legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ · 78 · 2004

ORDONANŢĂ nr. 78 din 19 august 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 54771

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANŢĂ nr. 78 din 19 august 2004  pentru modificarea şi completarea  Ordonanţei Guvernului nr. 70/2002  privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 august 2004     În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi ale  art. 1 pct. IV.6 din Legea nr. 291/2004  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.   
				 + 
			  Articolul I      Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002  privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 99/2004 , cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:  1. Alineatul (5) al articolului 1 va avea următorul cuprins:  "(5) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea spitalele clinice şi spitalele universitare sunt parte integrantă a domeniului public al judeţelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi se dau în administrarea unităţilor sanitare respective prin hotărâre a consiliului judeţean, municipal sau local al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz."  2. După alineatul (5) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:  "(6) Unităţile de asistenţă medico-socială înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale comunale trec în responsabilitatea administrativă şi financiară a consiliilor judeţene, dacă consiliile locale respective nu hotărăsc altfel, asumându-şi finanţarea în continuare."  3. După articolul 5^1 se introduce un nou articol, articolul 5^2 , cu următorul cuprins:  "Art. 5^2 . - (1) Direcţiile de sănătate publică, cu avizul consiliilor judeţene sau al consiliilor locale, pot înfiinţa, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor, centre de sănătate multifuncţionale pentru a asigura un pachet de servicii medicale adaptat la nevoile comunităţii locale.      (2) Centrele de sănătate multifuncţionale se organizează ca instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea direcţiilor de sănătate publică, prin reorganizarea unor unităţi sanitare, secţii sau compartimente, precum şi în foste locaţii ale acestora, dezafectate, sau în alte locaţii. Ulterior, centrele de sănătate multifuncţionale vor fi preluate de consiliile judeţene sau de consiliile locale.   ...        (3) Finanţarea centrelor de sănătate multifuncţionale se asigură din venituri proprii, precum şi din sume acordate de la bugetul de stat şi/sau bugetele locale, după caz.   ...        (4) Veniturile proprii ale centrelor de sănătate multifuncţionale se constituie din:   ...        a) sumele decontate de casele de asigurări de sănătate pentru serviciile medicale contractate şi furnizate;   ...        b) servicii medicale furnizate la cererea persoanelor fizice sau juridice;   ...        c) donaţii, sponsorizări şi alte venituri.   ...        (5) De la bugetul de stat se acordă sume prin bugetul Ministerului Sănătăţii pentru derularea unor programe de sănătate.   ...        (6) Sumele de la bugetele locale se acordă pentru cheltuieli de întreţinere şi gospodărire, reparaţii, consolidări şi dotări independente, precum şi pentru cheltuieli de personal, cu excepţia cheltuielilor de personal aferente personalului de specialitate medico-sanitar, care se asigură din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate pentru serviciile medicale contractate şi furnizate.   ...        (7) Modul de organizare şi funcţionare a centrelor de sănătate multifuncţionale se stabileşte prin norme elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la data de 31 decembrie 2004."   ...       
				 + 
			  Articolul II      Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002  privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean sau local, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 99/2004 , cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.     
				 + 
			  Articolul III     Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.  PRIM-MINISTRU  ADRIAN NĂSTASE  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul sănătăţii,  Ovidiu Brînzan  Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor,  Marian Florian Săniuţă  Ministrul delegat pentru administraţia publică,  Gheorghe Emacu  Ministrul finanţelor publice,  Mihai Nicolae Tănăsescu  Bucureşti, 19 august 2004.  Nr. 78.  -----   

Preluat: 2026-09-24T17:34:15.436228+00:00 · SHA256: 3e4fbd074e63bf97e75a64023946cfac52f8d63cce68e4de1eea025a09a01764