legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 4260 · 2004

ORDIN nr. 4.260 din 13 iulie 2004 privind stabilirea specialităţilor înrudite, care pot fi obţinute ca a doua specialitate fără susţinerea concursului de rezidenţiat

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Educa?iei ?i Cercetării · ID sursă 54407

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 4.260 din 13 iulie 2004  privind stabilirea specialităţilor înrudite, care pot fi obţinute ca a doua specialitate fără susţinerea concursului de rezidenţiat     EMITENT     MINISTERUL SĂNĂTĂŢII  Nr. 546 din 6 mai 2004  MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII  Nr. 4.260 din 13 iulie 2004       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 17 august 2004     Văzând referatul Direcţiei resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene nr. OB.546 din 6 mai 2004 şi  art. 16 al Hotărârii Guvernului nr. 899/2002  privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman, cu modificările ulterioare,  în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale  Hotărârii Guvernului nr. 410/2004  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării,  ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei şi cercetării emit următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Specialităţile înrudite care pot fi obţinute ca a doua specialitate fără susţinerea concursului de rezidenţiat, cu parcurgerea integrală a stagiului de pregătire, sunt cele prevăzute în grupele 1-3 din lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.   ...        (2) A doua specialitate se poate obţine numai în cadrul grupelor stabilite în anexă.   ...       
				 + 
			  Articolul 2         (1) Medicii specialişti şi primari încadraţi în clinici universitare, confirmaţi în specialităţi de bază, care desfăşoară activitate în clinici cu profil de specialităţi înrudite, de minimum 5 ani, pot susţine examenul de confirmare ca specialist în cea de-a doua specialitate, cu acordul facultăţii de medicină sau farmacie respective şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.   ...        (2) Medicii specialişti şi primari încadraţi în instituţii de inspecţia muncii pot obţine cea de-a doua specialitate în medicina muncii.   ...        (3) Stagiile efectuate în cadrul primei specialităţi şi perioadele de activitate în clinici de specialitate, din ţară şi străinătate, pot fi deduse din stagiul necesar pregătirii pentru examenul de specialist.   ...       
				 + 
			  Articolul 3     Stagiul de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi înrudite, fără susţinerea concursului de rezidenţiat, se face în regim cu taxă. Cuantumul taxei se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Centrului Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali.     
				 + 
			  Articolul 4         (1) Medicii primari şi specialişti încadraţi în unităţi sanitare publice sau private pot efectua pregătire în cea de-a doua specialitate înrudită, fără susţinerea concursului de rezidenţiat, la propunerea unităţilor sanitare respective şi cu avizul Colegiului Medicilor din România.   ...        (2) Taxa privind programul de pregătire poate fi suportată de către unitatea sanitară în care solicitantul este încadrat. În cazul celor neîncadraţi, taxa se suportă de către solicitant.   ...        (3) Pentru medicii încadraţi în unităţi sanitare finanţate din fonduri publice taxa va fi suportată de unitatea sanitară după obţinerea avizului favorabil al Ministerului Sănătăţii, respectiv ale ministerelor cu reţea sanitară proprie.   ...        (4) Formele de angajare şi retribuire pentru această perioadă de pregătire se vor reglementa prin acte adiţionale la contractul de muncă, în conformitate cu  Legea nr. 53/2003  - Codul muncii, cu modificările ulterioare.   ...       
				 + 
			  Articolul 5     Stagiul de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi se efectuează conform prevederilor  Hotărârii Guvernului nr. 899/2002  privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman, cu modificările ulterioare. Un coordonator poate avea în pregătire cel mult doi medici în cea de-a doua specialitate. În cazul în care solicitările depăşesc capacitatea de pregătire, selecţia se va face în funcţie de vechimea în specialitate.     
				 + 
			  Articolul 6     Medicii nu pot participa în acelaşi timp la mai multe programe de pregătire.     
				 + 
			  Articolul 7     Direcţiile din Ministerul Sănătăţii, Centrul Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali, direcţiile de sănătate publică şi ministerele cu reţea sanitară proprie vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.     
				 + 
			  Articolul 8     Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  Ministrul sănătăţii,  Ovidiu Brînzan  Ministrul educaţiei şi cercetării,  Alexandru Athanasiu     
				 + 
			  Anexa       LISTA  grupelor de specialităţi, considerate înrudite,  care pot fi obţinute ca a doua  specialitate fără susţinerea concursului de rezidenţiat  Grupa 1  ● medicină internă  ● cardiologie  ● gastroenterologie  ● hematologie  ● nefrologie  ● pneumologie  ● reumatologie  ● endocrinologie  ● oncologie medicală  ● medicina muncii  ● diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice  ● alergologie şi imunologie clinică  ● boli infecţioase  ● geriatrie şi gerontologie  ● farmacologie clinică  ● genetică medicală  ● pediatrie  ● neonatologie  ● anestezie-terapie intensivă  ● medicină de urgenţă  Grupa 2  ● reumatologie  ● recuperare, medicină fizică şi balneologie  ● medicină sportivă  Grupa 3  ● dermato-venerologie  ● alergologie şi imunologie clinică  Grupa 4  ● oncologie medicală  ● radioterapie  ● medicină internă  Grupa 5  ● neurologie  ● psihiatrie  ● neurologie pediatrică  ● psihiatrie pediatrică  Grupa 6  ● medicină de familie  ● medicină de urgenţă  ● medicina muncii  ● expertiza medicală a capacităţii de muncă  ● geriatrie şi gerontologie  Grupa 7  ● chirurgie generală  ● chirurgie pediatrică  ● chirurgie toracică  ● chirurgie vasculară  ● chirurgie cardiacă şi a vaselor mari  ● chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă  ● urologie  ● ortopedie şi traumatologie  ● ortopedie pediatrică  ● obstetrică-ginecologie  Grupa 8  ● neurochirurgie  ● otorinolaringologie  ● oftalmologie  ● chirurgie orală şi maxilo-facială  ● chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă  Grupa 9  ● radiologie-imagistică medicală  ● medicină nucleară  Grupa 10  ● anatomie patologică  ● medicină legală  Grupa 11  ● epidemiologie  ● igienă  ● sănătate publică şi management  Grupa 12  ● chirurgie dento-alveolară  ● ortodonţie şi ortopedie dento-facială  ● chirurgie orală şi maxilo-facială  Grupa 13  ● farmacie clinică  ● laborator farmaceutic  ● industrie farmaceutică şi cosmetică  NOTĂ:  1. De asemenea poate fi obţinută a doua specialitate în anatomie patologică de către neurologi şi dermato-venerologi.  2. Orice specialist din grupele 7 şi 8 poate obţine a doua specialitate în anestezie-terapie intensivă sau în medicina de urgenţă.  ------------   

Preluat: 2026-09-24T17:16:00.068449+00:00 · SHA256: 867481e208cc743a3c75e252fa6509c5978101137a4a2e947e113984bbf5ea17