legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 852 · 2005

HOTĂRÂRE nr. 852 din 28 iulie 2005 privind schimbarea regimului juridic al unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 64188

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 852 din 28 iulie 2005  privind schimbarea regimului juridic al unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 12 august 2005     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al  art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al  art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001  privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă transmiterea bunurilor mobile, proprietate privată a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.     
				 + 
			  Articolul 2     Se aprobă transmiterea bunurilor mobile, proprietate privată a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea unor consilii locale.     
				 + 
			  Articolul 3     Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 şi 2 se face pe bază de proces-verbal încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.     
				 + 
			  Articolul 4     După efectuarea transmiterii instituţiile prevăzute la art. 1 şi 2 îşi vor actualiza în mod corespunzător patrimoniul.     
				 + 
			  Articolul 5     Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ────────────────  Ministrul apărării naţionale,  Teodor Atanasiu  Ministrul educaţiei şi cercetării,  Mircea Miclea  p. Ministrul administraţiei şi internelor,  Anghel Andreescu,  secretar de stat  Ministrul finanţelor publice,  Ionel Popescu  Bucureşti, 28 iulie 2005.  Nr. 852.     
				 + 
			  Anexa 1      DATELE DE IDENTIFICARE  a bunurilor mobile, proprietate privată a statului, care se transmit din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării    *Font 8*    N 
r 
  
c 
r 
t 
   Denumirea  
 bunurilor  
            
            
            
            
  Canti-
tatea 
(buc) 
      
      
      
     Persoana    
 juridică de   
  la care se   
   transmit    
   bunurile    
               
      Persoana     
juridică la care 
 se transmit     
  bunurile       
                 
                 
   Caracteristicile 
  tehnice         
                  
                  
                  
                  
    Preţul    
  unitar    
 (mii lei)  
            
            
            
   Valoarea   
 (mii iei)  
            
            
            
            
   Obs
    
    
    
    
    
    1 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării -     
Inspectoratul    
Şcolar           
Judeţean Dolj-   
Grupul Şcolar    
"Traian Vuia"    
                 
                 
  Marcă: IAR-93     
SC prescrie I     
Serie fabricaţie: 
93-1-81 -117      
Anul              
fabricaţiei:      
1981              
Anul intrării în  
folosinţă: 1981   
Durata de         
utilizare: 19 ani 
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    2 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Inspectoratul    
Şcolar           
Judeţean Dolj-   
Grupul Şcolar    
"Traian Vuia"    
                 
                 
  Marcă: VIPER.     
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632641            
Anul              
fabricaţiei:      
1984              
Anul intrării în  
folosinţă: 1986   
Durata de         
utilizare: 14 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    3 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării -     
Inspectoratul    
Şcolar           
Judeţean Dolj-   
Grupul Şcolar    
"Traian Vuia"    
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632589            
Anul              
fabricaţiei:      
1983              
Anul intrării în  
folosinţă: 1985   
Durata de         
utilizare: 15 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    4 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Inspectoratul    
Şcolar           
Judeţean Dolj-   
Gropul Şcolar    
"Traian Vuia"    
                 
                 
  Marcă: IAR-93     
SC preserie I     
Serie fabricaţie: 
93-1-81-118       
Anul              
fabricaţiei:      
1981              
Anul intrării în  
folosinţă: 1981   
Durata de         
utilizare: 19 ani 
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   47.596,200 
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    5 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
    1   
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării -     
Inspectoratul    
Şcolar           
Judeţean Dolj-   
Grupul Şcolar    
"Traian Vuia"    
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie; 
632533            
Anul              
fabricaţiei:      
1982              
Anul intrării în  
folosinţă: 1982   
Durata de         
utilizare: 20 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    6 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
  1     
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Inspectoratul    
Şcolar           
Judeţean Dolj-   
Grupul Şcolar    
"Traian Vuia"    
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632427            
Anul              
fabricaţiei:      
1979              
Anul intrării în  
folosinţă; 1980   
Durata de         
utilizare: 22 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    7 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti-       
Facultatea de    
Inginerie        
Agrospaţială     
                 
  Marcă; IAR-93     
SC preserie I     
Serie fabricaţie: 
93-1-81-119       
Anul              
fabricaţiei:      
1981              
Anul intrării în  
folosinţă: 1981   
Durata de         
utilizare: 19 ani 
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    8 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti -      
Facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă: VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632737            
Anul              
fabricaţiei:      
1979              
Anul intrării în  
folosinţă: 1986   
Durata de         
utilizare:16 ani  
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    9 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării -     
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti-       
Facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă; VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632507            
Anul              
fabricaţiei:      
1981              
Anul intrării în  
folosinţă: 1983   
Durata de         
utilizare: 19 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    10
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti-       
Facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă: IAR-93     
DC preserie II    
Serie fabricaţie: 
93-2-81-180       
Anul              
fabricaţiei:      
1981              
Anul intrării în  
folosinţă: 1981   
Durata de         
utilizare: 19 ani 
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    11
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti-       
Facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă; VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632049            
Anul              
fabricaţiei:      
1976              
Anul intrării în  
folosinţă: 1979   
Durata de         
utilizare: 23 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    12
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti -      
Facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă: VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632029            
Anul              
fabricaţiei:      
1975              
Anul intrării în  
folosinţă: 1979   
Durata de         
utilizare: 23 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    13
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti-       
facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă: MIG 21     
SC produs 76      
Serie fabricaţie: 
715               
Anul              
fabricaţiei;      
1964              
Anul intrării în  
folosinţă; 1964   
Durata de         
utilizare: 36 ani 
        17.340
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
        17.340
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    14
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti-       
Facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă: R 11       
F2S-300           
Serie fabricaţie: 
3T4433018         
Anul              
fabricaţiei:      
1964              
Anul intrării în  
folosinţă: 1964   
Durata de         
utilizare; 30 ani 
         2.260
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
         2.260
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    15
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Elicopter   
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01862     
Ianca          
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti-       
Facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă: IAR        
316B              
Serie fabricaţie: 
1925              
Anul fabricaţiei: 
1972              
Anul intrării în  
folosinţă: 1972   
Durata de         
utilizare: 28 ani 
                  
     8.422,717
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
     8.422,717
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    16
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01862     
Ianca          
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării -     
Universitatea    
"Politehnica"    
Bucureşti-       
Facultatea de    
Inginerie        
Aerospaţială     
                 
  Marcă:            
ARTOUSTE III      
B                 
Serie fabricaţie: 
1938              
Anul fabricaţiei: 
(1975             
Anul intrării în  
folosinţă: 1975   
Durata de         
utilizare: 25 ani 
         1.400
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
         1.400
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    17
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Elicopter   
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
    1   
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul Român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01862     
Ianca          
               
               
               
               
  Statul Român,    
Ministerul       
Educaţiei şi     
Cercetării-      
Universitatea    
Tehnica Cluj -   
Napoca           
                 
                 
                 
  Marcă: IAR-       
316B              
Serie fabricaţie; 
103               
Anul fabricaţiei: 
1978              
Anul intrării în  
folosinţă: 1978   
Durata de         
utilizare: 25 ani 
        17.200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
        17.200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
                           TOTAL VALOARE                                              289.816,052             
       
				 + 
			  Anexa 2      DATELE DE IDENTIFICARE  a bunurilor mobile, proprietate privată a statului, care se transmit din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea unor consilii locale    *Font 8*    N 
r 
  
c 
r 
t 
   Denumirea  
 bunurilor  
            
            
            
            
  Canti-
tatea 
(buc) 
      
      
      
     Persoana    
 juridică de   
  la care se   
   transmit    
   bunurile    
               
      Persoana     
juridică la care 
 se transmit     
  bunurile       
                 
                 
   Caracteristicile 
  tehnice         
                  
                  
                  
                  
    Preţul    
  unitar    
 (mii lei)  
            
            
            
   Valoarea   
 (mii iei)  
            
            
            
            
   Obs
    
    
    
    
    
    1 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01912     
Feteşti        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local ai         
Municipiului     
Feteşti,         
jud. Ialomiţa    
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă: MiG 21     
RFMM              
Serie fabricaţie: 
8011              
Anul              
fabricaţiei:      
1968              
Anul intrării în  
folosinţă: 1968   
Durata de         
utilizare: 36 ani 
     7.800,573
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
     7.800,573
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    2 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
    1   
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărăr         
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Nădrag,          
jud. Timiş       
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă; IAR-93     
DC preserie I     
Serie fabricaţie: 
93-2-79-005       
Anul              
fabricaţiei:      
1979              
Anul intrării în  
folosinţă: 1979   
Durata de         
utilizare: 21 ani 
    53.149,090
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
    53.149,090
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    3 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
  1     
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărări        
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Nădrag,          
jud. Timiş       
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41  R         
Serie fabricaţie: 
632461            
Anul              
fabricaţiei;      
1980              
Anul intrării în  
folosinţă; 1981   
Durata de         
utilizare; 19 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    4 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
  1     
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Nădrag,          
jud. Timiş       
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632521            
Anul              
fabricaţiei:      
1982              
Anul intrării     
în folosinţă: 1982
Durata de         
utilizare: 18 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    5 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
            
  1     
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Perişor,         
jud. Dolj        
                 
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă:  IAR-93    
SC preserie I     
Serie fabricaţie; 
93-1-80-109       
Anul              
fabricaţiei       
1980              
Anul intrării     
în folosinţă;     
1980              
Durata de         
utilizare: 20 ani 
    49.976,010
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
    49.976,010
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    6 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale      
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Perişor,         
jud. Dolj        
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie; 
632517            
Anul              
fabricaţiei:      
1981              
Anul intrării în  
folosinţă; 1982   
Durata de         
utilizare: 20 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    7 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
  1     
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Perişor,         
jud. Dolj        
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41 R          
Serie fabricaţie: 
632453            
Anul              
fabricaţie:       
1980              
Anul intrării în  
folosinţă: 1981   
Durata de         
utilizare: 21 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    8 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Avion       
(dezafectat 
de dotările 
specific    
militare)   
            
            
            
            
            
            
  1     
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul  român, 
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român     
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Băneşti,         
jud. Prahova     
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă: IAR-93     
SC preserie I     
Serie fabricaţie: 
93-1-81-115       
Anul              
fabricaţiei:      
1981              
Anul intrării în  
folosinţă: 1981   
Durata de         
utilizare: 19 ani 
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
    47.596,200
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    9 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
  1     
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Băneşti,         
jud. Prahova     
                 
                 
                 
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41  R         
Serie fabricaţie: 
632571            
Anul              
fabricaţiei:      
1982              
Anul intrării în  
folosinţă: 1983   
Durata de         
utilizare: 17 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    10
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Motor       
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   1    
      
      
      
      
      
      
      
      
      
  Statul român,  
Ministerul     
Apărării       
Naţionale,     
U.M. 01368     
Craiova        
               
               
               
               
  Statul român,    
Consiliul        
Local al         
Comunei          
Băneşti,         
jud. Prahova     
                 
                 
                 
                 
  Marcă: VIPER      
632-41  R         
Serie fabricaţie: 
632577            
Anul fabricatiei  
1983              
Anul intrării în  
folosinţă; 1985   
Durata de         
utilizare: 15 ani 
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
   6.601,06698
            
            
            
            
            
            
            
            
            
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
                           TOTAL VALOARE                                              197.498,27404           
    ____________   

Preluat: 2026-09-25T13:43:00.445600+00:00 · SHA256: 653d8c8cc24da58fe2c95ce64e42e03de92a68f59c4fd4ef98dfd1f9260d7a78