi aprobarea unui sistem          
alternativ de pensii:             
- asigurarea cadrului legislativ  
şi instituţional în vederea       
organizarii şi funcţionarii       
sistemului de pensii ocupaţionale.
   Proiect de  
    lege     






  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
  Familiei CNPAS  




    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice;   
  Comisia de  
 Supraveghere 
      a       
 Asigurarilor 

       2004     







  







    1.7 









  Asigurarea sustenabilitaţii       
sistemului de pensii; promovarea  
şi aprobarea unui sistem          
alternativ de pensii:             
- asigurarea cadrului legislativ  
şi instituţional în vederea       
organizarii şi funcţionarii       
componentei de pensii bazata pe   
capitalizare cu contribuţie       
obligatorie, administrata privat. 
   Proiect de  
    lege     








  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
  Familiei CNPAS  






    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    







       2004     









  









    1.8 






  Asigurarea sustenabilitaţii       
sistemului de pensii prin         
utilizarea unor venituri provenite
din privatizare pentru susţinerea 
sistemului public de pensii.      
Se au în vedere prevederile Legii 
19/2000.                          
   Proiect de  
    lege     





  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
  Familiei CNPAS  



    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice;   
    APAPS     



       2003     






  






    1.9 






  Asigurarea cadrului instituţional 
pentru supravegherea şi acordarea 
beneficiilor pentru accidente de  
munca şi boli profesionale prin   
includerea în structura CNPAS.    
Modificarea de urgenţa a Legii    
346/2002                          
  Ordonanţa de 
   Urgenţa   





  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
  Familiei CNPAS  



    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice;   
  Ministerul  
  Sanataţii;  


       2003     






   Realizat 
 în avans 





    1.10



  Stabilirea standardelor minime de 
calitate pentru anumite tipuri de 
servicii sociale                  

      Ordin    



  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
     Familiei     
  



  Trim. IV 2004 



  



    1.11




  Organizarea şi funcţionarea       
Comisiei de Mediere Sociala       



   Hotărâre de 
   Guvern    



  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
     Familiei     

    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice;   
  Ministerul  
  Justiţiei   
   Trim. I 2004 




  




    1.12




  Elaborarea metodologiei de        
acreditare şi a criteriilor de    
evaluare pentru instituţiile de   
asistenţa sociala publice sau     
private                           
   Hotărâre de 
   Guvern    



  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
     Familiei     

    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice;   
  Ministerul  
  Sanataţii;  
  Trim. IV 2004 




  




        OBIECTIVUL 2: REALIZAREA DE LOCUINŢE CU CARACTER SOCIAL    Nr. 
crt.
        Tema actului normativ       

   Tip act     
 normativ    
     Autoritatea    
   responsabila   
   Autoritatea  
  avizatoare  
      Termen    

   Stadiul  
realizării
    2.1 



  Dezvoltarea construcţiei de       
locuinţe, cu precadere a          
programelor destinate unor        
persoane şi familii defavorizate. 
  Ordonanţa de 
modificare a 
    Legii    
  114/1996   
      Ministerul    
 Transporturilor, 
Construcţiilor şi 
    Turismului    
    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    

  Trim. IV 2004 



  



        OBIECTIVUL 3: ÎMBUNĂTĂŢIREA ŞI EXTINDEREA ACCESULUI POPULAŢIEI LA UTILITĂŢILE SOCIALE    Nr. 
crt.
        Tema actului normativ       

   Tip act     
 normativ    
     Autoritatea    
   responsabila   
   Autoritatea  
  avizatoare  
      Termen    

   Stadiul  
realizării
    3.1 





  Program privind asigurarea        
populaţiei şi economiei naţionale 
cu energie electrica, termica şi  
gaze naturale pentru iarna        
2003-2004.                        

   Hotărâre de 
   Guvern    




      Ministerul    
Administraţiei şi 
   Internelor;    
    Ministerul    
   Economiei şi   
    Comerţului    
    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    



     10.2003    





   Realizat 
 în avans 




        OBIECTIVUL 4: REDUCEREA IMPACTULUI SOCIAL AL RESTRUCTURĂRII ECONOMICE    Nr. 
crt.
        Tema actului normativ       

   Tip act     
 normativ    
     Autoritatea    
   responsabila   
   Autoritatea  
  avizatoare  
      Termen    

   Stadiul  
realizării
    4.1 



  Creşterea salariului de baza minim
brut pe ţara.                     


   Hotărâre de 
   Guvern    


  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
     Familiei     
    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    

   Trim. I 2004 



  



    4.2 



























  Modificarea şi completarea Legii  
nr. 76/2002 privind sistemul      
asigurarilor pentru şomaj şi      
stimularea ocuparii forţei de     
munca - în scopul diversificarii  
masurilor active prin:            
- stimularea încadrării           
absolvenţilor ca urmare a         
stabilirii de subvenţii           
diferenţiate în funcţie de nivelul
studiilor absolvite               
- stimularea ocuparii persoanelor 
care se afla în apropierea varstei
de pensionare                     
- accesul studenţilor la credite  
acordate în condiţii avantajoase  
în vederea iniţierii unor afaceri 
- stimularea formarii profesionale
a persoanelor din mediul rural cu 
venituri sub nivelul indemnizaţiei
de şomaj                          
- organizarea de cursuri de       
formare profesionala pentru       
persoanele care şi-au intrerupt   
activitatea pentru: creşterea     
copiilor, satisfacerea stagiului  
militar, pensionarea din motive   
medicale                          
      Lege     



























  Ministerul Muncii,
  Solidaritaţii   
    Sociale şi    
     Familiei     
























  



























   Sem. I 2004  



























  



























        OBIECTIVUL 5: AMELIORAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI    Nr. 
crt.
        Tema actului normativ       

   Tip act     
 normativ    
     Autoritatea    
   responsabila   
   Autoritatea  
  avizatoare  
      Termen    

   Stadiul  
realizării
    5.1 
















  Actualizarea de către Guvern a    
listelor cuprinzand medicamentele 
din Nomenclatorul de medicamente  
de care beneficiaza asiguraţii pe 
baza de prescripţie medicală, cu  
şi fără contribuţie personala     
- în vederea suplimentarii listei 
medicamentelor gratuite acordate  
pensionarilor cu venituri de până 
la 1.400.000 lei/luna cu cele     
necesare afecţiunilor cu incidenţa
majoră asupra morbiditaţii la     
persoanele varstnice              
- în vederea inscrierii prioritare
a medicamentelor romaneşti pe     
lista medicamentelor compensate şi
gratuite                          
   Hotărâre de 
   Guvern    















      Ministerul    
    Sanataţii;    
Casa Naţionala de 
   Asigurari de   
     Sănătate     












    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    














       2004     
















  
















    5.2 







  Îmbunătăţirea accesului la        
serviciile sociale prin crearea de
centre medico-sociale în          
intampinarea persoanelor aflate în
situaţie de risc: pensionari,     
persoane cu handicap, persoane    
fără adapost, victime ale         
violenţei în familie etc. CASPIS  
   Hotărâre de 
   Guvern    






      Ministerul    
    Sanataţii;    
Casa Naţionala de 
   Asigurari de   
     Sănătate     



    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    





    31.12.2004  







  







    5.3 






  Transformarea unor spitale şi/sau 
secţii exterioare, neperformante, 
în unitaţi de asistenţa           
medico-sociala, în subordinea     
consiliilor judeţene, consiliilor 
locale şi în coordonarea MMSSF,   
ANPH, sau MAI.                    
    Hotărâri   
     ale     
 Consiliilor 
  Judeţene   
   şi/sau    
   locale    

  Consilii Judeţene 
  şi/sau locale   





    Ministerul  
  Sanataţii;  
  Ministerul  
Administraţiei
şi Internelor 


    permanent   






  






    5.4 









  Transformarea unor imobile din    
domeniul public al statului şi    
administrarea MS în locuinţe      
sociale.                          






   Hotărâri de 
   Guvern    








      Ministerul    
    Sanataţii;    
    Ministerul    
 Transporturilor, 
Construcţiilor şi 
   Turismului;    
    Ministerul    
Administraţiei şi 
    Internelor    

    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice;   
  Ministerul  
   Muncii,    
Solidaritaţii 
  Sociale şi  
   Familiei   


   Sem II 2004  









  









    5.5 







  Creşterea ponderii intervenţiilor 
preventive, educative, asistenţei 
medicale primare, asistenţei      
ambulatorii de specialitate şi    
ingrijitorilor la domiciliu prin  
utilizarea de stimulente          
financiare şi instrumente de      
reglementare.                     
   Ordine ale  
 Ministrului 
  Sanataţii  





      Ministerul    
    Sanataţii;    
Casa Naţionala de 
   Asigurari de   
     Sănătate     



    Ministerul  
  Educaţiei,  
Cercetarii şi 
 Tineretului  




    2003-2004   







  







    5.6 



  Restructurarea sistemului public  
de ingrijiri de sănătate, cu      
accent pe medicina primara şi     
ambulatorie de specialitate.      
   Ordine ale  
 Ministrului 
  Sanataţii  

      Ministerul    
    Sanataţii;    


       Casa     
 Naţionala de 
 Asigurari de 
   Sănătate   
    2003-2004   



  



    5.7 






  Asigurarea transparenţei în       
alocarea şi gestiunea fondurilor  
publice destinate ingrijirilor de 
sănătate, în scopul prevenirii şi 
sancţionarii actelor de corupţie. 


   Ordine ale  
 Ministrului 
  Sanataţii  




      Ministerul    
    Sanataţii;    
Casa Naţionala de 
   Asigurari de   
     Sănătate     


    Ministerul  
 Comunicaţiei 
şi Tehnologiei
 Informaţiei; 
 Autorităţile 
Administraţiei
Publice Locale
    2003-2004   






  






    5.8 













  Creşterea calităţii serviciilor   
medicale oferite populaţiei în    
sistem public şi privat           











   Hotărâri de 
   Guvern    
 Ordine ale  
 Ministrului 
  Sanataţii  









      Ministerul    
    Sanataţii;    












  Casa Naţionala
 de Asigurari 
 de Sănătate; 
  Ministerul  
Administraţiei
şi Internelor 
  Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice;   
  Ministerul  
   Muncii,    
Solidaritaţii 
  Sociale şi  
   Familiei   
       2004     













  













    5.9 




  Îmbunătăţirea serviciilor de      
sănătate publică prin creşterea   
eficienţei programelor naţionale  
de sănătate.                      

    Ordin al   
 Ministrului 
  Sanataţii  


      Ministerul    
    Sanataţii;    
Casa Naţionala de 
   Asigurari de   
     Sănătate     
    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    


       2004     




  




    5.10










  Derularea de programe naţionale şi
dezvoltarea reţelei serviciilor de
sănătate, pentru ameliorarea      
indicatorilor mortalitaţii        
infantile, mortalitaţii materne,  
natalitaţii, incidenţei anemiei la
copii, bolilor cu transmisie      
sexuala sau prin alte forme de    
transmisie (sifilis, hepatita,    
SIDA, tuberculoza), bolilor       
cardiovasculare.                  
   Hotărâre a  
 Guvernului  
Ordine comune
 Ministerul  
Sanataţii şi 
    Casa     
Naţionala de 
Asigurari de 
  Sănătate   


      Ministerul    
    Sanataţii;    
Casa Naţionala de 
   Asigurari de   
     Sănătate     






    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    








    permanent   










  










    5.11




  Stimularea dezvoltării sectorului 
medical privat.                   



   Hotărâri de 
   Guvern    



      Ministerul    
    Sanataţii;    
    Ministerul    
Administraţiei şi 
    Internelor    
    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    


       2004     




  




    5.12









  Creşterea accesibilitaţii         
sistemului de asigurări de        
sănătate pentru populaţiei.       







   Hotărâri de 
   Guvern    
 Ordine ale  
 Ministrului 
Sanataţii şi 
preşedintelui
    Casei    
Naţionale de 
Asigurari de 
  Sănătate   
      Ministerul    
    Sanataţii;    
Casa Naţionala de 
   Asigurari de   
     Sănătate     





    Ministerul  
  Finanţelor  
   Publice    







    permanent   









  









    -------------   

Preluat: 2026-09-23T14:24:39.875300+00:00 · SHA256: 3e82abd8c35c3a48e0ae3fa6296a9bb01eb81d5151ac92def319bbef53f9f7b9