Legislație națională
HOTĂRÂRE · 863 · 2005
HOTĂRÂRE nr. 863 din 28 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 412/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 64013
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 863 din 28 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 412/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 8 august 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul I Hotărârea Guvernului nr. 412/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 20 mai 2005, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 4 punctul E, după litera s) se introduce litera ş) cu următorul cuprins: "ş) înfiinţează Registrul naţional de evidenţă a agenţilor de muncă temporară autorizaţi." 2. La articolul 4 punctul I, litera g) se abrogă. 3. Articolul 20 va avea următorul cuprins: "Art. 20. - Structura organizatorică a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este prevăzută în anexa nr. 1. Structura organizatorică a Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane este prevăzută în anexa nr. 1a." 4. Alineatul (6) al articolului 25 va avea următorul cuprins: "(6) Ca urmare a atribuţiilor ce-i revin în calitate de agenţie de implementare pentru componenta «Dezvoltarea resurselor umane» a Subprogramului PHARE 2004-2006 «Coeziune economică şi socială», prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei se constituie următoarele unităţi la nivel de compartimente: a) unitatea de verificare tehnică şi conformitate (ex-ante) şi iregularităţi, în subordinea directă a secretarului de stat coordonator pentru afaceri europene şi relaţii externe; ... b) unitatea de control financiar preventiv intern, în subordinea directă a secretarului de stat coordonator pentru afaceri europene şi relaţii externe; ... c) unitatea de contabilitate, în subordinea directă a secretarului de stat coordonator pentru afaceri europene şi relaţii externe; ... d) unitatea de plăţi PHARE, în subordinea directă a secretarului de stat coordonator pentru afaceri europene şi relaţii externe; ... e) unitatea de audit PHARE, în cadrul Direcţiei audit intern şi control." ... 5. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. + Articolul II Hotărârea Guvernului nr. 412/2005 se completează cu o nouă anexă, anexa nr. 1a, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 28 iulie 2005. Nr. 863. + Anexa 1 MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE ŞI FAMILIEI Numar maxim de posturi: 408 (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului) ┌──────────────────┐ │ MINISTRU │ ├──────────────────┤ │ CABINET MINISTRU │ └─────────┬────────┘ │ │ ┌──────────────────┐ │ │Informare şi │ ├───────────────────┤ Relatii Publice │ │ └──────────────────┘ ┌───────────┬─────────────┬───────┼────────────┬───────┬────────┬────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌───┴────┐┌─────┴─────┐┌──────┴─┐ ┌───┴────┐┌──────┴─────┐ │ ┌──────┴─────┐ │ │SECRETAR││SECRETAR DE││SECRETAR│ │SECRETAR││SECRETAR DE │ │ │SECRETAR DE │ │ │DE STAT ││ STAT*) ││DE STAT │ │DE STAT ││ STAT │ │ │ STAT │ │ └──┬─────┘└──┬────────┘└─┬──────┘ └─┬──────┘├────────────┤ │ ├────────────┤ │ │ │ │ │ │PRESEDINTELE│ │ │PRESEDINTELE│ │ │ │ │ │ │ ANOFM │ │ │ CNPAS │ │ │ │ │ │ └┬────┬──────┘ │ └─────┬─────┬┘ │ │ │ │ │ │ | │ │ └─┐ │ │ │ │ │ │ | │ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌--┴------┐ │ ┌-----┴------┐│ │ │ │ │ │ │ |Agentia | │ | Casa |│ │ │ │ │ │ │ |Naţionala| │ |Naţionala |│ │ │ │ │ │ │ |pentru | │ |de Pensii |│ │ │ │ │ │ │ |Ocuparea | │ |şi Alte |│ │ │ │ │ │ │ |Forţei de| │ |Drepturi |│ │ │ │ │ │ │ |Munca | │ |de Asigurari|│ │ │ │ │ │ │ └---------┘ │ | Sociale |│ │ │ │ │ │ │ │ └------------┘│ │ │ │ │ │ │ ┌────────┴──┐ │ │ │ │ ┌──┬┴───┐ ├───┐ │ │ SECRETAR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ GENERAL │ │ │ │ │ │ │ ┌─┴──┐ │ ┌─┴──┐ │ └─────┬─────┘ │ │ │ │ │ │ │ I │ │ │ K │ │ ┌───┬──┴───┬────┬───┐ │ │ │ │ │ │ └──┬─┘ │ └─┬──┘ │ │ │ ┌──┴─┐ │ │ │ │ ┌──┼──┐ ┌───┼───┐ │ │ ┌─┴─┐ │ ┌┴─┐ │ │ │ │ O │ │ │ ┌─┘┌┘ ┌┴┐ │ ┌┴┐ │ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐┌┴┐┌┴┐┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ └─┬──┘ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐┌┴┐ │A│ │ │B│ │ │E│ │F│ │G││H│ │i│ │i│ │J││k││k││L│ │M│ │N│ ┌─┴─┐ │P│ │Q│ │R││S│ └─┘ │ └─┘ │ └─┘ └─┘ └─┘└─┘ │1│ │2│ └─┘│1││2│└─┘ └─┘ └─┘ ┌┴┐ ┌┴┐ └─┘ └─┘ └─┘└─┘ ┌┴┐ ┌┴┐ └─┘ └─┘ └─┘└─┘ │o│ │o│ │C│ │D│ │1│ │2│ └─┘ └─┘ └─┘ └─┘ LEGENDA: ──────── A = Directia Dialog Social şi Relaţia cu Parlamentul B = Directia Politici Salariale C = Sănătate şi Securitate în Munca D = Corpul Atasatilor pe Probleme de Muncă şi Sociale E = Directia Protectia Drepturilor Cetatenilor Români care Lucreaza în Strainatate F = Directia Evidenta şi Monitorizare G = Directia Relatii Externe şi Organizaţii Internationale H = Directia Negocieri de Aderare şi Preluare Acquis Comunitar I = Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane**) i1 = Directia Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane i2 = Directia Contractare şi Monitorizare J = Directia Politici, Strategii, Programe de Incluziune Sociala K = Directia Generală Politici Asistenţa Sociala k1 = Directia Politici, Strategie şi Metodologie Asistenţa Sociala k2 = Directia Servicii Sociale şi Drepturi Asistenţa Sociala L = Directia Politici Forta de Muncă M = Directia Management Resurse Umane N = Directia Legislatia Muncii O = Directia Generală Economica şi Financiară o1 = Directia Investitii şi Patrimoniu o2 = Directia Bugete P = Directia Coordonare Proiecte Finantate din Imprumuturi Rambursabile Q = Directia Strategie şi Sinteze R = Directia Politici Asigurari Sociale S = Directia Audit Intern şi Control ____________ Notă ... *) Conduce Departamentul pentru Muncă în Străinătate. Notă ... **) Organizată la nivel de direcţie generală. + Anexa 1a ┌──────────┐ │ MINISTRU ├───────────────────────────┐ └────┬─────┘ │ │ ┌───────┴───────────┐ ┌──────────┴────────────────┐ │ Directia de Audit │ │ SECRETAR de STAT │ │ Intern şi Control │ │(Responsabil cu Autorizarea│ │ - - - - - - - - - │ │ Programului) │--------│|Unitatea de Audit|│ │ │ │| Phare |│ ┌──────────────┤AFACERI EUROPENE ŞI RELATII├────┐ └───────────────────┘ │ ┌──┤ EXTERNE ├────┼───┐ │ │ └──────────┬────────────────┘ │ │ │ │ │ ┌─────┘ │ │ │ ┌───────────┴─────────────┐ │ │ │ │ │ DIRECTOR GENERAL │ │ │ │ │ │(Responsabil Adjunct cu │ │ │ │ │ │ Autorizarea Programului)│ │ │ │ │ └─────────────────────────┘ │ │ │ │ │ │ │ ┌─────┼─────────────────────────────┼─────────┼───────────┐ │ │ └─┐ ┌─┼─────────┘ │ .....│.....│.......│.........................│.│.....................│......... . AUT│ORITA│TEA DE│ MANAGEMENT pentru PROGRA│M│UL OPERATIONAL pentru│ . . │ │ │ DEZVOLTAREA RESURSELOR │ │ │ . . │ │ │ UMANE │ │ │ . . │ │ │ │ │ │ . . │ │ │ ┌─────────────────┘ │ │ . . ┌──┼─────┼───────┼───────┼───────────────────┼┐┌───────────────────┼───────┐. . │ │ │AGENTIA│DE IMP│LEMENTARE PHARE ┌──┘││┌──────────────────┴──────┐│. . │ │ │ │ │ ┌─────────┘ │││Directia Programul Opera-││. . │ │ ┌─┴───┐ ┌─┴───┐ │ ┌───┴─┐ │││tional Sectorial pentru ││. . │ │ │ B │ │ C │ │ │ E │ │││Dezvoltarea Resurselor ││. . │ ┌┴┐ ├──┬──┤ ├──┬──┤ ┌┴┐ ├──┬──┤ │││ Umane ││. . │ │A│ │b1│b2│ │c1│c2│ │D│ │e1│e2│ ││├──────┬──────────────────┤│. . │ └─┘ └──┴──┘ └──┴──┘ └─┘ └──┴──┘ │││ │ G ││. . │ │││ F ├─────┬──────┬─────┤│. . │ │││ │ H │ J │ K ││. . │ ││└──────┴─────┴──────┴─────┘│. . └─────────────────────────────────────────────┘└───────────────────────────┘. ............................................................................... Legenda: ──────── A = Unitatea de verificare tehnica şi conformitate (ex-ante) şi iregularitati B = Directia de Contractare şi Monitorizare b1 = Unitatea de licitatii b2 = Unitatea de Contractare şi Monitorizare C = Unitatea de Control Financiar Preventiv Intern c1 = Preautorizare c2 = Viza financiară D = Unitatea de contabilitate E = Unitatea de Plati Phare e1 = Autorizare plati e2 = Execuţie plati F = Unitatea de Implementare a Programului Phare G = Unitatea de management POSDRU H = Programare şi Evaluare J = Monitorizarea şi Administrarea sistemului informatic K = Management Financiar şi Control __________
Preluat: 2026-09-24T17:15:30.989998+00:00 · SHA256: afc9f72e335953d1e9c1fa58bafaf93a468005dca112702cc07040cf367e8ab7