Legislație națională
DECIZIE · 590 · 2005
DECIZIE nr. 590 din 25 octombrie 2005 privind stabilirea termenului de punere în funcţiune a reţelelor de comunicaţii electronice în banda de frecvenţe radio 3410-3600 MHz
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Inspectoratul General pentru Comunica?ii ?i Tehnologia Informa?iei · ID sursă 65556
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DECIZIE nr. 590 din 25 octombrie 2005 privind stabilirea termenului de punere în funcţiune a reţelelor de comunicaţii electronice în banda de frecvenţe radio 3410-3600 MHz EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU COMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 1 noiembrie 2005 În temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 510/2004 privind reorganizarea Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2005 privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, având în vedere prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002 , cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei emite prezenta decizie. + Articolul 1 Prezenta decizie se aplică titularilor de licenţe de utilizare a frecvenţelor radioelectrice acordate în banda de frecvenţe radio 3410-3600 MHz, care cuprind alocări de subbenzi de frecvenţe radio la nivel naţional. + Articolul 2 În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, titularii licenţelor menţionate la art. 1 au obligaţia punerii în funcţiune a reţelelor de comunicaţii electronice conform cerinţelor de acoperire minimale şi cu respectarea procedurilor de notificare prevăzute în licenţe. + Articolul 3 În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la art. 2, Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei va proceda la retragerea licenţelor de utilizare a frecvenţelor radioelectrice aparţinând titularilor care nu pot face dovada îndeplinirii tuturor cerinţelor impuse prin acestea. + Articolul 4 Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei va modifica licenţele de utilizare a frecvenţelor radioelectrice menţionate la art. 1 conform obligaţiilor impuse prin prezenta decizie. + Articolul 5 Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Marius Cătălin Marinescu Bucureşti, 25 octombrie 2005. Nr. 590. -------
Preluat: 2026-09-24T18:58:49.647590+00:00 · SHA256: 6fd444d863a7717d01dc49761aa9e0e08193878f0ecd339c383c0f1344b7f975