Legislație națională
ORDIN · 82 · 2006
ORDIN nr. 82 din 31 ianuarie 2006 privind modificarea Procedurilor de implementare, monitorizare şi evaluare a subprogramului "Dezvoltarea oraşelor prin stimularea activităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii"
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Integrării Europene · ID sursă 70315
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 82 din 31 ianuarie 2006 privind modificarea Procedurilor de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii" EMITENT MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 30 martie 2006 Având în vedere prevederile: – Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările ulterioare; ... – Hotărârii Guvernului nr. 322/2003 privind aprobarea structurii, indicatorilor și fondurilor aferente subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii", care se finanțează de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Integrării Europene pe anii 2003, 2004 și 2005 în cadrul programelor regionale specifice, cu modificările ulterioare; ... – Ordinului ministrului dezvoltării și prognozei nr. 101/2003 privind aprobarea Procedurilor de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii", cu modificările ulterioare, ... în temeiul art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 402/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene, cu modificările ulterioare, ministrul integrării europene emite prezentul ordin. + Articolul 1 Procedurile de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii", aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 101/2003 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 și nr. 383 bis din 3 iunie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 3 Direcția implementare va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Ministrul integrării europene, Anca Daniela Boagiu București, 31 ianuarie 2006. Nr. 82. + ANEXĂ MODIFICĂRI la Procedurile de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Dezvoltarea orașelor prin stimularea activităților întreprinderilor mici și mijlocii", aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 101/2003 , cu modificările ulterioare 1. La subcapitolul 13.1 "Contractul de finanțare a proiectului", paragraful "Termene limită", după liniuța a 3-a se introduce o nouă liniuță cu următorul cuprins: – beneficiarii care au primit fonduri din bugetul subprogramului, conform contractelor de finanțare, și care, până la data de 31 decembrie 2005, au fost în imposibilitatea realizării activităților prevăzute în proiectul respectiv, din motive determinate de cauze tehnico-economice, pot solicita prelungirea duratei de execuție a proiectului cu până la 6 luni, modificându-se corespunzător clauzele contractuale. ... ... 2. La subcapitolul 17.1 "Raportări efectuate de către beneficiari", după litera C a primului paragraf se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins: Beneficiarii cărora li s-a aprobat prelungirea duratei de execuție a proiectelor cu maximum 6 luni vor depune raportul final până la sfârșitul acestei perioade. ... 3. Punctul 6) din anexa nr. 1 "Bugetul subprogramului" la proceduri va avea următorul cuprins: 6) În termen de 7 luni de la data finalizării subprogramului (31 decembrie 2005), Ministerul Integrării Europene prezintă Consiliului Național pentru Dezvoltare Regională Raportul final privind rezultatele subprogramului. ... ... 4. La anexa nr. 3 "Ghidul solicitantului" la proceduri, la capitolul 12 "Condițiile de încheiere a contractelor", paragraful "Termene limită", după liniuța a 3-a se introduce o nouă liniuță cu următorul cuprins: – beneficiarii care au primit fonduri din bugetul subprogramului, conform contractelor de finanțare, și care, până la data de 31 decembrie 2005, au fost în imposibilitatea realizării activităților prevăzute în proiectul respectiv, din motive determinate de cauze tehnico-economice, pot solicita prelungirea duratei de execuție a proiectului cu până la 6 luni, modificându-se corespunzător clauzele contractuale. ... ... 5. În anexa B2 "Raportarea și monitorizarea" la anexa nr. 8 la proceduri, la capitolul "Raportul beneficiarului", la "Raportul final al Beneficiarului" se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins: Beneficiarii care până la data de 31 decembrie 2005 au fost în imposibilitatea realizării activităților prevăzute în proiect și cărora li s-a aprobat prelungirea duratei de execuție cu maximum 6 luni vor depune rapoartele finale până la sfârșitul acestei perioade. ... 6. În anexa B2 "Raportarea și monitorizarea" la anexa nr. 8 la proceduri, ultimul paragraf al capitolului "Raportul beneficiarului" va avea următorul cuprins: Proiectele vor fi monitorizate în perioada de valabilitate a contractelor de finanțare, respectiv timp de 5 ani de la data finalizării execuției acestora. ... 7. În anexa J "Fișă monitorizare contract" la anexa nr. 19 la proceduri , la secțiunea B "Desfășurarea proiectului", poziția a 5-a va avea următorul cuprins: Proiect finalizat la data de: (data rezultată după prelungirea cu 6 luni a duratei de execuție a proiectului). ... -------
Preluat: 2026-09-24T11:04:42.643871+00:00 · SHA256: 116792ceec6e39cbff4bb0e9ae6f3a56cb0e714b80c2cb26d4363c1c241029df