legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ · 37 · 2005

ORDONANŢĂ nr. 37 din 14 iulie 2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 63439

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANŢĂ nr. 37 din 14 iulie 2005  privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 22 iulie 2005     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al  art. 1 pct. IV.9 din Legea nr. 209/2005  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.   
				 + 
			  Capitolul I   Dispoziţii generale    
				 + 
			  Articolul 1         (1) Producătorii agricoli şi silvici organizaţi în societăţi comerciale, societăţi agricole sau în alte forme de asociere în agricultură, conform  Legii nr. 31/1990  privind societăţile comerciale, republicată,  Legii nr. 36/1991  privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură,  Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000  cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare,  Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004 , sau în orice altă formă de asociere conform legislaţiei în vigoare pot fi recunoscuţi ca grupuri de producători, dacă au ca principal scop valorificarea producţiei membrilor asociaţi şi îndeplinesc condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă.   ...        (2) Pot fi recunoscute ca grupuri de producători şi alte societăţi agricole sau organizaţii de producători decât cele prevăzute la alin. (1), dacă îndeplinesc şi respectă condiţiile de recunoaştere prevăzute de prezenta ordonanţă.   ...       
				 + 
			  Articolul 2     În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:      a) producător - persoana fizică sau juridică care îşi valorifică producţia proprie în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;   ...        b) grup de producători - o asociere de producători agricoli (uniune) care are ca scop identificarea pieţelor de desfacere, adaptarea producţiei şi valorificarea acesteia în funcţie de necesităţile pieţei, urmărind asigurarea calităţii produselor, concentrarea ofertei şi aprovizionarea ritmică a pieţei;   ...        c) valoarea producţiei comercializate - valoarea fără TVA a producţiei realizate de membrii grupului de producători şi valorificate prin intermediul acestuia.   ...       
				 + 
			  Articolul 3     Grupurile de producători sunt persoane juridice de drept privat care îndeplinesc condiţiile şi criteriile prevăzute la art. 4-6.       
				 + 
			  Capitolul II   Recunoaşterea funcţionării de către autoritatea competentă    
				 + 
			  Articolul 4         (1) Grupurile de producători pot să solicite de la autoritatea competentă a statului recunoaşterea sau recunoaşterea preliminară, după caz.   ...        (2) Autoritatea competentă a statului este Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.   ...       
				 + 
			  Articolul 5     Grupurile de producători funcţionează şi pot fi recunoscute pentru unul sau mai multe grupe de produse, care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe.     
				 + 
			  Articolul 6         (1) Principalele criterii de recunoaştere a grupului de producători sunt:   ...        a) îndeplineşte condiţiile minime de recunoaştere privind numărul de membri şi valoarea producţiei comercializate în comun, prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanţe;   ...        b) permite membrilor săi să beneficieze de asistenţă tehnică privind tehnologiile de cultură şi protecţia mediului;   ...        c) dispune de conducere şi mijloace tehnice care îi permit să asigure managementul comercial şi bugetar pentru funcţionarea grupului.   ...        (2) Perioada minimă de funcţionare a grupului de producători, în condiţiile prezentei ordonanţe, nu poate fi mai mică de un an.   ...         
				 + 
			  Capitolul III   Aviz de recunoaştere/retragere    
				 + 
			  Articolul 7         (1) Avizul de recunoaştere preliminară se solicită de grupurile de producători în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe.   ...        (2) Recunoaşterea definitivă se acordă în termen de 3-5 ani.   ...       
				 + 
			  Articolul 8         (1) Avizul de recunoaştere se eliberează în termen de maximum 3 luni de la data depunerii cererii de recunoaştere.   ...        (2) Respingerea cererii de recunoaştere se comunică solicitantului în scris, motivat, în termen de 30 de zile.   ...       
				 + 
			  Articolul 9     Responsabilitatea verificării îndeplinirii criteriilor şi condiţiilor de recunoaştere a grupului de producători, precum şi a modului de utilizare a sprijinului financiar revine autorităţii competente a statului, care eliberează avizul de recunoaştere.     
				 + 
			  Articolul 10     Modelul avizului de recunoaştere şi de recunoaştere preliminară şi cel al deciziei de retragere a recunoaşterii grupului de producători se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe.     
				 + 
			  Articolul 11     Avizul de recunoaştere a grupului de producători poate fi retras de către autoritatea emitentă printr-o decizie de retragere a recunoaşterii grupului de producători, în cazul în care:      a) nu mai sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere privind numărul de membri şi valoarea produselor comercializate;   ...        b) avizul de recunoaştere a fost obţinut prin prezentarea de date neconforme realităţii;   ...        c) nu îşi respectă obligaţiile faţă de membrii grupului de producători.   ...         
				 + 
			  Capitolul IV   Obiectul de activitate şi funcţionare    
				 + 
			  Articolul 12     Grupurile de producători funcţionează pe baza statutului propriu aprobat de adunarea generală.     
				 + 
			  Articolul 13     Obiectul de activitate al grupurilor de producători constă în:      a) identificarea pieţelor de desfacere şi propunerea planificării producţiei membrilor conform cererii pieţei, în condiţii de calitate, conform standardelor de comercializare în vigoare;   ...        b) plasarea pe piaţă a produselor obţinute de membrii grupului de producători;   ...        c) aplicarea unor reguli unitare de calitate a producţiei pentru toţi membrii grupului;   ...        d) aprovizionarea în comun cu materiale şi servicii pentru membrii grupului;   ...        e) asigurarea utilizării tehnicilor de producţie, a modalităţilor de gestiune a deşeurilor, care să nu dăuneze mediului, în special pentru protecţia apei, solului şi a peisajului natural.   ...       
				 + 
			  Articolul 14         (1) Calitatea de membru al unui grup de producători poate fi dobândită de către orice producător agricol sau silvic care deţine legal o bază de producţie şi îşi declară în scris intenţia de a comercializa producţia agricolă ori silvică proprie în cadrul unui grup de producători şi plăteşte cotizaţia, în conformitate cu statutul.   ...        (2) Producătorii care au dobândit calitatea de membru al grupului de producători se pot retrage din grup, renunţând la calitatea de membru, cu respectarea unui termen de preaviz a cărui durată, stabilită prin statut, diferă în funcţie de produs sau grupă de produse.   ...       
				 + 
			  Articolul 15     Membrii grupului de producători au următoarele obligaţii:      a) să respecte şi să aplice hotărârile adoptate de conducerea grupului de producători cu privire la normele de producţie, condiţiile de valorificare şi protecţia mediului;   ...        b) să valorifice, prin intermediul grupului de producători, procentul stabilit în statut, dar nu mai puţin de 75% din producţia destinată valorificării.   ...       
				 + 
			  Articolul 16     Grupurile de producători pot fuziona în cadrul aceleiaşi grupe de produse sau se pot diviza, păstrându-şi recunoaşterea ca grup de producători, cu respectarea dimensiunilor şi criteriilor stabilite pentru produsul sau grupa respectivă de produse.       
				 + 
			  Capitolul V   Avantaje financiare    
				 + 
			  Articolul 17         (1) Grupurile de producători pot beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi pot solicita eliberarea acestuia în numele membrilor lor, cu acordul scris al acestora.   ...        (2) Destinaţia, modul şi condiţiile de acordare a sprijinului financiar se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.   ...        (3) Grupurile de producători pot beneficia de credite de investiţii acordate de la bugetul de stat, pe baza unor programe de finanţare, potrivit legislaţiei în vigoare.   ...        (4) La accesarea programelor de finanţare pentru investiţii, grupul de producători poate beneficia de cumularea plafoanelor maxime aferente fiecărui membru, astfel:   ...        a) integral, dacă are până la 10 membri;   ...        b) 70% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 10 şi 20 de membri;   ...        c) 50% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 20 şi 50 de membri;   ...        d) 25% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are peste 50 de membri.   ...       
				 + 
			  Articolul 18     Grupurile de producători nu pot beneficia de dublă finanţare publică pentru aceeaşi activitate.       
				 + 
			  Capitolul VI   Dispoziţii finale    
				 + 
			  Articolul 19     Normele de aplicare a prezentei ordonanţe se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.     
				 + 
			  Articolul 20     Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă  Legea nr. 277/2004  privind constituirea, recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole, silvice şi piscicole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 30 iunie 2004, precum şi orice alte dispoziţii contrare.     
				 + 
			  Articolul 21     Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,  Gheorghe Flutur  Ministrul finanţelor publice,  Ionel Popescu  Bucureşti, 14 iulie 2005.  Nr. 37.  ----     

Preluat: 2026-09-25T12:04:02.000291+00:00 · SHA256: 1ae8ed721a1a82a3b3d7126259024b130536212850fbbf812e8fb40bf77391b3