legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 3 · 2005

ORDIN nr. 3 din 4 mai 2005 privind completarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.982/5/2001, cu modificările şi completările ulterioare

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Banca Na?ională a României · ID sursă 61719

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 3 din 4 mai 2005  privind completarea Reglementărilor contabile armonizate cu  Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE  şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.982/5/2001, cu modificările şi completările ulterioare     EMITENT     MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE  Nr. 568 din 4 mai 2005  BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI  Nr. 3 din 4 mai 2005       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 18 mai 2005     Având în vedere prevederile art. 4 şi ale  art. 28 alin. (8) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 , republicată, ale  art. 88 alin. 3 din Legea nr. 58/1998  privind activitatea bancară, republicată, precum şi ale art. 8 din Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.982/5/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu  Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE  şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare,  în temeiul prevederilor  art. 44 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 , republicată, şi ale  art. 48 din Legea nr. 312/2004  privind Statutul Băncii Naţionale a României,  ministrul finanţelor publice şi guvernatorul Băncii Naţionale a României emit următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul I     În cadrul capitolului 1 "Reglementări privind contabilitatea şi situaţiile financiare anuale ale instituţiilor de credit" din Reglementările contabile armonizate cu  Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE  şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.982/5/2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 1 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, după secţiunea a 10-a "Publicarea raportului anual al instituţiei de credit" se introduce secţiunea a 11-a "Prevederi specifice privind publicarea documentelor contabile de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine" cu următorul cuprins:  "SECŢIUNEA a 11-a  Prevederi specifice privind publicarea documentelor contabile de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine  11.1. Dispoziţiile prezentei secţiuni se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.  Prevederi referitoare la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru  11.2. Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru publică, cu respectarea prevederilor pct. 9.4-10.3 din prezentele reglementări şi ale cap. 7 «Publicarea situaţiilor financiare consolidate» din  Normele Băncii Naţionale a României nr. 8/2002  privind elaborarea situaţiilor financiare consolidate de către instituţiile de credit, documentele instituţiei de credit străine de care aparţin, la care se face referire în aceste prevederi (situaţii financiare anuale, situaţii financiare consolidate, raportul administratorilor, raportul de gestiune consolidat, rapoartele auditorilor asupra situaţiilor financiare anuale şi consolidate).  11.3. Aceste documente trebuie întocmite şi auditate potrivit dispoziţiilor prevăzute, în conformitate cu reglementările comunitare, de legislaţia din statul membru în care instituţia de credit îşi are sediul.  11.4. Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru nu vor publică situaţii financiare anuale referitoare la propria activitate, însă, pe lângă documentele prevăzute la pct. 11.2 din prezentele reglementări, vor publică următoarele informaţii suplimentare:  - veniturile şi cheltuielile sucursalei provenind din elementele (posturile) - 1. - Dobânzi de primit şi venituri asimilate; 3. - Venituri privind titlurile; 4. - Venituri din comisioane; 6. - Profit sau pierdere neta din operaţiuni financiare; 7. - Alte venituri din exploatare; 8. - Cheltuieli administrative generale; şi 15. - Impozitul pe rezultatul activităţii curente - prevăzute la pct. 4.58 din prezentele reglementări;  - numărul personalului angajat de sucursala;  - totalul creanţelor şi datoriilor atribuite sucursalei, defalcate între cele privind instituţiile de credit şi cele privind clientela, împreună cu valoarea totală a acestor creanţe şi datorii exprimate în lei;  - totalul activului, precum şi sumele corespunzătoare următoarelor elemente (posturi), prevăzute la pct. 4.10 din prezentele reglementări:  - 2. - Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinantare la băncile centrale; 3. - Creanţe asupra instituţiilor de credit; 4. - Creanţe asupra clientelei; 5. Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix; şi 6. - Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil din activ;  - 1. Datorii privind instituţiile de credit; 2. - Datorii privind clientela; şi 3. - Datorii constituite prin titluri din pasiv;  - 1. - Datorii contingente; şi 2. - Angajamente din afară bilanţului;  - titlurile defalcate în funcţie de încadrarea sau neincadrarea acestora în categoria imobilizarilor financiare, potrivit prevederilor pct. 5.25 şi 5.26 din prezentele reglementări, în cazul elementelor (posturilor): 2. - Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinantare la băncile centrale; 5. - Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix; şi 6. - Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil din activ.  Informaţiile financiare prevăzute la alineatul precedent vor fi prezentate în moneda naţionala.  Exactitatea şi concordanta acestor informaţii cu situaţiile financiare anuale trebuie să fie verificate de auditorii financiari ai acestor sucursale.  Prevederi referitoare la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul într-un stat nemembru  11.5. Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul într-un stat nemembru vor publică, în conformitate cu prevederile pct. 11.2 din prezentele reglementări, documentele menţionate la punctul respectiv, întocmite şi auditate potrivit cerinţelor legislaţiei tarii unde îşi au sediul.  11.6. Când documentele în cauza sunt în conformitate sau echivalente cu documentele întocmite potrivit reglementărilor contabile comunitare şi când condiţia de reciprocitate, pentru instituţiile de credit din statele membre ale Uniunii Europene, este îndeplinită în statul nemembru în care este situat sediul social, se aplică prevederile pct. 11.4 din prezentele reglementări. Pe lângă informaţiile suplimentare referitoare la activitatea proprie, prevăzute la pct. 11.4, sucursalele respective vor publică şi valoarea capitalului de dotare.  11.7. În alte cazuri decât cel prevăzut la pct. 11.6 din prezentele reglementări, sucursalele respective vor publică situaţii financiare anuale referitoare la activitatea proprie.  Limba de publicare  11.8. Documentele prevăzute în prezenta secţiune vor fi publicate în limba română, iar, după caz, traducerea va fi certificată."     
				 + 
			  Articolul II     Prezentul ordin transpune prevederile referitoare la sucursalele din statele membre ale instituţiilor de credit, cuprinse în  Directiva nr. 89/117/CEE  privind obligaţiile referitoare la publicarea documentelor contabile de către sucursalele stabilite într-un stat membru, ale instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare având sediul în afară respectivului stat membru, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. L44 din 16 februarie 1989.     
				 + 
			  Articolul III     Banca Naţionala a României va urmări, în cadrul acţiunilor de supraveghere desfăşurate potrivit legii, aplicarea prevederilor prezentului ordin de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine.     
				 + 
			  Articolul IV     Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage aplicarea sancţiunilor sau instituirea măsurilor prevăzute de art. 99 şi, respectiv, de  art. 100 din Legea nr. 58/1998  privind activitatea bancară, republicată.     
				 + 
			  Articolul V     La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga orice dispoziţii contrare.  Ministrul finanţelor publice,  Ionel Popescu  Guvernatorul Băncii Naţionale a României,  Mugur Constantin Isarescu  ______________   

Preluat: 2026-09-24T10:16:03.477456+00:00 · SHA256: dda443d54c858c936d369b76a57dba3c49f0bfe90caaefb25ae34b8b582cc377