legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 142 · 2005

HOTĂRÂRE nr. 142 din 28 februarie 2005 privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2005, pentru agenţii economici monitorizaţi potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 59730

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 142 din 28 februarie 2005  privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2005, pentru agenţii economici monitorizaţi potrivit prevederilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001  privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 8 martie 2005     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al  art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001  privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 59/2002 , cu completările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Fondul de salarii şi numărul mediu de personal prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli pentru agenţii economici monitorizaţi, aprobate pentru anul 2005 potrivit legii, precum şi reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre la nivelul fiecărui minister şi autoritate publică centrală, sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi, respectiv, nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.   ...        (2) Fondul de salarii prevăzut la alin. (1) reprezintă limita maximă în anul 2005 şi constituie baza de calcul a drepturilor salariale ce urmează a fi negociate prin contractele colective de muncă.   ...       
				 + 
			  Articolul 2         (1) Plafoanele trimestriale cuprinse în anexa nr. 1 referitoare la fondul de salarii şi la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal, prevăzute în anexa nr. 2, reprezintă limite minime.   ...        (2) În limita plafoanelor prevăzute în anexa nr. 1 şi ţinând seama de valorile prevăzute în anexa nr. 2, fiecare minister, autoritate publică centrală, inclusiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, va defalca şi va transmite indicatorii respectivi fiecărui agent economic monitorizat, aflat sub autoritate sau în coordonare, după caz.   ...       
				 + 
			  Articolul 3     Drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenţilor economici prevăzuţi la art. 1, reprezentând prima de vacanţă, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de Paşti, prima acordată cu ocazia zilei festive a unităţilor şi altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul anului, să reprezinte pe primele trei trimestre ale anului 2005 cel mult 65% şi, respectiv, cel mult 35% în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat.     
				 + 
			  Articolul 4         (1) În trimestrele I, II, III şi IV ale anului 2005 agenţii economici monitorizaţi vor reţine din fondul de salarii stabilit potrivit art. 2 alin. (2) o sumă reprezentând 4% din fondul de salarii aferent fiecărui trimestru, care se va utiliza numai cu avizul ministrului sau, după caz, al conducătorului autorităţii publice centrale, respectiv al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.   ...        (2) Suma reprezentând 4% din fondul de salarii aferent trimestrului I va putea fi utilizată numai în trimestrele următoare.   ...        (3) Utilizarea sumelor prevăzute la alin. (1) se aprobă astfel încât, cumulat de la începutul anului, fondul de salarii consumat de agenţii economici monitorizaţi să se încadreze în plafoanele stabilite pe fiecare unitate.   ...       
				 + 
			  Articolul 5         (1) Lunar, fondul de salarii va fi ajustat în sensul diminuării cu suma aferentă personalului externalizat, definit ca plecări ale personalului ca urmare a desprinderii, după caz, a unei unităţi, subunităţi, activităţi sau transferului personalului la o altă unitate.   ...        (2) În fiecare lună sumele aferente externalizărilor de personal vor fi calculate ca produs între numărul de salariaţi externalizaţi până la momentul respectiv şi salariul mediu lunar brut realizat la nivelul agentului economic, începând din luna în care a avut loc externalizarea, până la sfârşitul anului.   ...       
				 + 
			  Articolul 6     În cazul nerealizării obiectivelor stabilite agentului economic potrivit prevederilor art. 2 şi 3, drepturile băneşti ale conducătorului unităţii şi, respectiv, ale personalului de conducere al unităţii se diminuează potrivit prevederilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001  privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 59/2002 , cu completările ulterioare.     
				 + 
			  Articolul 7     La începutul fiecărui trimestru ministerele, autorităţile publice centrale, inclusiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, vor prezenta Guvernului o informare cu privire la modul de îndeplinire, de către agenţii economici monitorizaţi, a obiectivelor prevăzute în prezenta hotărâre, pentru trimestrul expirat.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  --------------  Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,  Gheorghe Barbu  Ministrul finanţelor publice,  Ionel Popescu  p. Ministrul economiei şi comerţului,  Ionel Manţog,  secretar de stat  Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,  Gheorghe Dobre  Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,  Gheorghe Flutur  Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului,  Gabriel Ionel Zbîrcea  Bucureşti, 28 februarie 2005.  Nr. 142.     
				 + 
			  Anexa 1      PLAFOANELE  trimestriale ale fondului de salarii şi  ale numărului mediu de personal în anul 2005  la agenţii economici monitorizaţi conform   Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001     *Font 8*                          TOTAL AN 2005     TRIMESTRUL I      TRIMESTRUL II    TRIMESTRUL III    TRIMESTRUL IV      Nr.   Ministerul/                         crt   Instituţia     Fondul   Numărul            Numărul            Numărul            Numărul            Numărul                         de sa-    mediu    Fondul    mediu    Fondul    mediu    Fondul    mediu    Fondul    mediu                          larii    de per-     de     de per-     de     de per-     de     de per-     de     de per-                        conform    sonal   salarii    sonal   salarii    sonal   salarii    sonal   salarii    sonal                           BVC                                                                                               
               
   mil.lei
   pers. 
   mil.lei
   pers. 
   mil.lei
   pers. 
   mil.lei
   pers. 
   mil.lei
   pers. 
     0 
        1      
      2   
     3   
     4    
     5   
      6   
     7   
      8   
     9   
     10   
     11  
     1 
   
   
  MINISTERUL   
ECONOMIEI ŞI 
COMERŢULUI   
          
        
24088335
         
       
 134135
          
        
 5932692
         
       
 137522
          
        
 6307561
         
       
 135677
          
        
 5960204
         
       
 132047
          
        
 5887878
         
       
 131295
     2 
   
   
   
   
  MINISTERUL   
TRANSPORTURI-
LOR,CONSTRUC-
ŢIILOR ŞI    
TURISMULUI   
          
        
11995769
        
        
         
       
  83694
       
       
          
        
 2890951
        
        
         
       
  83711
       
       
          
        
 3223801
        
        
         
       
  83677
       
       
          
        
 3000270
        
        
         
       
  83694
       
       
          
        
 2880747
        
        
         
       
  83694
       
       
     3 
   
  MINISTERUL   
JUSTIŢIEI    
          
   50852
         
    510
          
   12600
         
    510
          
   12700
         
    510
          
   12700
         
    510
          
   12852
         
    510
     4 
   
   
   
  MINISTERUL   
ADMINISTRA-  
ŢIEI ŞI      
INTERNELOR   
          
        
   21089
        
         
       
    272
       
          
        
    5500
        
         
       
    290
       
          
        
    5500
        
         
       
    290
       
          
        
    5275
        
         
       
    273
       
          
        
    4814
        
         
       
    235
       
     5 
   
   
   
   
  MINISTERUL   
COMUNICAŢII- 
LOR ŞI TEHNO-
LOGIEI       
INFORMAŢIEI  
          
        
 2695419
        
        
         
       
  35000
       
       
          
        
  671934
        
        
         
       
  35000
       
       
          
        
  671567
        
        
         
       
  35000
       
       
          
        
  679910
        
        
         
       
  35000
       
       
          
        
  672008
        
        
         
       
  35000
       
       
     6 
   
   
  BANCA        
NAŢIONALĂ A  
ROMÂNIEI     
          
        
   37979
         
       
    403
          
        
    8499
         
       
    403
          
        
    9130
         
       
    403
          
        
   10082
         
       
    403
          
        
   10268
         
       
    403
     7 
   
   
   
   
  MINISTERUL   
AGRICULTURII,
PĂDURILOR ŞI 
DEZVOLTĂRII  
RURALE       
          
        
 3669843
        
        
         
       
  40903
       
       
          
        
  835765
        
        
         
       
  39500
       
       
          
        
 1032325
        
        
         
       
  43951
       
       
          
        
  901615
        
        
         
       
  41761
       
       
          
        
  900138
        
        
         
       
  38400
       
       
     8 
   
   
   
  MINISTERUL   
MEDIULUI ŞI  
GOSPODĂRIRII 
APELOR       
          
        
  158561
        
         
       
   1500
       
          
        
   39640
        
         
       
   1500
       
          
        
   39640
        
         
       
   1500
       
          
        
   39640
        
         
       
   1500
       
          
        
   39641
        
         
       
   1500
       
     9 
   
   
  MINISTERUL   
CULTURII ŞI  
CULTELOR     
          
        
   94230
         
       
   1370
          
        
   24900
         
       
   1390
          
        
   24870
         
       
   1380
          
        
   22260
         
       
   1350
          
        
   22200
         
       
   1360
    10 
   
   
   
   
  AUTORITATEA  
pentru VALO- 
RIFICAREA    
ACTIVELOR    
STATULUI     
          
        
  158561
        
        
         
       
   1500
       
       
          
        
   39640
        
        
         
       
   1500
       
       
          
        
   39640
        
        
         
       
   1500
       
       
          
        
   39640
        
        
         
       
   1500
       
       
          
        
   39641
        
        
         
       
   1500
       
       
       
    TOTAL      
  44066399
   310241
  10734974
   312806
  11655939
   314918
  10942969
   308732
  10743627
   304509
    NOTĂ:  Economiile la fondul de salarii dintr-un trimestru pot fi consumate în trimestrele următoare cu  încadrarea în plafonul trimestrial stabilit şi, respectiv, în fondul de salarii     
				 + 
			  Anexa 2      OBIECTIVELE  privind reducerile efective de personal în anul 2005  la agenţii economici monitorizaţi conform   Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001      *Font 6*  ┌───┬─────────────┬────────────────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐  │   │             │Numărul de per- │                                         │                                                                                         │  │   │             │ sonal efectiv  │ Reduceri efective de personal în anul   │                                   din care:                                             │  │   │             │la finele anului│               2005                      ├─────────────────────────────┬─────────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │   │ Ministerul/ │     2004       │                                         │ Externalizare de activităţi │           Concedieri        │ Cauze naturale şi alte cauze│  │Nr.│ Instituţia  ├───────┬────────┼───────┬─────────────────────────────────┼─────┬───────────────────────┼─────┬───────────────────────┼─────┬───────────────────────┤  │crt│             │Conform│Realizat│       │            din care :           │     │      din care :       │     │      din care :       │     │     din care :        │  │   │             │ BVC/  │        │ Total ├────────┬───────┬────────┬───────┤Total├─────┬─────┬─────┬─────┤Total├─────┬─────┬─────┬─────┤Total├─────┬─────┬─────┬─────┤  │   │             │ 2004  │        │       │ Trim.  │ Trim. │ Trim.  │ Trim. │     │Trim.│Trim.│Trim.│Trim.│     │Trim.│Trim.│Trim.│Trim.│     │Trim.│Trim.│Trim.│Trim.│  │   │             │       │        │       │   I    │  II   │  III   │   IV  │     │  I  │  II │ III │ IV  │     │  I  │  II │ III │ IV  │     │  I  │ II  │ III │ IV  │  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 0 │      1      │   2   │    3   │   4   │   5    │   6   │   7    │   8   │  9  │  10 │ 11  │ 12  │ 13  │ 14  │ 15  │ 16  │ 17  │ 18  │ 19  │ 20  │ 21  │ 22  │ 23  │  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 1 │MINISTERUL   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │ECONOMIEI ŞI │138,836│ 137,236│  6,517│    145 │  5,191│    922 │   259 │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │COMERŢULUI   │       │        │       │        │       │        │       │  0  │   0 │   0 │   0 │  0  │6,304│   0 │5,163│  902│  239│  213│  145│   28│   20│   20│  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 2 │MINISTERUL   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │TRANSPORTURI-│       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │LOR,CONSTRUC-│       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │ŢIILOR ŞI    │ 90,247│  83,728│    0  │      0 │     0 │      0 │     0 │  0  │   0 │   0 │   0 │  0  │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │    0│    0│  │   │TURISMULUI   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 3 │MINISTERUL   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │JUSTIŢIEI    │   510 │    449 │    0  │      0 │     0 │      0 │     0 │  0  │   0 │   0 │   0 │  0  │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │    0│    0│  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 4 │MINISTERUL   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │ADMINISTRA-  │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │ŢIEI ŞI      │       │        │       │        │       │        │       │  20 │  20 │   0 │   0 │  0  │  115│  115│   0 │   0 │   0 │   42│   10│   10│   12│   10│  │   │INTERNELOR   │   412 │    412 │  177  │    145 │    10 │     12 │    10 │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 5 │MINISTERUL   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │COMUNICAŢII- │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │LOR ŞI TEHNO-│       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │LOGIEI       │ 35,463│  33,993│    0  │      0 │     0 │      0 │     0 │  0  │   0 │   0 │   0 │  0  │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │    0│    0│  │   │INFORMAŢIEI  │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 6 │BANCA        │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │NAŢIONALĂ A  │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │ROMÂNIEI     │   403 │    403 │    0  │      0 │     0 │      0 │     0 │  0  │   0 │   0 │   0 │  0  │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │    0│    0│  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 7 │MINISTERUL   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │AGRICULTURII,│       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │PĂDURILOR ŞI │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │DEZVOLTĂRII  │ 31,543│  35,878│ 1,160 │     45 │    30 │    330 │   755 │  0  │   0 │   0 │   0 │  0  │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │1,160│   45│   30│  330│  755│  │   │RURALE       │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 8 │MINISTERUL   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │MEDIULUI ŞI  │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │GOSPODĂRIRII │  1,435│   1,435│    0  │      0 │     0 │      0 │     0 │  0  │   0 │   0 │   0 │  0  │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │    0│    0│  │   │APELOR       │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │ 9 │MINISTERUL   │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │CULTURII ŞI  │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │CULTELOR     │  1,970│   1,385│    99 │     40 │    21 │     24 │    14 │  0  │   0 │   0 │   0 │  0  │  70 │  30 │  15 │  15 │   10│   29│   10│    6│    9│    4│  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │10 │AUTORITATEA  │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │pentru VALO- │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │RIFICAREA    │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  │   │ACTIVELOR    │ 13,892│  13,016│  1,116│     84 │   991 │     21 │    20 │  970│   0 │  970│   0 │  0  │   0 │   0 │   0 │   0 │   0 │  146│   84│   21│   21│   20│  │   │STATULUI     │       │        │       │        │       │        │       │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │     │  ├───┼─────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤  │   │  TOTAL      │314,711│ 307,935│  9,069│    459 │  8,243│  1,309 │ 1,058 │  990│   20│  970│   0 │  0  │6,489│  145│5,178│  917│  249│1,590│  294│   95│  392│  809│  └───┴─────────────┴───────┴────────┴───────┴────────┴───────┴────────┴───────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘   -------   

Preluat: 2026-09-23T18:17:38.715502+00:00 · SHA256: ed3813758ad3abd57c31bed4bc991edd2342b6cc222931bbc00bb130f5ea1e1f