legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
DECIZIE · 1 · 2006

DECIZIE nr. 1 din 19 aprilie 2006 privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la Codul de procedură fiscală

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Comisia Centrală Fiscală · ID sursă 71185

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 DECIZIE nr. 1 din 19 aprilie 2006  privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la Codul de procedură fiscală     EMITENT     COMISIA CENTRALĂ FISCALĂ       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 3 mai 2006     1.  Art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile  Legii nr. 137/2002  privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare   Art. 113 alin.(6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică inclusiv în cazul societăţilor comerciale aflate în procedura de privatizare şi/sau administrare specială, astfel cum aceasta este reglementată de dispoziţiile  Legii nr. 137/2002  privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare.  2.  Art. 68 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare   Art. 68 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 67.2 din anexa la  Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004  pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a  Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală se aplică şi în cazul termenelor stabilite prin actele de acordare a înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante.  3. Art. 48 coroborat cu  art. 110 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare  În situaţia în care, ulterior efectuării plăţii obligaţiilor fiscale, la termenul şi în cuantumul stabilit de reglementările legale în materie, contribuabilii constată erori în documentele de plată, pot solicita organului fiscal competent corectarea erorilor, plata fiind considerată ca efectuată la data debitării contului contribuabilului, cu condiţia creditării unui cont bugetar.  La cererea justificată a contribuabililor şi după analiza fişei de evidenţă analitică a plătitorilor, precum şi a documentelor de plată a obligaţiilor bugetare, organele fiscale teritoriale, pe baza unui referat aprobat de conducătorul unităţii fiscale, vor solicita unităţilor de trezorerie competente efectuarea transferurilor de sume în conturile bugetare corespunzătoare, în conformitate cu voinţa de plată a contribuabilului exprimată în cerere. Contribuabilul va furniza orice alte informaţii sau documente solicitate de organul fiscal competent, în legătură cu situaţia sa fiscală.  Garanţiile constituite şi depuse de către contribuabili la termenul şi cuantumul stabilit de lege vor fi considerate constituite în termen chiar dacă au fost depuse la o altă unitate de trezorerie a statului, în situaţia în care contribuabilul va face dovada depunerii acestora, în acelaşi termen, la unitatea de trezorerie a statului competentă.  4.  Art. 112 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare  Beneficiarii de înlesniri la plată acordate în condiţiile legii, care au efectuat compensarea prin decont a TVA-ului de rambursat cu TVA de plată curent, beneficiază de menţinerea valabilităţii înlesnirilor la plată acordate, dacă ratele de plată din lună sunt achitate la termen şi au fost respectate condiţiile stabilite de lege.  Contribuabilii care au beneficiat de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante şi care, pe parcursul derulării acestora, dobândesc atât calitatea de debitor, cât şi cea de creditor conform prevederilor  art. 112 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de menţinerea valabilităţii înlesnirilor la plată, pentru sumele compensate din oficiu de organul fiscal, şi în situaţia în care data efectuării compensării din oficiu este ulterioară termenelor de plată a ratelor din eşalonare sau scadenţelor obligaţiilor bugetare curente, după caz, cu condiţia ca sumele plătite în plus de către contribuabili să fie anterioare termenelor de plată lunare a ratelor sau a obligaţiilor bugetare curente din lună şi să stingă în întregime aceste obligaţii bugetare.  ---- 

Preluat: 2026-09-24T13:20:09.108361+00:00 · SHA256: 01c400825c797e90610a2343accf329ba5eabb4ed9863871400973bb56a60ae4