legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 204 · 2005

LEGE nr. 204 din 29 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului cu privire la privilegiile şi imunităţile Curţii Penale Internaţionale, adoptat la New York la 9 septembrie 2002

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 63067

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 204 din 29 iunie 2005  pentru ratificarea Acordului cu privire la privilegiile şi imunităţile Curţii Penale Internaţionale, adoptat la New York la 9 septembrie 2002     EMITENT     PARLAMENTUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 602 din 12 iulie 2005     Parlamentul României adoptă prezenta lege.   
				 + 
			  Articolul 1     Se ratifică Acordul cu privire la privilegiile şi imunităţile Curţii Penale Internaţionale, adoptat la New York la 9 septembrie 2002, semnat de România la New York la 30 iunie 2004.     
				 + 
			  Articolul 2     Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare a Acordului cu privire la privilegiile şi imunităţile Curţii Penale Internaţionale, România formulează următoarea declaraţie:  "În temeiul art. 23 din Acordul cu privire la privilegiile şi imunităţile Curţii Penale Internaţionale:  Persoanele la care se face referire în art. 15, 16, 18, 19 şi 21, care sunt cetăţeni români sau rezidenţi permanenţi în România, se bucură, pe teritoriul României, doar de privilegiile şi imunităţile necesare pentru exercitarea independentă a funcţiilor lor ori pentru înfăţişarea sau depunerea mărturiei în faţa Curţii, prevăzute în art. 23 lit. a). Persoanele la care se face referire în art. 20 şi 22, care sunt cetăţeni români sau rezidenţi permanenţi în România, se bucură, pe teritoriul României, doar de privilegiile şi imunităţile necesare înfăţişării lor în faţa Curţii, prevăzute în art. 23 lit. b)."  Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR  ADRIAN NĂSTASE  PREŞEDINTELE SENATULUI  NICOLAE VĂCĂROIU  Bucureşti, 29 iunie 2005.  Nr. 204.      ACORD 09/09/2002   

Preluat: 2026-09-24T14:28:53.568712+00:00 · SHA256: fd165214426764c26a4c669678ae923eca9dcd52ee372f25875af5e6ef14d01a