Legislație națională
COMUNICAT · 0 · 2005
COMUNICAT din 19 septembrie 2005 privind lista instituţiilor de credit ai căror deponenţi beneficiază de garantarea rambursării depozitelor constituite la acestea
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare · ID sursă 65087
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
COMUNICAT din 19 septembrie 2005 privind lista instituţiilor de credit ai căror deponenţi beneficiază de garantarea rambursării depozitelor constituite la acestea EMITENT FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 19 septembrie 2005 Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar aduce la cunoştinţă lista instituţiilor de credit ai căror deponenţi beneficiază de garantarea rambursării depozitelor constituite la acestea, în condiţiile şi limitele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Nr. crt. Denumirea băncii I. Bănci - persoane juridice române 1. Banca Comercială Română - S.A. 2. Raiffeisen Bank - S.A. 3. BRD - Groupe Societe Generale - S.A. 4. Banca pentru Mică Industrie şi Liberă Iniţiativă - MINDBANK - S.A. 5. Banca Comercială "Ion Ţiriac" - S.A. 6. Banc Post - S.A. 7. Banca de Export-Import a României - S.A. Eximbank 8. Banca Românească Membră a Grupului Naţional Bank of Greece - S.A. 9. FINANSBANK (România) - S.A. 10. Banca Transilvania - S.A. 11. ROMEXTERRA Bank - S.A. 12. ALPHA BANK ROMANIA - S.A. 13. PIRAEUS BANK ROMANIA - S.A. 14. ABN AMRO Bank (România) - S.A. 15. OTP BANK ROMANIA - S.A. 16. Citibank România - S.A. 17. Banca Comercială SANPAOLO IMI BANK ROMANIA - S.A. 18. Emporiki Bank - România - S.A. 19. NOVA BANK - S.A. 20. LIBRA BANK - S.A. 21. Banca Daewoo (România) - S.A. 22. UniCredit România - S.A. 23. HVB Bank România - S.A. 24. ROMANIAN INTERNATIONAL BANK - S.A. 25. EGNATIA BANK (România) - S.A. 26. Banca Comercială CARPATICA - S.A. 27. EUROM BANK - S.A. 28. VOLKSBANK ROMÂNIA - S.A. 29. ProCredit Bank - S.A. 30. Raiffeisen Banca pentru Locuinţe - S.A. 31. PORSCHE BANK ROMANIA - S.A. 32. Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. - depozitele persoanelor juridice 33. HVB Banca pentru Locuinţe - S.A. II. Sucursale ale băncilor străine 1. Anglo-Romanian Bank Limited Anglia, Londra - Sucursala Bucureşti 2. MISR Romanian Bank, Cairo - Sucursala Bucureşti 3. ING Bank N.V., Amsterdam-Sucursala Bucureşti 4. Banca Italo-Romena SpA, Italia Treviso - Sucursala Bucureşti 5. Garanti Bank International N.V. - Sucursala Bucureşti 6. Banca di Roma SpA Italia - Sucursala Bucureşti III. Cooperative de credit - Case centrale 1. CREDITCOOP - S.A. - Casa Centrală Prezenta listă a instituţiilor de credit ai căror deponenţi beneficiază de garantarea depozitelor constituite la acestea înlocuieşte lista publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.139 din 2 decembrie 2004. Directorul general al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Alexandru Matei -------------
Preluat: 2026-09-24T17:43:39.455628+00:00 · SHA256: f74bce1a85518671d391bdcc6712487c66bdc64613f05eb1e03e24d992a745d6