Legislație națională
LEGE · 129 · 2004
LEGE nr. 129 din 21 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 51491
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
LEGE nr. 129 din 21 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 28 aprilie 2004 Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNIC Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 8 din 22 ianuarie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, adoptată în temeiul art. 1 pct. VI.1 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, cu următoarea modificare: - La articolul I, punctul 10 va avea următorul cuprins: "10. La anexa nr. 1, după punctul 4 din notă se introduc punctele 5-7 cu următorul cuprins: <<5. Agenţii de poliţie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, beneficiază de un spor de 25% din salariul de funcţie dacă îşi desfăşoară activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. 6. Sumele necesare acordării coeficienţilor de ierarhizare ai funcţiilor se asigură prin diminuarea, în anul 2004, cu 10 puncte procentuale a sporului pentru condiţii de pericol deosebit de care beneficiază ofiţerii conform art. 21 din ordonanţă. 7. În situaţia în care prin aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe elementele salariului de bază al poliţiştilor sunt diminuate, se menţin cele avute anterior, până la data de 31 decembrie 2004, atât timp cât aceştia sunt încadraţi în funcţiile respective.>>" Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU Bucureşti, 21 aprilie 2004. Nr. 129. ------------
Preluat: 2026-09-24T08:05:53.102042+00:00 · SHA256: 9ef443a0029bf2279d3443d5441ba8b286b94a521f347f911f6f8595632ce8b0