legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 558 · 2004

HOTĂRÂRE nr. 558 din 15 aprilie 2004 privind acordarea unor ajutoare financiare

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 51329

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 558 din 15 aprilie 2004  privind acordarea unor ajutoare financiare     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 20 aprilie 2004     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999  privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 366/2001 , cu modificările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul UNIC     Se aprobă acordarea unor ajutoare financiare în sumă totală de 6.345,1 milioane lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pe anul 2004, familiilor şi persoanelor singure din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Teleorman, Timiş, Tulcea şi municipiul Bucureşti, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  PRIM-MINISTRU  ADRIAN NĂSTASE  Contrasemnează:  --------------  Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,  Elena Dumitru  Ministrul finanţelor publice,  Mihai Nicolae Tănăsescu  Bucureşti, 15 aprilie 2004.  Nr. 558.     
				 + 
			  Anexa                         
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Beneficiar  Adresa  Suma acordată mil. lei    
					 
				  1  Maria Molnar  Alba Iulia, b-dul Transilvaniei nr. 15, bl. 17, et. II, ap. 12, judeţul Alba  10    
					 
				  2  Muntian Daniela Elisabeta  Alba Iulia, str. Arnsberg nr. 30, bl. B5, ap. 7, judeţul Alba  5    
					 
				  3  Baniciu Alexandru Nicolae  comuna Halmagiu, str. Avram Iancu nr. 86, judeţul Arad  30    
					 
				  4  Buha Victor  Arad, Aleea Borsec, bl. 601, ap. 7, judeţul Arad  5    
					 
				  5  Buliga Valeria  Pâncota, str. Crişului nr. 2, judeţul Arad  10    
					 
				  6  Lole Clotilda  Arad, str. Dornei nr. 38, ap. 3, judeţul Arad  5    
					 
				  7  Macinic Eugenia  Arad, str. O. Goga nr. 44, judeţul Arad  15    
					 
				  8  Anghel Maria  sat Pătuleni, comuna Rateşti, judeţul Argeş  10    
					 
				  9  Luca Magdalena  Piteşti, str. Fraţii Goleşti, bl. S6, sc. B, ap. 12, judeţul Argeş  15    
					 
				  10  Matei Narcisa Mihaela  Piteşti, str. Stejarului, bl. A29, sc. A, ap. 6, judeţul Argeş  10    
					 
				  11  Tosa Elena  Oneşti, str. Buciumului, bl. 6, sc. 2, ap. 30, judeţul Bacău  20    
					 
				  12  Ionescu Lucia  Bacău, str. Bicaz nr. 4, judeţul Bacău  5    
					 
				  13  Gavriliu Marinica  Bacău, str. Neptun nr. 14, sc. B, ap. 17, judeţul Bacău  20    
					 
				  14  Parloaga Maria  Bacău, Aleea Parcului, bl. 28, sc. B, ap. 8, judeţul Bacău  5    
					 
				  15  Petean Veroana  Bacău, str. Bicaz nr 154, sc. B, ap 4, judeţul Bacău  10    
					 
				  16  Nicolau Maria  Bacău, str. Calea Republicii nr. 68, sc. D, ap. 17, judeţul Bacău  20    
					 
				  17  Panaite Elena  Târgu Ocna, str. Gheorghe Doja nr. 28, judeţul Bacău  5    
					 
				  18  Gornescu Doina  Bacău, str. Erou Gheorghe Rusu, bl. 2, sc. B, ap. 14, judeţul Bacău  10    
					 
				  19  Voloaca Silvia  Bacău, str. Republicii nr. 76, sc. D, ap. 13, judeţul Bacău  20    
					 
				  20  Negruta Paraschiva- Cristina  Târgu Ocna, str. Viişoara nr. 46, judeţul Bacău  10    
					 
				  21  Mihalcea Violeta  Bacău, str. Narciselor nr. 11, sc. A, ap. 25, judeţul Bacău  20    
					 
				  22  Chicos Dan-Ion  Bacău, str. Nordului nr. 7, sc. A, ap. 1, judeţul Bacău  15    
					 
				  23  Leonte Silvia  comuna Solont, sat Cucuieţi, judeţul Bacău  10    
					 
				  24  Vladovici Maria  Bacău, str. Bucegi, bl. 123, sc. B, ap. 3, judeţul Bacău  20    
					 
				  25  Plesuvu Costica  comuna Lipova, sat Satul Nou, judeţul Bacău  5    
					 
				  26  Perju Gheorghe  Bacău, str. Iasomiei nr. 2, judeţul Bacău  5    
					 
				  27  Parnescu Georgeta  Oneşti, str. Mercur, bl. 4, sc. C, ap. 120, judeţul Bacău  5    
					 
				  28  Acasandrei Fanica  comuna Blăgeşti, judeţul Bacău  8    
					 
				  29  Banu Eugenia  Bacău, str. Vişinului nr. 2, bl. 2, sc. B, ap. 1, judeţul Bacău  20    
					 
				  30  Caleap Vasilica  Bacău, str. Plopilor nr. 7, judeţul Bacău  10    
					 
				  31  Chiriac Virginia  Bacău, str. Emil Racoviţă, bl. 1/B/14, judeţul Bacău  10    
					 
				  32  Coseraru Lucia  Bacău, str. Letea, bl. 2, sc. B, ap. 20, judeţul Bacău  20    
					 
				  33  Gherasimescu Floarea  Bacău, str. Prelungirea Bradului, bl. 125/B/1, judeţul Bacău  20    
					 
				  34  Iorga Viorel  Bacău, str. Lalelelor, bl. 4, sc. D, ap. 15, judeţul Bacău  10    
					 
				  35  Paic Ioana  Bacău, str. Bicaz nr. 13, sc. A, ap. 12, judeţul Bacău  10    
					 
				  36  Pruteanu Liviu  comuna Pirjol, sat Dealul Arie, judeţul Bacău  10    
					 
				  37  Sain Ecaterina  Bacău, str. Ciprian Porumbescu nr. 12, judeţul Bacău  5    
					 
				  38  Adochiei Mihaela  comuna Roşiori, sat Neguseni, judeţul Bacău  6    
					 
				  39  Munteanu Pavel  comuna Hemeiuş, sat Fântânele, judeţul Bacău  20    
					 
				  40  Panoschi Paulina  comuna Blăgeşti, judeţul Bacău  3    
					 
				  41  Popa Vasile  comuna Nicolae Bălcescu, sat Valea Seacă, judeţul Bacău  20    
					 
				  42  Butacu Petrea  comuna Mărgineni, judeţul Bacău  20    
					 
				  43  Dimofte Maria  Oneşti, str. E. Rebreanu 9/D/147, judeţul Bacău  15    
					 
				  44  Ciobotaru Silvia  Moineşti, str. Dezbenzinăriei nr. 16, judeţul Bacău  5    
					 
				  45  Berindea Gheorghe  comuna Girisul de Criş, sat Cheresig 408, judeţul Bihor  6    
					 
				  46  Berceni Zoltan  comuna Noiorid, sat Les, nr. 193, judeţul Bihor  2    
					 
				  47  Lascau I. Cristian  comuna Spinus, sat Gurgeşti nr. 27, judeţul Bihor  5    
					 
				  48  Gal Margareta  Oradea, Parcul Traian nr. 13, bl. A/2, et. I, ap. 4, judeţul Bihor  2    
					 
				  49  Selter Maria  comuna Astileu, sat Chistag, nr. 119, judeţul Bihor  3    
					 
				  50  Demeter Steluţa  comuna Balc, sat Almaşul Mare, nr. 358, judeţul Bihor  10    
					 
				  51  Bolojan Aurel  Oradea, str. Borşului nr. 11, ap. 11, judeţul Bihor  4    
					 
				  52  Simon Liviu  comuna Husasău de Tinca, sat Miersig, nr. 203/A, judeţul Bihor  5    
					 
				  53  Chis Elisabeta  Olcea nr. 134, comuna Olcea, judeţul Bihor  2    
					 
				  54  Budai Elvira  Silindru nr. 69, comuna Simian, judeţul Bihor  3    
					 
				  55  Ungur Victoria  comuna Pietroasa, judeţul Bihor  3    
					 
				  56  Hirtie Rodica  Mîndreşti, comuna Vlădeni, judeţul Botoşani  10    
					 
				  57  Lazar Sofia  Hriscani, comuna Vladeni, judeţul Botoşani  10    
					 
				  58  Ichim Viorica  Teioasa, oraş Darabani, judeţul Botoşani  5    
					 
				  59  Gurita Ioan  Botoşani, str. Primăverii nr. 25, sc. D, ap. 6, judeţul Botoşani  10    
					 
				  60  Camara Adina  Botoşani, Împărat Traian nr. 4, sc. B, ap. 13, judeţul Botoşani  10    
					 
				  61  Saramet Antoneta  Botoşani, str. Aleea Şcolii nr. 8, sc. C, ap. 17, judeţul Botoşani  10    
					 
				  62  Filip Veronica  Botoşani, str. Tulbureni nr. 2, judeţul Botoşani  10    
					 
				  63  Brumaras Liliana  Botoşani, str. Calea Naţională nr. 4, cam. 94, judeţul Botoşani  10    
					 
				  64  Enache Vasile  Botoşani, Aleea Liceului, bl. B7, sc. B, ap 32, judeţul Botoşani  10    
					 
				  65  Tinca Daniela Maria  Năsăud, str. Iacob Mureşanu, bl. 5, sc. E, ap 1, judeţul Bistriţa Năsăud  25    
					 
				  66  Radu Margareta  Bistriţa, cart. Slatinita nr. 19, judeţul Bistriţa Năsăud  4    
					 
				  67  Negreanu Mihaela  comuna Movila Miresii, judeţul Brăila  6    
					 
				  68  Petrea Matei Mugurel  comuna Vişani, judeţul Brăila  5    
					 
				  69  Vodarici Nicoleta  Brăila, str. Vasile Sîrbu nr. 12, judeţul Brăila  5    
					 
				  70  Condos Vasilica  Brăila, str. Ion Vodă cel Cumplit, nr. 31, judeţul Brăila  4    
					 
				  71  Ivan Nicoleta  comuna Vişani, judeţul Brăila  8    
					 
				  72  Menagache Francesko  Brăila, Aleea Metalurgiei nr. 6, bl. 18, sc. 4, ap. 77, judeţul Brăila  4    
					 
				  73  Radu Constanţa  Brăila, Aleea Culturii nr. 6-8, bl. 8, sc. 3, et. 2, ap. 51, judeţul Brăila  5    
					 
				  74  Borza Florin  Brăila, str. Cucului nr. 22, judeţul Brăila  5    
					 
				  75  Mirica Vinclaras  Brăila, str. Galaţi nr. 5, judeţul Brăila  5    
					 
				  76  Mateescu Lenuţa  Brăila, str. Ştefan cel Mare nr. 236, judeţul Brăila  3    
					 
				  77  Leustean Nicu  Brăila, str. Galaţi nr. 7, judeţul Brăila  4    
					 
				  78  Chelesu Valentina  Brăila, str. Rodnei nr. 18, judeţul Brăila  3    
					 
				  79  Petru Mimi  Brăila, str. Viitorului nr. 15, judeţul Brăila  5    
					 
				  80  Nistor Marinica  Brăila, str. Focşani nr. 111, judeţul Brăila  4    
					 
				  81  Manole Ioana  Brăila, str. Pescarului nr. 13, judeţul Brăila  4    
					 
				  82  Jantea Nicoleta  Brăila, Aleea Policlinicii nr. 8, bl. Cămin, cam. 12, judeţul Brăila  3    
					 
				  83  Macra Aneta  Brăila, str. Industriilor nr. 20, bl. 7, ap. 48, judeţul Brăila  4    
					 
				  84  Sarcinschi Tasia  Brăila, str. Şcolilor, bl D2, sc. 4, ap. 62, judeţul Brăila  3    
					 
				  85  Dimache Fanica  Brăila, cart. Viziru, str. Energiei, bl. 25, ap. 8, judeţul Brăila  4    
					 
				  86  Bina Silvia  Brăila, Aleea Policlinicii nr. 6, bl. G10, ap. 56, sc. 3, judeţul Brăila  7    
					 
				  87  Calin V. Vasile  Brăila, str. Eroilor, nr. 93, judeţul Brăila  4    
					 
				  88  Istrate Constantina  Brăila, Aleea Învăţătorilor, nr. 1, bl. O1, sc. 1, ap. 13, judeţul Brăila  5    
					 
				  89  Costea Dorina  Brăila, str. Radu Negru, nr. 11, bl. 24, ap. 85, judeţul Brăila  5    
					 
				  90  Dobre Vasile  comuna Vădeni, judeţul Brăila  8    
					 
				  91  Godino Elena  Brăila, str. Cazaşului, nr. 46, judeţul Brăila  3    
					 
				  92  Giba Aurelia  Brăila, Aleea Margaretelor, bl. N2, sc. 3, ap. 45, judeţul Brăila  5    
					 
				  93  Hategan Calinita  Brăila, str. Griviţa nr. 402, judeţul Brăila  3    
					 
				  94  Iancu Zamfira  Brăila, str. Radu Negru, nr. 11, bl. 24, ap. 51, judeţul Brăila  5    
					 
				  95  Burlacu Stefana  Brăila, str. Eroilor, bl. 36, sc. 3, ap. 103, judeţul Brăila  3    
					 
				  96  Codolban Maria  Brăila, Aleea Narciselor, bl. R7, ap 36, judeţul Brăila  3    
					 
				  97  Spataru Paulina  Brăila, str. Vadul Dunării nr. 6, judeţul Brăila  6    
					 
				  98  Stan Joita  Brăila, str. Rahova nr. 190, judeţul Brăila  5    
					 
				  99  Bajenaru Maria  Brăila, str. Al. I. Cuza, nr. 70, judeţul Brăila  3    
					 
				  100  Basno Maria  Brăila, cart. Viziru III, bl. E2, ap. 214, judeţul Brăila  4    
					 
				  101  Tudor Valentina  Brăila, str. Orientului, nr. 51, judeţul Brăila  5    
					 
				  102  Durbaca Tudor  Brăila, Aleea Cocorilor, nr. 12, bl. E4, sc. 6, et. 2, ap. 343, judeţul Brăila  6    
					 
				  103  Moanta Florin  Brăila, str. Mihai Bravu, nr. 469, judeţul Brăila  10    
					 
				  104  Boboc Adina  sat Cazaşu, comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila  5    
					 
				  105  Ion Gheorghe  Brăila, str. Cărămidari, nr. 139, judeţul Brăila  5    
					 
				  106  Mardale Genty Fernando  Brăila, Aleea Mugurilor, nr. 1, bl. H1, ap. 68, judeţul Brăila  6    
					 
				  107  Gheorghe Vasile  Brăila, str. Viilor, nr. 21, judeţul Brăila  3    
					 
				  108  Saveluc Cristinela  Brăila, str. Militară, nr. 9, judeţul Brăila  4    
					 
				  109  Tudorache Radita  Brăila, str. Mihail Kogalniceanu, bl. Neptun, sc. 3, ap. 52, judeţul Brăila  3    
					 
				  110  Moldoveanu Lenuta  Brăila, str. Rahova nr. 190, judeţul Brăila  5    
					 
				  111  Lupu Ion  Brăila, str. Azurului nr. 26, judeţul Brăila  5    
					 
				  112  Statache Gheorghe  Ianca, str. Parcului nr. 32, judeţul Brăila  10    
					 
				  113  Zaharia Vidia  Brăila, str. George Enescu, nr. 42, judeţul Brăila  10    
					 
				  114  Iliescu Iulia  Brăila, str. Nicolae Iorga, nr. 59, judeţul Brăila  5    
					 
				  115  Solcan Maria  Brăila, str. Radu Negru, nr. 7, bl. 35, sc. 3, ap. 54, judeţul Brăila  6    
					 
				  116  Ceama Stana  Brăila, str. Ştefan cel Mare nr. 150, judeţul Brăila  4    
					 
				  117  Mares Mita  Brăila, Aleea Cocorilor nr. 8, bl. E2, sc. 5, et. 5, ap. 298, judeţul Brăila  4    
					 
				  118  Mazochi Florica  Brăila, str. Roşie, nr. 5, judeţul Brăila  6    
					 
				  119  Mihalcea Georgeta  Brăila, str. Timiş, nr. 56, judeţul Brăila  6    
					 
				  120  Chiaburu Anica  Brăila, str. Roşie, nr. 5, judeţul Brăila  5    
					 
				  121  Dinu Tita  Brăila, str. Azurului, nr. 12, judeţul Brăila  5    
					 
				  122  Stoican Ionel  Brăila, str. Olteniei, nr. 21, judeţul Brăila  5    
					 
				  123  Soare Marcela  Brăila, str. Iasomiei, nr. 26, judeţul Brăila  10    
					 
				  124  Niculae Ionica  Brăila, str. Ecaterina Teodoraiu, nr. 57, judeţul Brăila  5    
					 
				  125  Ghica Florica  Brăila, str. Mihai Bravu, nr. 15, judeţul Brăila  6    
					 
				  126  Cristian Paulina  Brăila, str. Prahovei, nr. 15, judeţul Brăila  4    
					 
				  127  Tanasov Eana  Brăila, str. Mărăşti, nr. 13, judeţul Brăila  4    
					 
				  128  Novac Dutu  comuna Cazaşu, judeţul Brăila  5    
					 
				  129  Doroclea Anton  Brăila, str. Mărăşti, nr. 13, judeţul Brăila  4    
					 
				  130  Dobre Elena  Brăila, str. Zidari, nr. 17, judeţul Brăila  4    
					 
				  131  Stoian Marioara  Brăila, b-dul Dorobanţilor, nr. 21, bl. A19, sc. 1, et. 5, ap. 23, judeţul Brăila  6    
					 
				  132  Pirvu Lenuta  Brăila, str. Chişinău, nr. 6, bl. F, ap. 1, judeţul Brăila  8    
					 
				  133  Doaga Victorita  Brăila, cart. Radu Negru, str. Simion Bărnuţiu nr. 20, bl. A27, ap. 25, judeţul Brăila  7    
					 
				  134  Neacsu Nicolae  Brăila, str. Unirii, nr. 18, judeţul Brăila  4    
					 
				  135  Rosculet Aneta  Brăila, str. Pensionatului, nr. 5, judeţul Brăila  4    
					 
				  136  Ion Neculaie  Brăila, str. Cărămidari, nr. 141, judeţul Brăila  6    
					 
				  137  Dragan Aneta  Brăila, Aleea Energiei nr. 4, bl. 26, ap. 49, judeţul Brăila  6    
					 
				  138  Ciocarlan Stefana  Brăila, str. Rahova, nr. 284, judeţul Brăila  5    
					 
				  139  Alexe Tita  Brăila, str. Plevna, nr. 363, judeţul Brăila  4    
					 
				  140  Ungureanu Mariana  Brăila, str. Chişinău, nr. 115, judeţul Brăila  8    
					 
				  141  Gurgu Ecaterina  Brăila, str. Brazdei, nr. 5, judeţul Brăila  7    
					 
				  142  Borodea Ioana  Brăila, str. Obor, bl. 29, sc. 4, et. 3, ap. 77, judeţul Brăila  5    
					 
				  143  Coman Baluta  Brăila, b-dul Dorobanţilor, nr. 45, bl. B12, ap. 1, judeţul Brăila  4    
					 
				  144  Iacob Paraschiva  Brăila, str. Viitorului, nr. 3, judeţul Brăila  8    
					 
				  145  Pintilie Constantin  Brăila, Aleea Policlinicii, nr. 5, bl. G13, sc. 1, et. 3, ap. 111, judeţul Brăila  6    
					 
				  146  Bosorog Maria  Brăila, str. C. Călăraşilor, km. 10, bl. D, sc. 1, et. 1, ap. 12, judeţul Brăila  5    
					 
				  147  Plopeanu Niculina  Brăila, str. Graurului, nr. 10, judeţul Brăila  6    
					 
				  148  Tesula Georgeta  Brăila, str. Milcov, bl H1, sc. 3, ap. 57, judeţul Brăila  7    
					 
				  149  Tiba Alecsandrina  Brăila, str. Teatrului, nr. 4, judeţul Brăila  4    
					 
				  150  Parvulescu Costel  Braşov, str. Parcul Mic, nr. 9, bl. 108, ap. 6, judeţul Braşov  10    
					 
				  151  Sinea Lucia  Făgăraş, str. Teiului, bl. 23, sc. A, ap. 2, judeţul Braşov  10    
					 
				  152  Tescula Vasilica  Braşov, str. Deda, nr. 4, bl. 16, sc. A, ap. 2, judeţul Braşov  10    
					 
				  153  Groza Maria  Braşov, str. Sitarului, nr. 31, ap. 9, judeţul Braşov  5    
					 
				  154  Butnaru Camelia  Braşov, str. Carpenului, nr. 14, bl. A15C, sc. C, ap. 24 judeţul Braşov  10    
					 
				  155  Cretu Constantin  Săcele, str. Cartier Ştefan cel Mare, bl. 41, sc. A, ap. 9, judeţul Braşov  10    
					 
				  156  Comanoiu Elionora  Braşov, str. Parcul Mic, nr. 19, bl. 2, sc. A, ap. 12, judeţul Braşov  10    
					 
				  157  Dumitrache Alexe  Braşov, Calea Bucureşti, nr. 74, bl. A7, sc. A, ap. 18, judeţul Braşov  10    
					 
				  158  Iancu Veronica  Braşov, str. Bobului, nr. 9, bl. 31, sc. B, et. 3, ap. 15, judeţul Braşov  10    
					 
				  159  Luca Elena  Braşov, str. Nucului, nr. 43, bl. 3A, ap. 9, judeţul Braşov  10    
					 
				  160  Lenard Viorica  Săcele, str. Unirii, nr. 30, judeţul Braşov  10    
					 
				  161  Mathe Daniel  Braşov, b-dul Ştefan cel Mare, nr. 16, bl. 1, ap. 108, judeţul Braşov  10    
					 
				  162  Nuta Gheorghe  Braşov, str. Neptun, nr. 15, sc. C, ap. 2, judeţul Braşov  10    
					 
				  163  Neagu Ioan  Braşov, str. Saturn, nr. 24, sc. C, ap. 9, judeţul Braşov  10    
					 
				  164  Niculescu Mariana Doina  Braşov, b-dul Gării, nr. 30, bl. 225, sc. A, ap. 40, judeţul Braşov  10    
					 
				  165  Popescu Constantin  Braşov, str. Lămâiţei, nr. 143, bl. 7, et. 3, ap. 15, judeţul Braşov  10    
					 
				  166  Sahan Ioan  Braşov, str. Laminoarelor, nr. 7, sc. A, ap. 14, judeţul Braşov  10    
					 
				  167  Soimaru Misu  Săcele, str. Viitorului, bl. 28, sc. A, ap. 13, judeţul Braşov  10    
					 
				  168  Sisca Alexandru  Braşov, str. Sitarului, nr. 19, bl. D7, sc. B, ap. 7, judeţul Braşov  10    
					 
				  169  Sandor Mozes  Braşov, str. Cloşca, nr. 28, judeţul Braşov  10    
					 
				  170  Gradinaru Viorica  Braşov, str. Levănţicăi, nr. 12, sc. E, ap. 4, judeţul Braşov  10    
					 
				  171  Biro Ileana  Braşov, str. După Iniste, nr. 68A, judeţul Braşov  10    
					 
				  172  Cionac Vasile  Braşov, str. Ceferiştilor, nr. 84, bl. 23, sc. B, ap. 15, judeţul Braşov  10    
					 
				  173  Stanciu Anisoara  Braşov, str. 1 Decembrie 1918, nr. 3, bl. 313, sc. A, ap. 16, judeţul Braşov  10    
					 
				  174  Pavel Maria  Braşov, b-dul Saturn, nr. 19, bl. 66, sc. B, ap. 33, judeţul Braşov  10    
					 
				  175  Popa Gheorghe  Braşov, str. Tudor Vladimirescu, nr. 28, bl. 10, sc. C, ap. 6, judeţul Braşov  10    
					 
				  176  Ardelean Gheorghe  Braşov, Calea Bucureşti, nr. 101, bl. 200, sc. A, ap. 22, judeţul Braşov  10    
					 
				  177  Modoranu Maria  Braşov, str. Pârâului, nr. 10, bl. E7, sc. A, ap. 7, judeţul Braşov  10    
					 
				  178  Hutu Gabriela  Braşov, Aleea Constelaţiei, nr. 7, bl. 14, sc. D, ap. 3, judeţul Braşov  10    
					 
				  179  Agapie Camelia  Braşov, b-dul Ştefan cel Mare, nr. 20, bl. 20, sc. B, ap. 11, judeţul Braşov  10    
					 
				  180  Girbia Tatiana  Braşov, str. Laminoarelor, nr. 3, bl. 2, sc. B, ap. 10, judeţul Braşov  10    
					 
				  181  Farkas Ecaterina  Braşov, str. Lungă, nr. 99, ap. 1, judeţul Braşov  7    
					 
				  182  Maria Ferdinand  comuna Glodeanu Sărat, judeţul Buzău  5    
					 
				  183  Patar Ion  comuna Glodeanu Sărat, judeţul Buzău  5    
					 
				  184  Albu Marian  comuna Radovanu, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  185  Ghencea Constanţa  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  186  Chira Atinia  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  187  Grigore Valerica  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  188  Zamfir Vasile  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  7    
					 
				  189  Marin Doina  comuna Fundeni, judetul Călăraşi  3    
					 
				  190  Neagu Florin  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  191  Mihalcea Viorica  comuna Modelu, str. Dudului, nr. 12, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  192  Tatu Alexandrina  comuna Roseti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  193  Negrila Marian  comuna Roseti, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  194  Banu Constanţa  comuna Roseti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  195  Ragalie Viorica  comuna Roseti, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  196  Manolache Ileana  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  197  Badea Constanţa  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  198  Grigore Sandu  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  199  Parici Niculae  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  7    
					 
				  200  Ionita Constantin  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  201  Ghinea Georgeta  comuna Dragalina, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  202  Costache Mita  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  203  Radu M. Ilie  comuna Curcani, judeţul Călăraşi  9    
					 
				  204  Gheorghe Vasile  comuna Curcani, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  205  Stan Alexandrina  Lehliu-Gară, str. Răzvani, judeţul Călăraşi  7    
					 
				  206  Grigore Olga  Fundulea, b-dul 22 Decembrie, nr. 85, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  207  Palangeanu Maria  Fundulea, str. Lavandei, nr. 18, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  208  Oprea Aurica  Fundulea, str. Câinilor, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  209  Grigore Fanuta  Fundulea, str. Ciprian Porumbescu, nr. 24, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  210  Fierbinteanu Nela  Fundulea, str. Tufănelelor, nr. 44, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  211  Onofrei Ioana  Budeşti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  212  Petrica Olimpia  Budeşti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  213  Bica Jeana  Călăraşi, bl. J30, sc. 1, ap. 17, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  214  Sandru Constantin  Călăraşi, str. Nicolae Titulescu, nr. 31, judeţul Călăraşi  10    
					 
				  215  Vasile Marin  Călăraşi, str. Macului, nr. 80, judeţul Călăraşi  7    
					 
				  216  Constantin Nela  Călăraşi, Aleea Constructorului, nr. 17, bl. J9, sc. 1, et. 4, judeţul Călăraşi  2    
					 
				  217  Badea Maria  Olteniţa, b-dul Mărăşeşti, nr. 25, bl. 101, sc. B, ap. 6, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  218  Mitran Georgeta- Mihaela  Olteniţa, str. Zorilor, nr. 15, judeţul Călăraşi  25    
					 
				  219  Ion Geta  Călăraşi, str. Plevna, nr. 79, judeţul Călăraşi  2    
					 
				  220  Simion Florica  Călăraşi, str. Muşeţelului, nr. 38, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  221  Nistor Georgeta  Călăraşi, str. Borcea, nr. 4, bl. L2, sc. A, ap. 9, judeţul Călăraşi  10    
					 
				  222  Stanciu Viorica  Călăraşi, Aleea Griviţa, nr. 6, judeţul Călăraşi  6    
					 
				  223  Ioan Virginica  Călăraşi, str. Cireşoaia, nr. 8 bis, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  224  Dinca Vasile  Călăraşi, str. Bărăganului, nr. 22, bl L50, ap. 11, judeţul Călăraşi  7    
					 
				  225  Sterescu George  Călăraşi, str. Griviţa, nr. 202, judeţul Călăraşi  7    
					 
				  226  Chiriac I. Lenuta  Olteniţa, str. C. Vodă, nr. 47, judeţul Călăraşi  10    
					 
				  227  Ivan Ion  Olteniţa, str. Cornişei, nr. 21, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  228  Rosca Dumitru  Olteniţa, str. Traian, nr. 6, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  229  Ivan Mandica  Olteniţa, str. Digului, nr. 64A, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  230  Surdu Garofiţa  Olteniţa, str. Spiru Haret, nr. 26, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  231  Stana Veroana  Olteniţa, str. Traian, nr. 96, judeţul Călăraşi  10    
					 
				  232  Parlea Petre  Fundulea, str. D. Cantemir, nr. 11, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  233  Nacu Vasilica  Budeşti, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  234  Dumitrache Claudiu  Budeşti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  235  Mancu Ioana  Budeşti, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  236  Gogor Vasile  Budeşti, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  237  Romanescu Ion  Budeşti, judeţul Călăraşi  7    
					 
				  238  Dragan Viorica  Budeşti, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  239  Dinca Rodica  Budeşti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  240  Dumitrache Marin  Budeşti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  241  Ursu Gheorghe  sat Buciumeni, Budeşti, judeţul Călăraşi  5    
					 
				  242  Manole Tudora  Budeşti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  243  Răducan Maria  Budeşti, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  244  Chira Elena  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  245  Munteanu Maria  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  246  Marcu Jenica  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  2    
					 
				  247  Niculae Marin  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  248  Zamfir Ioana  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  249  Docea Constantina  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  250  Munteanu Viorica  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  251  Iancu Alexandra  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  252  Tudorache Radu  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  253  Gradina Marian  comuna Fundeni, judeţul Călăraşi  3    
					 
				  254  Iordan Maria  comuna Roseti, judeţul Călăraşi  10    
					 
				  255  Nicoara Ion  comuna Domasnea, sat Canicea, nr. 35, judeţul Caraş Severin  10    
					 
				  256  Sirbu Pavel Dorin  Caransebeş, str. Alunişului, bl. 4, sc. 4, ap. 8, judeţul Caraş Severin  5    
					 
				  257  Varvara Ana  Reşiţa, Aleea Tuşnad, bl. 1, sc. 7, ap. 16, judeţul Caraş Severin  10    
					 
				  258  Vieru Elisabeta  comuna Forotic nr. 92, judeţul Caraş Severin  5    
					 
				  259  Olariu Zamfiruţa  comuna Zăvoi, sat Măgura, nr. 153, judeţul Caraş Severin  10    
					 
				  260  Buzzi Alice Felicia  Oţelu Roşu, str. Revoluţiei, nr. 43B, judeţul Caraş Severin  10    
					 
				  261  Mortan Pavel  Anina, str. Mihail Sadoveanu, nr. 35, judeţul Caraş Severin  10    
					 
				  262  Opota Alexandru  Bocşa, str. Bucegi, bl. 3, sc. 2, ap 1, judeţul Caraş Severin  5    
					 
				  263  Szilagyi Vasile- Vicenţiu  Reşiţa, Calea Caransebeşului, bl. 9, sc. 2, ap. 5, judeţul Caraş Severin  10    
					 
				  264  Andres Gheorghe  comuna Doclin, sat Tirol, nr. 115, judeţul Caraş Severin  10    
					 
				  265  Dragomir Veronica  comuna Ciclova Romană, sat Socolari, nr. 221, judeţul Caraş Severin  10    
					 
				  266  Chirea Constantin  Constanţa, Aleea Timonei, nr. 12, bl. C6, ap. 224, judeţul Constanţa  10    
					 
				  267  Stanciu Vasile  Constanţa, str. Trandafirului, nr. 45, judeţul Constanţa  6    
					 
				  268  Gheorghe Rada  Constanţa, str. Suceava, nr. 7, bl. 9A, ap. 47, judeţul Constanţa  10    
					 
				  269  Calin Lina  Constanţa, str. Alexandru Puşchin, nr. 33, judeţul Constanţa  10    
					 
				  270  Ferat Giumazie  Constanţa, str. Cuza Vodă, nr. 66, judeţul Constanţa  10    
					 
				  271  Costan Sorina  comuna Mircea Vodă, sat Gherghina, judeţul Constanţa  8    
					 
				  272  Barbieru Ileana  Mangalia, str. Albatros, nr. 6, bl. 104, sc. B, ap. 5, judeţul Constanţa  8    
					 
				  273  Neagu Ion  Constanţa, str. Ştefan Mihăileanu, nr. 75, judeţul Constanţa  10    
					 
				  274  Chelba Anton  Constanţa, str. Drăgan Scarlat, nr. 2, judeţul Constanţa  10    
					 
				  275  Mocanu Iliana  Sfântu Gheorghe, str. Căminului, nr. 4, bl. 31, sc. B, ap. 13, judeţul Covasna  5    
					 
				  276  Pal Ana Maria  Sfântu Gheorghe, str. Grigore Bălan, bl. 60, sc. C, et. 3, ap. 21, judeţul Covasna  5    
					 
				  277  Molnar Monica  Sfântu Gheorghe, str. Pescarilor, nr. 30, et. 3, ap. 56, judeţul Covasna  10    
					 
				  278  Matyas Maria  Sfântu Gheorghe, Aleea Prieteniei, bl. 8, ap. 8, judeţul Covasna  10    
					 
				  279  Gyongyos Aurica  Sfantu Gheorghe, Aleea Hărniciei, nr. 6, bl. 27, et. VI, ap. 37, judeţul Covasna  5    
					 
				  280  Rauta Ularu Elena  comuna Doiceşti, judeţul Dâmboviţa  10    
					 
				  281  Iordache Niculina  comuna Hulubeşti, sat Butoiu de Jos, judeţul Dâmboviţa  5    
					 
				  282  Matreata Constanţa  comuna Produleşti, judeţul Dâmboviţa  10    
					 
				  283  Nae Spiridon  comuna Răzvad, sat Gorgota, judeţul Dâmboviţa  7    
					 
				  284  Ochean Gheorghe  Pucioasa, cartier Glodeni, nr. 38A, judeţul Dâmboviţa  7    
					 
				  285  Drosu Mihaela  Târgovişte, str. Avram Iancu, bl. 35, sc. A, ap. 80, judeţul Dâmboviţa  3    
					 
				  286  Nedelea Gheorghita  Craiova, str. Matei Milo, nr. 34, judeţul Dolj  10    
					 
				  287  Lacatusu Domnica  comuna Argetoaia, sat Leordoasa, judeţul Dolj  10    
					 
				  288  Mitrache Dumitru  Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 15, bl. Patria, sc. A, ap. 13, judeţul Dolj  10    
					 
				  289  Ghita Maria  comuna Lipovu, judeţul Dolj  10    
					 
				  290  Chelaru Eugenia  Calafat, str. Gheorghe Doja, nr. 58, judeţul Dolj  10    
					 
				  291  Stratulat Mircea Nelu  Galaţi, str. N. Alexandrescu, nr. 79, judeţul Galaţi  40    
					 
				  292  Duca Petrica  Galaţi, str. Siderurgiştilor, nr. 8, bl. D4, ap. 27, judeţul Galaţi  4    
					 
				  293  Anin Iulian  comuna Băneasa, judeţul Giurgiu  7    
					 
				  294  Sprinceana Filofteia  Giurgiu, str. Tineretului, bl. L2, ap. 18, judeţul Giurgiu  10    
					 
				  295  Pascu Paula  Giurgiu, str. Tineretului, bl. L3, sc. B, ap. 40, judeţul Giurgiu  20    
					 
				  296  Niculae Elena  Giurgiu, str. Tineretului, bl. 203, ap. 29, judeţul Giurgiu  10    
					 
				  297  Militaru Aurica  comuna Bulbucata, judeţul Giurgiu  10    
					 
				  298  Vlad Ecaterina  comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu  10    
					 
				  299  Ciobanu Dumitra  comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu  10    
					 
				  300  Birlan Iliana  Giurgiu, fdt. Cireşului, nr. 7, judeţul Giurgiu  7    
					 
				  301  Radu Marian  Târgu Jiu, str. Microcolonie, nr. 29A, judeţul Gorj  8    
					 
				  302  Dumitrascu Gheorghe  Târgu Jiu, str. General Tell, bl. 13, sc. 1, et. 4, ap. 13, judeţul Gorj  8    
					 
				  303  Bistreanu Angela  Târgu Jiu, str. Slobozia nr. 68, judeţul Gorj  5    
					 
				  304  Calinescu Lelioara  comuna Vagiuleşti, sat Ungureni, judeţul Gorj  10    
					 
				  305  Alexandru Goguta  Rovinari, Aleea Şcolii, bl. G12, sc. 4, ap. 64, judeţul Gorj  8    
					 
				  306  Vlad Margareta  Motru, bl. B1, sc. 4, et. 2, ap. 9, judeţul Gorj  5    
					 
				  307  Alvădanei Daniela  Târgu Jiu, str. Calea Bucureşti, nr. 66, bl. 24, et. 4, ap. 24, judeţul Gorj  10    
					 
				  308  Popescu Mariana  Gălăuţaş, nr. 486, ap. 1, judeţul Harghita  7    
					 
				  309  Turcatia Nicoleta  Gălăuţaş, Colonia, nr. 487/6, judeţul Harghita  8    
					 
				  310  Berki Monika  Gheorgheni, str. Belchiei, nr. 7, judeţul Harghita  5    
					 
				  311  Kiraly Ana  Gălăuţaă, str. Toleseni, nr. 449, judeţul Harghita  5    
					 
				  312  Kiraly Pavel  Gălăuţaş, str. Toleseni, nr. 449, judeţul Harghita  3    
					 
				  313  Bunget Dumitrache  Miercurea Ciuc, Aleea Avântului, bl. 18, sc. B, ap. 10, judeţul Harghita  10    
					 
				  314  Capra Florica  Gălăuţaş, nr. 471, ap. 3, judeţul Harghita  10    
					 
				  315  Nyika Jolan  Gălăuţaş, Colonia, nr. 476/1, judeţul Harghita  5    
					 
				  316  Adam Cosmina  Gălăuţaş, Colonia, nr. 487/6, judeţul Harghita  10    
					 
				  317  Bartalis Iosif  Miercurea Ciuc, str. Cântarului, nr. 5/15, judeţul Harghita  7    
					 
				  318  Lorincz Emoke  Miercurea Ciuc, Aleea Octavian Goga, nr. 8/A/13, judeţul Harghita  5    
					 
				  319  Boros Hajnal Maria  comuna Sandominic, nr. 1560, judeţul Harghita  20    
					 
				  320  Horvath Dionisiu  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/1, judeţul Harghita  3    
					 
				  321  Both Mihaly  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/2, judeţul Harghita  2    
					 
				  322  Feleki Alexandru  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/3, judeţul Harghita  3    
					 
				  323  Laszlo Margareta  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/6, judeţul Harghita  2    
					 
				  324  Miklos Iren  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/8, judeţul Harghita  3    
					 
				  325  Fulop Anna  Odorheiu Secuiesc. str. Taberei, nr. 3/A/11, judeţul Harghita  3    
					 
				  326  Szabo Anna  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/16, judeţul Harghita  3    
					 
				  327  Balogh Gizella  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/18, judeţul Harghita  3    
					 
				  328  Hohr Ida  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/19, judeţul Harghita  3    
					 
				  329  Usier Judit  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/21, judeţul Harghita  2    
					 
				  330  Biro Eszter  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/22, judeţul Harghita  4    
					 
				  331  Benyi Ana  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/23, judeţul Harghita  3    
					 
				  332  Benedek Ileana  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/24, judeţul Harghita  3    
					 
				  333  Binder Şterfan Iuliu  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/25, judeţul Harghita  2    
					 
				  334  Mledaner Ileana  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/26, judeţul Harghita  4    
					 
				  335  Gabor Gizella  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/28, judeţul Harghita  3    
					 
				  336  Bak Vilhelmina  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/29, judeţul Harghita  3    
					 
				  337  Csiszer Ildiko  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/30, judeţul Harghita  3    
					 
				  338  Fekete Ilona  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/31, judeţul Harghita  2    
					 
				  339  Timar Zsuzsanna  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/34, judeţul Harghita  2    
					 
				  340  Bokor Berta  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/35, judeţul Harghita  3    
					 
				  341  Gal Karoly  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/36, judeţul Harghita  3    
					 
				  342  Bardoczi Jolan  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/37, judeţul Harghita  2    
					 
				  343  Kovacs Julianna  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/38, judeţul Harghita  2    
					 
				  344  Kis Iren  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/39, judeţul Harghita  3    
					 
				  345  Benzar Zsolt  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/40, judeţul Harghita  3    
					 
				  346  Lorincz Maria Magdolna  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/A/42, judeţul Harghita  3    
					 
				  347  Gorog Alexandru  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/5, judeţul Harghita  3    
					 
				  348  Lukacs Elena  Odorheiu Secuiesc, sţr. Taberei, nr. 3/B/9, judeţul Harghita  2    
					 
				  349  Balint Varvara  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/11, judeţul Harghita  3    
					 
				  350  Albert Maria  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/12, judeţul Harghita  4    
					 
				  351  Csepan Margareta  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/17, judeţul Harghita  2    
					 
				  352  Antal Traian  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/18, judeţul Harghita  3    
					 
				  353  Pal Ileana  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/19, judeţul Harghita  3    
					 
				  354  Ambrus Gabriela  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/21, judeţul Harghita  3    
					 
				  355  Nagy Erzsebet  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/22, judeţul Harghita  3    
					 
				  356  Laszlo Ileana  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/23, judeţul Harghita  2    
					 
				  357  Matyas Ana Iuliana  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/24, judeţul Harghita  3    
					 
				  358  Toth Coloman  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/25, judeţul Harghita  3    
					 
				  359  Elekes Iosif  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/26, judeţul Harghita  3    
					 
				  360  Kristaly Bela  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/28, judeţul Harghita  2    
					 
				  361  Bodo Margit  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/31, judeţul Harghita  3    
					 
				  362  Ban Irma  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/32, judeţul Harghita  3    
					 
				  363  Demeter Elisabeta  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/33, judeţul Harghita  3    
					 
				  364  Fancsali Ilona  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/34, judeţul Harghita  3    
					 
				  365  Kovacs Eugen  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/35, judeţul Harghita  2    
					 
				  366  Kelemen Elisabeta  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/36, judeţul Harghita  2    
					 
				  367  Albert Etelka  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/38, judeţul Harghita  3    
					 
				  368  Bartos Ilona  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/39, judeţul Harghita  3    
					 
				  369  Szucs Gelert Iosif  Odorheiu Secuiesc, str. Taberei, nr. 3/B/47, judeţul Harghita  2    
					 
				  370  Almasi Elvira  Miercurea Ciuc, Aleea Copiilor, nr. 9/6, judeţul Harghita  10    
					 
				  371  Barbur Aurelia  Deva, Al. Romanilor, bl. 6/ap. 6, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  372  Bajan Virgil  Deva, str. M. Eminescu, bl. A/ap. 46, judeţul Hunedoara  7    
					 
				  373  Duma S. Paraschiva  Deva, str. N. Bălcescu, bl. 3/ap. 22, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  374  Frinc Victoria  Deva, str. M. Eminescu, bl. 42/ap. 24, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  375  Ilies G. Neculai  Deva, al. Streiului, bl 64/ap 72, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  376  Văduva Margareta  Deva, AL. Romanilor, bl. 18/ap. 3, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  377  Vincze N. Margareta  Deva, str. I. Corvin, bl N/ap. 15, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  378  Begheanu Aurelia  Hunedoara, str. Siretului, nr. 8, bl. D1-5/ap. 5, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  379  Birceanu Viorica  Hunedoara, str. Ştrandului, bl. N1/ap. 54, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  380  Dudut Irina  Hunedoara, str. Trandafirilor, bl. 24/ap. 4, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  381  Isfan Ludovica  Hunedoara, str. Trandafirilor, nr. 3, bl. 15/ap. 24, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  382  Gal Adriana-Maria  Brad, str. Zorilor, nr. 3, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  383  Babuc Dumitru  Simeria, str. Alecsandri, nr. 32, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  384  Moldovan N. Ioan  Simeria, str. Griviţa, nr. 46, judeţul Hunedoara  7    
					 
				  385  Sbora Nuti  Simeria, str. I.L. Caragiale, bl. 2/ap. 12, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  386  Circo Petru-Marius  comuna Criscior, str. Podu Morii, nr. 4, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  387  Custura Natalia  Lupeni, AL. Narciselor, bl. 1/ap. 32, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  388  Fulop Simona- Mihaela  Lupeni, str. Păcii, bl. 45/ap. 22, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  389  Roman Viorel  Lupeni, str. Tineretului, bl. B 10/ap. 21, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  390  Stoica Lenuţa  Lupeni, str. Crinilor, bl. 49/ap. 22, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  391  Cozac Viorica  Uricani, AL. Brazilor, bl. 65/ap. 8, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  392  Dragan Ionel  Petrila, str. Minei, bl. 10/ap. 14, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  393  Dumitreasa Viorica  Petrila, str. 8 Martie, bl. 48/ap. 2, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  394  Heleria Gheorghe  Petrila, str. 22 Decembrie, bl. 11/ap. 2, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  395  Mihaly Stefan  Petrila, str. Cimpa, nr. 28/ap. 2, judeţul Hunedoara  10    
					 
				  396  Muntean Dorel  Petrila, str. 22 Decembrie, bl. 1/ap. 45, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  397  Simina Doru Marius  Petrila, str. 8 Martie, bl. 55/ap. 12, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  398  Susanu Aurica  Petrila, str. T. Vladimirescu, bl. 38/ap. 97, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  399  Tazlaoanu Ioan  Petrila, str. T. Vladimirescu, bl. 38/ap. 54, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  400  Tazlaoanu Lazăr- Liviu  Petrila, str. Muncii, bl. B12/ap. 7, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  401  Andrisan R. Ioan  Petroşani, str. Progresul, nr. 4/ap. 3, judeţul Hunedoara  7    
					 
				  402  Balta Gicuta  Petroşani, str. Funicularului, nr. 21/ap. 5, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  403  Bejan Eugenia  Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 1/ap. 9, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  404  Bejenaru Carmen  Petroşani, str. Poligonului, nr. 20/ap. 11, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  405  Borbely I. Ioana  Petroşani, str. Progresului, nr. 5/ap. 6, judeţul Hunedoara  6    
					 
				  406  Borbely A. Nicolae  Petroşani, str. Progresul, nr. 2/ap. 7, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  407  Bratu Rodica  Petroşani, str. Funicularului, nr. 7/ap. 5, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  408  Breda Raul  Petroşani, str. Progresului, nr. 6/ap. 5, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  409  Buna Constantin- Nicolae  Petroşani, str. Funicularului, nr. 13/ap. 1, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  410  Caldarar Lazăr  Petroşani, str. Sasa, nr. 25B, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  411  Chivu Margareta  Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 34/ap. 67, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  412  Colda I. Ioan  Petroşani, str. Progresului, nr. 6/ap. 4, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  413  Coroiu Ana  Petroşani, str. Progresul Nou, nr. 7/ap. 4, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  414  Costin Ioan  Petroşani, str. Funicularului, nr. 44/ap. 3, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  415  Crisan A. Irina  Petroşani, str. Progresului, nr. 8/ap. 5, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  416  Cumpatescu Adriana  Petroşani, str. Funicularului, nr. 44/ap. 12, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  417  Draganesc I. Maria  Petroşani, str. Progresului, nr. 5/ap. 5, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  418  Dumitru Ana  Petroşani, str. Funicularului, nr. 13/ap. 3, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  419  Dumitru Constanţa  Petroşani, str. Funicularului, nr. 13/ap. 2, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  420  Feraru Elisabeta  Petroşani, str. Funicularului, nr. 28/ap. 5, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  421  Florescu Monica Ileana  Petroşani, str. Oituz, bl. 8/ap. 6, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  422  Gonciulea Floarea  Petroşani, str. George Enescu, nr. 2/ap. 1, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  423  Herestesan Ferent  Petroşani, str. Funicularului, nr. 28/ap. 2, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  424  Herestesan Voichita  Petroşani, str. Funicularului, nr. 30/ap. 6, judeţul Hunedoara  10    
					 
				  425  Laib Elena  Petroşani, str. Progresul, nr. 3/ap. 6, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  426  Luben Ana  Petroşani, str. George Enescu, nr. 30, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  427  Maurer Elena  Petroşani, str. Funicularului, nr. 42/ap. 1, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  428  Mihaila N. Nicu  Petroşani, str. Progresului, nr. 4/ap. 1, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  429  Mihu Doru  Petroşani, str. Funicularului, bl. 8, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  430  Muresan Ileana- Olguta  Petroşani, str. Funicularului, nr. 21/ap. 5, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  431  Nicula Viorel  Petroşani, str. Poligonului, nr. 20/ap. 8, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  432  Oproni Anisoara  Petroşani, str. Radu Şapcă, nr. 36/ap. 1, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  433  Petcu Claudia  Petroşani, str. Progresul, nr. 5/ap. 3, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  434  Pirvan Maria  Petroşani, str. Funicularului, nr. 7/ap. 2, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  435  Pirvu G. Marioara  Petroşani, str. Progresului, nr. 7/ap. 3, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  436  Preda Ilona  Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 16/ap. 23, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  437  Raceu Gabriel- Fanel  Petroşani, str. Progresului, nr. 7/ap. 2, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  438  Rastoaca Floarea  Petroşani, str. Progresului, nr. 3/ap. 10, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  439  Stoica Petru  Petroşani, str. Funicularului, nr. 7/ap. 3, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  440  Stocher Irma  Petroşani, str. Maleia, nr. 67, judeţul Hunedoara  6    
					 
				  441  Szoverfi Aurelia  Petroşani, str. Progresului, nr. 6/ap. 14, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  442  Utica Nicolae  Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, bl. 92/ap. 5, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  443  Velicu Maria  Petroşani, str. Progresul, bl. 3/ap. 12, judeţul Hunedoara  3    
					 
				  444  Vica Dan-Gheorghe  Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 54A/ap. 39, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  445  Voicu C. Elena  Petroşani, str. Progresului, nr. 1/ap. 1, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  446  Mandache Dorica  Vulcan, AL. Trandafirilor, bl. D61/ap. 22, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  447  Matran Maria  Vulcan, str. Valea Baleii, nr. 19, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  448  Spanachi Monica  Vulcan, str. Şt. O. Iosif, bl. 5/ap. 19, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  449  Vas Arpad  Vulcan, str. N. Titulescu, bl. E/ap. 2, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  450  Vincze-Huszar Maria  Vulcan, str. Pinului, nr. 31, judeţul Hunedoara  4    
					 
				  451  Zare Maria  Vulcan, str. Morii, bl. 68/ap. 12, judeţul Hunedoara  5    
					 
				  452  Tudor Leana  Amara, str. Ionel Perlea, nr. 393, judeţul Ialomiţa  10    
					 
				  453  Luca Maria  sat Frunziş, comuna Mironeasa, judeţul Iaşi  3    
					 
				  454  Dimache Vasile  Paşcani, str. Gării, nr. 35, judeţul Iaşi  10    
					 
				  455  Virlan Emilia  Iaşi, str. Decebal, nr. 1, et. III, ap. 87, judeţul Iaşi  6    
					 
				  456  Dinu Elisabeta  Iaşi, str. Gării, nr. 5, bl. L17, et. 6, ap. 19, judeţul Iaşi  5    
					 
				  457  Chelea Gica  Iaşi, str. Ciric, nr. 52, bl. L5, sc. E, et. I, ap. 3, judeţul Iaşi  7    
					 
				  458  Luca Anisoara  Iaşi, Şos. Sărărie, nr. 17, judeţul Iaşi  5    
					 
				  459  Cebotaru Viorica  Iaşi, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 12-14, judeţul Iaşi  5    
					 
				  460  Rotaru Vasile  sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, bl. Cămin nefamilişti, ap. 14, judeţul Iaşi  10    
					 
				  461  Negrescu I. Victor  Iaşi, str. Muşatini, nr. 43, bl. H10, sc. A, et. I, ap. 5, judeţul Iaşi  7    
					 
				  462  Chircu Gh. Angelina  Iaşi, str. Pantelimon Halipa, nr. 1, bl. C3, sc. A, et. IV, ap. 13, judeţul Iaşi  10    
					 
				  463  Rata C. Nicoleta  Iaşi, Sos. Naţională, nr. 46C, bl. E4, sc. C, et. IV, ap. 4, judeţul Iaşi  10    
					 
				  464  Lupu S. Aurelia  Iaşi, str. Clopotari, nr. 41, bl. 605, sc. B, et. 1, ap. 2, judeţul Iaşi  5    
					 
				  465  Stolerenco V. Elena  Iaşi, str. Sarmisegetuza, nr. 10, bl. O8, sc. A, ap. 3, judeţul Iaşi  5    
					 
				  466  Dulceanu I. Aurica  Iaşi, Aleea Tudor Neculai, nr. 47, bl. 976, sc. A, ap. 1, parter, judeţul Iaşi  10    
					 
				  467  Dascalu Profira  Iaşi, str. Canta, nr. 20, bl G8, sc. A, ap. 3, judeţul Iaşi  7    
					 
				  468  Donea Aurica  sat Poienile, comuna Dagata, judeţul Iaşi  10    
					 
				  469  Elenei A. Emilia  Iaşi, str. Libertăţii, nr. 60, bl. 602, sc. A, et. IV, ap. 18, judeţul Iaşi  10    
					 
				  470  Mailat Judit  Iaşi, Stradela Grădinari, nr. 2, cămin "Salubris", et. 1, cam. 19, judeţul Iaşi  10    
					 
				  471  Apachitei Brindusa  Iaşi, str. Crişului, nr. 13, bl. C24, parter, ap. 1, judeţul Iaşi  7    
					 
				  472  Ursache Teodora  Iaşi, b-dul Ţuţora, nr. 11C, bl. E1, sc. A, et. III, ap. 1, judeţul Iaşi  5    
					 
				  473  Roman Luminiţa  Iaşi, str. Vasile Lupu, nr. 69, judeţul Iaşi  5    
					 
				  474  Hincu Doina  Iaşi, str. Păcurari, nr. 108, judeţul Iaşi  5    
					 
				  475  Radu Mihaela  sat Zece Prăjini, comuna Dagata, judeţul Iaşi  5    
					 
				  476  Suciu Simion- Daniel  sat Slobozia, comuna Ciurea, judeţul Iaşi  15    
					 
				  477  Codreanu N. Elena  Iaşi, str. Butnari, nr. 2, bl. A10, sc. A, et. I, ap. 4, judeţul Iaşi  10    
					 
				  478  Besleaga C. Ana  Iaşi, str. Basarabi, nr. 8, bl. U1, sc. A, et. 4, ap. 3, judeţul Iaşi  10    
					 
				  479  Asofiei Petru  sat Coropceni, comuna Ciorteşti, judeţul Iaşi  10    
					 
				  480  Colac Elisabeth- Giannia  Iaşi, str. Stejar, nr. 64, bl. N4, sc. A, et. III, ap. 1, judeţul Iaşi  8    
					 
				  481  Tanase Elena  Iaşi, Şos. Sărărie, nr. 19, judeţul Iaşi  6    
					 
				  482  Timofte Maricica  Iaşi, Şos. Naţională, 46C, bl. E4, sc. A, et. 4, ap. 3, judeţul Iaşi  10    
					 
				  483  Matei Victoria  Iaşi, str. Minervei, nr. 4, bl. 843, sc. C, ap. 15, et. 4, judeţul Iaşi  6    
					 
				  484  Negrea Constantin  sat Criveşti, comuna Vânători, judeţul Iaşi  5    
					 
				  485  Chistol Elena  Iaşi, Şos. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 85A, judeţul Iaşi  10    
					 
				  486  Patrascu Doina  Iaşi, Şos. Barnova, nr. 39, judeţul Iaşi  7    
					 
				  487  Aanei Daniela  sat Ciurea, comuna Ciurea, judeţul Iaşi  4    
					 
				  488  Dumitriu C. Mihai  sat Hărmăneştii Vechi, comuna Todireşti, judeţul Iaşi  5    
					 
				  489  Nica Elisabeta  Iaşi, Şos. Naţională, nr. 178, bl. T1, sc. A, et. VI, ap. 14, judeţul Iaşi  8    
					 
				  490  Ceuca Maria  Iaşi, str. Nicolina, nr. 2, bl. C7, sc. A, et. IV, ap. 18, judeţul Iaşi  7    
					 
				  491  Leonte Constanţa  Iaşi, b-dul Dacia, nr. 2, bl. D1-2, sc. A, et. IV, ap. 22, judeţul Iaşi  7    
					 
				  492  Danalache Ernest  Iaşi, Şos. Naţională, nr. 49, bl. C3, sc. B, et. 1, ap. 6, judeţul Iaşi  7    
					 
				  493  Murariu Dragoş  Lunca Paşcani, mun. Paşcani, str. Emil Racoviţă, nr. 35, judeţul Iaşi  7    
					 
				  494  Ceuca Dănuţ  comuna Pircovaci, Hîrlău, judeţul Iaşi  10    
					 
				  495  Svedu E. Gheorghe  Iaşi, Aleea Basarabi, nr. 1, bl. M1, sc. F, et. III, ap. 4, judeţul Iaşi  10    
					 
				  496  Tudorache Maria  Buftea, str. Fermei, nr. 10, judeţul Ilfov  6    
					 
				  497  Dragomir Ion  Buftea, b-dul Muncii, nr. 18, judeţul Ilfov  10    
					 
				  498  Azamfirei Cornelia  Buftea, b-dul Muncii, nr. 18, judetul Ilfov  5    
					 
				  499  Buzdugan Niculina  Buftea, b-dul Muncii, nr. 99, judeţul Ilfov  5    
					 
				  500  Dragomir Elena  Buftea, b-dul Muncii, nr. 90, judeţul Ilfov  5    
					 
				  501  Nica Nicoleta  Buftea, b-dul Muncii, nr. 12, judeţul Ilfov  10    
					 
				  502  Dinca Iuliana  Buftea, str. Moţoc, nr. 25, judeţul Ilfov  5    
					 
				  503  Ivascu Nicoleta  Buftea, b-dul Muncii, nr. 97, judeţul Ilfov  5    
					 
				  504  Silvester Nicoleta  Buftea, b-dul Muncii, nr. 20, judeţul Ilfov  10    
					 
				  505  Buzdugan Sofia  Buftea, b-dul Muncii, nr. 20, judeţul Ilfov  10    
					 
				  506  Gurla Ioana  Buftea, b-dul Muncii, nr. 79, judeţul Ilfov  5    
					 
				  507  Dumitrescu Maria  Buftea, b-dul Muncii, nr. 55, judeţul Ilfov  5    
					 
				  508  Anghel Elisabeta  comuna Mogoşoaia, str. Toamnei, nr. 13, judeţul Ilfov  4    
					 
				  509  Ionica Crenguţa  comuna Mogoşoaia, str. Toamnei, nr. 4, judeţul Ilfov  5    
					 
				  510  Andrei Nelu  comuna Mogoşoaia, Intr. Valea Parcului, nr. 17A, judeţul Ilfov  5    
					 
				  511  Ionita Mariana  comuna Mogoşoaia, Intr. Valea Parcului, nr. 3, judeţul Ilfov  5    
					 
				  512  Alexe Georgeta Mariana  comuna Mogoşoaia, str. Puţul cu Brad, nr. 4, judeţul Ilfov  5    
					 
				  513  Dedu Ion  comuna Glina, str. Melodiei, nr. 62, judeţul Ilfov  5    
					 
				  514  Rostas Mihaly  Târgu Mureş, str. Mărăşti, judeţul Mureş  10    
					 
				  515  Hejas Aurel  Târgu Mureş, judeţul Mureş  10    
					 
				  516  Muresan Marin  Târgu Mureş, judeţul Mureş  10    
					 
				  517  Mursa Iosif  Tîrnăveni, str. Livezii, nr. 4, judeţul Mureş  7    
					 
				  518  Budai Ferenc  comuna Sîncraiu de Mureş, judeţul Mureş  10    
					 
				  519  Mailat Francisc  comuna Mică, sat Deaj, nr. 171, judeţul Mureş  8    
					 
				  520  Czapo Bela  comuna Găneşti, nr. 97, judeţul Mureş  10    
					 
				  521  Hurdugaci Valeria  Târgu Mureş, str. Rodniciei, nr. 35/1, judeţul Mureş  10    
					 
				  522  Atanase Arsene  Roman, str. Ştefan cel Mare, bl. 3, ap. 25, judeţul Neamţ  10    
					 
				  523  Magureanu Constantin  Roman, str. M. Viteazul, bl. 13B, ap. 48, judeţul Neamţ  8    
					 
				  524  Teodorescu Cristina  Roman, str. M. Kogălniceanu, bl. 1, ap. 38, judeţul Neamţ  10    
					 
				  525  Chiriac D. Iordache  Piatra Neamţ, str. Grigore Ureche, nr. 1, bl. G5, et. 1, ap. 27, judeţul Neamţ  10    
					 
				  526  Butnariu D. Adriana  Piatra Neamţ, str. Pictor Grigorescu, nr. 2, bl. G7, sc. B, ap. 23, judeţul Neamţ  10    
					 
				  527  Trenchea Apopei Constantin  comuna Savineşti, str. Parcului, bl. E1, ap. 18, judeţul Neamţ  10    
					 
				  528  Drumia Zamfira Profira  sat Dochia, comuna Dochia, judeţul Neamţ  10    
					 
				  529  Sandovici T. Elena  Piatra Neamţ, b-dul Decebal, nr. 54, judeţul Neamţ  10    
					 
				  530  Suchea Nicolae Marin  comuna Fântânele, sat Vadu Săpat, nr. 241, judeţul Prahova  10    
					 
				  531  Ivan Traian  Breaza, Aleea Parcului, bl. 2, ap. 17, judeţul Prahova  10    
					 
				  532  Gheorghe Ileana  Câmpina, str. Redutei, nr. 12, judeţul Prahova  5    
					 
				  533  Pata Mariana-Maria  Cisnădie, str. Ţesătorilor, nr. 78, judeţul Sibiu  10    
					 
				  534  Tolan Firuta  Mediaş, str. Carpaţi, nr. 7, judeţul Sibiu  5    
					 
				  535  Serban Vasile Romulus  Târnava, str. Trandafirilor, nr. 13, judeţul Sibiu  6    
					 
				  536  Onut Ioana  Sibiu, str. Prof. Ioan Moga, bl. 4C, ap. 102, judeţul Sibiu  8    
					 
				  537  Trifan Mariana- Nicoleta  Sibiu, str. Gladiolelor, nr. 2, camera 319, judeţul Sibiu  20    
					 
				  538  Ciorogar Daniela  Sibiu, str. 9 Mai, nr. 12-14, judeţul Sibiu  10    
					 
				  539  Solomon Dumitru  Sibiu, str. Zidului, nr. 2, judeţul Sibiu  10    
					 
				  540  Oprea Sofia  Sibiu, str. Bîrsei, nr. 5, bl. 38, ap. 57, judeţul Sibiu  7    
					 
				  541  Ratiu Gabriela  Sibiu, str. Ţiglari, bl. B3, ap. 18, judeţul Sibiu  10    
					 
				  542  Rusu Maria-Emilia  Sibiu, str. Miraslău, nr. 36, ap. 30, judeţul Sibiu  7    
					 
				  543  Markus Mariana  Sibiu, str. Vasile Aaron, nr. 12, ap. 99, judeţul Sibiu  10    
					 
				  544  Lascau Voica  Sibiu, str. Nicolae Iorga, bl. 70, sc. A, ap. 16, judeţul Sibiu  4    
					 
				  545  Petrutiu Maria  Sibiu, Aleea Biruinţei, bl. 3, ap. 2, sc. A, judeţul Sibiu  10    
					 
				  546  Nicolaescu Nicolae Costin  Sibiu, Aleea Călăraşilor, nr. 2, sc. A, judeţul Sibiu  8    
					 
				  547  Bradescu Elena  Turnu Roşu, nr. 151, judeţul Sibiu  5    
					 
				  548  Budeanu Elena  Fălticeni, str. Grăniceri, bl. 29, ap. 42, judeţul Suceava  9    
					 
				  549  Potoroaca Maria  Suceava, b-dul George Enescu, nr. 36, bl. E73, sc. A, ap. 2, judeţul Suceava  20    
					 
				  550  Manovici Valeria  Suceava, str. Zorilor nr. 24, bl. E46, Sc. A, ap. 9, judeţul Suceava  8    
					 
				  551  Botusan Maria  Suceava, str. Prieteniei, nr. 5, bl. 47, sc. D, ap. 4, judeţul Suceava  20    
					 
				  552  Nichitus Mircea  Vatra Dornei, str. Dornelor, nr. 28, ap. 4, judeţul Suceava  15    
					 
				  553  Suficeanu Ecaterina  Suceava, str. Muncii, nr. 3, bl. 39, sc. A, ap. 70, judeţul Suceava  8    
					 
				  554  Popa Cristinel  comuna Văleni, judeţul Vaslui  10    
					 
				  555  Burghelea Constantin  comuna Văleni, judeţul Vaslui  10    
					 
				  556  Melinte Dana  Vaslui, str. Decebal, bl. 208, sc. A, et. IV, ap. 4, judeţul Vaslui  10    
					 
				  557  Cozminca Mihai Trifan  comuna Văleni, judeţul Vaslui  10    
					 
				  558  Galion Mihaela  Vaslui, str. M. Kogălniceanu, bl. 32, sc. A, ap. 75, judeţul Vaslui  10    
					 
				  559  Zurba Valentina  Vaslui, str. M. Kogalniceanu, bl. 33, sc. A, ap. 20, parter, judeţul Vaslui  15    
					 
				  560  Coman Maria  Vaslui, str. Smârdan, bl. 182, sc. B, ap. 9, judeţul Vaslui  10    
					 
				  561  Balan Elvina  Vaslui, str. N. Iorga, bl. 61, sc. A, ap. 11, judeţul Vaslui  5    
					 
				  562  Bogdan Eugenia  Vaslui, str. Racova, nr. 58, judeţul Vaslui  10    
					 
				  563  Pinzariu Costache  Vaslui, str. Biruinţei, bl. 374, sc. B, et. 1, ap. 8, judeţul Vaslui  10    
					 
				  564  Caraman Ştefan Victor  Bârlad, str. Olaru Cristian, nr. 50, judeţul Vaslui  5    
					 
				  565  Angheluta Lica  Bârlad, str. Lunei nr. 30, judeţul Vaslui  5    
					 
				  566  Dura Viorel  Bârlad, str. Vasile Pârvan, nr. 4, bl. C1, sc. A, ap. 18, judeţul Vaslui  8    
					 
				  567  Iancu Tinca  Bârlad, str. Erou Marin Lucian, nr. 5, judeţul Vaslui  6    
					 
				  568  Bratianu Diamanta  Bârlad, str. Vornicu Sturza, nr. 5, judeţul Vaslui  5    
					 
				  569  Sandulache Elena  Bârlad, str. Vasile Pârvan, nr. 4, bl. q2, sc. A, ap. 18, judeţul Vaslui  6    
					 
				  570  Mihai Lenuta  Bârlad, str. Al. Vlahuţă, nr. 29, judeţul Vaslui  6    
					 
				  571  Caraman Ionel  Bârlad, str. Lt. Olaru Cristian, nr. 23, judeţul Vaslui  6    
					 
				  572  Stingaciu Mariana  Bârlad, str. Vasile Pârvan, nr. 4, judeţul Vaslui  10    
					 
				  573  Idriceanu Iuliana  Vaslui, str. Avram Iancu, bl. 333, sc. I, ap. 5, judeţul Vaslui  10    
					 
				  574  Butnaru Mihaela  Bârlad, str. V. Pârvan, nr. 2, sc. B, ap. 1, judeţul Vaslui  10    
					 
				  575  Nechita Iordache  Bârlad, str. Siret, nr. 7, bl. D2, sc. C, ap. 41, judeţul Vaslui  10    
					 
				  576  Deicu Constantin  Vaslui, suburbia Brodoc, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 4, judeţul Vaslui  10    
					 
				  577  Trofin Clementina  Bârlad, str. V. Pârvan, nr. 37, bl. Z3, ap. 1, judeţul Vaslui  10    
					 
				  578  Curucle Rodica  Bârlad, b-dul Epureanu, nr. 50, bl. V3, ap. 6, judeţul Vaslui  10    
					 
				  579  Diaconu Ilenuta  sat Secuia, comuna Munteni de Jos, judeţul Vaslui  15    
					 
				  580  Calin Mariana  Bârlad, str. Vasile Pârvan, nr. 4, bl. G1, ap. 106, judeţul Vaslui  5    
					 
				  581  Raducanu Ionel  Bârlad, str. Traian, nr. 4, judeţul Vaslui  6    
					 
				  582  Ghinea Ion  Bârlad, str. Traian, nr. 19, judeţul Vaslui  6    
					 
				  583  Ghinea Mariana  Bârlad, str. Traian, nr. 9, judeţul Vaslui  6    
					 
				  584  Dulan Elena  comuna Roşieşti, judeţul Vaslui  4    
					 
				  585  Enuta Maria  comuna Ivăneşti, sat Hîrşoveni, judeţul Vaslui  10    
					 
				  586  Dinu Margareta  comuna Băcani, judeţul Vaslui  15    
					 
				  587  Larion Constantin  comuna Micleşti, judeţul Vaslui  10    
					 
				  588  Bogdan Stefan  comuna Micleşti, Judeţul Vaslui  10    
					 
				  589  Molan Daniela  Vaslui, str. Decebal, bl. 304, sc. A, et. 4, ap. 4, judeţul Vaslui  10    
					 
				  590  Idvu Ioana  Râmnicu Vâlcea, str. N. Iorga, nr. 14, bl. A27/2, sc. B, ap. 14, judeţul Vâlcea  10    
					 
				  591  Stoian Alexandru  Râmnicu Vâlcea, Aleea Nuci, bl. F, sc. A, ap. 3, judeţul Vâlcea  5    
					 
				  592  Dicu Stan  Râmnicu Vâlcea, str. I.C. Brătianu, nr. 3, bl. S1, sc. A, ap.41, judeţul Vâlcea  10    
					 
				  593  Bediu Viorica Elena  Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, bl. Filipin, sc. A, ap. 8, judeţul Vâlcea  10    
					 
				  594  Chirciu Joita  Râmnicu Vâlcea, Aleea Panseluţelor, nr. 2, bl. C31, sc. B, ap. 3, judeţul Vâlcea  10    
					 
				  595  Radu Felicia  Râmnicu Vâlcea, str. C-tin Brîncuşi, nr. 1, bl. 13, sc. A, ap. 1, judeţul Vâlcea  10    
					 
				  596  Statescu Florica  Drăgăşani, Aleea Muncii, bl. O1, sc. A, ap. 7, judeţul Vâlcea  7    
					 
				  597  Huluba Ioana  comuna Amărăşti, judeţul Vâlcea  10    
					 
				  598  Tudosie Dumitru  comuna Amărăşti, judeţul Vâlcea  10    
					 
				  599  Ciunganu Vicenta  Băile Govora, str. Tudor Vladimirescu nr. 104, judeţul Vâlcea  10    
					 
				  600  Vasile Gheorghe  comuna Milcovul, sat Gologanu, judeţul Vrancea  5    
					 
				  601  Vasile Zamfira  comuna Popeşti, judeţul Vrancea  10    
					 
				  602  Balu Mihaela  comuna Coteşti, judeţul Vrancea  5    
					 
				  603  Roman Sanda  comuna Vizantea-Livezi, judeţul Vrancea  5    
					 
				  604  Jinga Ioana  comuna Vintileasca, judeţul Vrancea  10    
					 
				  605  Stanila Viorica  comuna Vintileasca, judeţul Vrancea  5    
					 
				  606  Rucareanu Toader  comuna Vintileasca, sat Bahnele, judeţul Vrancea  5    
					 
				  607  Tarba Victoria  Focşani, str. Panduri, nr. 11, ap. 58, judeţul Vrancea  40    
					 
				  608  Toader Nelu Adrian  Mărăşeşti, judeţul Vrancea  3    
					 
				  609  Oana Dorina  Mărăşeşti, judeţul Vrancea  5    
					 
				  610  Salateanu Mihaela  Focşani, str. N. Bălcescu, nr. 14, judeţul Vrancea  5    
					 
				  611  Costache Ioana  Mărăşeşti, judeţul Vrancea  3    
					 
				  612  Chipaila Ioana  comuna Paltin, sat Prahuda, judeţul Vrancea  10    
					 
				  613  Fodor Ana  Focşani, Aleea Echităţii, nr. 31A, bl. P8, sc. 3, et. 1, ap. 8, judeţul Vrancea  25    
					 
				  614  Munteanu Mihai  Focşani, str. Unirea Principatelor, nr. 25, ap. 14, judeţul Vrancea  15    
					 
				  615  Singurelu Alexandru  comuna Scurtu-Mare, judeţul Teleorman  10    
					 
				  616  Costea Florentina  comuna Poroschia, judeţul Teleorman  7    
					 
				  617  Ivan D. Ioana  comuna Dracsenei, judeţul Teleorman  5    
					 
				  618  Gheorghe I. Elena  comuna Orbeasca, sat Lăceni, judeţul Teleorman  7    
					 
				  619  Nutu Gheorghita  Roşiorii de Vede, str. Ceauş Firica, nr. 4, judeţul Teleorman  5    
					 
				  620  Alexe Ileana  Babadag, str. Vidin, nr. 10, judeţul Tulcea  3    
					 
				  621  Istrate Mariana  Tulcea, str. Câmpului, nr. 12, bl. 6, sc. A, et. 2, ap. 10, judeţul Tulcea  10    
					 
				  622  Maxim Anton  sat Letea, comuna C.A. Rosetti, judeţul Tulcea  9    
					 
				  623  Lupu Sofia  comuna C.A. Rosetti, judeţul Tulcea  9    
					 
				  624  Croitoru Zamfira  comuna Carcaliu, judeţul Tulcea  3    
					 
				  625  Haralambie Marita  Rachelu, comuna Luncaviţa, judeţul Tulcea  3    
					 
				  626  Dima Dima  Tulcea, Aleea Labirintului, nr. 7, bl. C3/C, ap. 92, judeţul Tulcea  5    
					 
				  627  Banu Ion  comuna Ciucurova, judeţul Tulcea  4    
					 
				  628  Caraman Vasile  Cataloi, comuna Frecăţei, judeţul Tulcea  5    
					 
				  629  Mihalache Irina  comuna C.A. Rosetti, judeţul Tulcea  9    
					 
				  630  Cernamorit Elena  comuna Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea  7    
					 
				  631  Draguta Savin  Plopu, comuna Murighiol, judeţul Tulcea  5    
					 
				  632  Babaru Ileana  Bucureşti, Str. Baba Novac, nr. 6, bl. T2, sc. A, ap. 3, sector 3  7    
					 
				  633  Dobre Violeta  Bucureşti, Str. Valea Sadului, nr. 8, sector 3  6    
					 
				  634  Mandac Elena  Bucureşti, Şos. Mihai Bravu, nr. 448, bl. V8, ap. 6, sector 3  10    
					 
				  635  Buzoianu Georgeta  Bucureşti, Str. Lăcrămioarei, nr. 54, bl. 15, sc. 1, ap. 67, sector 3  10    
					 
				  636  Stanescu Olimpiada  Bucureşti, Str. Turturelelor, nr. 26, sector 3  4    
					 
				  637  Finna Maria  Bucureşti, Str. Cutezătorilor, nr. 5, bl. C6, sc. A, ap. 5, sector 3  5    
					 
				  638  Paslaru Maria  Bucureşti, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, nr. 6, bl. G2, sc. 2, ap. 18, sector 3  7    
					 
				  639  Şerban Ion  Bucureşti, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 27A, bl. PM73, sc. 1, ap. 44, sector 3  8    
					 
				  640  Vladu Vasilica  Bucureşti, Str. Hăşmaş, nr. 42, sector 3  7    
					 
				  641  Necsu Petre  Bucureşti, Str. Laborator, nr. 145, bl. S11, sc. 1, ap. 4, sector 3  8    
					 
				  642  Stancu Lidia  Bucureşti, Str. Franceză, nr. 9, sc. A, ap. 11, sector 3  7    
					 
				  643  Horohai Maria  Bucureşti, Str. Baba Novac, nr. 18, bl. 24B, ap. 6, sector 3  7    
					 
				  644  Silaghi Elisabeta  Bucureşti, Aleea Câmpul cu Flori, nr. 2, bl. D27, sc. 4 ap. 56, sector 6  5    
					 
				  645  Capitanescu Ecaterina  Bucureşti, Str. Obcina Mică, nr. 5, bl. A5, sc. C, ap. 44, sector 6  7    
					 
				  646  Feraru Vasilica  Bucureşti, B-dul Timişoara, nr. 37, bl. T10, sc. A, ap. 45, sector 6  7    
					 
				  647  Ionita Marinela  Bucureşti, Calea Giuleşti, nr. 471, sector 6  6    
					 
				  648  Dinca Mariana  Bucureşti, Str. Moineşti, nr. 5, bl. 130, sc. A, ap. 39, sector 6  9    
					 
				  649  Hagiu Elena  Bucureşti, Str. Râul Doamnei, nr. 6A, bl. TS4, ap. 29, sector 6  3    
					 
				  650  Iosub Mioara  Bucureşti, Str. Valea Argeşului, nr. 2A, bl. 523, sc. 1, ap. 42, sector 6  10    
					 
				  651  Badea Maria  Bucureşti, Aleea Zorelelor, nr. 2A, bl. M-14 sc. 1, ap. 48, sector 6  7    
					 
				  652  Iosca Argentina  Bucureşti, Str. Valea Călugărească, nr. 2, bl. C8, sc. C, ap. 31, sector 6  7    
					 
				  653  Custura Angela  Bucureşti, Aleea Zorelelor, nr. 8, bl. 9A sc. 1 ap. 17, sector 6  5    
					 
				  654  Haralambie Ileana  Bucureşti, Str. Dreptăţii, nr. 8, bl. O2, sc. D, ap. 128, sector 6  5    
					 
				  655  Valsan Paula  Bucureşti, Str. Răsăritului, nr. 1, bl. 118, sc. C, ap. 141, sector 6  9    
					 
				  656  Niculae Sanda  Bucureşti, Str. Moineşti, nr. 2, bl. 135, ap. 52, sector 6  5    
					 
				  657  Manole Iosefina  Bucureşti, Str. Portocalelor, nr. 2, sc. A, ap. 4, sector 6  6    
					 
				  658  Melinte Tonia  Bucureşti, Str. Ghirlandei, nr. 9, bl. 44, ap. 156, sector 6  6    
					 
				  659  Dulcean Mereuta  Bucureşti, Calea Crângaşi, nr. 23, bl. 13, sc. 1, ap. 32, sector 6  10    
					 
				  660  Codrici Mariana  Bucureşti, Str. Băbeşti, nr. 6-10, bl. Firos, sc. 2, ap. 71, sector 6  10    
					 
				  661  Constantinescu Maria  Bucureşti, Str. Sibiu, nr. 18, bl. 813, ap. 53, sector 6  7    
					 
				  662  Mihaescu Gabriela  Bucureşti, Str. Lt. Saidac Gheorghe, nr. 8, bl. 33, sc. A, ap. 6, sector 6  5    
					 
				  663  Şamu Gheorghe  Bucureşti, Aleea Ţibleş, nr. 28, sector 6  5    
					 
				  664  Savulescu Paulina  Bucureşti, Str. Timonierului, nr. 12, bl. 113D, sc. 1, ap. 97, sector 6  6    
					 
				  665  Romaniuc Georgeta Viorica  Bucureşti, Str. Mircea cel Bătrân, nr. 28, sector 5  3    
					 
				  666  Piroi Geta  Bucureşti, Str. Gardeniei, nr. 28A, sector 5  8    
					 
				  667  Mircea Georghe  Bucureşti, Str. Pecineaga, nr. 9, bl. M26, ap. 1, sector 5  10    
					 
				  668  Ispas Mariana  Bucureşti, Str. Amurgului, nr. 8, bl. 4, sc. 1, ap. 49, sector 5  5    
					 
				  669  Ionescu Georgeta  Bucureşti, Str. Amurgului, nr. 14, bl. B7, sc. 2, ap. 15, sector 5  4    
					 
				  670  Neagu Anuta  Bucureşti, Str. Beclean, nr. 15, sector 5  5    
					 
				  671  Calin Elena  Bucureşti, Aleea Botorani, nr. 11, bl. V43, sc. 2 ap. 68, sector 5  8    
					 
				  672  Ţirdea Lucica Ana  Bucureşti, Str. Recaş, nr. 7, bl. Z4, sc. 2, ap. 79, sector 5  5    
					 
				  673  Munteanu Neaga  Bucureşti, Str. Iacob Andrei, nr. 31, bl. 11, sc. 1, ap. 28, sector 5  4    
					 
				  674  Nistor Victoria  Bucureşti, Str. Poeniţa, nr. 41, sector 5  5    
					 
				  675  Florescu Mihaita Adrian  Bucureşti, Str. Zăbrăuţiului, nr. 7, bl. P4, sc. 1, ap. 62, sector 5  7    
					 
				  676  Niţa Niculae  Bucureşti, Str. Serg. Deliu Constantin, nr. 23, sector 5  7    
					 
				  677  Enciu Dumitru  Bucureşti, Aleea Stogu, nr. 7, bl. 10 sc. 3 ap. 45, sector 5  7    
					 
				  678  Onel Dumitru  Bucureşti, Str. Amurgului, nr. 6, bl. 2, sc. 2, ap. 24, sector 5  7    
					 
				  679  Diaconescu Lucica  Bucureşti, Aleea Imaşului, nr. 7, bl. 42 sc. 2 ap. 34, sector 5  5    
					 
				  680  Sprinceana Ion  Bucureşti, Str. Mircea cel Bătrân, nr. 28, sector 5  3    
					 
				  681  Craciun Gherghina  Bucureşti, Aleea Livezilor, nr. 22, bl. 32 sc. 2 ap. 28, sector 5  7    
					 
				  682  Ciobanu Ionel  Bucureşti, Str. Lacul Plopul, nr. 2, bl. P65, sc. 1, ap. 4, sector 5  8    
					 
				  683  Şerbanescu Adriana  Bucureşti, Şos. Pantelimon, nr. 291A, bl. 9A, ap. 44, sector 2  5    
					 
				  684  Kis Viorica  Bucureşti, Str. Elev Ştefănescu, nr. 63, bl. 419, sc. A, ap. 35, sector 2  5    
					 
				  685  Dumitru Mariana  Bucureşti, Str. Maşina de Pâine, nr. 54, sector 2  5    
					 
				  686  Zoltan Petru  Bucureşti, Str. Măgura Vulturului, nr. 87, ap. 1, sector 2  5    
					 
				  687  Zabre Ana Mina  Bucureşti, Şos. Pantelimon, nr. 256, bl. 53, sc. B, ap. 140, sector 2  5    
					 
				  688  Mantu Nela  Bucureşti, Intr. Nadeş, nr. 1A, sector 1  6    
					 
				  689  Nita Dumitru  Bucureşti, P-ţa Haralambie Botescu, nr. 8, sector 1  8    
					 
				  690  Ciorobea Octavia  Bucureşti, Str. Jimbolia, nr. 226, sector 1  6    
					 
				  691  Ioan Florenta Claudia  Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 67-69, ap. 23, sector 1  8    
					 
				  692  Preda Maria  Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 192, bl. Roşu, sc. C, ap. 56, sector 1  5    
					 
				  693  Costache Elena  Bucureşti, Str. Costache Bălăcescu, nr. 12, ap. 6, sector 1  5    
					 
				  694  Irimia Paula  Bucureşti, Str. Nazarcea, nr. 121, sector 1  5    
					 
				  695  Lascu Alexandrina  Bucureşti, Aleea Someşul Rece, nr. 25, bl. 8, sc. 5 ap. 65, sector 1  5    
					 
				  696  Nicolescu Daniel  Bucureşti, Str. Lemnarilor, nr. 50, sector 1  6    
					 
				  697  Niculae Florica  Bucureşti, Str. Sălăjeni, nr. 14, sector 1  7    
					 
				  698  Costan Elena  Bucureşti, B-dul Nicolae Grigorescu, nr. 17, bl. L7, ap. 81, sector 3  6    
					 
				  699  Ceamur Florentina  Bucureşti, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 24, bl. 5, sc. 3, ap. 103, sector 3  8    
					 
				  700  Marin Valentina  Bucureşti, Şos. Mihai Bravu, nr. 297, bl. 15A, sc. 1, ap. 36, sector 3  5    
					 
				  701  Chirita Pauna  Bucureşti, Aleea Buteică Emanoil Marius, nr. 2, bl. 68, ap. 62, sector 3  5    
					 
				  702  Prisacariu Elena  Bucureşti, Str. Alexandru Vlahuţă, nr. 6, bl. M46, sc. 2, ap. 65, sector 3  10    
					 
				  703  Adir Alexandru  Bucureşti, Str. Vulturilor, nr. 55, sector 3  10    
					 
				  704  Surugiu Daniela  Bucureşti, Str. Părăluţelor, nr. 2B, bl. D1, sc. 2, ap. 22, sector 6  5    
					 
				  705  Ichim Iftimie  Bucureşti, Calea Giuleşti, nr. 318, sector 6  5    
					 
				  706  Dragan Elena  Bucureşti, Str. Răsăritului, nr. 3, bl. 1, sc. 3, ap. 97, sector 6  8    
					 
				  707  Pitaru Ana  Bucureşti, Str. Armenească, nr. 10, bl. 10, ap. 11, sector 2  7    
					 
				  708  Nitu Julieta  Bucureşti, Str. Pargarilor, nr. 39, sector 2  7    
					 
				  709  Ion Tudor  Bucureşti, Str. Ţepeş Vodă, nr. 92, sector 2  8    
					 
				  710  Mirea Elena  Bucureşti, Str. Drumul Taberei, nr. 39, bl. 801, sc. B, ap. 59, sector 6  6    
					 
				  711  Tudor Ana  Bucureşti, Str. Drumul Taberei, nr. 87, bl. TS10, ap. 51, sector 6  4    
					 
				  712  Sanduleac Ana  Bucureşti, B-dul Iuliu Maniu, nr. 107, bl. D, sc. 3, ap. 59, sector 6  7    
					 
				  713  Mitica Zenovie  Bucureşti, Str. Arutela, nr. 4, bl. M16, sc. 1, ap. 62, sector 6  7    
					 
				  714  Paun Ştefania  Bucureşti, Aleea Zorelelor, nr. 2A, bl. M14, sc. 2 ap. 118, sector 6  6    
					 
				  715  Popa Vasilica  Bucureşti, Str. Drumul Taberei, nr. 113, bl. TS16, sc. 1, ap. 8, sector 6  8    
					 
				  716  Enescu Dumitru  Bucureşti, Str. Sibiu, nr. 10, bl. OS1, ap. 8, sector 6  7    
					 
				  717  Zota Lucia  Bucureşti, Str. Valea Argeşului, nr. 6, bl. M22, ap. 63, sector 6  7    
					 
				  718  Padureanu Steliana  Bucureşti, Aleea Potaisa, nr. 5, bl. A17, sc. A ap. 13, sector 6  5    
					 
				  719  Rujan Gabriela  Bucureşti, Intr. Pitulici, nr. 7, bl. P27, sc. 4, ap. 59, sector 6  8    
					 
				  720  Anghel Ioana  Bucureşti, Str. Tg. Neamţ, nr. 28, bl. M-IIb8/1, sc. A, ap. 30, sector 6  10    
					 
				  721  Ionescu Virginia  Bucureşti, Str. Valea Cascadelor, nr. 2, bl. A3, sc. 1, ap. 9, sector 6  8    
					 
				  722  Constantin Georgeta  Bucureşti, Str. Comandor Eugen Botez, nr. 3, etj. 1, ap. 2, sector 2  10    
					 
				  723  Dumitru Elena  Bucureşti, Str. Corabia, nr. 17, sector 2  10    
					 
				  724  Dumitru Persida  Bucureşti, Str. Episcop, Radu nr. 15, sector 2  5    
					 
				  725  Ştefan Alexandrina  Bucureşti, Str. Crapului, nr. 16, sector 2  5    
					 
				  726  Constantinescu Gabriel  Bucureşti, B-dul Basarabia, nr. 226-232, bl. M11, sc. 4, ap. 71, sector 2  10    
					 
				  727  Ionescu Anica  Bucureşti, Calea Vitan, nr. 107, bl. V14B, sc. 1, ap. 23, sector 3  5    
					 
				  728  Suciu Florentina  Bucureşti, Str. Blănari, nr. 12, ap. 11, sector 3  5    
					 
				  729  Nenciu Neculae  Bucureşti, Str. Schitului, nr. 14, bl. 57, sc. A, ap. 11, sector 3  10    
					 
				  730  Bolocan Maria  Bucureşti, Aleea Florin Ciungan, nr. 9, bl. 64, sc. 2 ap. 80, sector 3  5    
					 
				  731  Stroe Constanta  Bucureşti, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 17, bl. 1, sc. 1, ap. 4, sector 3  5    
					 
				  732  Alexe Victoria  Bucureşti, Aleea Barajul Lotrului, nr. 6, bl. N8, sc. B ap. 73, sector 3  10    
					 
				  733  Fieraru Ion  Bucureşti, Str. Nicolae Roşu, nr. 43, sector 3  8    
					 
				  734  Calagiu Stela Mariana  Bucureşti, Str. Istriei, nr. 21, bl. 3B, sc. 1, ap. 33, sector 3  8    
					 
				  735  Teodorescu Ecaterina  Bucureşti, B-dul C-tin Brâncoveanu, nr. 124, bl. 18, ap. 32, sector 4  5    
					 
				  736  Dinescu Gheorghita  Bucureşti, Aleea Călineşti, nr. 10, bl. 15, ap. 28, sector 4  5    
					 
				  737  Luti Ioana  Bucureşti, Şos. Giurgiului, nr. 120, bl. 13, ap. 13, sector 4  6    
					 
				  738  Geanau Cristiana Sofia  Bucureşti, Str. Cetatea Poenari, nr. 47, sector 4  4    
					 
				  739  Duta Dorina  Bucureşti, Str. Pomârla, nr. 3, bl. 21B, sc. 2, ap. 59, sector 4  6    
					 
				  740  Stoica Alexandru  Bucureşti, Str. Spinis, nr. 3, bl. 24, ap. 28, sector 4  7    
					 
				  741  Mares Alexandrina  Bucureşti, Str. Soldanului, nr. 2, bl. 113, ap. 23, sector 4  5    
					 
				  742  Zlataru Maria  Bucureşti, Str. Ilie Oprea, nr. 10A, bl. L1, sc. 1, ap. 12, sector 4  3    
					 
				  743  Bancau Niculina  Bucureşti, Str. Comişani, nr. 25, sector 4  5    
					 
				  744  Pavel Constanta  Bucureşti, Calea Şerban Vodă, nr. 286, bl. 3A, sc. B, ap. 52, sector 4  5    
					 
				  745  Gingu Alexandra  Bucureşti, Str. Cap. Gheorghe Ion, nr. 4, bl. 73, sc. 1, ap. 3, sector 4  4    
					 
				  746  Botonea Safta  Bucureşti, Calea Şerban Vodă, nr. 111, ap. 1, sector 4  5    
					 
				  747  Noapte Ştefan  Bucureşti, Str. Maria Lăzărescu, nr. 18, sector 4  5    
					 
				  748  Anghel Maria  Bucureşti, Str. Reşiţa, nr. 25-27, bl. 51, sc. 1, ap. 12, sector 4  7    
					 
				  749  Balasescu Cornelia  Bucureşti, Str. Episcop Timuş, nr. 18, sector 1  6    
					 
				  750  Nastase Paula  Bucureşti, Aleea Lt. Av. Gheorghe Stălpeanu, nr. 1, sc. 1, ap. 5, sector 1  5    
					 
				  751  Vornicu Ana  Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 68, ap. 3A, sector 1  5    
					 
				  752  Olteanu Elena  Bucureşti, Str. Căderea Bastiliei, nr. 72, sector 1  10    
					 
				  753  Haralambie Marinela  Bucureşti, Str. Nuvelei, nr. 116A, sector 1  5    
					 
				  754  Grozea Dumitrescu Mircea  Bucureşti, Str. Mircea Vulcănescu, nr. 38, sector 1  7    
					 
				  755  Vorontova Ludmila  Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 359, ap. 19, sector 1  5    
					 
				  756  Vasile Mariana  Bucureşti, Str. Temişana, nr. 7, sector 1  7    
					 
				  757  Nlicolau Radu  Bucureşti, Ştr. Drobeta, nr. 7, ap. 4, sector 2  7    
					 
				  758  Vlasceanu Gabriela  Bucureşti, Ştr. Maşina de Pâine, nr. 22, bl. 50, sc. 1, ap. 75, sector 2  6    
					 
				  759  Dumitrache Cristina  Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 68, sector 2  10    
					 
				  760  Ioan Marta  Bucureşti, Str. Luntrei, nr. 2-4, bl. 8, sc. 1, ap. 54, sector 2  10    
					 
				  761  Costache Tudorita  Bucureşti, Str. C.F. Robescu, nr. 19, etj. 2, sector 3  10    
					 
				  762  Ciobanu Maria  Bucureşti, Str. Barajul Rovinari, nr. 2, bl. M21, sc. C, ap. 60, sector 3  10    
					 
				  763  Ionescu Ileana  Bucureşti, Str. Anastasie Panu, nr. 1, bl. A2, sc. 2, ap. 35, sector 3  5    
					 
				  764  Condrat Aglaea  Bucureşti, Str. Miniş, nr. 4, bl. X6, sc. 1, ap. 23, sector 3  7    
					 
				  765  Raducanu Maria-Ana  Bucureşti, B-dul Theodor Pallady, nr. 10, bl. M3D, ap. 37, sector 3  5    
					 
				  766  Derdemet Pavel  Bucureşti, Calea Călăraşilor, nr. 319, bl. A, sc. A, ap. 38, sector 3  8    
					 
				  767  Enache George  Bucureşti, Intr. Drumul la Roşu, nr. 8, sector 6  10    
					 
				  768  Olaeru Laurentiu Adrian  Bucureşti, Str. Chilia Veche, nr. 6, bl. A8, sc. 5, ap. 62, sector 6  7    
					 
				  769  Cojocaru Ileana  Bucureşti, Aleea Dumbrăviţa, nr. 1, bl. M4, sc. B, ap. 47, sector 6  7    
					 
				  770  Sporniak Elena Monica  Bucureşti, Str. Părăluţelor, nr. 12, bl. P42, sc. 1, ap. 5, sector 6  7    
					 
				  771  Cucu Crintina  Bucureşti, Str. Târgu Neamţ, nr. 26, bl. TD29, sc. A, ap. 11, sector 6  7    
					 
				  772  Grosu Mihai  Bucureşti, Str. Pădureni, nr. 10, bl. 53B, sc. 1, ap. 32, sector 6  4    
					 
				  773  Craciun Violeta  Bucureşti, Str. Ciceiului, nr. 12, sector 6  10    
					 
				  774  Buruntia Vasila  Bucureşti, Aleea Sănduleşti, nr. 5, bl. E15, ap. 55, sector 6  10    
					 
				  775  Tomescu Petra  Bucureşti, Str. Porumbacu, nr. 9, bl. 31, sc. 1, ap. 12, sector 6  6    
					 
				  776  Stancu Verginia  Bucureşti, Str. Chilia Veche, nr. 8, bl. A7, sc. A, ap. 10, sector 6  7    
					 
				  777  Gisca Georgeta  Bucureşti, Str. Valea Oltului, nr. 28, bl. M41, sc. 1, ap. 14, sector 6  6    
					 
				  778  Juganaru Domnica  Bucureşti, Aleea Valea Călugărească, nr. 3, bl. A10, sc. D, ap. 59, sector 6  7    
					 
				  779  Ionica Gherghina  Bucureşti, Str. Părăluţelor, nr. 3, bl. P4, sc. 2, ap. 10, sector 6  10    
					 
				  780  Ionescu Maria  Bucureşti, Str. Râul Doamnei, nr. 1, bl. M-1, ap. 49, sector 6  8    
					 
				  781  Constantin Ioana  Bucureşti, Str. Vistiernic Stavrinos, nr. 1, bl. 135A, sc. 3, ap. 111, sector 6  8    
					 
				  782  Iordache Vasilica  Bucureşti, Drumul Timonierului, nr. 4A, bl. 40S14, sc. 1, ap. 55, sector 6  7    
					 
				  783  Enache Lucretia  Bucureşti, Str. Veteranilor, nr. 1-5, bl. 7, sc. 1, ap. 18, sector 6  5    
					 
				  784  Bacaila Sandica  Bucureşti, B-dul Preciziei, nr. 14, bl. F bis, sc. A, ap. 54, sector 6  6    
					 
				  785  Georgescu Doina  Bucureşti, B-dul 1 Mai, nr. 16, bl. 16S14, sc. 1, ap. 69, sector 6  10    
					 
				  786  Popa Elena  Bucureşti, Aleea Câmpul cu Flori, nr. 8, bl. D24, sc. B, ap. 29, sector 6  10    
					 
				  787  Vicol Floarea  Bucureşti, B-dul Iuliu Maniu, nr. 55, bl. 17, ap. 303, sector 6  3    
					 
				  788  Cepreaga Ioan  Bucureşti, Str. Elev Ştefănescu Ştefan, nr. 57, sector 2  5    
					 
				  789  Enache Gheorghe  Bucureşti, Str. Luntrei, nr. 6, bl. 7, sc. 3, ap. 205, sector 2  8    
					 
				  790  Astefanoaiei Didina  Bucureşti, Aleea Dobrina, nr. 12, bl. 49D1, ap. 16, sector 2  8    
					 
				  791  Cernea Mihail  Bucureşti, Str. Viesparilor, nr. 26, sector 2  7    
					 
				  792  Dinca Nelu  Bucureşti, Str. Traian, nr. 177, sector 2  7    
					 
				  793  Toht Constanţa  Bucureşti, Şos. Colentina, nr. 11, bl. R26, sc. 1, ap. 44, sector 2  9    
					 
				  794  Radu Maria  Bucureşti, Str. Arh. Ion Berindei, nr. 2, bl. OD47, sc. A, ap. 38, sector 2  7    
					 
				  795  Iordache Dumitru  Bucureşti, Str. Părintele Stăniloaie, nr. 3, sector 2 (la demisol, într-o fostă spălătorie)  5    
					 
				  796  Albu Maria  Bucureşti, Calea Moşilor, nr. 312, bl. 62, sc. 1, ap. 16, sector 2  5    
					 
				  797  Ion Angela  Bucureşti, Str. Precupeţii Vechi, nr. 57, sector 2  7    
					 
				  798  Stanciu Marian  Bucureşti, Aleea Ariniş, nr. 2, bl. A40, sc. B, ap. 30, sector 6  8    
					 
				  799  Şerbescu Victoria  Bucureşti, Str. Valea Prahovei, nr. 2, bl. 7S14, ap. 45, sector 6  10    
					 
				  800  Ionica Elena  Bucureşti, Str. Ţincani, nr. 2, bl. Z44, sc. 1, ap. 5, sector 6  10    
					 
				  801  Adam Dumitru Gheorghe  Bucureşti, Str. Olăneşti, nr. 6, bl. 38, ap. 105, sector 6  7    
					 
				  802  Campeanu Maria  Bucureşti, B-dul 1 Mai, nr. 30, bl. OD15, sc. C, ap. 113, sector 6  10    
					 
				  803  Marcu Elisabeta  Bucureşti, Str. Fraţilor, nr. 1, bl. 85, sc. 2, ap. 57, sector 6  8    
					 
				  804  Posnaesi Ion  Bucureşti, Str. Cetatea de Baltă, nr. 126, bl. 10, sc. 4 ap. 46, sector 6  6    
					 
				  805  Grigoras Aurelia  Bucureşti, B-dul Anul 1864, nr. 5, bl. P16, sc. 2, ap. 12, sector 6  8    
					 
				  806  Burlan Eugenia  Bucureşti, Str. Drumul Taberei, nr. 35, bl. F5, sc. 1, ap. 19, sector 6  6    
					 
				  807  Şerban Valeria  Bucureşti, Str. Compozitorilor, nr. 23, bl. C8, sc. C, ap. 23, sector 6  7    
					 
				  808  Radu Margareta  Bucureşti, Str. Chilia Veche, nr. 4, bl. A9, sc. 5, ap. 72, sector 6  8    
					 
				  809  Rusu Artemiza  Bucureşti, Str. Chilia Veche, nr. 7, bl. 710, sc. B, ap. 72, sector 6  8    
					 
				  810  Rotaru Erzsebet Editke  Bucureşti, Str. Duşului, nr. 24, sector 6  7    
					 
				  811  Adamescu Sanda  Bucureşti, Str. Pravăţ, nr. 6, bl. M2, sc. B, ap. 57, sector 6  7    
					 
				  812  Buga Maricica  Bucureşti, Str. Gheorghe Saidac, nr. 2A, bl. 12A, sc. A, ap. 66, sector 6  8    
					 
				  813  Dinca Viorica  Bucureşti, B-dul Timişoara, nr. 65, bl. D4, sc. 2, ap. 23, sector 6  8    
					 
				  814  Grigore Neculai  Bucureşti, Calea Crîngaşi, nr. 23, bl. 13, sc. 2, ap. 13, sector 6  10    
					 
				  815  Costoiu Gherghina  Bucureşti, Str. Baia de Arieş, nr. 9, bl. 10, sc. 2, ap. 54, sector 6  10    
					 
				  816  Tudorache Niculae  Bucureşti, Aleea Dealul Măcinului, nr. 1A, bl. 452, sc. A, ap. 33, sector 6  5    
					 
				  817  Popovici Florica  Bucureşti, Aleea Zorelelor, nr. 2A, bl. M14, sc. 2, ap. 88, sector 6  7    
					 
				  818  Mitoc Maria  Bucureşti, Şos. Giurgiului, nr. 129, bl. 2A, sc. 2, ap. 75, sector 4  10    
					 
				  819  Voicu Constantin  Bucureşti, Drumul Creţeştilor, nr. 15, bl. C2, sc. A, ap. 316, sector 4  3    
					 
				  820  Dragan Eugenia  Bucureşti, Intr. Odobeşti, nr. 10, bl. V-7, ap. 36, sector 3  5    
					 
				  821  Marinescu Florica  Bucureşti, Şos. Giurgiului, nr. 38, sector 4  7    
					 
				  822  Enea Tina  Bucureşti, Str. Măriuca, nr. 6, bl. 120, sc. 1, ap. 44, sector 4  5    
					 
				  823  Gheorghe Elisabeta  Bucureşti, B-dul Tineretului, nr. 3, bl. Z1, sc. A, ap. 15, sector 4  5    
					 
				  824  Baciu Georgeta  Bucureşti, Str. Rediu, nr. 33, sector 4  6    
					 
				  825  Nicolae Nicolita  Bucureşti, Str Târnava Mică, nr. 2, bl. M3, sc. 1, ap. 3, sector 4  10    
					 
				  826  Florea Angelica  Bucureşti, Str. Preda Buzescu, nr. 22, sector 4  8    
					 
				  827  Angelescu Elena  Bucureşti, Şos. Giurgiului, nr. 118, bl. 12, sc. A, ap. 8 sector 4  6    
					 
				  828  Zamfirescu Marin  Bucureşti, Str. Belerciu Niculae, nr. 12, sector 4  8    
					 
				  829  Stavarache Adriana  Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 125, sector 1  4    
					 
				  830  Farcas Mihai  Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 50, sector 1  7    
					 
				  831  Saruleanu Grigore  Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 150, etj. 6, ap. 52, sector 1  10    
					 
				  832  Roşu Dorina  Bucureşti, Str. Aldeni, nr. 52, sector 1  6    
					 
				  833  Stan Constantin  Bucureşti, Str. Petru Maior, nr. 10, sector 1  5    
					 
				  834  Marin Rodica  Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 70, sector 1  7    
					 
				  835  Gheorghiu Livia  Bucureşti, Str. Durău, nr. 124, sectari  10    
					 
				  836  Popa Aurelia  Bucureşti, Str. Hrisovului, nr. 18, bl. A12, sc. A, ap. 29, sector 1  5    
					 
				  837  Mihai Dumitru  Bucureşti, Intr. Soldat Ioan D. Dobre, nr. 21, sector 1  7    
					 
				  838  Barseti Florica  Bucureşti, B-dul Bucureştii Noi, nr. 17, bl. A, sc. B, ap. 5, sector 1  10    
					 
				  839  Lupu Elena  Bucureşti, Str. Dr. Felix, nr. 59, bl. A, sc. A, ap. 41, sector 1  10    
					 
				  840  Vasilescu Marieta  Bucureşti, Str. Istriei, nr. 9, bl. C7, sc. 1, ap. 27, sector 3  5    
					 
				  841  Scarlat Maria  Bucureşti, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, nr. 7, bl. G2, sc. 1, ap. 9, sector 3  7    
					 
				  842  Nastase Elena  Bucureşti, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, nr. 7, bl. G2, sc. 1, ap. 138, sector 3  7    
					 
				  843  Matei Dumitra  Bucureşti, Str. PIt. Petre Ionescu, nr. 4, bl. 6A, sc. 1, ap. 48, sector 3  5    
					 
				  844  Lemnariu Neculai  Bucureşti, B-dul Nicolae Grigorescu, nr. 57, bl. PM1, ap. 53, sector 3  10    
					 
				  845  Parvu Gogu  Bucureşti, Str. C-tin Brâncuşi, nr. 2, bl. A11, sc. A, ap. 25, sector 3  7    
					 
				  846  Braicau Elena  Bucureşti, Str. Ion Ghica, nr. 3, etj. 8, ap. 68, sector 3  7    
					 
				  847  Burcea Gheorghe  Bucureşti, Str. Lt. Nicolae Pascu, nr. 8, bl. 4, sc. 1, ap. 15, sector 3  7    
					 
				  848  Stere Petre  Bucureşti, Str. PIt. Petre Ionescu, nr. 51, bl. 7, sc. 2, ap. 70, sector 3  7    
					 
				  849  Shaikho Ritta  Bucureşti, Str. Parfumului, nr. 37, sector 3  7    
					 
				  850  Tudose Niculaie  Bucureşti, Aleea Nehoiu, nr. 1, bl. F4, ap. 74, sector 4  7    
					 
				  851  Gheorghe Olimpia  Bucureşti, Str. Lemnarilor, nr. 67, sector 1  8    
					 
				  852  Mihai Ruben  Bucureşti, Str. Lăstărişului, nr. 24, sector 1  7    
					 
				  853  Gheorghe Iuliana  Bucureşti, Str. Turnul Roşu, nr. 13, sector 1  10    
					 
				  854  Iordan Elena  Bucureşti, Str. SIt. Zaharia, nr. 10, sector 1  10    
					 
				  855  Velciu Otilia  Bucureşti, Aleea Mirea Mioara Luiza, nr. 2, bl. 33, sc. C, ap. 86, sector 4  4    
					 
				  856  Jiga Tanase  Bucureşti, Str. Mitropolit Grigore, nr. 49, sector 4  10    
					 
				  857  Moraru Gheorghe  Bucureşti, Drumul Creţeştilor, nr. 15, bl. A, sc. 1, ap. 44, sector 4  6    
					 
				  858  Vlad Petruta  Bucureşti, Str. Păişului, nr. 1, sector 4  10    
					 
				  859  Vant Mariana  Bucureşti, Aleea Deda, nr. 4, sc. A, ap. 5, sector 2  7    
					 
				  860  Grigore Valeriu  Bucureşti, Str Turnul Eiffel, nr. 46, sector 2  7    
					 
				  861  Albu Stancu  Bucureşti, Str. Episcopul Radu, nr. 42, sector 2  7    
					 
				  862  Iordache Leana  Bucureşti, Str. Icoanei, nr. 24, sector 2  5    
					 
				  863  Smarandescu Andreana  Bucureşti, Str. Măgura Vulturului, nr. 21, sector 2  10    
					 
				  864  Bodnar Aurel  Bucureşti, Str Popa Nicolae, nr. 21, bl. 9, sc. B, ap. 69, sector 2  7    
					 
				  865  Bogeanu Paraschiva  Bucureşti, Str. Episcop Radu, nr. 44, sector 2  7    
					 
				  866  Pletosu Valerica  Bucureşti, Str. Latină, nr. 3, sector 2  6    
					 
				  867  Popa Ileana  Bucureşti, Str. Ramuri Tei, nr. 3, sector 2  5    
					 
				  868  Gardin Elena  Bucureşti, Str. Aromei, nr. 1, bl. L4, sc. 2, ap. 54, sector 2  6    
					 
				  869  Stoican Mariana  Bucureşti, Drumul Creţeştilor, nr. 15, bl. C2, sc. 1, ap. 401, sector 4  6    
					 
				  870  Dragan Lenuta  Bucureşti, Drumul Creţeştilor, nr. 17, bl. C1, sc. 1, ap. 114, sector 4  5    
					 
				  871  Brumea Iuliana Gabi  Bucureşti, Str. Dumbrăveşti, nr. 19, sector 4  5    
					 
				  872  Badulescu Maria  Bucureşti, Şos. Olteniţei, nr. 69, bl. 4, sc. 4, ap. 119 sector 4  5    
					 
				  873  Chelu Georgeta  Bucureşti, Şos. Giurgiului, nr. 127, bl. 2B, sc. 4, ap. 136 sector 4  6    
					 
				  874  Preda Valentin  Bucureşti, Str. Odei, nr. 1, sector 4  5    
					 
				  875  Dumitrascu Constanta  Bucureşti, Str. Elena Cuza, nr. 10, sector 4  7    
					 
				  876  Volintiru Ecaterina  Bucureşti, Str. Iacob Andrei, nr. 31, bl. 13, sc. 1, ap. 56, sector 5  5    
					 
				  877  Stan Titiana  Bucureşti, Str. Topliceanu Vasile, nr. 11, bl. R36, sc. 2, ap. 38, sector 5  8    
					 
				  878  Bălan Penina  Bucureşti, Aleea Bacău, nr. 9, bl. H1, sc. 1, ap. 13, sector 5  7    
					 
				  879  Bolintineanu Constanţa  Bucureşti, Str. Mihail Sebastian, nr. 29, bl. S7, ap. 82, sector 5  8    
					 
				  880  Mocanu Petra  Bucureşti, Str. Maior Porumbaru, nr. 44, sector 5  4    
					 
				  881  Anastase Ilinca  Bucureşti, Str. Cascadei, nr. 8, sector 5  5    
					 
				  882  Tanca Doina  Bucureşti, Aleea Livezilor, nr. 39, bl. 33, sc. 2, ap. 102, sector 5  6    
					 
				  883  Dumitrescu Marin  Bucureşti, Str. Sirenelor, nr. 57, ap. 2 sector 5  10    
					 
				  884  Grosu Floarea  Bucureşti, Str. Teiuş, nr. 1, bl. 10, ap. 28, sector 5  4    
					 
				  885  Ion Petruta  Bucureşti, Aleea Livezilor, nr. 26, bl. 37, sc. 1, ap. 28, sector 5  5    
					 
				  886  Ion Ioana  Bucureşti, Str. Paltinilor, nr. 43, sector 5  10    
					 
				  887  Nanescu Aurica  Bucureşti, Str. Tunsu Petre, nr. 20, bl. E20, sc. 1, ap. 24, sector 5  5    
					 
				  888  Moldoveanu Gheorghe  Bucureşti, B-dul Pieptănari, nr. 80, bl. P8, sc. 1, ap. 63, sector 5  5    
					 
				  889  Cucurezeanu Leana  Bucureşti, Str. Maior Porumbaru, nr. 45A, sector 5  5    
					 
				  890  Moscu Zoia  Bucureşti, Str. Bogdănescu, nr. 4, sector 5  4    
					 
				  891  Bratu Dinu  Bucureşti, Str. Toporaşi, nr. 31, bl. 1, sc. 3, ap. 107, sector 5  10    
					 
				  892  Marin Mariana  Bucureşti, Aleea Şurianu, nr. 1, bl. 5, sc. 1, ap. 9, sector 5  7    
					 
				  893  Bordeianu Alexandru  Bucureşti, Str. Crizantemelor, nr. 18, bl. Z3, sc. 2, ap. 21, sector 5  8    
					 
				  894  Popa Laura  Bucureşti, Str. Iacob Andrei, nr. 31, bl. 12, ap. 52, sector 5  5    
					 
				  895  Radulescu Maria  Bucureşti, Str. Iacob Andrei, nr. 31, bl. 12, sc. 1, ap. 56, sector 5  7    
					 
				  896  Stan Niculina  Bucureşti, Str. Mircea cel Bătrân, nr. 28, sector 5  4    
					 
				  897  Badea Vasilica  Bucureşti, Str. Prelungirea Ferentari, nr. 52-60, bl. A, sc. 2, ap. 55, sector 5  10    
					 
				  898  Ficleanu Vasilica  Bucureşti, Aleea Livezilor, nr. 39, bl. 33, sc. 1, ap. 23, sector 5  7    
					 
				  899  Mustatea Anisoara  Bucureşti, Str. Aliman, nr. 4, sector 5  7    
					 
				  900  Constantin Constantina  Bucureşti, Str. Prundului, nr. 27, bl. 2, sc. 1, ap. 12, sector 5  7    
					 
				  901  Şoltoianu Alexandru  Bucureşti, B-dul Mihail Kogălniceanu, nr. 43, etj. 2, ap. 5, sector 5  5    
					 
				  902  Tudor Elena  Bucureşti, Aleea Sălaj, nr. 9, bl. Z4, sc. 2, ap. 30, sector 5  5    
					 
				  903  Pirnacu Florina  Bucureşti, Str. Iacob Andrei, nr. 31, bl. 12, sc. 1, ap. 42, sector 5  7    
					 
				  904  Mota Mimi  Bucureşti, Şos. Alexandriei, nr. 199, sector 5  10    
					 
				  905  Lăcătuş Carmen Angelica  Bucureşti, Str. Mitropolit Dosoftei, nr. 57, sector 5  3    
					 
				  906  Dumitrache Ionica  Bucureşti, Str. Zăbrăuţiului, nr. 13, bl. M1, sc. 1, ap. 18, sector 5  5    
					 
				  907  Stanciu Elena  Bucureşti, Str. Acvila, nr. 42, sector 5  3    
					 
				  908  Nimara Dan  Bucureşti, Str. Glicinelor, nr. 7, bl. M55, sc. 1, ap. 52, sector 5  10    
					 
				  909  Chiruta Ionel  Bucureşti, Str. Bîrnova, nr. 4, bl. M111B, sc. A, ap. 33, sector 5  5    
					 
				  910  Niculescu Ioana  Bucureşti, Intr. Eternităţii, nr. 14, sector 5  8    
					 
				  911  Mihail Gina  Bucureşti, Aleea Imaşului, nr. 9, bl. 40, sc. 2, ap. 33, sector 5  8    
					 
				  912  Popovici Ioana  Bucureşti, Str. Mitropolit Dosoftei, nr. 61, sector 5  5    
					 
				  913  Lambru Dorina  Bucureşti, Str. Mitropolit Dosoftei, nr. 56, sector 5  5    
					 
				  914  Negru Viorica  Bucureşti, Aleea Livezilor, nr. 24, bl. 35, sc. 1, ap. 83, sector 5  7    
					 
				  915  Articuci Doina  Bucureşti, Aleea Livezilor, nr. 24, bl. 35, sc. 1, ap. 74, sector 5  7    
					 
				  916  Alexandru Ionela  Bucureşti, Str. Iacob Andrei, nr. 31, bl. 12, sc. 1, ap. 76, sector 5  7    
					 
				  917  Pelengica Constantina  Bucureşti, Str. Fraţii Buzeşti, nr. 56, sector 5  4    
					 
				  918  Neculae Florea  Bucureşti, Str Prundului, nr. 27, bl. 2, sc. 2, ap. 21, sector 5  5    
					 
				  919  Carjan Victorita Nicoleta  Bucureşti, Str. Cap. Ivan Anghelache, nr. 7, bl. M31, sc. 1, ap. 29, sector 5  10    
					 
				  920  Rebigea Corina Olga  comuna Ciacova, str. Gh. Doja, nr. 4, judeţul Timiş  25,1    
					 
				  
					 
				  Total  
					 
				  6.345,1      -------------   

Preluat: 2026-09-24T22:25:48.149745+00:00 · SHA256: 785ce19fa3a89756901d3475ec03266027ead580642a367d0e8810f8fa9a756d