Legislație națională
CIRCULARĂ · 41 · 2005
CIRCULARĂ nr. 41 din 23 decembrie 2005 privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint cu valoarea nominală de 5 lei, emisiunea "100 de ani de la naşterea lui Grigore Vasiliu-Birlic"
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Banca Na?ională a României · ID sursă 67710
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
CIRCULARĂ nr. 41 din 23 decembrie 2005 privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint cu valoarea nominală de 5 lei, emisiunea "100 de ani de la naşterea lui Grigore Vasiliu-Birlic" EMITENT BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 6 ianuarie 2006 + Articolul 1 În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 45/1998 privind abilitarea Băncii Naţionale a României de a pune în circulaţie emisiuni monetare cu caracter numismatic din metale preţioase, aprobată prin Legea nr. 244/1998 , Banca Naţională a României va pune în circulaţie, începând cu data de 27 decembrie 2005, o monedă din argint cu valoarea nominală de 5 lei, emisiunea "100 de ani de la naşterea lui Grigore Vasiliu-Birlic". + Articolul 2 Caracteristicile monedei sunt următoarele: - formă: rotundă; - metal: argint; - titlu: 999/1000; - calitate: proof; - greutate: 31,103 grame; - margine: netedă; - diametru: 37 mm. Aversul prezintă în partea superioară anul emisiunii, "2005", inscripţia "ROMÂNIA" şi valoarea nominală "5 LEI". În partea inferioară sunt prezentate două măşti, reprezentând Comedia şi Tragedia, simboluri ale teatrului. Reversul prezintă, în centru, bustul actorului Grigore Vasiliu-Birlic, surprins într-un rol dintr-un spectacol de comedie, înconjurat de inscripţia "CENTENARUL NAŞTERII ACTORULUI GRIGORE VASILIU-BIRLIC". Anii "1905" şi "2005" sunt amplasaţi unul sub celălalt, în stânga bustului marelui actor. + Articolul 3 Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de un certificat de autenticitate, redactat în limba română şi în limba engleză, semnat de guvernatorul Băncii Naţionale a României şi de casierul central. + Articolul 4 Monedele din argint, emisiunea "100 de ani de la naşterea lui Grigore Vasiliu-Birlic", au putere circulatorie pe teritoriul României. + Articolul 5 Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din argint, emisiunea "100 de ani de la naşterea lui Grigore Vasiliu-Birlic", se realizează prin ghişeele sucursalelor Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI, MUGUR ISĂRESCU Bucureşti, 23 decembrie 2005. Nr. 41. -------------
Preluat: 2026-09-23T13:46:09.730813+00:00 · SHA256: bd48fb07e8764c6840ba9e5874b1aacf71dd014797d2a234cf6298d7553bc128