Legislație națională
ORDIN · 539 · 2005
ORDIN nr. 539 din 28 decembrie 2005 privind abrogarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Na?ională pentru Protec?ia Consumatorilor · ID sursă 67832
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 539 din 28 decembrie 2005 privind abrogarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor EMITENT AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2006 Având în vedere prevederile: - Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001 , cu modificările ulterioare, coroborate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004 , cu modificările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare; în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 755/2003 , cu modificările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin: + Articolul UNIC La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă următoarele ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: Ordinul nr. 2 din 29 ianuarie 2003 ; Ordinul nr. 301 din 13 august 2003 ; Ordinul nr. 167 din 2 iulie 2004 ; Ordinul nr. 206 din 11 august 2004 ; Ordinul nr. 333 din 10 decembrie 2004 . Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Cătălin Florin Teodorescu Bucureşti, 28 decembrie 2005. Nr. 539. ---------------
Preluat: 2026-09-26T11:27:59.717887+00:00 · SHA256: 25af6415d8730969d240304000d276eb0cd88f2f323cd40d81a9b858769aeb7d