legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 122 · 2005

HOTĂRÂRE nr. 122 din 24 februarie 2005 privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale din perioada 2005-2008

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 59660

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 122 din 24 februarie 2005  privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale din perioada 2005-2008     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 4 martie 2005     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al  art. 113 alin. (3) din Legea nr. 67/2004  pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Cheltuielile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale care vor avea loc în perioada 2005-2008 se suportă din bugetele locale, judeţene sau al municipiului Bucureşti, după caz.   ...        (2) Cheltuielile pentru organizarea, dotarea şi funcţionarea birourilor electorale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi a oficiilor electorale, precum şi plata indemnizaţiilor membrilor birourilor electorale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi ai oficiilor electorale, a statisticienilor, informaticienilor şi a personalului tehnic auxiliar pentru alegerile locale parţiale care vor avea loc în perioada 2005-2008 se suportă din bugetele judeţelor, respectiv al municipiului Bucureşti, iar cele pentru organizarea, dotarea şi funcţionarea celorlalte birouri electorale şi pentru plata indemnizaţiilor membrilor birourilor electorale, personalului tehnic auxiliar şi statisticienilor, din bugetele locale.   ...       
				 + 
			  Articolul 2         (1) Pe perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale, membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar li se asigură, de către instituţiile la care sunt angajaţi, drepturile salariale cuvenite potrivit legii.   ...        (2) Pentru membrii birourilor electorale se acordă o indemnizaţie de 270.000 lei/zi de activitate, începând cu data constituirii biroului.   ...        (3) Personalul tehnic auxiliar, statisticienii şi informaticienii care participă la executarea operaţiunilor generate de procesul electoral pe lângă birourile electorale primesc o indemnizaţie de 220.000 lei/zi de activitate.   ...        (4) Membrilor birourilor electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, judeţeană sau a municipiului Bucureşti, precum şi ai oficiilor electorale, informaticienilor, statisticienilor, personalului tehnic auxiliar, care participă la realizarea operaţiunilor legate de alegerile locale parţiale, precum şi personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor sau al Ministerului Apărării Naţionale li se asigură în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea şi gustări în limita sumei de 60.000 lei/persoană.   ...        (5) Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor sau al Ministerului Apărării Naţionale, care este în misiune de pază a acestor birouri, li se vor asigura, în ziua votării, băuturi răcoritoare, cafea şi gustări în limita sumei de 60.000 lei/persoană.   ...        (6) Plata indemnizaţiilor prevăzute la alin. (2) şi (3) se face pe baza listelor de prezenţă avizate de preşedinţii birourilor electorale respective.   ...        (7) Veniturile din indemnizaţiile prevăzute la alin. (2)-(5) se impozitează conform prevederilor  Legii nr. 571/2003  privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.   ...        (8) Prin zi de activitate se înţelege munca desfăşurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul de ore prestate, dar nu mai puţin de 6 ore.   ...        (9) În afara drepturilor prevăzute la alin. (2) şi (3), membrii birourilor electorale care domiciliază în alte localităţi beneficiază de indemnizaţia de delegare, precum şi de decontarea cheltuielilor de transport şi de cazare, care vor fi suportate din bugetele locale, judeţene sau al municipiului Bucureşti, după caz, potrivit reglementărilor în vigoare ce stabilesc aceste drepturi pentru personalul din instituţiile publice.   ...       
				 + 
			  Articolul 3     La alegerile locale parţiale, care vor avea loc în perioada 2005-2008, indemnizaţia cuvenită membrilor birourilor electorale, respectiv sumele alocate pentru protocol, se determină prin aplicarea succesivă a indicilor inflaţiei din anii respectivi la sumele prevăzute la art. 2 alin. (2) şi (3), respectiv alin. (4) şi (5).     
				 + 
			  Articolul 4         (1) Prefecţii asigură imprimarea buletinelor de vot, a timbrelor autocolante, confecţionarea ştampilelor cu menţiunea "Votat", a celor de control ale secţiilor de votare şi a ştampilelor birourilor electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală, respectiv de sector al municipiului Bucureşti, precum şi a celor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi împreună cu autorităţile administraţiei publice locale realizează copii de pe listele electorale permanente, cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.   ...        (2) Institutul Naţional de Statistică asigură, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, tipărirea proceselorverbale pentru constatarea rezultatelor votării şi efectuarea operaţiunilor tehnice şi informatice privind stabilirea rezultatelor alegerilor locale parţiale.   ...        (3) În vederea achiziţionării şi distribuirii acestor materiale şi servicii necesare votării, autorităţile administraţiei publice locale implicate în alegerile parţiale vor avansa prefecturii, respectiv Institutului Naţional de Statistică, sumele necesare, urmând ca aceste instituţii să deconteze cheltuielile făcute.   ...        (4) La alegerile locale parţiale din perioada 2005-2008 achiziţionarea bunurilor şi serviciilor necesare bunei organizări şi desfăşurări a acestora se face în condiţiile prevăzute de  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001  privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 212/2002 , cu modificările şi completările ulterioare. Pentru cazuri de urgenţă entitatea achizitoare poate stabili efectuarea achiziţiilor în conformitate cu prevederile  art. 12 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 , aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 212/2002 , cu modificările şi completările ulterioare.   ...       
				 + 
			  Articolul 5         (1) Institutul Naţional de Statistică, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, va asigura statisticieni şi personal tehnic auxiliar, dotarea cu tehnică de calcul şi exploatarea programelor de prelucrare a datelor pentru efectuarea operaţiunilor tehnice privind stabilirea rezultatelor alegerilor locale parţiale.   ...        (2) Institutul Naţional de Statistică va pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice locale modelele personalizate ale proceselor-verbale ce vor fi utilizate în centralizarea voturilor şi în constatarea rezultatelor alegerilor locale parţiale.   ...       
				 + 
			  Articolul 6     Pentru organizarea şi desfăşurarea procesului electoral la alegerile locale parţiale consumul de carburanţi şi cheltuielile cu telefoanele, efectuate de autorităţile şi instituţiile publice implicate, se suplimentează cu 50% faţă de normativele în vigoare, în luna premergătoare şi în luna desfăşurării alegerilor.     
				 + 
			  Articolul 7     Pentru reducerea cheltuielilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor, primarii şi prefecţii vor lua măsuri pentru utilizarea materialelor specifice procesului electoral, folosite la alegerile anterioare. După încheierea alegerilor vor asigura depozitarea şi conservarea acestora în condiţii corespunzătoare.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  -------------  Ministrul administraţiei şi internelor,  Vasile Blaga  Ministrul finanţelor publice,  Ionel Popescu  Bucureşti, 24 februarie 2005.  Nr. 122.  ---------   

Preluat: 2026-09-23T17:29:46.235770+00:00 · SHA256: 007384911c338287f1017d4cba1617599ca018d18f1d1e13991ae5271fd8b141