legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2006

NORME METODOLOGICE din 7 februarie 2006 privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează proiectarea şi/sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor ?i Dezvoltării Rurale · ID sursă 69127

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 NORME METODOLOGICE din 7 februarie 2006  privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează proiectarea şi/sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic     EMITENT     MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 20 februarie 2006      
				 + 
			  Capitolul I   Dispoziţii generale    
				 + 
			  Articolul 1     Atestarea persoanelor fizice şi juridice are drept scop asigurarea premiselor pentru realizarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare în vederea îndeplinirii cerinţelor tehnice şi calitative minimale prevăzute în normativele în vigoare.     
				 + 
			  Articolul 2     În înţelesul prezentelor norme metodologice, lucrările de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic sunt lucrări complexe care se execută pe terenuri cu orice destinaţie, în vederea asigurării protecţiei acestora şi a oricăror categorii de obiective faţă de inundaţii, alunecări de teren şi eroziuni, pentru asigurarea protecţiei lacurilor de acumulare împotriva colmatării, pentru asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului care să permită sau să stimuleze instalarea şi dezvoltarea culturilor silvice, pentru realizarea ameliorării solurilor acide, sărăturate şi nisipoase, precum şi pentru asigurarea protecţiei împotriva poluării. Acestea se realizează prin construcţii hidrotehnice, prin măsuri pedoameliorative, prin împăduriri, prin crearea perdelelor forestiere de protecţie şi altele asemenea.     
				 + 
			  Articolul 3     Prin atestare se confirmă capacitatea tehnico-profesională a persoanelor fizice şi juridice de a proiecta şi de a executa lucrările de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic, care corespund normelor de calitate în vigoare.     
				 + 
			  Articolul 4     Atestarea capacităţii tehnico-profesionale se realizează prin verificarea performanţelor profesionale şi a posibilităţilor tehnice de execuţie ale persoanelor fizice şi juridice care solicită atestarea, în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice.       
				 + 
			  Capitolul II   Domenii şi condiţii de atestare    
				 + 
			  Articolul 5     Domeniile de atestare a persoanelor fizice şi juridice pentru activităţile de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic sunt următoarele:      a) proiectare - efectuarea studiilor de teren şi elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic;   ...        b) execuţie - efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic.   ...       
				 + 
			  Articolul 6     Atestarea persoanelor fizice şi juridice se face pentru domeniile de activitate prevăzute la art. 5 şi se poate solicita pentru unul sau ambele domenii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezentele norme metodologice.     
				 + 
			  Articolul 7     Grupele de lucrări de îmbunătăţiri funciare aferente domeniilor de activitate prevăzute la art. 5, pentru care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale acordă atestare, sunt următoarele:      a) amenajări de desecare şi drenaj, care au drept scop prevenirea şi înlăturarea excesului de umiditate de la suprafaţa terenului şi din sol, în vederea asigurării condiţiilor favorabile de utilizare a terenurilor cu destinaţie forestieră sau destinate culturii speciilor forestiere. Aceste amenajări cuprind lucrări de colectare, de transport şi de evacuare în emisar a apei în exces;   ...        b) lucrări de combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor afectate de alunecări. Aceste amenajări cuprind lucrări pentru protecţia solului, regularizarea scurgerii apei pe versanţi, stingerea formaţiunilor torenţiale, stabilizarea nisipurilor mişcătoare;   ...        c) amenajări pedoameliorative pe terenurile sărăturate, acide şi pe nisipuri, pe terenurile poluate, inclusiv cu reziduuri petroliere, cu halde de la exploatările miniere, pe alte terenuri neproductive, cuprinzând şi lucrările de nivelare-modelare, de scarificare, de afânare adâncă, rigole şi şanţuri de scurgere a apei, arăturile în benzi cu coame, udările de spălare a sărurilor, aplicarea de amendamente şi îngrăşăminte, în scopul valorificării pentru silvicultură sau pentru cultura speciilor forestiere;   ...        d) perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea eroziunii solului;   ...        e) alte soluţii tehnice şi lucrări noi, rezultate din activitatea de cercetare silvică.   ...       
				 + 
			  Articolul 8         (1) Persoanele fizice care solicită atestarea pentru domeniul prevăzut la art. 5 lit. a) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:   ...        a) să aibă studii superioare de lungă durată în una dintre specializările: silvicultură şi exploatări forestiere, construcţii hidrotehnice sau îmbunătăţiri funciare;   ...        b) să aibă o experienţă de minimum 5 ani în proiectarea lucrărilor care fac obiectul atestării, în domeniul silvic;   ...        c) să nu fi fost condamnată penal pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în legătură cu domeniul pentru care solicită atestarea.   ...        (2) Persoanele fizice care solicită atestarea pentru domeniul prevăzut la art. 5 lit. b) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:   ...        a) să aibă studii medii sau superioare în una dintre specializările: silvicultură şi exploatări forestiere, construcţii hidrotehnice sau îmbunătăţiri funciare;   ...        b) să aibă o experienţă de minimum 5 ani în executarea lucrărilor care fac obiectul atestării, în domeniul silvic;   ...        c) să nu fi fost condamnată penal pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în legătură cu domeniul pentru care solicită atestarea.   ...       
				 + 
			  Articolul 9     Sunt atestate, la cerere, fără examinarea prevăzută la art. 16, persoanele fizice care au titlul ştiinţific de doctor, cu subiectul tezei de doctorat în unul dintre domeniile prevăzute la art. 7, cele care sunt de profesie inginer proiectant gradul I, cercetător ştiinţific gradul I, inginer gradul I sau profesii asimilate acestora şi îşi desfăşoară activitatea în domeniile şi în grupele de lucrări prevăzute la art. 5 şi 7.     
				 + 
			  Articolul 10         (1) În vederea atestării, persoanele juridice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:   ...        a) să fie constituite şi să funcţioneze în condiţiile legii;   ...        b) să aibă înscris în statut, ca obiect de activitate, domeniul sau domeniile în care solicită atestarea, conform art. 5;   ...        c) să aibă cel puţin o persoană fizică atestată pentru proiectarea şi/sau executarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic, pentru domeniul şi grupele de lucrări pentru care se solicită atestarea, încadrată cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată;   ...        d) să deţină mijloacele tehnice minime necesare pentru realizarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic pentru care solicită atestarea, după cum urmează:   ...    - pentru domeniul de atestare prevăzut la art. 5 lit. a), după caz: un calculator cu imprimantă şi un teodolit sau o staţie totală GPS;  - pentru domeniul de atestare prevăzut la art. 5 lit. b), după caz: un tractor/un buldozer/un excavator/un compactor/un încărcător/o macara.      (2) Se exceptează de la obligativitatea asigurării condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. c) persoana juridică al cărei administrator/asociat este atestat ca persoană fizică pentru domeniul şi grupele de lucrări pentru care se solicită atestarea.   ...         
				 + 
			  Capitolul III   Documentele şi procedura de atestare    
				 + 
			  Articolul 11     Atestarea persoanelor fizice şi juridice este organizată şi coordonată de direcţia competentă potrivit atribuţiilor stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.     
				 + 
			  Articolul 12     Atestarea persoanelor fizice şi juridice se face de către Comisia de atestare formată din specialişti, numită prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.     
				 + 
			  Articolul 13     Documentele necesare atestării persoanelor fizice sunt următoarele:      a) cerere-tip pentru atestare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;   ...        b) curriculum vitae;   ...        c) lista de lucrări elaborate sau la care au fost coautori, în domeniul proiectării şi/sau executării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, din care să rezulte experienţa corespunzătoare domeniului şi grupelor de lucrări pentru care solicită atestarea;   ...        d) diploma de studii şi, după caz, titlul ştiinţific, în copie legalizată;   ...        e) extras de pe carnetul de muncă, în copie certificată, sau un alt document din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b);   ...        f) certificatul de cazier judiciar;   ...        g) documentul care dovedeşte achitarea tarifului stabilit pentru atestare.   ...       
				 + 
			  Articolul 14     Documentele necesare în vederea atestării persoanelor juridice sunt următoarele:      a) cerere-tip pentru atestare, conform modelului prezentat în anexa nr. 2;   ...        b) memoriu de activitate care să conţină: date cu privire la capitalul social şi la valoarea patrimoniului, lista principalelor lucrări executate în domeniu, experienţa în execuţia lucrărilor, personalul tehnic şi economic angajat şi experienţa acestuia;   ...        c) declaraţie pe propria răspundere a administratorului, din care să rezulte că persoana juridică nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute la  art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001  privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 212/2002 , cu modificările şi completările ulterioare;   ...        d) lista utilajelor şi echipamentelor deţinute, aflate în stare de funcţionare, necesare pentru desfăşurarea activităţilor din domeniul pentru care se solicită atestarea;   ...        e) copii legalizate de pe documentele de înfiinţare a persoanei juridice: actul constitutiv şi/sau statutul, încheierea judecătorului-delegat de la oficiul registrului comerţului/hotărârea judecătorească de înfiinţare, certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului;   ...        f) copie legalizată de pe contractul individual de muncă pe durată nedeterminată pentru angajatul atestat conform prevederilor art. 10 lit. c);   ...        g) copia atestatului persoanei fizice care îndeplineşte condiţia de angajat/administrator/asociat la persoana juridică, conform prevederilor art. 10;   ...        h) documentul care dovedeşte achitarea tarifului stabilit pentru atestare.   ...       
				 + 
			  Articolul 15         (1) Dosarele de atestare se depun la sediul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi se înregistrează într-un registru special.   ...        (2) Dosarele prevăzute la alin. (1) sunt analizate periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data înregistrării, de către Comisia de atestare, în şedinţe de lucru programate de preşedintele acesteia.   ...        (3) În urma analizării dosarelor, Comisia de atestare comunică solicitanţilor admiterea sau respingerea documentaţiei depuse, apoi programează examinarea solicitanţilor ale căror dosare au fost admise ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentele norme metodologice.   ...        (4) Rezultatele analizării dosarelor se consemnează într-un registru de procese-verbale şi se comunică solicitanţilor. Persoanelor ale căror dosare au fost admise li se comunică data programată pentru sesiunea de examinare cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de data respectivă.   ...       
				 + 
			  Articolul 16     Examinarea persoanelor fizice ale căror dosare au fost admise constă în prezentarea de către acestea în faţa Comisiei de atestare a cel puţin unei lucrări realizate, aleasă de candidat din lista inclusă în dosarul de atestare. După prezentarea lucrării candidatul răspunde întrebărilor puse de membrii Comisiei de atestare pe marginea expunerii sale.     
				 + 
			  Articolul 17     Examinarea activităţii persoanei juridice al cărei dosar a fost admis se face de către Comisia de atestare, în prezenţa reprezentantului legal al persoanei juridice, care, la cerere, furnizează date suplimentare.     
				 + 
			  Articolul 18     Rezultatul examenului de atestare - admis/respins - atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice se consemnează în procesul-verbal de şedinţă şi se afişează la avizierul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în termen de 24 de ore de la încheierea şedinţei de atestare.     
				 + 
			  Articolul 19     În termen de 30 de zile de la data atestării, persoanele fizice şi juridice îndreptăţite primesc certificatul de atestare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3.     
				 + 
			  Articolul 20     Persoanele atestate sunt obligate să îşi confecţioneze parafa de atestat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, şi să înainteze Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale specimenul acesteia cu declaraţie pe propria răspundere.     
				 + 
			  Articolul 21         (1) Tariful pentru atestare se stabileşte diferenţiat pentru persoanele fizice şi juridice de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cu aprobarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Persoanele care solicită atestarea au obligaţia de a depune valoarea tarifului, în numerar, la casieria Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva sau prin ordin de plată la prezentare, în contul deschis separat pentru această activitate.   ...        (2) Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva suportă din tarifele încasate cheltuielile pentru funcţionarea Comisiei de atestare şi editarea certificatelor de atestare.   ...         
				 + 
			  Capitolul IV   Comisia de atestare    
				 + 
			  Articolul 22         (1) Comisia de atestare îşi desfăşoară activitatea în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi este formată din 7 membri, selectaţi dintre personalităţile din silvicultură, specializaţi în domeniile prevăzute la art. 5 şi care se bucură de prestigiu profesional.   ...        (2) Preşedintele Comisiei de atestare este nominalizat din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.   ...        (3) Secretariatul Comisiei de atestare este asigurat de 2 membri ai acesteia, şi anume: reprezentantul direcţiei competente prevăzute la art. 11 şi reprezentantul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.   ...       
				 + 
			  Articolul 23     Atribuţiile preşedintelui Comisiei de atestare sunt următoarele:      a) aprobă programarea şedinţelor Comisiei de atestare;   ...        b) conduce lucrările şedinţelor Comisiei de atestare;   ...        c) semnează certificatele de atestare şi corespondenţa Comisiei de atestare.   ...       
				 + 
			  Articolul 24     Atribuţiile secretariatului Comisiei de atestare sunt următoarele:      a) planifică şi organizează, împreună cu preşedintele, activitatea Comisiei de atestare, stabilind periodic datele de întrunire a acesteia;   ...        b) înregistrează cererile de atestare însoţite de documentele necesare şi păstrează evidenţa acestora în registrul special prevăzut la art. 15;   ...        c) asigură convocarea membrilor Comisiei de atestare şi programarea solicitanţilor pentru interviu;   ...        d) păstrează şi completează registrul cu procesele-verbale ale Comisiei de atestare;   ...        e) redactează documentele Comisiei de atestare;   ...        f) păstrează ştampila Comisiei de atestare.   ...       
				 + 
			  Articolul 25     Comisia de atestare ia decizii cu privire la:      a) admiterea ori respingerea cererilor de atestare a persoanelor fizice sau juridice, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 şi 10;   ...        b) admiterea ori respingerea, în urma examinării, a persoanelor fizice sau juridice;   ...        c) suspendarea şi/sau retragerea certificatului de atestare.   ...       
				 + 
			  Articolul 26         (1) Comisia de atestare funcţionează în prezenţa a cel puţin 5 membri.   ...        (2) Deciziile Comisiei de atestare se iau prin vot deschis, cu majoritatea simplă a membrilor acesteia.   ...       
				 + 
			  Articolul 27     Contestaţiile împotriva deciziilor Comisiei de atestare se depun în termen de 48 de ore de la comunicarea rezultatelor şi se adresează conducătorului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, care le şi soluţionează. Împotriva deciziei ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale se poate formula plângere la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii.       
				 + 
			  Capitolul V   Drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice atestate    
				 + 
			  Articolul 28     În cadrul domeniilor în care au fost atestate, persoanele fizice şi juridice au dreptul, după caz:      a) de a participa la licitaţii;   ...        b) de a încheia contracte şi convenţii de colaborare;   ...        c) de a acorda consultanţă tehnică;   ...        d) de a efectua studii de teren şi de a executa lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic;   ...        e) de a întocmi documentaţii tehnico-economice.   ...       
				 + 
			  Articolul 29     Persoanele fizice şi juridice atestate au următoarele obligaţii:      a) să desfăşoare activităţile privind îmbunătăţirile funciare din domeniul silvic numai în domeniul şi grupele de lucrări pentru care au fost atestate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi a metodologiilor, normelor şi instrucţiunilor aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;   ...        b) să valideze numai acele lucrări care se încadrează în domeniul de activitate în care au fost atestate.   ...         
				 + 
			  Capitolul VI   Suspendarea şi retragerea certificatului de atestare    
				 + 
			  Articolul 30     Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 29 de către persoanele fizice sau juridice atestate potrivit prezentelor norme metodologice poate atrage suspendarea ori retragerea certificatului de atestare, după caz.     
				 + 
			  Articolul 31     Suspendarea sau retragerea, după caz, a certificatului de atestare se dispune prin decizie a preşedintelui Comisiei de atestare, în urma propunerilor formulate de membrii acesteia, pe baza actelor de constatare încheiate de persoane împuternicite în condiţiile legii sau în temeiul comunicării punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva persoanei atestate.     
				 + 
			  Articolul 32     Certificatul de atestare al persoanei fizice sau juridice se suspendă în următoarele cazuri:      a) când persoana elaborează sau realizează lucrări în domeniul şi grupa de lucrări pentru care a fost autorizată fără să respecte metodologiile, reglementările şi normele tehnice în vigoare. Perioada suspendării este de 6 luni sau, dacă ducerea la îndeplinire a măsurilor şi termenelor dispuse prin actele de constatare prevăzute la art. 31 este mai mare de 6 luni, pe perioada necesară. Îndeplinirea măsurilor dispuse se constată prin încheierea unui nou act de constatare de către persoanele prevăzute la art. 31 şi determină de drept încetarea sancţiunii suspendării certificatului de atestare;   ...        b) când împotriva persoanei atestate s-a pus în mişcare o acţiune penală în legătură cu activitatea pentru care a fost atestată. În acest caz suspendarea certificatului de atestare se dispune până la soluţionarea definitivă a cauzei;   ...        c) când persoana juridică desfăşoară activitatea în domeniul în care a fost atestată fără să respecte prevederile art. 10 lit. c), pe o perioadă de 6 luni de la data la care face dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 10 lit. c).   ...       
				 + 
			  Articolul 33     Certificatul de atestare al persoanelor fizice şi juridice se retrage în următoarele cazuri:      a) când a fost suspendat de două ori, iar a treia oară se săvârşesc abateri similare celor pentru care s-au dispus suspendările anterioare ale acestuia;   ...        b) când persoanele fizice şi juridice atestate validează, prin semnătură şi parafă, documente pentru domenii de activitate în care nu au fost atestate sau îşi continuă activitatea în perioada de suspendare.   ...       
				 + 
			  Articolul 34         (1) Suspendarea sau retragerea certificatului de atestare se comunică persoanelor fizice şi juridice în cauză, în scris, de către Comisia de atestare.   ...        (2) Măsura prevăzută la alin. (1) poate fi contestată, în scris, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, la ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.   ...        (3) Împotriva soluţiei ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale se poate formula plângere la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii.   ...         
				 + 
			  Capitolul VII   Dispoziţii finale    
				 + 
			  Articolul 35         (1) Atestarea persoanelor fizice se face pentru o perioadă de 5 ani, iar a persoanelor juridice pentru perioada de valabilitate a certificatului de atestare al persoanei fizice angajate sau care se află în situaţia prevăzută la art. 10 alin. (2). La sfârşitul acestei perioade persoanele fizice şi juridice care doresc reatestarea sunt obligate să prezinte dosarul de solicitare a reatestării, care trebuie să cuprindă şi lista lucrărilor de îmbunătăţiri funciare realizate în perioada scursă de la precedenta atestare/reatestare, după cum urmează:   ...        a) pentru domeniul prevăzut la art. 5 lit. a) - studii de teren/documentaţii tehnico-economice elaborate;   ...        b) pentru domeniul prevăzut la art. 5 lit. b) - procese-verbale de recepţie a lucrărilor executate, încheiate cu beneficiarul, potrivit legii.   ...        (2) Certificatele de atestare emise în baza  Ordinului ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 449/1998  pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează studii de teren, elaborează documentaţii tehnico-economice şi execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic, precum şi certificatele de atestare emise în baza  Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 681/2003  pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează studii de teren, elaborează documentaţii tehnico-economice şi execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic sunt valabile până la expirarea acestora.   ...        (3) Corespondenţa dintre grupele de lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic, pentru care au fost acordate certificatele de atestare prevăzute la alin. (2), şi grupele de lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic, prevăzute în prezentele norme metodologice, este prevăzută în anexa nr. 5.   ...       
				 + 
			  Articolul 36     O persoană fizică poate desfăşura activităţi în domeniul şi grupele de lucrări pentru care a fost atestată, în cadrul a cel mult două persoane juridice.     
				 + 
			  Articolul 37         (1) La cerere, în cadrul aceleiaşi şedinţe de atestare, se pot examina atât persoana fizică sau persoana care se află în situaţia prevăzută la art. 10 alin. (2), după caz, cât şi persoana juridică în cadrul căreia este încadrată aceasta, cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.   ...        (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), examinarea persoanei juridice se realizează numai după ce Comisia de atestare a stabilit admiterea persoanei fizice.   ...       
				 + 
			  Articolul 38     Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.     
				 + 
			  Articolul 39         (1) Degradarea, distrugerea sau pierderea certificatului de atestare ori a parafei se declară, în scris, la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în termen de 48 de ore de la constatare şi, totodată, va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, de către cel în cauză.   ...        (2) După publicarea anunţului, prevăzută la alin. (1), Comisia de atestare eliberează un duplicat al certificatului de atestare sau aprobă, după caz, confecţionarea unei noi parafe, pe baza unei cereri scrise, însoţită de copia anunţului din Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.   ...         
				 + 
			  Anexa 1      ────────  la normele metodologice  ────────────────────────  CERERE  pentru atestarea persoanelor fizice  (model)                              Domnule preşedinţe,      Subsemnatul/Subsemnata .........................., născut/născută la      data de ...., în localitatea ....., judeţul .........., ţara .......,      având cetăţenia ....., domiciliat/domiciliată în localitatea .......,      str. ..... nr. ...., bl. ...., et. ...., ap. ....., sectorul/judeţul      ......., posesor/posesoare al/a diplomei de inginer în specializarea      ......., nr. ...., eliberată de ....... din localitatea ......,      promoţia ...., ţara ......, solicit atestarea, în calitate de persoană      fizică, în domeniul (domeniile) ......... şi grupa (grupele) de      lucrări ...., conform art. 5, respectiv art. 7, din Normele      metodologice privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care      efectuează proiectarea şi/sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare      din domeniul silvic, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii,      pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 88/2006.      În susţinerea cererii anexez următoarele:      a) curriculum vitae;      b) lista lucrărilor realizate în domeniu şi grupele de lucrări pentru      care solicit atestarea;      c) acte de studii şi, după caz, titluri ştiinţifice, în copii      legalizate;      d) extras de pe carnetul de muncă;      e) certificatul de cazier judiciar.      Menţionez că îmi desfăşor activitatea la ....., cu sediul în      localitatea ......, judeţul/sectorul ......, str. ..... nr. .....,      telefon ......, fax ...., unde am calitatea de ................. .      Declar că am luat cunoştinţă de obligaţiile ce îmi revin potrivit      normelor metodologice menţionate mai sus.        Data ...................                                      ...........                                    (semnătura)        Domnului preşedinte al Comisiei de atestare a persoanelor fizice şi      juridice care efectuează proiectarea şi execută lucrări de      îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic.      
				 + 
			  Anexa 2      ─────────  la normele metodologice  ────────────────────────  CERERE  pentru atestarea persoanelor juridice  (model)  Nr. ......../...............                              Domnule preşedinţe,      ............................................................,                       (denumirea persoanei juridice)      având sediul în localitatea ........, str. ...... nr. ...., bl. ....,      ap. ...., judeţul/sectorul ....., înregistrată la oficiul registrului      comerţului cu nr. ........, codul fiscal nr. ......., telefon ......,      fax ......, reprezentată prin ......, în calitate de ...........,      solicită atestarea în calitate de persoană juridică în domeniul      (domeniile) ..... şi grupa (grupele) de lucrări ....., conform      prevederilor art. 5, respectiv art. 7, din Normele metodologice      privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează      proiectarea şi/sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare din      domeniul silvic, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii,      pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 88/2006.      În susţinerea cererii s-au anexat următoarele:      a) memoriu de activitate;      b) declaraţie pe propria răspundere privind bonitatea societăţii;      c) lista mijloacelor tehnice deţinute;      d) copii legalizate de pe documentele de înfiinţare ca persoană      juridică;      e) copie legalizată de pe contractul individual de muncă pe durată      nedeterminată pentru persoana fizică atestată conform prevederilor      art. 10 alin. (1) lit. c) din normele metodologice menţionate mai      sus;*)  _________      *) Acest document poate lipsi în situaţiile prevăzute la art. 10 alin.      (2) din normele metodologice.        f) copia atestatului persoanei fizice.      Declarăm că am luat cunoştinţă de obligaţiile ce ne revin potrivit      normelor metodologice menţionate mai sus.        Data .........................................                          ......................................                                  (semnătura şi ştampila)        Domnului preşedinte al Comisiei de atestare a persoanelor fizice şi      juridice care efectuează proiectarea şi/sau execută lucrări de      îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic.      
				 + 
			  Anexa 3      ────────  la normele metodologice  ────────────────────────  CERTIFICAT DE ATESTARE  pentru persoane fizice şi juridice  (model)               MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE                                   CERTIFICAT DE ATESTARE                              Nr. .............. din ..............        În baza Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale      nr. 88/2006, Comisia de atestare hotărăşte:      La Cererea înregistrată sub nr. ........ din ...... şi în urma susţinerii      examenului pentru atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează      proiectarea şi/sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare din domeniul      silvic, ........./(numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea      persoanei juridice)........ domiciliat/domiciliată/cu sediul în localitatea      ........, str. ..... nr. ...., bl. ...., et. ...., ap. ...., judeţul/      sectorul ......, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr.      (pentru persoanele juridice) ......, CNP (pentru persoanele fizice) ......,      este atestat/atestată ca persoană fizică/juridică în domeniul/domeniile      .............................. .      Grupa/grupele de lucrări aferente domeniului (domeniilor) de activitate în      care se acordă certificatul de atestare, conform art. 7 din Normele      metodologice privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care      efectuează proiectarea şi/sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare din      domeniul silvic, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor      şi dezvoltării rurale nr. 88/2006, este/sunt următoarea/următoarele:      .........................................................................      .........................................................................             Valabil de la data ........ până la data ............        Preşedintele Comisiei de atestare,      ......................................      L.S. .................................                                  Secretariatul Comisiei de atestare                                L.S. .............................      
				 + 
			  Anexa 4      ────────  la normele metodologice  ────────────────────────                                      PARAFA                                    (model)    *).......................................................................... 
............................................................................ 
                                                                             
                                  ATESTAT                                    
                                                                             
   de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin    
   Certificatul nr. ...... din .......... să efectueze proiectarea şi/sau să 
   execute lucrări de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic.             
    _________      *) Numele, prenumele şi codul numeric personal ale persoanei         fizice/denumirea şi codul unic de înregistrare la Oficiul Naţional al         Registrului Comerţului ale persoanei juridice.  NOTĂ:  Dimensiunile parafei vor fi de 7 cm/4 cm.     
				 + 
			  Anexa 5      ────────  la normele metodologice  ────────────────────────  CORESPONDENŢA  între grupele de lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic, cuprinse în certificatele de atestare emise în temeiul  Ordinului ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 449/1998  pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează studii de teren, elaborează documentaţii tehnico-economice şi execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic, cele emise în temeiul  Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 681/2003  pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează studii de teren, elaborează documentaţii tehnico-economice şi execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic şi grupele de lucrări de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic, prevăzute în prezentele norme metodologice                
					 
				  Grupele de lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic, cuprinse în certificatele de atestare emise în temeiul Ordinului ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 449/1998 pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează studii de teren, elaborează documentaţii tehnico-economice şi execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic  Grupele de lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic, cuprinse în certificatele de atestare emise în temeiul Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 681/2003 pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează studii de teren, elaborează documentaţii tehnico-economice şi execută lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic  Grupele de lucrări de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic, cuprinse în prezentele norme metodologice    
					 
				  a) îndiguiri şi regularizarea cursurilor de apă  a) îndiguiri şi regularizarea cursurilor de apă  -    
					 
				  b) amenajări de desecare şi drenaj  b) amenajări de desecare şi drenaj  a) amenajări de desecare şi drenaj, care au drept scop prevenirea şi înlăturarea excesului de umiditate de la suprafaţa terenului şi din sol, în vederea asigurării condiţiilor favorabile de utilizare a terenurilor cu destinaţie forestieră. Aceste amenajări cuprind lucrări de colectare, de transport şi de evacuare în emisar a apei în exces.    
					 
				  c) amenajări de combatere a eroziunii solului, în care se includ şi lucrări pentru stingerea torenţilor  c) amenajări de combatere a eroziunii solului, în care se includ şi lucrări pentru stingerea torenţilor  b) lucrări de combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor afectate de alunecări. Aceste amenajări cuprind lucrări pentru protecţia solului, regularizarea scurgerii apei pe versanţi, stingerea formaţiunilor torenţiale, stabilizarea nisipurilor mişcătoare.    
					 
				  d) lucrări şi măsuri pedoameliorative, asociate cu cele de combatere a eroziunii solului pe terenurile sărăturate, acide, pe terenuri poluate, degradate antropic şi pe alte terenuri care şi-au pierdut, total sau parţial, capacitatea de producţie, precum şi stabilizarea nisipurilor mobile  d) lucrări şi măsuri pedoameliorative, asociate cu cele de combatere a eroziunii solului pe terenuri sărăturate, acide, pe terenuri poluate, degradate antropic şi pe alte terenuri care şi-au pierdut, total sau parţial, capacitatea de producţie, precum şi stabilizarea nisipurilor mobile  c) amenajări pedoameliorative pe terenurile sărăturate, acide şi pe nisipuri, pe terenurile poluate, inclusiv cu reziduuri petroliere, cu halde de la exploatările miniere, pe alte terenuri neproductive, cuprinzând şi lucrările de nivelare-modelare, de scarificare, de afânare adâncă, rigole şi şanţuri de scurgere a apei, arăturile în benzi cu coame, udările de spălare a sărurilor, aplicarea de amendamente, precum şi îngrăşăminte, în scopul valorificării pentru silvicultură    
					 
				  e) amenajări silvice de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie şi a plantaţiilor forestiere antierozionale  e) amenajări silvice de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie şi a plantaţiilor forestiere antierozionale  d) perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea eroziunii solului    
					 
				  f) amenajări de îmbunătăţiri funciare, constând în soluţii şi lucrări noi, rezultate din activitatea de cercetare şi din tehnica nouă  f) amenajări de îmbunătăţiri funciare, constând în soluţii şi lucrări noi, rezultate din activitatea de cercetare şi din tehnica nouă  e) alte soluţii tehnice şi lucrări noi, rezultate din activitatea de cercetare silvică       --------     

Preluat: 2026-09-23T22:20:24.176917+00:00 · SHA256: 75509b0f5ebbb401beed893ff74ac9d8de16e7ab431f45645a1ed9b8813b4783