Legislație națională
HOTĂRÂRE · 840 · 2005
HOTĂRÂRE nr. 840 din 28 iulie 2005 privind aprobarea stemei oraşului Breaza, judeţul Prahova
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 63922
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 840 din 28 iulie 2005 privind aprobarea stemei oraşului Breaza, judeţul Prahova EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 5 august 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul UNIC (1) Se aprobă stema oraşului Breaza, judeţul Prahova, prevăzută în anexa nr. 1. ... (2) Descrierea elementelor stemei şi semnificaţiile acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2. ... (3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul administraţiei şi internelor, Anghel Andreescu, secretar de stat Bucureşti, 28 iulie 2005. Nr. 840. + Anexa 1 STEMA oraşului Breaza, judeţul Prahova + Anexa 2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei oraşului Breaza, judeţul Prahova Descrierea stemei Stema oraşului Breaza, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie undată, de argint. În prima partiţie, în câmp de purpură, se află portalul de la intrarea curţii familiei Brâncoveanu, de argint, surmontat de o coroană de Principe al Sfântului Imperiu. În a doua partiţie, în câmp albastru, deasupra unei terase verzi, se află Crucea Eroilor de pe dealul Gurga, de argint. Scutul ete trimbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate. Semnificaţiile elementelor însumate Portalul de la intrarea curţii familiei Brâncoveanu face referire la fosta moşie Breaza, stăpânită mai multe secole de această familie şi care este în prezent vatră a actualei aşezări. Coroana de Principe al Sfântului Imperiu simbolizează titlul acordat domnitorului Constantin Brâncoveanu în anul 1695. Crucea Eroilor de pe dealul Gurga este monumentul reprezentativ al localităţii şi semnifică jertfa celor 365 de eroi, fii ai localităţii Breaza, care au luptat în Războiul de Independenţă din 1877-1878 şi în Primul Război Mondial din 1914-1918. Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş. -----------
Preluat: 2026-09-24T15:25:23.333753+00:00 · SHA256: 4f1071cbe3168da9d1f589a5e695c29f5ed8af99191805c3d8ea3d2d79149d1e