legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 1225 · 2005

ORDIN nr. 1.225 din 18 noiembrie 2005 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 113/2005 privind aprobarea cantitaţilor de carne, de peste şi de produse zootehnice, pe specii, pentru care se acordă subvenţii în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 64/2005 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii, în anul 2005, producătorilor agricoli din sectorul animalier, pentru creşterea producţiei animaliere şi piscicole, precum şi a efectivelor de animale, cu modificările ulterioare

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor ?i Dezvoltării Rurale · ID sursă 66073

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 1.225 din 18 noiembrie 2005  pentru modificarea  Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 113/2005  privind aprobarea cantităților de carne, de peste și de produse zootehnice, pe specii, pentru care se acordă subventii în conformitate cu prevederile  Hotărârii Guvernului nr. 64/2005  privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subventii, în anul 2005, producătorilor agricoli din sectorul animalier, pentru cresterea productiei animaliere și piscicole, precum și a efectivelor de animale, cu modificările ulterioare     EMITENT     MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 1.037 din 22 noiembrie 2005      Având în vedere prevederile  art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 64/2005  privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subventii, în anul 2005, producătorilor agricoli din sectorul animalier, pentru cresterea productiei animaliere și piscicole, precum și a efectivelor de animale, cu modificările ulterioare,   în temeiul  Hotărârii Guvernului nr. 155/2005  privind organizarea și functionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,   ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul I       Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 113/2005  privind aprobarea cantităților de carne, de peste și de produse zootehnice, pe specii, pentru care se acordă subventii în conformitate cu prevederile  Hotărârii Guvernului nr. 64/2005  privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subventii, în anul 2005, producătorilor agricoli din sectorul animalier, pentru cresterea productiei animaliere și piscicole, precum și a efectivelor de animale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 18 februarie 2005, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmeaza:    1.    Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 2      Valoarea totala a subventiilor pentru productiile de carne, prevăzute la  art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 64/2005 , cu modificările ulterioare, este de 256.867,17 mii lei (RON) pentru cantitatea de 276.879 tone carne, realizata și abatorizata în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2005, repartizata astfel:  a)    pentru cantitatea de 10.470 tone carne tineret bovin, valoarea totala a subventiei este de 9.530,65 mii lei (RON);   ...     b)    pentru cantitatea de 86.751 tone carne porc, valoarea totala a subventiei este de 103.648,31 mii lei (RON);   ...     c)    pentru cantitatea de 1.310 tone carne tineret ovin, valoarea totala a subventiei este de 1.032,68 mii lei (RON);   ...     d)    pentru cantitatea de 178.348 tone carne pasare în viu - pui broiler, valoarea totala a subventiei este de 142.655,53 mii lei (RON).   ...           ...     2.    Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 7      Valoarea totala a subventiei pentru familiile de albine de elita și familiile de albine de productie, prevăzută la  art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 64/2005 , cu modificările ulterioare, este de 4.342,57 mii lei (RON), pentru 268.124 de familii de albine pentru care se livreaza miere în condițiile prevăzute în normele metodologice aprobate prin  Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 79/2005 , în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2005.        ...       
				 + 
			  Articolul II      Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.       p. Ministrul agriculturii,    pădurilor și dezvoltării rurale,    Nicolae Flaviu Lazin,    secretar de stat    București, 18 noiembrie 2005.   Nr. 1.225.   --------  

Preluat: 2026-09-24T20:33:30.335747+00:00 · SHA256: eb5966ff1c14a2edbde1c8d4829db2e008e2ca30c77ecb73673b0605e2b06d23