legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 49 · 2004

LEGE nr. 49 din 23 martie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 50698

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 49 din 23 martie 2004  pentru aprobarea  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2003  privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti     EMITENT     PARLAMENTUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 25 martie 2004     Parlamentul României adoptă prezenta lege.   
				 + 
			  Articolul UNIC     Se aprobă  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117 din 24 octombrie 2003  privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 27 octombrie 2003, cu următoarele modificări şi completări:  1. La articolul 2, alineatul (1) litera c) va avea următorul cuprins:  "c) dosarele aflate pe rolul Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi şi al completului în compunerea prevăzută la  art. 56 din Legea nr. 94/1992  privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se preiau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."  2. Alineatul (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:  "(2) Propunerea de numire se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, după examinarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei de judecător, pe baza dosarului profesional, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă."  3. Alineatele (2) şi (3) ale articolului 7 vor avea următorul cuprins:  "(2) Cheltuielile de personal aferente personalului prevăzut la art. 5 şi 6 se asigură de către Curtea de Conturi pentru judecătorii financiari şi judecătorii financiari inspectori în funcţie, până la numirea acestora ca judecători la instanţele judecătoreşti prevăzute la art. 2 sau până la încetarea mandatului acestora conform legii, iar pentru magistraţii-asistenţi, grefierii şi arhivarii-registratori, până la data trecerii acestora la instanţele judecătoreşti. Ministerul Justiţiei va asigura cheltuielile de personal aferente personalului preluat de la Curtea de Conturi, prin diminuarea bugetului aprobat Curţii de Conturi şi majorarea corespunzătoare a bugetului propriu.      (3) Se abilitează Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Conturi, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, să introducă modificările corespunzătoare în structura posturilor şi a cheltuielilor cu salariile."   ...    4. Articolul 8 va avea următorul cuprins:  "Art. 8. - Procurorii financiari vor fi preluaţi de Ministerul Public potrivit procedurii prevăzute la art. 5. Procurorii financiari vor continua să funcţioneze în cadrul Curţii de Conturi şi să exercite atribuţiile prevăzute de  Legea nr. 94/1992 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile art. 3 şi 4 din prezenta ordonanţă de urgenţă."  5. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (3), cu următorul cuprins:  "(3) Personalul preluat de la Curtea de Conturi va desfăşura activitatea de judecată în sediile actuale ale Curţii de Conturi numai în cauzele rezultate din activitatea Curţii de Conturi."  6. Articolul 10 va avea următorul cuprins:  "Art. 10. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificări în structura bugetelor aprobate pe anul 2003 Curţii de Conturi, Ministerului Justiţiei şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite."  Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.  p. PREŞEDINTELE SENATULUI,  GHEORGHE BUZATU  Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,  VALER DORNEANU  Bucureşti, 23 martie 2004.  Nr. 49.  --------------   

Preluat: 2026-09-23T21:14:16.279363+00:00 · SHA256: 9f6e4419413c392417ad2a24cb37ba7f6e58b530bf4917a8099af4de57300b5a