legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 183 · 2004

LEGE nr. 183 din 17 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2003 pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 52125

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 183 din 17 mai 2004  privind aprobarea  Ordonanţei Guvernului nr. 15/2003  pentru completarea  Legii nr. 26/1990  privind registrul comerţului     EMITENT     PARLAMENTUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 24 mai 2004     Parlamentul României adoptă prezenta lege.   
				 + 
			  Articolul UNIC     Se aprobă  Ordonanţa Guvernului nr. 15 din 30 ianuarie 2003  pentru completarea  Legii nr. 26/1990  privind registrul comerţului, adoptată în temeiul  art. 1 pct. III.10 din Legea nr. 680/2002  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 1 februarie 2003, cu următoarele modificări şi completări:  1. La articolul unic, alineatul (1^1) al articolului 39 va avea următorul cuprins:  "(1^1) În cazurile în care se solicită înmatricularea unei firme care, prin cuvintele sau sintagmele folosite, cum ar fi: naţional, român, institut, academic-ştiinţific, academie, universitate, universitar şi alte denumiri asemănătoare acestora, este de natură să sugereze sau să imprime persoanei juridice respective caracterul de instituţie publică ori de interes public, naţional sau local, este necesar acordul scris al Secretariatului General al Guvernului sau al prefectului, pentru cele de interes local. Acordul scris pentru folosirea denumirii se eliberează în termen de 10 zile de la data solicitării."  2. La articolul unic se introduce un nou punct, punctul 2, cu următorul cuprins:  "2. La articolul 39, după alineatul (1^1) se introduc trei alineate noi, alineatele (1^2)-(1^4), cu următorul cuprins:  <<(1^2) Firmele înmatriculate până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe sunt obligate să ceară, pentru folosirea denumirii, acordul scris al autorităţilor competente potrivit alin. (1^1), în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.  (1^3) Neobţinerea acordului prevăzut la alin. (1^1) care duce la neînmatricularea firmei. Nerespectarea prevederilor alin. (1^2) se sancţionează cu amendă de 25 milioane lei şi radierea de drept a firmei înmatriculate.  (1^4) Contravenţia se constată şi sancţiunea se aplică de persoanele împuternicite de directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau al oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunale, după caz. Radierea de drept se constată de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunale.>>"  Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 22 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.  p. PREŞEDINTELE SENATULUI,  DORU IOAN TĂRĂCILĂ  Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR  VALER DORNEANU  Bucureşti, 17 mai 2004.  Nr. 183.  _______________   

Preluat: 2026-09-24T11:06:23.806786+00:00 · SHA256: 186c80b9c5b01f3ef07cca07661975a746303f54038090dd2cabf69bcd16143e