legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 19 · 2005

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 17 martie 2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 60149

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 19 din 17 martie 2005  privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 21 martie 2005      În vederea realizării Catedralei Mantuirii Neamului, simbol al celor două mii de ani de credinta crestina pe pamantul românesc,   ținând cont de necesitatea stabilirii unui amplasament corespunzător pentru construirea ansamblului arhitectural, care să permită realizarea acestuia în cel mai scurt timp,   în considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul public și constituie situații extraordinare,   în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,   Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.    
				 + 
			  Articolul 1       (1)    Ansamblul Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului, simbol al celor două mii de ani de credinta crestina pe pamantul românesc, se va construi în municipiul București, Calea 13 Septembrie, sectorul 5.    (2)    Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.    (3)    Guvernul României și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale implicate au obligația de a acorda, la solicitarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, tot sprijinul necesar, în condițiile prevăzute de lege.      
				 + 
			  Articolul 2       (1)    Terenul în suprafața de 110.000 mp, situat în municipiul București, Calea 13 Septembrie, sectorul 5, identificat și delimitat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului.    (2)    Terenul prevăzut la alin. (1) se transmite cu titlu gratuit în proprietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române și este destinat exclusiv construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului.    (3)    Predarea-preluarea terenului prevăzut la alin. (1) se va face pe bază de protocol incheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta.      
				 + 
			  Articolul 3      Terenul proprietate publică a statului, situat în municipiul București, Calea 13 Septembrie, sectorul 5, reprezentand diferența dintre suprafața prevăzută în  Legea nr. 137/2000  privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României și suprafața prevăzută la art. 2 alin. (1), își păstrează regimul juridic.      
				 + 
			  Articolul 4       (1)    Pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta,  Legea nr. 137/2000  privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 26 iulie 2000, precum și  Hotărârea Guvernului nr. 718/1991  privind aprobarea studiului tehnico-economic pentru obiectivul de investitii "Casa Republicii", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 25 noiembrie 1991, se modifica în mod corespunzător.    (2)    Pe aceeasi data,  Legea nr. 441/2004  privind realizarea Catedralei Mantuirii Neamului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.004 din 1 noiembrie 2004, și  Hotărârea Guvernului nr. 468/2003  privind transmiterea unui teren proprietate publică a statului în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 25 aprilie 2003, cu modificările ulterioare, precum și alte dispozitii contrare se abroga.     PRIM-MINISTRU    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU    Contrasemnează:    Ministrul de stat    pentru coordonarea activităților din    domeniul economic,    Adriean Videanu    Ministrul culturii și cultelor,    Monica Octavia Musca    p. Ministrul administrației și internelor,    Anghel Andreescu,    secretar de stat    Ministrul finanțelor publice,    Ionel Popescu      București, 17 martie 2005.   Nr. 19.    
				 + 
			  Anexă        _______________      

Preluat: 2026-09-23T21:13:00.660971+00:00 · SHA256: ad30e59d2bb2586031db63f26db494bf13c989d832bd41d7a9dae3309aaaa663