legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 618 · 2006

HOTĂRÂRE nr. 618 din 10 mai 2006 pentru aprobarea amendamentului convenit prin Scrisoarea semnată la Zagreb la 25 ianuarie 2006 şi, respectiv, la Bucureşti la 9 februarie 2006, între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de compensare dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul de privatizare a societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Banat" - S.A. şi "Electrica Dobrogea" - S.A., semnat la Bucureşti la 20 aprilie 2005, în legătură cu garanţia parţială de risc acordată de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi aprobarea acordurilor care compun garanţia parţială de risc

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 72078

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 618 din 10 mai 2006  pentru aprobarea amendamentului convenit prin Scrisoarea semnată la Zagreb la 25 ianuarie 2006 şi, respectiv, la Bucureşti la 9 februarie 2006, între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de compensare dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul de privatizare a societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Banat" - S.A. şi "Electrica Dobrogea" - S.A., semnat la Bucureşti la 20 aprilie 2005, în legătură cu garanţia parţială de risc acordată de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi aprobarea acordurilor care compun garanţia parţială de risc     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 25 mai 2006     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al  art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2005  pentru ratificarea Acordului de compensare dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul de privatizare a societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Banat" - S.A. şi "Electrica Dobrogea" - S.A., semnat la Bucureşti la 20 aprilie 2005, în legătură cu garanţia parţială de risc acordată de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi aprobarea acordurilor care compun garanţia parţială de risc, aprobată prin  Legea nr. 193/2005 ,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă amendamentul convenit prin Scrisoarea semnată la Zagreb la 25 ianuarie 2006 şi, respectiv, la Bucureşti la 9 februarie 2006, între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de compensare dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul de privatizare a societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Banat" - S.A. şi "Electrica Dobrogea" - S.A., semnat la Bucureşti la 20 aprilie 2005, în legătură cu garanţia parţială de risc acordată de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi aprobarea acordurilor care compun garanţia parţială de risc.     
				 + 
			  Articolul 2     Suma din comisionul de garantare returnată României în conformitate cu prevederile art. IV, secţiunea 4.01, din Acordul de compensare, împreună cu dobânzile aferente, se face venit la bugetul de stat.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  --------------  Ministrul finanţelor publice,  Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu  p. Ministrul afacerilor externe,  Anton Niculescu,  secretar de stat  Bucureşti, 10 mai 2006.  Nr. 618.     
				 + 
			   AMENDAMENT    BANCA MONDIALĂ  BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE  ŞI DEZVOLTARE  ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE INTERNAŢIONALĂ  1818 H Street N.W. (202) 477 + 1234  Washington, D.C. 20433 Adresă cablu: INTBAFRAD  S.U.A. Adresă cablu: INDEVAS  25 ianuarie 2006  Domnul Sebastian Vlădescu  Ministerul Finanţelor Publice  Str. Apolodor, sectorul 5  Bucureşti 050741, România  Amendament la Acordul de compensare, datat 20  aprilie 2005, dintre România şi Banca Internaţională  pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare nr. B-1210 pentru Proiectul  privind privatizarea companiilor de  distribuire a energiei electrice Banat şi Dobrogea*)  ----------   
						Notă   ...
			  *) Traducere.   Stimate domn,    Vă rugăm să vă referiţi la Acordul de compensare, datat 20 aprilie 2005, dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca), referitor la Proiectul privind privatizarea companiilor de distribuire a energiei electrice Banat şi Dobrogea (Acordul).    Deoarece România şi Banca au discutat, Banca propune să amendeze Acordul în sensul corectării unei erori privind suma comisionului de garantare care urmează a fi plătită de către Bancă României. Amendamentul propus, mai jos enunţat, s-ar realiza pentru a permite Băncii să returneze României 50 puncte de bază din comisionul de garantare plătit Băncii de către companiile de distribuire a energiei electrice Banat şi Dobrogea, în conformitate cu politica Băncii şi cu înţelegerea dintre România şi Bancă la momentul Acordului. În prezent, Acordul asigură restituirea a numai 45 puncte de bază. Aceasta se întâmplă deoarece secţiunea 4.01 din Acord prevede acum că plata făcută României urmează să se bazeze pe marja anuală la dobândă plătibilă de România la împrumuturi cu marjă fixă primite de la Bancă (luându-se în considerare orice reducere acordată de Bancă pentru cheltuielile cu dobânda, reducere valabilă la acea dată, aplicată unui astfel de împrumut). Marja fixă reprezintă 55 puncte de bază, inclusiv o primă de risc de 5 puncte de bază. Banca consideră ca fiind marja pentru împrumuturile cu marjă fixă 55 puncte de bază, şi nu 50 puncte de bază plus o primă de risc separată. Prima de risc este uneori evidenţiată separat, dar numai pentru a prezenta modul în care se construieşte marja fixă. Dacă nu este semnat amendamentul, Banca va putea să returneze Guvernului numai 45 puncte de bază din cele 100 puncte de bază taxă de garanţie plătită Băncii de către companiile de distribuire a energiei electrice Banat şi Dobrogea.    În consecinţă, Banca propune amendarea Acordului după cum urmează:    - Secţiunea 4.01 din Acord este amendată şi se va citi după cum urmează:    "Dacă România şi reprezentanţii guvernamentali îşi respectă toate obligaţiile din cadrul acestui acord şi al altor acorduri cu BIRD, Banca va plăti în mod prompt României, la primirea de către Bancă a comisionului de garantare BIRD, o sumă din comisionul de garantare BIRD, primit de către Bancă, în valoare de: (a) douăzeci şi cinci la sută (25%) din comisionul de garantare BIRD; plus (b) procentul din comisionul de garantare BIRD echivalent cu derogarea, dacă este cazul, valabilă la acea dată, acordată de Bancă pentru cheltuielile cu dobânda, la împrumuturile primite de România din partea Băncii. Determinarea şi calculul unei astfel de plăţi în favoarea României în ceea ce priveşte comisionul de garantare vor fi efectuate semestrial de către Bancă şi vor fi obligatorii şi definitive pentru toate scopurile în absenţa unei erori manifeste."    Toţi ceilalţi termeni vor rămâne neschimbaţi.    Dacă sunteţi de acord cu amendamentele anterioare, vă rugăm să semnaţi şi să dataţi această scrisoare în spaţiile afectate mai jos. Această scrisoare de amendament va fi semnată în două exemplare, fiecare dintre ele cu valoare de original. Odată cu confirmarea dumneavoastră, vă rugăm să ne returnaţi un original cu toate semnăturile.    Prevederile acestei scrisori de amendament vor deveni efective începând cu data la care Banca primeşte un original din această scrisoare de amendament.    Cu sinceritate,    Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare    Anand K. Seth,    director de ţară    DE ACORD:    ROMÂNIA    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,    ministrul finanţelor publice,    România    Data: 9 februarie 2006    ----------     

Preluat: 2026-09-24T15:09:29.602821+00:00 · SHA256: 93b46818dd3de9d6379061b5204cf39ffe7460e729037b17aa199bf83873a38c