Legislație națională
PROCEDURĂ · 0 · 2005
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 21 aprilie 2005 a Programului pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Agen?ia Na?ională pentru Întreprinderi Mici ?i Mijlocii ?i Coopera?ie · ID sursă 61726
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 21 aprilie 2005 a Programului pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit EMITENT AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 19 mai 2005 1. Obiectivul Programului Obiectivul principal al Programului pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit, denumit în continuare Programul, îl constituie creşterea competitivităţii şi capitalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii prin alocarea de fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit, realizându-se astfel o mai bună consolidare a capitalului autohton în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană şi a competiţiei la care vor fi supuse aceste societăţi pe piaţa unică. 2. Bugetul Programului Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2005 este de 245 miliarde lei, din care: a) 99% pentru alocarea de fonduri conform pct. 4.1; ... b) 1% la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, constând în cheltuieli pentru implementarea, promovarea, administrarea, monitorizarea şi evaluarea Programului. ... 3. Beneficiari eligibili 3.1. Pot beneficia de prevederile Programului agenţii economici, astfel cum sunt definiţi în art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. 3.2. Agenţii economici menţionaţi la pct. 3.1 pot beneficia de prevederile Programului, dacă îndeplinesc cumulativ la data solicitării următoarele criterii de eligibilitate: a) au capital social integral privat; ... b) îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 346/2004 , de Regulamentul privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 55/2004 , cu modificările şi completările ulterioare, şi de Instrucţiunile privind încadrarea unei întreprinderi în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 57/2005 , pentru a fi întreprinderi mici şi mijlocii; ... c) şi-au îndeplinit la termen obligaţiile exigibile de plată a contribuţiilor, impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi bugetele locale, prevăzute de legislaţia în vigoare; ... d) nu sunt în stare de faliment ori de lichidare, nu au afacerile administrate de un judecător-sindic, nu au activităţile comerciale suspendate sau nu se află într-o situaţie similară cu cele menţionate mai sus, reglementată de lege; ... e) nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în una dintre situaţiile prevăzute la lit. d); ... f) au încheiat anul fiscal anterior anului în curs cu bilanţ pozitiv şi au reinvestit în tot sau în parte profitul; ... g) nu au aplicat amortizarea accelerată prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activul respectiv. ... 3.3. Nu beneficiază de prevederile Programului agenţii economici care desfăşoară activităţi legate de producţia, procesarea sau comercializarea produselor prevăzute în anexa nr. 3 la Regulamentul privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 55/2004 , cu modificările şi completările ulterioare. 4. Tipurile de ajutor financiar 4.1. (1) Prin Program, beneficiarii eligibili primesc fonduri în limita impozitului aferent profitului pe care societatea l-a reinvestit (de exemplu: profitul unei societăţi la sfârşitul anului 2004 este de 10 milioane lei. Din acest profit societatea investeşte 5 milioane lei. Valoarea ajutorului de stat este în acest caz 5.000.000 lei x 25% = 1.250.000 lei. Dacă societatea ar fi investit întregul profit realizat, de 10 milioane lei, atunci ar fi putut beneficia de un ajutor de stat în valoare maximă de 10.000.000 lei x 25% = 2.500.000 lei), dar nu mai mult de 2 miliarde lei pentru fiecare beneficiar. (2) Beneficiarii fondurilor alocate prin Program sunt obligaţi să asigure din surse proprii, care nu sunt atinse de ajutor de stat, minimum 25% din costurile eligibile aferente investiţiei. ... 4.2. Profitul brut reinvestit reprezintă sumele utilizate pentru efectuarea de investiţii în active corporale (echipamente tehnologice, respectiv maşini, unelte şi instalaţii, precum şi pentru computerele şi echipamentele periferice ale acestora) şi necorporale (brevete, drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau de fabrică şi alte valori similare, precum şi achiziţionarea ori producerea programelor informatice) prevăzute la art. 24 alin. (6) lit. b) şi alin. (10) din Legea nr. 571/2003 , cu modificările şi completările ulterioare, aferente obiectului de activitate, exclusiv cele care au alte surse de finanţare decât profitul brut, cum sunt: credite, împrumuturi nerambursabile sau civile. 4.3. Suma maximă asupra căreia se calculează valoarea fondului de stimulare este cea plătită cu titlu de impozit pe profitul reinvestit, dar nu mai mult de 2 miliarde lei pentru fiecare beneficiar, începând cu trimestrul IV al anului 2004. 4.4. Fondurile vor fi alocate în anul 2005 în limita sumelor plătite pentru impozitul aferent profitului pe care societatea l-a reinvestit în activele menţionate la pct. 4.2, dar nu mai mult de 2 miliarde lei pentru fiecare beneficiar, achiziţionate după data de 1 octombrie 2004 şi puse în funcţiune până la sfârşitul anului 2004. 4.5. În cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi al computerelor şi echipamentelor periferice ale acestora, ajutorul financiar va fi acordat numai dacă acestea sunt noi, introduse pe piaţă şi puse în funcţiune cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile şi pentru care nu s-a aplicat amortizarea accelerată prevăzută de Legea nr. 571/2003 . 4.6. Nu se acordă ajutor financiar pentru activele corporale şi necorporale achiziţionate în sistem de leasing şi pentru activele corporale second hand. 4.7. Agenţii economici beneficiari ai fondurilor alocate conform acestui Program se angajează să menţină investiţia pentru care au primit fonduri pentru o perioadă de minimum 5 ani, în caz contrar fiind obligaţi să restituie fondurile alocate. 4.8. Intensitatea brută a ajutorului de stat nu poate depăşi pragul pentru ajutor de stat regional cu mai mult de 15% procentul brut, cu condiţia ca intensitatea netă a ajutorului de stat să nu depăşească 75%. 5. Modalitatea de derulare a Programului 5.1. (1) Beneficiarul potenţial va înainta, personal sau prin poştă, cu confirmare de primire, cererea-tip pentru alocarea de fonduri, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta procedură, la sediul Agenţiei Naţionale pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie - Unitatea de implementare a Programului (UIP), însoţită de următoarele documente justificative: a) certificatul constatator, în original, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea, în care să menţioneze acţionarii/asociaţii, reprezentanţii legali ai societăţii, situaţia juridică, precum şi toate domeniile de activitate principale şi secundare ale societăţii solicitante; ... b) declaraţia pe propria răspundere privind numărul mediu anual al salariaţilor; ... c) copie de pe bilanţul contabil din anul precedent, vizat şi înregistrat de organele competente, semnată, pentru conformitate cu originalul, de reprezentantul legal al societăţii; ... d) declaraţia pe propria răspundere şi certificatul de obligaţii fiscale, din care rezultă că nu are datorii exigibile de plată a contribuţiilor, impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi bugetele locale, prevăzute de legislaţia în vigoare; ... e) documentele care atestă plata impozitului pe profit datorat la nivelul anului 2004; ... f) documente în copie certificată care atestă valoarea investiţiei (contracte, facturi fiscale, extrase de cont, ordine de plată, chitanţe fiscale şi alte documente fiscale care pot dovedi efectuarea de plăţi care atestă investiţia); ... g) declaraţia pe propria răspundere, prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta procedură; ... h) declaraţia pe propria răspundere că nu aplică amortizarea accelerată, cu privire la activul respectiv. ... (2) Formularul cererii-tip şi modelul declaraţiei pe propria răspundere sunt disponibile şi pe pagina web a ANIMMC la adresa www.animmc.ro. ... 5.2. Evaluarea cererilor-tip pentru alocarea de fonduri în condiţiile pct. 4.1 va fi efectuată de către Unitatea de implementare a Programului. 5.3. Decizia cu privire la acordarea fondurilor prevăzute la pct. 4.1 este de competenţa UIP. 5.4. (1) Acordarea fondurilor se face pe baza documentelor justificative prezentate de beneficiar. (2) Fondurile vor fi acordate după vărsarea la bugetul de stat a impozitului aferent profitului realizat. ... 6. Procedura de înregistrare, evaluare şi selecţie a beneficiarilor 6.1. (1) Cererea-tip pentru alocarea de fonduri, completată, însoţită de documentele justificative, va fi înregistrată la UIP-ANIMMC, în Registrul special al Programului, menţionându-se data, ora şi numărul de înregistrare al cererii. (2) înregistrarea cererilor pentru alocarea de fonduri va începe după intrarea în vigoare a prezentului ordin şi se va efectua conform următorului program: Luni-Vineri, ora 8,30-16,30. ... 6.2. Solicitările vor fi analizate şi selectate în concordanţă cu data şi ora înregistrării la ANIMMC a documentelor prevăzute la pct. 5.1, în baza verificării cererii-tip pentru finanţare, conformităţii criteriilor de eligibilitate a beneficiarilor, activităţilor şi investiţiilor eligibile. 6.3. (1) UIP va finaliza procesul de evaluare a solicitării în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii-tip pentru alocarea de fonduri, însoţită de toate documentele justificative, sau de la data primirii clarificărilor solicitate conform alin. (3). (2) În cazul în care cererea-tip pentru alocarea de fonduri nu este completată corect sau nu este însoţită de toată documentaţia necesară ori există neconcordanţe în informaţiile furnizate, procesul de evaluare se va relua de la data înregistrării unei noi cereri-tip pentru alocarea de fonduri cu completările şi corecţiile corespunzătoare efectuate. ... (3) Verificarea cantitativă a conţinutului dosarului se face la momentul depunerii acestuia, iar existenţa neconcordanţelor în informaţiile furnizate se va comunică solicitantului în termen de maximum 15 zile de la depunerea sa. ... 6.4. UIP va transmite solicitanţilor o notificare cu privire la alocarea sau nealocarea fondurilor respective şi modalitatea de plată a acestora. 7. Confidenţialitate Documentele justificative depuse de solicitanţi în cadrul Programului sunt confidenţiale, membrii UIP având obligaţia de a nu dezvălui informaţiile menţionate în acestea către terţe persoane. 8. Soluţionarea contestaţiilor 8.1. Orice persoană vătămată poate formula contestaţie împotriva deciziilor UIP sau poate depune sesizări cu privire la activitatea acesteia. Contestaţiile se depun la sediul ANIMMC, în scris, personal, prin poştă sau fax. 8.2. Contestaţiile formulate împotriva deciziilor UIP sau sesizările privind activitatea acesteia vor fi prezentate Comitetului consultativ pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi vor fi soluţionate în baza avizului acestuia. 8.3. Termenul de soluţionare a contestaţiilor şi sesizărilor este de 7 zile lucrătoare de la depunerea acestora. 8.4. Persoanele nemulţumite de răspunsurile la contestaţii pot solicita soluţionarea acestora de către instanţele judecătoreşti competente. 8.5. Obiectul contestaţiilor şi modul de soluţionare a acestora vor fi publicate pe site-ul ANIMMC. 9. Prevederi finale 9.1. ANIMMC, prin membrii UIP, are dreptul să verifice respectarea de către beneficiari a condiţiilor impuse de prezentul ordin. 9.2. ANIMMC, prin UIP, va prezenta lunar Comitetului consultativ pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii un raport de activitate privind derularea Programului. 9.3. În vederea asigurării monitorizării, beneficiarii alocaţiilor financiare nerambursabile au obligaţia de a raporta efectele participării la Program către UIP din cadrul ANIMMC, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor acordării alocaţiei financiare nerambursabile, prin completarea şi transmiterea prin poştă, fax sau e-mail a formularului prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta procedură. Perioada de transmitere a formularului de raportare tehnică este 1-30 aprilie a anului următor expirării exerciţiului financiar de referinţă. + Anexa 1 la procedură CERERE - TIP pentru alocarea de fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit (Se completează toate rubricile în limba română, prin tehnoredactare.) Subscrisa ..................., având datele de identificare menţionate mai jos, reprezentată legal prin domnul/doamna ......................., având calitatea de ........................., identificat/identificată cu actul de identitate seria ... nr. ....., eliberat de .............. la data de .........., cu domiciliul în localitatea .............., str. ........... nr. ....., bl. ..., sc. ..., ap. ..., sectorul/judeţul .................., codul poştal ................., solicit alocarea sumei de ................ lei reprezentând 25% din profitul reinvestit, dar nu mai mult de 2 miliarde lei, în condiţiile prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.461/2004, ale Deciziei Consiliului Concurenţei pentru autorizarea ajutorului de stat nr. 305/2004 şi ale Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie nr. ................................................... . Datele de identificare a societăţii solicitante: Denumirea societăţii comerciale ............................................................ Adresa ..................................................................................... Telefon ..................., fax ...................., e-mail .............................. Data înregistrării societăţii comerciale ................................................... Numărul de înmatriculare în registrul comerţului ........................................... Codul fiscal ............................................................................... Codul unic de înregistrare ................................................................. Cont IBAN nr. ............................ deschis la Trezoreria ........................... Anexez la prezenta următoarele documente prevăzute la pct. 5 din Procedura de implementare a Programului pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit: - certificatul constatator, în original, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea, în care să menţioneze acţionarii/asociaţii, reprezentanţii legali ai societăţii, situaţia juridică, precum şi toate domeniile de activitate principale şi secundare ale societăţii solicitante; ______ - declaraţia pe propria răspundere privind numărul mediu anual al salariaţilor; ______ - copie de pe bilanţul contabil din anul precedent, vizat şi înregistrat de organele competente, semnată, pentru conformitate cu originalul, de reprezentantul legal al societăţii; ______ - declaraţia pe propria răspundere şi certificatul de obligaţii fiscale, din care rezultă că nu are datorii exigibile de plată a contribuţiilor, impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi bugetele locale, prevăzute de legislaţia în vigoare; ______ - documente în copie certificată care atestă valoarea investiţiei (contracte, facturi fiscale, extrase de cont, ordine de plată, chitanţe fiscale şi alte documente fiscale care pot dovedi efectuarea de plăţi care atestă investiţia); ______ - declaraţia pe propria răspundere prevăzută în anexa nr. 2 la procedură; ______ - declaraţia pe propria răspundere că nu aplică amortizarea accelerată, cu privire la activul respectiv. ______ NOTĂ: Solicitantul nu este obligat să suporte nici o taxă din partea nici unei persoane sau instituţii care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanţii ANIMMC pot discuta cu solicitanţii toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora. Semnătura autorizată şi ştampila solicitantului*) Funcţia ................................................. ........................ Data semnării ........... -------- Notă ... *) Toate cererile depuse pentru Program vor fi semnate de aceeaşi persoană autorizată să reprezinte legal societatea. + Anexa 2 la procedură APLICANT .......................... (denumirea/numele) DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE 1. Subsemnatul ............................................................................. (numele, prenumele, funcţia în cadrul societăţii comerciale, cartea de identitate: seria, numărul, data eliberării şi instituţia care a emis-o) reprezentant împuternicit al .................................................................. (denumirea/numele şi sediul/adresa aplicantului) declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice şi respingerii cererii-tip pentru alocarea de fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit, că societatea comercială pe care o reprezint îndeplineşte criteriile de eligibilitate prevăzute la pct. 3.2 lit. a)-g) din Programul pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit. 2. Subsemnatul declar că informaţiile furnizate sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi înţeleg că ANIMMC, prin Unitatea de implementare a Programului, are dreptul de a solicita, în scopul verificării şi confirmării, orice informaţii suplimentare privind eligibilitatea noastră, precum şi experienţa, competenţa şi resursele de care dispunem. 3. Subsemnatul declar că societatea comercială a luat cunoştinţă de prevederile procedurii de implementare a Programului, de dispoziţiile legale referitoare la ajutorul de stat. 4. Subsemnatul declar că societatea comercială se angajează să menţină investiţia pentru care a beneficiat de fondurile alocate prin Program pentru o perioadă de minimum 5 ani. 5. Subsemnatul declar că societatea comercială pe care o reprezint se angajează să restituie fondurile alocate în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit împreună cu dobânzile şi penalităţile stabilite de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare, pentru întârzierea plăţii datoriilor bugetare în situaţia în care se constată ulterior că societatea comercială nu îndeplinea criteriile de eligibilitate prevăzute la pct. 3.2 lit. a)-g) din Program. Data completării ......................................... Aplicant, ......................... (semnătura autorizată) + Anexa 3 la procedură FORMULAR DE RAPORTARE TEHNICĂ*) pentru Programul pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru impozitul pe profitul reinvestit (Se completează toate rubricile în limba română, prin tehnoredactare.) Perioada pentru raportare: anul ............................. Datele de identificare a societăţii: Denumirea societăţii comerciale ............................................................ Adresa ..................................................................................... Telefon .............., fax ......................, e-mail ................................. Data înregistrării societăţii comerciale ................................................... Numărul de înmatriculare în registrul comerţului ........................................... Codul unic de înregistrare ................................................................. Am obţinut Notificarea de alocare a sumei de ................. nr. .............../zz.ll.aa. Date de raportare tehnică: - Cifra de afaceri ..................................................... lei; - Profitul brut ........................................................ lei; - Ponderea valorii investiţiei finanţate din profit în totalul cifrei de afaceri .........%; - Numărul mediu scriptic anual de personal ................................................; Subsemnatul/Subsemnata ..............................., identificat/identificată cu actul de identitate seria ....... nr. ........., eliberat de .............. la data de ................, cu domiciliul în localitatea ............., str. ............. nr. ..., bl. ..., sc. ........., ap. ..., sectorul/judeţul ...., în calitate de reprezentant legal al societăţii .............., declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezentul formular sunt corecte şi complete. Semnătura autorizată şi ştampila solicitantului Funcţia ............ ............................................... Data semnării ............................. ------- Notă ... *) Transmiterea formularului este obligatorie pentru toţi beneficiarii de alocaţii financiare nerambursabile în cadrul Programului, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor acordării alocaţiei financiare de către ANIMMC. ------
Preluat: 2026-09-24T10:16:09.171960+00:00 · SHA256: 50860e83d0a37115e2227fd254d6b73e84469ea10d0089a69e29e13773afa3c3