Legislație națională
HOTĂRÂRE · 781 · 2005
HOTĂRÂRE nr. 781 din 14 iulie 2005 privind deschiderea unor puncte de trecere a frontierei
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 63856
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 781 din 14 iulie 2005 privind deschiderea unor puncte de trecere a frontierei EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 3 august 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002 , cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Se aprobă deschiderea unor puncte de trecere a frontierei pe aerodromurile militare şi în zona militară a aeroporturilor şi porturilor prevăzute în anexa nr. 1, pentru executarea cu aeronave/nave militare şi civile, române şi/sau străine a transportului: ... a) eşaloanelor militare; ... b) delegaţiilor militare şi civile, la nivel înalt; ... c) armamentului, muniţiei, tehnicii şi efectelor militare; ... d) donaţiilor şi ajutoarelor umanitare oferite/primite de România; ... e) echipelor de intervenţie la dezastre şi pentru căutare-salvare; ... f) personalului în caz de evacuare medicală sau serviciu medical de urgenţă; ... g) produselor strategice care sunt exportate sau importate. ... (2) Punctele de trecere a frontierei prevăzute la alin. (1) sunt deschise numai transporturilor coordonate sau executate de către Ministerul Apărării Naţionale. ... (3) Punctele de trecere a frontierei prevăzute la alin. (1) funcţionează temporar numai în intervalele de timp prevăzute în solicitările Ministerului Apărării Naţionale, formulate şi transmise structurilor Poliţiei de Frontieră Române, respectiv structurilor Autorităţii Naţionale a Vămilor, cu cel puţin 24 de ore înainte de sosirea sau plecarea aeronavei/navei. ... + Articolul 2 Spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţii de control pentru trecerea frontierei de stat şi pentru activitatea vamală se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale, potrivit anexei nr. 2. + Articolul 3 Necesarul de personal pentru desfăşurarea activităţii de control pentru trecerea frontierei va fi asigurat în cadrul numărului de posturi aprobat pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autorităţii Naţionale a Vămilor. + Articolul 4 (1) Controlul efectuat la trecerea frontierei de stat de către Poliţia de Frontieră Română se asigură de către structurile prevăzute în anexa nr. 3. ... (2) La solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, transmisă cu cel puţin 24 de ore înainte de sosirea sau plecarea aeronavei/navei, biroul vamal cel mai apropiat de punctul de trecere a frontierei de stat va asigura un reprezentant care să efectueze controlul vamal necesar. ... (3) Deplasarea personalului prevăzut la alin. (1) şi (2) la/de la punctul de trecere a frontierei de stat se asigură de Ministerul Apărării Naţionale cu mijloace de transport proprii. ... + Articolul 5 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 6 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Hotărârea Guvernului nr. 711/1995 privind deschiderea temporară a unui punct de control pentru trecerea frontierei în zona militară a Aeroportului Internaţional Otopeni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 13 septembrie 1995, se abrogă. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ────────────── Ministrul apărării naţionale, Teodor Atanasiu p. Ministrul administraţiei şi internelor, Anghel Andreescu, secretar de stat Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 14 iulie 2005. Nr. 781. + Anexa 1 Aerodromurile militare, aeroporturile şi porturile în care se deschid puncte de trecere a frontierei de stat A. Zona militară a aeroporturilor internaţionale: - "Henri Coandă" - Bucureşti; - Timişoara; - Constanţa; - Bacău. B. Aerodromuri militare: - Câmpia Turzii; - Feteşti; - Boboc. C. Zona militară a porturilor: - Constanţa; - Mangalia; - Brăila. + Anexa 2 Spaţiile şi dotările necesare Poliţiei de Frontieră Române în punctele de trecere a frontierei de stat deschise pe aerodromurile militare şi în zona militară a aeroporturilor şi porturilor A. În aerodromuri şi în zona militară a aeroporturilor: a) săli pentru efectuarea controlului de frontieră cu un singur flux, folosit alternativ la plecări sau la sosiri, prevăzute cu grup sanitar, cu următoarele dotări: ... - un calculator; - un post de lucru prevăzut cu racord la reţeaua electrică de 220 V; b) încăpere pentru personalul poliţiei de frontieră, cu următoarele dotări: ... - două mese tip birou şi 4 scaune; - un dulap metalic tip fişet; - un telefon/fax cuplat la reţeaua publică; - un telefon cuplat la reţeaua interurbană de cooperare I.C. B. În zona militară a porturilor, dotările prevăzute la lit. A se asigură la bordul navelor. Spaţiile şi dotările necesare Autorităţii Naţionale a Vămilor în punctele de trecere a frontierei de stat deschise pe aerodromurile militare şi în zona militară a aeroporturilor şi porturilor A. În aerodromuri şi în zona militară a aeroporturilor: a) o încăpere pentru personalul Autorităţii Naţionale a Vămilor; ... b) o încăpere pentru bunuri reţinute sau confiscate; ... c) un calculator; ... d) un telefon/fax cuplat la reţeaua publică; ... e) un telefon cuplat la reţeaua interurbană de cooperare I.C; ... f) mese şi scaune pentru încăperi. ... B. În zona militară a porturilor, dotările prevăzute la lit. A se asigură la bordul navelor. + Anexa 3 Structurile Poliţiei de Frontieră Române care asigură personal pentru controlul de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat deschise pe aerodromurile militare şi în zona militară a aeroporturilor şi porturilor Punctul de trecere a frontierei de stat Structura Poliţiei de Frontieră Române care asigură personal pentru controlul de frontieră Zona militară a Aeroportului "Henri Coandă" Bucureşti Punct Poliţie de Frontieră Aeroport "Henri Coandă" - Bucureşti Zona militară a Aeroportului Timişoara Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş - Punct Poliţie de Frontieră Aeroport Timişoara Zona militară a Aeroportului Constanţa Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa - Punct Poliţie de Frontieră Aeroport Constanţa Zona militară a Aeroportului Bacău Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bacău - Punct Poliţie de Frontieră Aeroport Bacău Aerodromul militar Câmpia Turzii Punct Poliţie de frontieră Aeroport Cluj-Napoca Aerodromul militar Feteşti Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Ialomiţa - Punct Poliţie de Frontieră Cernavodă Aerodromul militar Boboc Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Brăila - Punct Poliţie de Frontieră Brăila Zona militară a Portului Constanţa Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa - Punct Poliţie de Frontieră Port Constanţa Zona militară a Portului Mangalia Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa - Punct Poliţie de Frontieră Mangalia Zona militară a Portului Brăila Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Brăila - Punct Poliţie de Frontieră Brăila _____________
Preluat: 2026-09-24T15:25:21.488166+00:00 · SHA256: 733d858f0fc3d85d125de4d03d5a1ab99f0f7d4f27bd8c79540020b03d010aaf