Legislație națională
HOTĂRÂRE · 37 · 2005
HOTĂRÂRE nr. 37 din 27 iunie 2005 privind numirea vicepreşedinţilor şi a unui membru ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 62725
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 37 din 27 iunie 2005 privind numirea vicepreşedinţilor şi a unui membru ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iunie 2005 În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (1), (3) şi (4) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2002 , cu modificările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul UNIC Se numesc vicepreşedinţii şi un membru ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, după cum urmează: 1. domnul Paul Gabriel Miclăuş, vicepreşedinte, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 27 iunie 2005; 2. doamna Dorina Teodora Mihăilescu, vicepreşedinte, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 27 iunie 2005; 3. doamna Eugenia Carmen Bichiş, comisar, începând cu data de 27 iunie 2005 până la data de 4 noiembrie 2007. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa din 27 iunie 2005, cu respectarea prevederilor art. 67 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ADRIAN NĂSTASE PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 27 iunie 2005. Nr. 37. ---------
Preluat: 2026-09-24T13:54:27.705048+00:00 · SHA256: 5cfd12c0d5d22236eb146c515d1a1a7729e40c19f9d2e9ddabec6932f5750a4c