legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 130 · 2004

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 9 decembrie 2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 57880

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 9 decembrie 2004  privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 1.216 din 17 decembrie 2004     Având în vedere acţiunile de privatizare, restructurare şi reorganizare a societăţilor comerciale, companiilor şi societăţilor naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi a altor agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului şi numărul mare de disponibilizări, se impune luarea unor măsuri imediate în vederea reglementării situaţiei locuinţelor ocupate de personalul propriu, de titularii contractelor de închiriere sau de pensionarii cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, care să permită agenţilor economici înstrăinarea locuinţelor acestora.  În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.   
				 + 
			  Articolul 1     Societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, în baza aprobării de către adunarea generală a acţionarilor sau, după caz, a consiliului de administraţie, pot vinde personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, după caz, locuinţele pe care le au în patrimoniu la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.     
				 + 
			  Articolul 2         (1) Titularii contractelor de închiriere pot cumpăra numai locuinţa pe care o deţin în baza unui contract de închiriere valabil încheiat.   ...        (2) Se exceptează de la prevederile alin. (1):   ...        a) persoanele a căror activitate în cadrul societăţilor prevăzute la art. 1 a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiţiile prevăzute de lege;   ...        b) persoanele care au în proprietate în aceeaşi localitate, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de  Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare.   ...       
				 + 
			  Articolul 3         (1) Locuinţele pot fi vândute titularilor de contract de închiriere cu plata integrală a valorii locuinţei sau în rate. La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate se va achita un avans minim de 15% din valoarea locuinţei stabilită la data vânzării.   ...        (2) Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuinţelor se eşalonează pe o perioadă de maximum 20 de ani. La cuantumul fiecărei rate se va aplica o dobândă care să acopere inflaţia, la care se adaugă două procente.   ...       
				 + 
			  Articolul 4         (1) Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii. Evaluatorii vor fi selecţionaţi conform legislaţiei în vigoare.   ...        (2) În preţul de vânzare se include şi valoarea terenului/cotei-părţi de teren aferent locuinţei, dacă se transmite şi cota-parte ideală din dreptul de proprietate asupra terenului.   ...        (3) Răspunderea privind corectitudinea stabilirii preţului de vânzare revine exclusiv evaluatorului selectat care a întocmit raportul de evaluare.   ...       
				 + 
			  Articolul 5     În situaţia în care locuinţele nu sunt cumpărate de chiriaşi în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi au devenit disponibile ca urmare a eliberării acestora, pot fi vândute conform prevederilor legale în vigoare numai dacă nu pot fi vândute sau închiriate altor angajaţi ai societăţii, la cererea acestora adresată conducerii societăţii în termen de 30 de zile de la data eliberării.     
				 + 
			  Articolul 6         (1) Locuinţele cumpărate cu plata în rate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu pot fi înstrăinate prin acte între vii până la data achitării integrale a preţului.   ...        (2) Locuinţelor dobândite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu li se pot schimba structura şi destinaţia până la achitarea integrală a preţului, fără autorizarea prealabilă a consiliului de administraţie şi cu informarea adunării generale a acţionarilor vânzătorului.   ...        (3) Agenţii economici prevăzuţi la art. 1 îşi garantează încasarea preţului prin instituirea unei ipoteci de rang I asupra locuinţei în favoarea lor.   ...       
				 + 
			  Articolul 7         (1) În cazul neachitării la termenele stabilite prin contract a ratelor lunare din valoarea locuinţei, cumpărătorul plăteşte o penalitate de 15% pe an din cuantumul ratei/ratelor neplătite.   ...        (2) În caz de neplată a 6 rate scadente de către cumpărătorul locuinţei, conducerea agenţilor economici poate cere executarea silită asupra locuinţei şi evacuarea deţinătorului, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.   ...       
				 + 
			  Articolul 8     Sumele încasate din vânzarea locuinţelor urmează regimul juridic prevăzut la  art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997  privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin  Legea nr. 44/1998 , cu modificările şi completările ulterioare, după deducerea cheltuielilor determinate de procesul de evaluare a locuinţelor de către persoanele fizice sau juridice autorizate.     
				 + 
			  Articolul 9         (1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi filialelor societăţilor comerciale, companiilor şi societăţilor naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi ale altor agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului.   ...        (2) Termenul limită de finalizare a operaţiunilor de vânzare a locuinţelor este 31 decembrie 2006.   ...       
				 + 
			  Articolul 10         (1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin locuinţă se înţelege şi locuinţa de serviciu.   ...        (2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică în cazul locuinţelor sociale, de intervenţie, de necesitate, de protocol sau al caselor de vacanţă.   ...        (3) Se interzice agenţilor economici prevăzuţi la art. 1 să mai construiască locuinţe de serviciu din fonduri publice.   ...    PRIM-MINISTRU  ADRIAN NĂSTASE  Contrasemnează:  ────────────────  Ministru de stat,  ministrul economiei şi comerţului,  Dan Ioan Popescu  Ministrul finanţelor publice,  Mihai Nicolae Tănăsescu  Bucureşti, 9 decembrie 2004.  Nr. 130.  _______________   

Preluat: 2026-09-24T22:25:19.014887+00:00 · SHA256: 807b3e4714500dc8dc1a0874dc03c7a3225bf4c29e58d5f8ab2b018272472558