legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ · 22 · 2006

ORDONANŢĂ nr. 22 din 26 ianuarie 2006 privind reglementarea unor măsuri fiscale din domeniul de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 68327

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANŢĂ nr. 22 din 26 ianuarie 2006  privind reglementarea unor măsuri fiscale din domeniul de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 30 ianuarie 2006     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al  art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 404/2005  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Se aprobă constituirea şi utilizarea fondului de stimulare a personalului din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, respectiv din aparatul central, Direcţia de metale preţioase şi unităţile din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după cum urmează:   ...        a) un procent de 10% se constituie din valoarea metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase confiscate conform  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000  privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi valorificate conform  Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998  pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată;   ...        b) un procent de 20% din sumele încasate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi unităţile din subordinea sa pentru teste, analize de laborator, expertizări, avize, marcări şi consultanţă de specialitate acordată operatorilor economici şi pentru prestările de servicii efectuate la cererea acestora;   ...        c) o cotă de 25% din cuantumul amenzilor aplicate în temeiul legilor, ordonanţelor sau hotărârilor Guvernului, din domeniul protecţiei consumatorilor.   ...        (2) Fondul prevăzut la alin. (1) se constituie la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.   ...       
				 + 
			  Articolul 2     În aplicarea prezentei ordonanţe, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Guvernul va aproba Normele metodologice privind utilizarea şi repartizarea sumelor provenite din fondul de stimulare.     
				 + 
			  Articolul 3     Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  --------------  Şeful Cancelariei Primului-Ministru,  Aleodor Marian Frâncu  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor,  Cătălin Florin Teodorescu,  secretar de stat  Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,  Gheorghe Barbu  Ministrul finanţelor publice,  Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu  Bucureşti, 26 ianuarie 2006.  Nr. 22.  --------   

Preluat: 2026-09-23T18:16:47.749869+00:00 · SHA256: 007f572763bb293ecab2426aec627ac70265c456ff2ebbf42d2a828a2b869b19