Legislație națională
DECIZIE · 32 · 2006
DECIZIE nr. 32 din 28 februarie 2006 privind situaţia fonogramelor şi videogramelor realizate până la intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor · ID sursă 69648
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DECIZIE nr. 32 din 28 februarie 2006 privind situaţia fonogramelor şi videogramelor realizate până la intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor EMITENT OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 9 martie 2006 În temeiul prevederilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în baza prevederilor art. 2 alin. (2) şi ale art. 6 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 758/2003 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi a corpului de arbitri, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie: + Articolul 1 Fonogramele aflate pe stocul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de import, producere, distribuire sau comercializare, pe care au fost aplicate marcaje holografice până la seria N3.500.000 inclusiv, pot fi distribuite şi comercializate până la epuizarea stocurilor. + Articolul 2 Videogramele aflate pe stocul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de import, producere, distribuire sau comercializare, pe care au fost aplicate marcaje holografice până la seria B1.360.500 inclusiv, pot fi distribuite şi comercializate până la epuizarea stocurilor. + Articolul 3 Fonogramele şi videogramele prevăzute la art. 1 şi, respectiv, art. 2 trebuie să fi fost realizate cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare la data realizării acestora. + Articolul 4 Fonogramele pe care sunt aplicate marcaje holografice începând cu seria N3.500.001 şi videogramele pe care sunt aplicate marcaje holografice începând cu seria B1.360.501 trebuie să fi fost realizate cu respectarea prevederilor art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. + Articolul 5 Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Rodica Pârvu Bucureşti, 28 februarie 2006. Nr. 32. ________
Preluat: 2026-09-24T08:04:16.764092+00:00 · SHA256: e912dc4a086d7c398bda7462fde3e040509fcb5309f7fd08af87aa4935d51b80