legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 406 · 2004

LEGE nr. 406 din 11 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 62/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 55833

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 406 din 11 octombrie 2004  privind aprobarea  Ordonanţei Guvernului nr. 62/2004  pentru modificarea şi completarea  Legii nr. 608/2001  privind evaluarea conformităţii produselor     EMITENT     PARLAMENTUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 14 octombrie 2004     Parlamentul României adoptă prezenta lege.   
				 + 
			  Articolul UNIC     Se aprobă  Ordonanţa Guvernului nr. 62 din 5 august 2004  pentru modificarea şi completarea  Legii nr. 608/2001  privind evaluarea conformităţii produselor, adoptată în temeiul  art. 1 pct. I.18 din Legea nr. 291/2004  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 17 august 2004, cu următoarele modificări şi completări:  1. La articolul I punctul 1, litera e^1) a alineatului (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:  "e^1) certificat de examinare de tip - document emis de către un organism notificat, prin care se atestă că un tip de produs a fost supus evaluării conformităţii în baza unei reglementări tehnice care prevede evaluarea conformităţii produsului prin aplicarea modulului «examinare de tip»;"  2. La articolul I punctul 2, litera r^1) a alineatului (1) al articolului (4) va avea următorul cuprins:  "r^1) organ de control - structură responsabilă, stabilită să asigure supravegherea pieţei;"  3. La articolul I punctul 5, articolul 11 va avea următorul cuprins:  "Art. 11. - În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul autorizat al acestuia nu are domiciliul sau sediul în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, responsabilitatea privind deţinerea documentelor ce atestă conformitatea şi prezentarea acestor documente, la cererea organelor de control, revine importatorului."  4. La articolul I, după punctul 5 se introduce punctul 5^1 cu următorul cuprins:  "5^1. Alineatul (1) al articolului 21 va avea următorul cuprins:  «Art. 21. - (1) Marcajul CE se aplică conform reglementărilor tehnice aplicabile produsului, în mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters, direct pe produs, pe instrucţiunile ce însoţesc produsul sau pe o placă de marcaj ataşată produsului, astfel încât să nu poată fi detaşată. În situaţia în care acest lucru nu este posibil sau în cazul în care nu există cerinţe în acest sens, ţinând cont de natura produsului, marcajul CE se aplică pe ambalaj, dacă este cazul, şi pe documentele ce însoţesc produsul, dacă reglementarea tehnică prevede astfel de documente.»"  5. La articolul I punctul 7, alineatul (1) al articolului 25 va avea următorul cuprins:  "Art. 25. - (1) În situaţia în care organismul desemnat sau, după caz, cel notificat nu mai îndeplineşte cumulativ cerinţele care au stat la baza deciziei privind desemnarea ori, după caz, notificarea, autorităţile competente retrag desemnarea şi, respectiv, notificarea."  6. La articolul I punctul 10, alineatul (2) al articolului 29 va avea următorul cuprins:  "(2) Resursele necesare pentru exercitarea activităţii de supraveghere a pieţei se suportă de către ordonatorii principali de credite cu competenţe de reglementare în domeniile prevăzute în anexa nr. 1, în limitele fondurilor alocate anual de la bugetul de stat."  7. La articolul I punctul 12, alineatul (8) al articolului 29^4 va avea următorul cuprins:  "(8) În situaţia în care organismul cuprins în lista aprobată a organismelor recunoscute nu mai îndeplineşte cumulativ cerinţele care au stat la baza deciziei privind includerea în listă, autorităţile acţionează conform prevederilor art. 25."  8. La articolul I, după punctul 13 se introduce punctul 13^1 cu următorul cuprins:  "13^1. Articolul 29^7 va avea următorul cuprins:  «Art. 29^7. - Pentru produsele cu marcaj CS, în cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul autorizat al acestuia nu are domiciliul sau sediul în România, responsabilităţile prevăzute la art. 11 revin importatorului.»"  9. La articolul I, după punctul 14 se introduce punctul 15 cu următorul cuprins:  "15. Anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:  «ANEXA 1  DOMENII REGLEMENTATE*)  1. Echipamente de joasă tensiune  2. Recipiente sub presiune  3. Jucării  4. Produse pentru construcţii  5. Compatibilitatea electromagnetică  6. Maşini industriale  7. Echipamente individuale de protecţie  8. Aparate de cântărit cu funcţionare neautomată  9. Dispozitive medicale implantabile active  10. Arzătoare cu combustibili gazoşi  11. Cazane pentru apa caldă  12. Explozibili utilizaţi în scopuri civile  13. Dispozitive medicale  14. Medii potenţial explozive  15. Ambarcaţiuni de agrement  16. Ascensoare  17. Echipamente de refrigerare  18. Echipamente sub presiune  19. Dispozitive medicale pentru diagnostic în vitro  20. Echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii  21. Ambalaje şi deşeuri de ambalaje  22. Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane  23. Interoperativitatea sistemului de transport feroviar de mare viteză transeuropean  24. Echipamente maritime  25. Echipamente sub presiune transportabile  26. Emisiile de zgomot în mediu produse de către echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor  27. Interoperativitatea sistemului de transport feroviar convenţional transeuropean.  __________   
						Notă   ...
			  *) Lista cuprinzând domeniile reglementate va fi completată, după caz, prin hotărâre a Guvernului.»"   Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR  VALER DORNEANU  p. PREŞEDINTELE SENATULUI,  DORU IOAN TĂRĂCILĂ  Bucureşti, 11 octombrie 2004.  Nr. 406.  _______________   

Preluat: 2026-09-24T18:48:06.279966+00:00 · SHA256: 8becaa514a2db95486e2fdb78b67d9b4857bc0aac5063139c66eda1ede2d80e0