Legislație națională
ORDIN · 515 · 2004
ORDIN nr. 515 din 12 octombrie 2004 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 172/113/2004 pentru aprobarea derulării programelor şi subprogramelor de sănătate finanţate din bugetul de stat şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2004
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate · ID sursă 55936
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 515 din 12 octombrie 2004 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 172/113/2004 pentru aprobarea derulării programelor şi subprogramelor de sănătate finanţate din bugetul de stat şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2004 EMITENT MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Nr. 1.287 din 12 octombrie 2004 CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Nr. 515 din 12 octombrie 2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 953 din 18 octombrie 2004 Având în vedere Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.498/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea continuităţii tratamentului bolnavilor cuprinşi în programele de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale asistenţă medicală nr. 42.136 din 8 octombrie 2004 şi Nota O.B. 11.094 din 29 septembrie 2004, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin: + Articolul I Se reformulează obiectivul şi activităţile subprogramului 2.13 prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 172/113/2004 pentru aprobarea derulării programelor şi subprogramelor de sănătate finanţate din bugetul de stat şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 şi nr. 214 bis din 11 martie 2004, după cum urmează: "Obiectiv: asigurarea tratamentului pentru cura de dezintoxicare, postcură, tratamentul de substituţie cu metadonă, dotare cu aparatură medicală, terapii de reabilitare-resocializare (terapia ocupaţională şi ergoterapie). Activităţi: tratamentul pentru toxicodependenţă prin cura de dezintoxicare, postcură, substituţie cu metadona, terapii de reabilitare-resocializare (ergoterapie şi terapie ocupaţională." + Articolul II Direcţiile din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi unităţile sanitare implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul III Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Ovidiu Brînzan Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Celea ______________
Preluat: 2026-09-24T18:48:19.056618+00:00 · SHA256: 6fdcb0351e46f6f31524dd9842107a0ee94c50110a89d552c581f1d0eb6c77dd