Legislație națională
LEGE · 381 · 2004
LEGE nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 55543
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
LEGE nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 1 octombrie 2004 Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul 1 Prezenta lege are ca obiect stabilirea unor măsuri pentru finanţarea programelor şi proiectelor de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, elaborate de Agenţia Naţională Antidrog în aplicarea Strategiei naţionale antidrog. + Articolul 2 Finanţarea programelor şi proiectelor prevăzute la art. 1 se asigură prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie. + Articolul 3 Bunurile confiscate ca urmare a săvârşirii infracţiunilor la regimul drogurilor şi precursorilor se declară cu această menţiune şi se valorifică în condiţiile stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată. + Articolul 4 Sumele rezultate din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 3 constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat. + Articolul 5 În aplicarea prezentei legi, Agenţia Naţională Antidrog are următoarele atribuţii: a) ţine evidenţa hotărârilor judecătoreşti prin care se dispune confiscarea bunurilor supuse dispoziţiilor prezentei legi, comunicate de către instanţele de judecată; ... b) elaborează programele şi proiectele ce vor fi finanţate, în funcţie de priorităţile prevăzute în Strategia naţională antidrog; ... c) solicită comisiei interministeriale constituite pe lângă Secretariatul General al Guvernului în temeiul art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998 , republicată, transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri aflate sub incidenţa prezentei legi; ... d) solicită Ministerului Finanţelor Publice atribuirea cu titlu gratuit a altor categorii de bunuri confiscate ca urmare a săvârşirii infracţiunilor la regimul drogurilor şi precursorilor, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 , republicată. ... Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 28 septembrie 2004. Nr. 381. _______________
Preluat: 2026-09-25T11:27:25.779570+00:00 · SHA256: 04fe2201de86473328695bf6a181127f9e71a357cd7df1ef5495e4e3934d8d9d