Legislație națională
ORDIN · 1307 · 2006
ORDIN nr. 1.307 din 15 mai 2006 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Comerciale "Brazi Industrial Parc" - S.A.
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Administra?iei ?i Internelor · ID sursă 71923
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 1.307 din 15 mai 2006 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Comerciale "Brazi Industrial Parc" - S.A. EMITENT MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 22 mai 2006 Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 194/2004 , cu modificările ulterioare, ale art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002 , respectiv ale art. 2 alin. (2) din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002 , în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003 , cu modificările ulterioare, ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin: + Articolul 1 Se acordă titlul de parc industrial Societăţii Comerciale "Brazi Industrial Parc" - S.A., denumită în continuare societate-administrator, având numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului J 29/1076/24.05.2004, cod unic de înregistrare R 16451651 şi sediul social în localitatea Brazi, str. Piatra Craiului nr. 13, judeţul Prahova, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2 alin. (1). + Articolul 2 Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici: a) este amplasat în localitatea Brazi, satul Negoieşti, judeţul Prahova, pe fostul amplasament al Societăţii Comerciale "Termoelectrica Ploieşti" - S.A.; ... b) are următoarele vecinătăţi: la nord, Societatea Comercială "Energoconstrucţia" - S.A., Regia Autonomă "Apele Române", Societatea Comercială "Petro-Brazi" S.A. şi teren agricol în proprietate privată; la sud, Societatea Comercială "Petro-Brazi" - S.A.; la est, Societatea Comercială "Petro-Brazi" - S.A. şi teren agricol în proprietate privată; la vest, Societatea Comercială "Petro-Brazi" - S.A. şi DJ 104P; ... c) are o suprafaţă de 46,114 ha; ... d) se află în proprietatea societăţii-administrator. ... + Articolul 3 Titlul de parc industrial este valabil în perimetrul prevăzut în anexa*) la prezentul ordin, pe perioada de existenţă a societăţii-administrator, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute în legislaţia în vigoare. _________ Notă ... *) Anexa se comunică celor interesaţi de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. + Articolul 4 Societatea-administrator transmite Ministerului Administraţiei şi Internelor: a) datele de identificare a fiecărui agent economic cu care a încheiat contract de amplasare în parcul industrial, până la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I; ... b) datele de identificare a fiecărui agent economic cu care încheie contract de amplasare în parcul industrial, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a acestuia; ... c) rapoartele semestriale privind activităţile realizate în parcul industrial. ... + Articolul 5 Societatea-administrator beneficiară a ajutorului de stat are obligaţia: a) de a menţine investiţia pe o perioadă de cel puţin 5 ani; ... b) de a avea o contribuţie proprie de cel puţin 25% la costurile eligibile ale investiţiei. ... + Articolul 6 Societatea-administrator deţinătoare a titlului de parc industrial urmăreşte realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002 , şi transmite semestrial Ministerului Administraţiei şi Internelor rapoarte privind activităţile realizate în parcul industrial. + Articolul 7 În baza prezentului titlu, societatea-administrator beneficiază de ajutor de stat până la valoarea de 244.423 lei (RON), pentru investiţiile realizate în parcul industrial localizat potrivit art. 2 şi 3, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat regional, cu modificările şi completările ulterioare. Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Bucureşti, 15 mai 2006. Nr. 1.307. ----
Preluat: 2026-09-24T15:09:23.505893+00:00 · SHA256: 73b17dcf9fdaafcb878911ea78ec548bbe3986904457fd309e8d6dba76b7a843