Legislație națională
HOTĂRÂRE · 747 · 2005
HOTĂRÂRE nr. 747 din 14 iulie 2005 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, între km 388+100 şi km 408+895 - Lot 3, pe teritoriul localităţilor Mehadia, Iablaniţa, Cornea şi Domaşnea din judeţul Caraş-Severin"
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 63397
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 747 din 14 iulie 2005 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, între km 388+100 şi km 408+895 - Lot 3, pe teritoriul localităţilor Mehadia, Iablaniţa, Cornea şi Domaşnea din judeţul Caraş-Severin" EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 21 iulie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă amplasamentul lucrării de utilizare publică de interes naţional "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, între km 388+100 şi km 408+895 - Lot 3, pe teritoriul localităţilor Mehadia, Iablaniţa, Cornea şi Domaşnea din judeţul Caraş-Severin", prevăzut în anexa nr. 1*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. -------- Notă ... *) Anexa nr. 1 se comunică Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. + Articolul 2 (1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării prevăzut la art. 1, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitatea sa de expropriator în numele statului român. ... (2) Imobilele supuse exproprierii sunt menţionate în tabelul prevăzut în anexa nr. 2*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ... -------- Notă ... *) Anexa nr. 2 se comunică Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. + Articolul 3 Se aprobă suma globală estimată de 143.350 lei (RON), finanţată prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în limita prevederilor anuale aprobate cu destinaţia contribuţia Guvernului României la împrumutul ISPA 2001/RO/16/P/PT/006, ratificat prin Legea nr. 154/2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secţiunii Drobeta-Turnu Severin - Lugoj a drumului naţional DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2001 şi la Bucureşti la 17 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2003, cu modificările ulterioare. + Articolul 4 Suma prevăzută la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. pentru lucrarea de utilitate publică prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere. + Articolul 5 Planurile de situaţie cu amplasamentul lucrării, delimitarea suprafeţelor şi a construcţiilor supuse exproprierii, precum şi tabelul prevăzut în anexa nr. 2 se aduc la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliilor locale implicate din judeţul Caraş-Severin şi vor rămâne afişate până la finalizarea procedurii de despăgubire. Planul cu amplasamentul lucrării va fi publicat şi într-un ziar local. + Articolul 6 Regularizarea documentaţiilor cadastrale se va efectua de către expropriator, pe baza proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, cu respectarea reglementărilor în vigoare şi fără a fi necesară modificarea prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 14 iulie 2005. Nr. 747. ---------
Preluat: 2026-09-24T15:09:35.193941+00:00 · SHA256: a35580be4b5e56ea67f6c8b1709f516d47254ceaab8db60c38a0b5a9b135296c