Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1411 · 2004
HOTĂRÂRE nr. 1.411 din 2 septembrie 2004 privind aprobarea înfiinţării, pe lângă Serviciul Român de Informaţii, a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 55038
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 1.411 din 2 septembrie 2004 privind aprobarea înființării, pe lângă Serviciul Român de Informații, a unor activități finanțate integral din venituri proprii EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 9 septembrie 2004 În temeiul art. 108 din Constituție , republicată, și al art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Se aprobă înființarea, pe lângă Serviciul Român de Informații, denumit în continuare Serviciul, a următoarelor activități, finanțate integral din venituri proprii, denumite în continuare activități: a) cercetarea, proiectarea și realizarea de sisteme și echipamente pentru înregistrarea, stocarea, transmisia și protecția informațiilor, efectuarea de expertize tehnice, consultanță și pregătire a specialiștilor, pentru apărare, ordine publică și securitate națională, evaluarea și certificarea sistemelor criptografice și a aparatelor de criptare a comunicațiilor, precum și activitățile de cercetare, proiectare în cadrul unor granturi interne și externe privind proiecte tehnice din domeniul securității naționale; ... b) organizarea și susținerea logistică a examenelor de admitere, a unor cursuri postuniversitare, eliberarea de documente la cererea cursanților, activități specifice editurilor și bibliotecilor cu privire la specificul Serviciului, precum și activitățile de cercetare, proiectare în cadrul unor granturi interne și externe privind proiecte din cadrul securității naționale. ... (2) Activitățile prevăzute la alin. (1) se încadrează în același capitol bugetar la care este încadrat și ordonatorul de credite pe lângă care s-au înființat, în funcție de specificul activității. + Articolul 2 (1) Veniturile proprii din care se finanțează activitățile provin din: a) încasări obținute din activitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) ; ... b) donații și sponsorizări; ... c) alte încasări, în condițiile legii. ... (2) Cheltuielile curente și de capital ce se efectuează pentru realizarea activităților se finanțează integral din veniturile proprii menționate la alin. (1) . + Articolul 3 (1) Bugetul de venituri și cheltuieli pentru activități se elaborează și se aprobă o dată cu bugetul Serviciului, conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare. (2) Excedentele anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli ale activităților se reportează în anul următor, în conformitate cu instrucțiunile emise de Ministerul Finanțelor Publice. (3) Execuția de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al activităților se realizează prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare. (4) Raportarea execuției de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al activităților se efectuează în conformitate cu instrucțiunile emise de Ministerul Finanțelor Publice. + Articolul 4 Structurile din subordinea Serviciului pot utiliza și personal de specialitate din afara acestuia pentru realizarea activităților. + Articolul 5 În relațiile contractuale, activitățile sunt reprezentate de persoanele autorizate ale Serviciului. + Articolul 6 În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, Serviciul elaborează norme metodologice aprobate prin ordin al directorului. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Directorul Serviciului Român de Informații, Ion Popescu p. Ministrul finanțelor publice, Maria Manolescu, secretar de stat București, 2 septembrie 2004. Nr. 1.411. -------
Preluat: 2026-09-24T17:43:52.353092+00:00 · SHA256: 40f00b9e2cf5718793cdea8106bcd137d0257133cdefc3cc9558ca6140608981