Legislație națională
ORDIN · 149 · 2004
ORDIN nr. 149 din 10 iunie 2004 pentru modificarea Procedurilor de implementare, monitorizare şi evaluare a subprogramului "Dezvoltarea oraşelor prin stimularea activităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii", aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 101/2003 , cu modificările ulterioare
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Integrării Europene · ID sursă 53980
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 149 din 10 iunie 2004 pentru modificarea Procedurilor de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii", aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 101/2003 , cu modificările ulterioare EMITENT MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 30 iulie 2004 În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 734/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene, cu modificările ulterioare, având în vedere prevederile: – Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările ulterioare; ... – Hotărârii Guvernului nr. 322/2003 privind aprobarea structurii, indicatorilor și fondurilor aferente subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii", care se finanțează de la bugetul de stat pe anul 2003 prin bugetul Ministerului Dezvoltării și Prognozei în cadrul programelor regionale specifice; ... – Ordinului ministrului dezvoltării și prognozei nr. 101/2003 privind aprobarea Procedurilor de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii", cu modificările ulterioare, ... ministrul integrării europene emite prezentul ordin. + Articolul I Procedurile de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii", aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 101/2003 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 și 383 bis din 3 iunie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. În anexa nr. 8 la proceduri, alineatul (3) al articolului 2 va avea următorul cuprins: (3) Prezentul contract rămâne valabil 5 ani de la data finalizării execuției proiectului, menționată la alin. (2). ... 2. În anexa nr. 8 la proceduri, alineatul (10) al articolului 6 va avea următorul cuprins: (10) Beneficiarul are obligația să utilizeze investiția, conform destinației pentru care a primit ajutor financiar nerambursabil, pe o durată de minimum 5 ani de la finalizarea proiectului. ... 3. În anexa nr. 8 la proceduri, după alineatul (10) al articolului 6 se introduc alineatele (11) și (12) cu următorul cuprins: (11) Bunurile achiziționate nu vor fi înstrăinate de către Beneficiar pe o perioadă de cel puțin 5 ani după finalizarea implementării proiectului. Pentru respectarea acestei obligații Beneficiarul va încheia un contract de garanție reală mobiliară în favoarea ADR, având ca obiect bunurile achiziționate, pentru o perioadă de 5 ani de la data finalizării proiectului, și va asigura bunurile și/sau clădirea (în cazul reabilitărilor) la o societate de asigurare. În cazul reabilitării clădirilor, Beneficiarul își va asuma față de ADR un angajament în formă autentică (sub sancțiunea prevederilor art. 292 din Codul penal) că nu va înstrăina clădirile timp de cel puțin 5 ani de la data finalizării proiectului. Costurile generate de instituirea acestor garanții vor fi suportate integral de către Beneficiar. (12) Beneficiarul va accepta monitorizarea efectuată de către autoritatea contractantă pentru o durată de 5 ani de la data finalizării proiectului. ... 4. În anexa nr. 8 la proceduri, înaintea alineatului (1) al articolului 23 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: Contractul va fi monitorizat pe o perioadă de 5 ani de la data finalizării proiectului. ... 5. În anexa B2 "Raportarea și monitorizarea" a anexei nr. 8 la proceduri, ultimul alineat va avea următorul cuprins: Proiectul va fi monitorizat pe o perioadă de 5 ani de la data finalizării execuției proiectului. ... + Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul III Direcția implementare va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Ministrul integrării europene, Alexandru Fărcaș București, 10 iunie 2004. Nr. 149. -----------
Preluat: 2026-09-24T15:25:29.473864+00:00 · SHA256: 955b4f20bcc835db7a40698da881c522cd134222f7f612092dfc3c57ef4494b5