Legislație națională
LEGE · 41 · 2006
LEGE nr. 41 din 8 martie 2006 pentru ratificarea Protocolului adiţional privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, semnat la Tbilisi la 30 aprilie 1999
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 69852
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
LEGE nr. 41 din 8 martie 2006 pentru ratificarea Protocolului adiţional privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, semnat la Tbilisi la 30 aprilie 1999 EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006 Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNIC Se ratifică Protocolul adiţional privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, semnat la Tbilisi la 30 aprilie 1999. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ADRIAN NĂSTASE p. PREŞEDINTELE SENATULUI, TEODOR VIOREL MELEŞCANU Bucureşti, 8 martie 2006. Nr. 41. PROTOCOL 30/04/1999
Preluat: 2026-09-25T09:07:26.596881+00:00 · SHA256: 291875e3d29d553f964a95ffef2ddb8de1a5622c09ffbb49541bfd9e7be96ecf