Legislație națională
ORDIN · 205 · 2005
ORDIN nr. 205 din 17 iunie 2005 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap, centre de zi pentru persoane adulte cu handicap şi locuinţe protejate pentru persoane adulte cu handicap
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Na?ională pentru Persoanele cu Handicap · ID sursă 64222
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 205 din 17 iunie 2005 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap, centre de zi pentru persoane adulte cu handicap şi locuinţe protejate pentru persoane adulte cu handicap EMITENT AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 16 august 2005 Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. t) şi în temeiul art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003 , cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap emite prezentul ordin. + Articolul 1 Se aprobă Standardele minime de calitate pentru centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap, centre de zi pentru persoane adulte cu handicap şi locuinţe protejate pentru persoane adulte cu handicap, prevăzute în anexele nr. 1-3*) care fac parte integrantă din prezentul ordin. --------- Notă ... *) Anexele nr. 1-3 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. + Articolul 2 Standardele minime de calitate prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 se aplică începând cu data de 1 septembrie 2005, termenul limită pentru implementarea acestora fiind 31 decembrie 2006, cu excepţia celor prevăzute în anexa nr. 1, care se aplică astfel: a) standardele nr. 1-6, respectiv nr. 13-36, se aplică începând cu data de 1 septembrie 2005, termenul limită pentru implementarea acestora fiind 1 martie 2006; ... b) standardele nr. 7-12 se aplică începând cu data de 1 septembrie 2005, termenul limită pentru implementarea acestora fiind 31 decembrie 2006. ... + Articolul 3 Autorităţile administraţiei publice şi persoanele juridice de drept public şi privat care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei persoanelor adulte cu handicap vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 5 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap nr. 22/2003 privind aprobarea Standardelor de calitate pentru serviciile furnizate în instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 4 martie 2003. p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Lorand Bogdan Lehel Bucureşti, 17 iunie 2005. Nr. 205. ----------
Preluat: 2026-09-25T13:43:11.337512+00:00 · SHA256: 276e9c4c36a70a3f985b5714b79bcb2a9aae1f7bb499b5ef83955fe81128cd2e