legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 597 · 2005

HOTĂRÂRE nr. 597 din 23 iunie 2005 privind trecerea unor imobile aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 63060

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 597 din 23 iunie 2005  privind trecerea unor imobile aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 11 iulie 2005     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al  art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al  art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000  pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin  Legea nr. 246/2001 ,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, situate în municipiul Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti, km 8,5, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     
				 + 
			  Articolul 2     Trecerea în domeniul privat al statului a imobilelor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora.     
				 + 
			  Articolul 3     După scoaterea din funcţiune şi casarea imobilelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul administraţiei şi internelor,  Vasile Blaga  Ministrul finanţelor publice,  Ionel Popescu  Bucureşti, 23 iunie 2005.  Nr. 597.     
				 + 
			  Anexa           
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia    
					 
				  Nr. crt.  Adresa imobilelor  Persoana juridică în a cărei administrare se află imobilele  Caracteristicile imobilelor care trec în domeniul privat al statului    
					 
				  1.  Municipiul Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti, km 8,5, sectorul 1  Ministerul Administraţiei şi Internelor  Pavilion administrativ - 01    
					 
				  - suprafaţa construită = 366,64 m2; suprafaţa desfăşurată = 366,64 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 2.770.620,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1973    
					 
				  Pavilion administrativ - 02    
					 
				  - suprafaţa construită = 259,02 m2; suprafaţa desfăşurată = 259,02 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 852.016,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1984    
					 
				  Pavilion administrativ - 03    
					 
				  - suprafaţa construită = 26,64 m2; suprafaţa desfăşurată = 26,64 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 51.389,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1973    
					 
				  Depozit - 04    
					 
				  - suprafaţa construită = 101,03 m2; suprafaţa desfăşurată = 101,03 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 74.384,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1973    
					 
				  Depozit - 05    
					 
				  - suprafaţa construită = 114,94 m2; suprafaţa desfăşurată = 114,94 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 473.985,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1985    
					 
				  Depozit - 06    
					 
				  - suprafaţa construită = 37,04 m2; suprafaţa desfăşurată = 37,04 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 37.913,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1973    
					 
				  Grup sanitar exterior - 07    
					 
				  - suprafaţa construită = 14,22 m2; suprafaţa desfăşurată = 14,22 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 48.279,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1973    
					 
				  Bordei de zarzavat - 08    
					 
				  - suprafaţa construită = 101,97 m2; suprafaţa desfăşurată = 101,97 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 248.482,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1985    
					 
				  Depozit de lemne - 09    
					 
				  - suprafaţa construită = 111,37 m2; suprafaţa desfăşurată = 111,37 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 175.540,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1985    
					 
				  Grup sanitar exterior - 10    
					 
				  - suprafaţa construită = 12,15 m2; suprafaţa desfăşurată = 12,15 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 67.669,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1984    
					 
				  Cocină de porci - 11    
					 
				  - suprafaţa construită = 119,32 m2; suprafaţa desfăşurată = 119,32 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 137.825,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1973    
					 
				  Decantor - 12    
					 
				  - suprafaţa construită = 40,60 m2; suprafaţa desfăşurată = 40,60 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 68.996,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1984    
					 
				  Bazin apă-incendiu - 13    
					 
				  - suprafaţa construită = 18,00 m2; suprafaţa desfăşurată = 18,00 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 61.301,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1984    
					 
				  Bazin apă-incendiu - 14    
					 
				  - suprafaţa construită = 4,00 m2; suprafaţa desfăşurată = 4,00 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 5.042,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1984    
					 
				  Bazin apă-incendiu - 15    
					 
				  - suprafaţa construită = 4,00 m2; suprafaţa desfăşurată = 4,00 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 5.042,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1984    
					 
				  Puţ forat - 16    
					 
				  - suprafaţa construită = 0,10 m2; suprafaţa desfăşurată = 0,10 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 318.445,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1973    
					 
				  Adăpost tehnic - 17    
					 
				  - suprafaţa construită = 210,00 m2; suprafaţa desfăşurată = 210,00 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 40.320,0 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1985    
					 
				  Număr de inventar M.F.P. 101.037 (parţial)    
					 
				  2.  Municipiul Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti, km 8,5, sectorul 1  Ministerul Administraţiei şi Internelor  Anexă cu destinaţie de depozit - 01    
					 
				  - suprafaţa construită = 122,5 m2; suprafaţa desfăşurată = 122,5 m2    
					 
				  - valoarea contabilă = 13.384 mii lei    
					 
				  - anul construcţiei - 1981    
					 
				  - terenul pe care este amplasată aparţine Societăţii Comerciale Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa "Aurel Vlaicu" - S.A. Număr de inventar M.F.P. 104.702 (parţial)       ----------   

Preluat: 2026-09-24T14:28:48.453260+00:00 · SHA256: a6e42e6c14a13be57504d340508c39d7e456a8ad94c6059bc1a4a7c95d2da367