legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 578 · 2006

HOTĂRÂRE nr. 578 din 3 mai 2006 privind acumularea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în anul 2006, ca stoc de urgenţă, a cantităţii de 500 bucăţi de construcţii uşoare din elemente modulate pentru cazarea familiilor sinistrate şi acordarea unui ajutor umanitar populaţiei din judeţele Călăraşi şi Dolj

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 71582

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 578 din 3 mai 2006  privind acumularea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în anul 2006, ca stoc de urgenţă, a cantităţii de 500 bucăţi de construcţii uşoare din elemente modulate pentru cazarea familiilor sinistrate şi acordarea unui ajutor umanitar populaţiei din judeţele Călăraşi şi Dolj     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 11 mai 2006     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al  art. 30 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 500/2002  privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, al  art. 11 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005  şi al art. 7 şi  art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992  privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Se aprobă acumularea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în anul 2006, ca stoc de urgenţă, a cantităţii de 500 bucăţi de construcţii uşoare din elementele modulate pentru cazarea familiilor sinistrate.   ...        (2) Acumularea cantităţii prevăzute la alin. (1) se va face în regim de urgenţă, din ţară sau din import, finanţarea fiind asigurată din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor, prin suplimentarea bugetului Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat pe anul 2006 la titlul 71 "Active nefinanciare", articolul 71.02. "Stocuri", alineatul 71.02.01. "Rezerve de stat şi de mobilizare", cu suma de 8.750.000 lei (RON).   ...        (3) Pentru asigurarea fondurilor prevăzute la alin. (2) se suplimentează Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului cu suma de 3.710 mii lei (RON) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006.   ...        (4) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat pe anul 2006.   ...        (5) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împreună cu Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat vor elabora caietul de sarcini pentru achiziţionarea produsului prevăzut la alin. (1).   ...       
				 + 
			  Articolul 2     Se acordă un ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, în limita sumei de 8.750.000 lei (RON) constând în 500 bucăţi de construcţii uşoare din elemente modulate, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru cazarea provizorie a persoanelor sinistrate ale căror case au fost distruse în urma fenomenelor meteorologice nefavorabile din judeţele Călăraşi şi Dolj.     
				 + 
			  Articolul 3     Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat" prin creditul contului 304128 "Stocuri de urgenţă de materiale şi ambalaje", respectiv prin creditul contului 3041 "Materiale rezerve de stat", cantitatea de 500 bucăţi de construcţii uşoare din elemente modulate pentru cazarea familiilor sinistrate, aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de instituţiile prefectului din judeţele Călăraşi şi Dolj.     
				 + 
			  Articolul 4         (1) Transportul construcţiilor uşoare din elemente modulate pentru cazarea familiilor sinistrate până la locul indicat de instituţiile prefectului din judeţele Călăraşi şi Dolj se va efectua în regim de urgenţă, prin grija unităţilor teritoriale din subordinea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat.   ...        (2) Cheltuielile legate de transportul produsului se suportă de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, în limita bugetului aprobat.   ...        (3) Distribuirea către populaţia sinistrată se va face de către comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, prin grija instituţiilor prefectului din judeţele Călăraşi şi Dolj.   ...        (4) Preluarea locuinţelor de către persoanele sinistrate se face conform listelor întocmite de instituţiile prefectului, avizate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu precizarea obligaţiilor şi îndatoririlor primitorului, întocmit după modelul contractului-cadru de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă, prevăzut în anexa nr. 8 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000  privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor  Legii locuinţei nr. 114/1996 , cu modificările ulterioare, pe termen de un an calendaristic, dar nu mai puţin decât perioada necesară rezolvării situaţiei locative definitive a sinistratului beneficiar de locuinţă provizorie.   ...        (5) Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei, deteriorarea, distrugerea sau modificarea constructivă a construcţiilor uşoare din elemente modulate acordate ca ajutor umanitar din rezervele de stat este interzisă şi atrage răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală, după caz.   ...       
				 + 
			  Articolul 5         (1) Instituţiile prefectului din judeţele Călăraşi şi Dolj vor justifica distribuirea produsului scos din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor  art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993  privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale.   ...        (2) Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediile instituţiilor prefectului din judeţele Călăraşi şi Dolj în vederea punerii lor la dispoziţie organelor de control abilitate.   ...       
				 + 
			  Articolul 6     Autorităţile administraţiei publice locale din judeţele Călăraşi şi Dolj vor asigura pentru fiecare zonă sinistrată:      a) locaţiile pentru amplasarea construcţiilor uşoare din elemente modulate pentru cazarea familiilor sinistrate, altele decât cele unde urmează să se reconstruiască locuinţele distruse;   ...        b) energia electrică necesară iluminatului şi, după caz, încălzirii din sursă electrică;   ...        c) grupuri sanitare şi surse de apă potabilă.   ...       
				 + 
			  Articolul 7         (1) Pe măsura finalizării reconstrucţiei locuinţelor, instituţiile prefectului din judeţele Călăraşi şi Dolj vor prelua de la populaţie construcţiile uşoare din elemente modulate, acordate în condiţiile prezentei hotărâri.   ...        (2) Preluarea se va face pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu constatarea stării constructiv-funcţionale şi aplicarea măsurilor, după caz.   ...        (3) Construcţiile uşoare din elemente modulate astfel preluate vor fi transmise, în condiţiile legii, inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, care vor asigura demontarea şi conservarea acestora.   ...    PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,  Gheorghe Dobre  Ministrul delegat pentru lucrări publice  şi amenajarea teritoriului,  Laszlo Borbely  p. Ministrul administraţiei şi internelor,  Paul Victor Dobre,  secretar de stat  Ministrul finanţelor publice,  Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu  Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat,  Sorin Vicol  Bucureşti, 3 mai 2006.  Nr. 578.     
				 + 
			  Anexa       REPARTIZAREA  pe judeţe a construcţiilor uşoare din elemente modulate pentru cazarea  familiilor sinistrate, acordate ca ajutor umanitar din rezervele de stat                  
					 
				  Nr. crt.  Judeţul  Cantitatea    
					 
				  0  1  2    
					 
				  1.  Călăraşi  30    
					 
				  2.  Dolj  470    
					 
				  
					 
				  TOTAL:  500       ---------   

Preluat: 2026-09-24T14:27:52.816860+00:00 · SHA256: 7809fe5aca976cd25662651c57635fb4a7086d714cc32c85e997f54004c4959c