Legislație națională
HOTĂRÂRE · 469 · 2005
HOTĂRÂRE nr. 469 din 26 mai 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în bazinele hidrografice ale râurilor Timiş, Bega şi Bârzava, judeţele Timiş şi Caraş-Severin, în perioada aprilie-mai 2005
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 62038
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 469 din 26 mai 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în bazinele hidrografice ale râurilor Timiş, Bega şi Bârzava, judeţele Timiş şi Caraş-Severin, în perioada aprilie-mai 2005 EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 mai 2005 În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, ale art. 30 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 21 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, cu suma de 35.000.000 mii lei la capitolul "Mediu şi ape", tipul "Cheltuieli de capital". ... (2) Fondurile prevăzute la alin. (1) se utilizează pentru realizarea lucrărilor de înlăturare în regim de urgenţă a efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în bazinele hidrografice ale râurilor Timiş, Bega şi Bârzava, judeţele Timiş şi Caraş-Severin, în perioada aprilie-mai 2005, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ... + Articolul 2 Elaborarea documentaţiei tehnico-economice şi execuţia lucrărilor se vor contracta de către Administraţia Naţională "Apele Române", aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, avându-se în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002 , cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 3 (1) Până la aprobarea documentaţiei tehnico-economice, potrivit legii, se aprobă deschiderea finanţării şi începerea execuţiei lucrărilor pe bază de liste de lucrări estimate cantitativ şi valoric. ... (2) Decontarea lucrărilor executate se va face pe baza situaţiilor de lucrări însuşite de beneficiar. ... (3) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor va aproba documentaţia tehnico-economică aferentă obiectivelor de investiţii prevăzute în anexă. ... + Articolul 4 Pentru asigurarea fondurilor necesare finanţării lucrărilor prevăzute la art. 1 se suplimentează cu suma de 35.000.000 mii lei Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005. + Articolul 5 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor pe anul 2005. + Articolul 6 Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 26 mai 2005. Nr. 469. + Anexa LISTA OBIECTIVELOR ŞI FONDURILOR ALOCATE pentru realizarea lucrărilor de înlăturare în regim de urgenţă a efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în bazinele hidrografice ale râurilor Timiş, Bega şi Bârzava, judeţele Timiş şi Caraş-Severin, în perioada aprilie-mai 2005 Nr. crt. Denumirea lucrării Valoarea alocată pentru realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor - miliarde lei - 1. Refacere dig pe râul Timiş în zona Crai Nou-Grăniceri, judeţul Timiş 5,0 2. Închidere breşă pe râul Timiş în zona localităţii Lugoj, judeţul Timiş 3,0 3. Închidere breşă în zona Gavojdia (Valea Spaia), judeţul Timiş 2,5 4. Refacere apărare mal stâng, aval baraj Coştei, judeţul Timiş 2,5 5. Refacere linie de apărare mal drept pe râul Bega, în zona Sinteşti-Marginea, judeţul Timiş 2,5 6. Refacere golire de fund şi descărcător de suprafaţă la acumulările nepermanente Secaş I, Secaş II şi Secaş III, judeţul Timiş 3,0 7. Refacere bazine disipatoare la acumulările nepermanente Coşarii I şi Coşarii II, judeţul Timiş 2,5 8. Închidere linie de apărare a râului Bârzava pe sectorul Gătaia-Denta, judeţul Timiş 2,5 9. Refacere linie de apărare a râului Bârzava, în zona Bocşa-Gătaia, judeţul Caraş-Severin 3,0 10. Închidere linie de apărare pe râul Pogăniş, judeţul Caraş-Severin 3,0 11. Închidere linie de apărare pe râul Caraş şi afluenţi, sectorul Ticvaniu Mic-frontiera Serbia 3,0 12. Refacere linie de apărare a râului Timiş, în zona localităţii Daicoviciu, judeţul Caraş-Severin 2,5 TOTAL: 35,0 _____________
Preluat: 2026-09-24T11:40:15.706824+00:00 · SHA256: c5cd522e49cdb59d1b89ddbd0f2d5776613a5684d88bc6ce23c2a2ff61caafd0