Legislație națională
HOTĂRÂRE · 646 · 2006
HOTĂRÂRE nr. 646 din 24 mai 2006 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 72160
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 646 din 24 mai 2006 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 26 mai 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul UNIC Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 374.800 lei (RON), din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pe anul 2006, familiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru refacerea locuinţelor distruse de inundaţii şi alunecări de teren. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 24 mai 2006. Nr. 646. + Anexa Nr. crt. Nume şi prenume Adresa Judeţul Suma acordată lei 1 Pleşa Petru Com. Albac, Sat După Pleşe, nr. 32 Alba 800 2 Chiper Ion Com. Sărata, Sat Dealu Nou Bacău 400 3 Prisecaru Elena Com. Sarata, Sat Dealu Nou Bacău 400 4 Enăşel Pavel Com. Sarata, Sat Talpa Bacău 400 5 Chiriac Toader Com. Sarata, Sat Talpa Bacău 400 6 Ţincu Gheorghe Com. Poduri, Sat Cernu Bacău 400 7 Vizitiu Neculai Com. Poduri, Sat Cernu Bacău 400 8 Vascu Cleuţa Com. Poduri, Sat Valea-Şoşii Bacău 400 9 Zota Gheorghe Com. Poduri, Sat Valea-Şoşii Bacău 400 10 Popa Dumitru Com. Poduri, Sat Valea-Şoşii Bacău 400 11 Albu Gheorghe Com. Poduri, Sat Valea-Şoşii Bacău 400 12 Busuioc Ioan Com. Poduri, Sat Valea-Şoşii Bacău 400 13 Arseni Vasile Com. Poduri, Sat Valea-Şoşii Bacău 400 14 Stoleriu Livica Com. Poduri, Sat Valea-Şoşii Bacău 400 15 Cercel Simona Com. Poduri, Sat Valea-Şoşii Bacău 400 16 Ardeleanu Neculai Com. Asău, Sat Straja Bacău 400 17 Ardeleanu Anica Com. Asău, Sat Straja Bacău 400 18 Ardeleanu Ion Com. Asău, Sat Straja Bacău 400 19 Colăcel Maria Com. Asău, Sat Apa Asău Bacău 800 20 Moisă Toader Com. Asău, Sat Apa Asău Bacău 800 21 Lupaşcu Gheorghe Com. Asău, Sat Apa Asău Bacău 800 22 Roşu Petre Com. Luizi Călugăra, Sat Luizi Călugăra Bacău 400 23 Ceacan Ana Com. Luizi Călugăra, Sat Luizi Călugăra Bacău 400 24 Mocanu T. Maria Com. Siriu, Sat Muşceluşa Buzău 800 25 Vasile Ştefan Com. Pîrscov, Sat Bădila Buzău 800 26 Vasile Săndel Com. Pîrscov, Sat Bădila Buzău 800 27 Vasile Nelu Com. Pîrscov, Sat Bădila Buzău 800 28 Vasile Irina Com. Pîrscov, Sat Bădila Buzău 800 29 Vasile Fănel Com. Pîrscov, Sat Bădila Buzău 800 30 Dobre Ionel Com. Pîrscov, Sat Bădila Buzău 800 31 Covrig Alexandru Com. Pietroasele, Sat Pietroasele Buzău 800 32 Strezoiu R. Ion II Com. Bisoca, Sat Malu cu Sare Buzău 800 33 Lungu Ghe. Ion Com. Bisoca, Sat Malu cu Sare Buzău 800 34 Lungu Dragna Com. Bisoca, Sat Malu cu Sare Buzău 800 35 Dobroiu Mircea Com. Bisoca, Sat Malu cu Sare Buzău 800 36 Beşliu D. Ghiorghe Com. Bisoca, Sat Malu cu Sare Buzău 800 37 Oprea Viorel Com. Bisoca, Sat Rudari Buzău 800 38 Roşioru Vasile Com. Lopătari, Sat Lopătari Buzău 800 39 Oancea Stelian Com. Lopătari, Sat Lopătari Buzău 800 40 Radu Dumitru Com. Scorţoasa, Sat Grabicina de Jos Buzău 800 41 Modoran Gheorghe Com. Scorţoasa, Sat Grabicina de Jos Buzău 800 42 Stoian Voica Com. Scorţoasa, Sat Scorţoasa Buzău 400 43 Alexe Ionel Com. Scorţoasa, Sat Grabicina de Jos Buzău 400 44 Zaharescu Constantin Oraş Pătârlagele, Sat Muscel Buzău 400 45 Şerban Ion Oraş Pătârlagele, Sat Calea Chiojdului Buzău 400 46 Ene Stelian Oraş Pătârlagele, Sat Mănăstirea Buzău 400 47 Rîureanu Maria Com. Bozioru, Sat Râu Buzău 400 48 Vasile Ioana Oraş Hârşova, sat Vadu Oii Constanţa 800 49 Bârzea Tudora Com. Oltina Constanţa 400 50 Duda Ioana Com. Oltina Constanţa 400 51 Alexuţan Roza Com. Vişineşti, Sat Sultanu, nr. 35 Dâmboviţa 800 52 Harca Constantin Com. Şopot Dolj 800 53 Raica Naziana Com. Şopot Dolj 800 54 Speriatu Constanţa Com. Şopot Dolj 800 55 Băluţă Dumitru Com. Şopot Dolj 800 56 Gheorghiţă Machedon Com. Şopot Dolj 800 57 Zamfirache Ion Com. Şopot Dolj 800 58 Bîrsănescu Ionel Com. Şopot Dolj 800 59 Preda Ana Com. Şopot Dolj 800 60 Văduva Anica Com. Şopot Dolj 800 61 Flori Maria Com. Şopot Dolj 800 62 Marinescu Maria Com. Şopot Dolj 800 63 Alexandru Ileana Com. Şopot Dolj 800 64 Tipsie C. Ion Com. Secu Dolj 800 65 Merişanu Savu Com. Terpeziţa Dolj 800 66 Tiripoi Ion Com. Terpeziţa Dolj 800 67 Ciungu Constantin Com. Terpeziţa Dolj 800 68 Cotoşman Ion Com. Terpeziţa Dolj 800 69 Roncea Constantina Com. Terpeziţa Dolj 800 70 Ciungu Sabinel Com. Terpeziţa Dolj 800 71 Anghel Dumitru Com. Terpeziţa Dolj 800 72 Ştefan Ilie Com. Întorsura Dolj 800 73 Mareş Aurica Com. Întorsura Dolj 800 74 Şoşa Dumitra Com. Întorsura Dolj 800 75 Stoian Nicoliţa Com. Întorsura Dolj 800 76 Opriş Floarea Com. Întorsura Dolj 800 77 Pipoi Andrei Com. Scaieşti Dolj 800 78 Cumpănaşu Iulian Com. Pleşoi Dolj 800 79 Vasilescu Ileana Com. Argetoaia Dolj 800 80 Stăncioi Margareta Com. Argetoaia Dolj 800 81 Ţuţunel Marghioala Com. Greceşti Dolj 800 82 Preda Ioana Com. Bucovăţ Dolj 800 83 Carabulea Constantin Com. Bucovăţ Dolj 800 84 Ghiţă Petrişor Com. Bucovăţ Dolj 800 85 Pîrjol Grigorie Com. Bucovăţ Dolj 800 86 Poenaru Ioana Com. Bîrca Dolj 800 87 Niţu Inina Com. Bîrca Dolj 800 88 Căldăraru Ana Com. Bîrca Dolj 800 89 Nica Maria Com. Bîrca Dolj 800 90 Constantin Marioara Com. Bîrca Dolj 800 91 Candrescu Lucica Com. Bîrca Dolj 800 92 Papae Marin Com. Rast Dolj 800 93 Corcoveanu Vasile Com. Rast Dolj 800 94 Malacu Ştefan Com. Rast Dolj 800 95 Dudea Floarea Com. Rast Dolj 800 96 Nicolae Constantin Com. Rast Dolj 800 97 Dudea Tudor Com. Rast Dolj 800 98 Moldoveanu Ana Com. Rast Dolj 800 99 Gîrleanu Constantin Aristotel Com. Rast Dolj 800 100 Sperilă Ioana Com. Rast Dolj 800 101 Tipsie Alexandra Com. Rast Dolj 800 102 Anticoiu Gabriel Com. Dobreşti Dolj 800 103 Marin Maria Com. Dobreşti Dolj 800 104 Antonie Constantin Com. Calopăr Dolj 800 105 Zaharia Constantin Com. Şopot Dolj 400 106 Mandache Ana Com. Şopot Dolj 400 107 Bârsanu Angela Com. Şopot Dolj 400 108 Jitaru Alexandru Com. Şopot Dolj 400 109 Ilinca Petre Com. Şopot Dolj 400 110 Buzatu Silvian Com. Şopot Dolj 400 111 Dan Frusina Com. Şopot Dolj 400 112 Gava Constantin Com. Şopot Dolj 400 113 Fira Aurica Com. Şopot Dolj 400 114 Stănciulescu Dumitru Com. Şopot Dolj 400 115 Medregan Constantin Com. Şopot Dolj 400 116 Iacob Maria Com. Şopot Dolj 400 117 Popa Ion Com. Şopot Dolj 400 118 Giuroiu Alecu Com. Şopot Dolj 400 119 Pungă M. Ion Com. Şopot Dolj 400 120 Ilina P. Nicolae Com. Şopot Dolj 400 121 Lungu Victor Com. Şopot Dolj 400 122 Gheorghiţă Ioana Com. Şopot Dolj 400 123 Trăistaru Paştiţa Com. Şopot Dolj 400 124 Curteanu Ştefan Com. Şopot Dolj 400 125 Cocoşi Constantin Com. Şopot Dolj 400 126 Pungă Ion Com. Şopot Dolj 400 127 Harca Maria Com. Şopot Dolj 400 128 Golfiţă Constanţa Com. Şopot Dolj 400 129 Curteanu Ilie Com. Şopot Dolj 400 130 Roşoga Ion Com. Secu Dolj 400 131 Tipsie Elena Com. Secu Dolj 400 132 Tipsie Gh. Alexandru Com. Secu Dolj 400 133 Ilinca Victoria Com. Secu Dolj 400 134 Dinuică Nicolae Com. Secu Dolj 400 135 Vladu Polina Com. Secu Dolj 400 136 Tipsie Maria Com. Secu Dolj 400 137 Nuţă Iozefina Com. Terpeziţa Dolj 400 138 Zlotea Ion Com. Terpeziţa Dolj 400 139 Dinu Vergica Com. Terpeziţa Dolj 400 140 Tudor Dina Com. Întorsura Dolj 400 141 Opriş Elena Com. Întorsura Dolj 400 142 Galiceanu Stan Com. Întorsura Dolj 400 143 Dinuţi Florea Com. Întorsura Dolj 400 144 Călin Ion Com. Întorsura Dolj 400 145 Cauc Ion Com. Întorsura Dolj 400 146 Jilavu Paulina Com. Întorsura Dolj 400 147 Tîrziu Ioana Com. Întorsura Dolj 400 148 Şoşa Ilie Com. Întorsura Dolj 400 149 Mainerici Aurel Com. Întorsura Dolj 400 150 Părăluţă Nicolae Com. Scaieşti Dolj 400 151 Jancu Viorel Com. Scaieşti Dolj 400 152 Bivolaru Ioana Com. Scaieşti Dolj 400 153 Dragomir Agapie Com. Scaieşti Dolj 400 154 Bodole Marin Com. Scaieşti Dolj 400 155 Fecioru Ana Com. Scaieşti Dolj 400 156 Pătru Maria Com. Scaieşti Dolj 400 157 Dinculeasa Ilinca Com. Scaieşti Dolj 400 158 Avram Atena Com. Scaieşti Dolj 400 159 Dumitrică Elena Com. Scaieşti Dolj 400 160 Dumitrică Gheorghe Com. Scaieşti Dolj 400 161 Turbatu Stelian Com. Scaieşti Dolj 400 162 Stanciu Maria Com. Scaieşti Dolj 400 163 Ionescu Iulian Com. Pleşoi Dolj 400 164 Bârsanu Cezar Com. Pleşoi Dolj 400 165 Ionescu Traian Com. Pleşoi Dolj 400 166 Ionescu Gheorghe Com. Pleşoi Dolj 400 167 Dragomir Constantin Com. Pleşoi Dolj 400 168 Dragomir Iulian Com. Pleşoi Dolj 400 169 Drăgoi M. Nicolae Com. Pleşoi Dolj 400 170 Stancu Marin Com. Pleşoi Dolj 400 171 Tudosie Paulina Com. Pleşoi Dolj 400 172 Surugiu Ilie Com. Pleşoi Dolj 400 173 Ene Nicolae Com. Pleşoi Dolj 400 174 Drăgoi Nicolae Com. Pleşoi Dolj 400 175 Albu Ilie Com. Pleşoi Dolj 400 176 Guţă Ion Com. Argetoaia Dolj 400 177 Constantin Viorel Com. Breasta Dolj 400 178 Dinuică Alexandru Com. Breasta Dolj 400 179 Veină Marin Com. Breasta Dolj 400 180 Fluieran Ion Com. Breasta Dolj 400 181 Baciu Ion Com. Breasta Dolj 400 182 Chelu Constantina Com. Breasta Dolj 400 183 Dunavăţu Dan Gabriel Com. Breasta Dolj 400 184 Ivaşcu Marius Com. Breasta Dolj 400 185 Sîrbu Stefan Com. Breasta Dolj 400 186 Chrigiu Cristian Com. Breasta Dolj 400 187 Poenaru Elisabeta Com. Coţofenii din Dos Dolj 400 188 Podaru Anica Com. Coţofenii din Dos Dolj 400 189 Căpraru Valeriu Com. Coţofenii din Dos Dolj 400 190 Minea Gheorghe Com. Coţofenii din Dos Dolj 400 191 Ţăndăreanu Octavian Com. Goieşti Dolj 400 192 Stanciu Marian Com. Goieşti Dolj 400 193 Bălmău Elena Com. Goieşti Dolj 400 194 Stioiu Floarea Com. Goieşti Dolj 400 195 Troacă I. Petre Com. Goieşti Dolj 400 196 Cercel Nicuşor Com. Goieşti Dolj 400 197 Goghez Ilie Com. Goieşti Dolj 400 198 Ilie Gheorghe Com. Goieşti Dolj 400 199 Bratie Paul Com. Drăgoteşti Dolj 400 200 Rusescu Vasilica Com. Drăgoteşti Dolj 400 201 Micu Aurel Com. Greceşti Dolj 400 202 Matei Margareta Com. Bucovăţ Dolj 400 203 Tănasie Dumitru Com. Bîrca Dolj 400 204 Dudoiu Floarea Com. Bîrca Dolj 400 205 Roşu Vasile Com. Bîrca Dolj 400 206 Vîrtosu Ion Com. Bîrca Dolj 400 207 Arnăutu Traian Com. Rast Dolj 400 208 Ţicu Emil Com. Rast Dolj 400 209 Banciu Elena Com. Rast Dolj 400 210 Ţecu Gheorghe Com. Perişor Dolj 400 211 Gheorghe Mădălin Com. Perişor Dolj 400 212 Ninulescu Nicolae Com. Perişor Dolj 400 213 Manea Leana Com. Carpen Dolj 400 214 Cintian Aurelian Com. Carpen Dolj 400 215 Anghel Victor Com. Carpen Dolj 400 216 Manafu Tanţa Com. Carpen Dolj 400 217 Militaru Jane Com. Carpen Dolj 400 218 Puicea Virgil Com. Carpen Dolj 400 219 Săceanu Marin Com. Carpen Dolj 400 220 Drăghici Gheorghe Com. Carpen Dolj 400 221 Tună Gheorghe Com. Carpen Dolj 400 222 Anghel Constantin Com. Carpen Dolj 400 223 Cojocaru Marin Com. Carpen Dolj 400 224 Stăvîrnă Gheorghe Com. Prundu, sat Puieni Giurgiu 800 225 Bratu Dumitra Com. Prundu, sat Puieni Giurgiu 800 226 Ciobanu Dumitru Com. Prundu, sat Puieni Giurgiu 800 227 Ciorobea Ion Comuna Albeni, sat Pruneşti Gorj 800 228 Ciorobea Viorel Comuna Albeni, sat Pruneşti Gorj 800 229 Ciupercă Ion Comuna Albeni, sat Pruneşti Gorj 800 230 Vrăjitoarea Nicolae Comuna Albeni, sat Pruneşti Gorj 800 231 Becheanu Victor Comuna Alimpeşti, sat Alimpeşti Gorj 400 232 Şarpe Lelia Comuna Alimpeşti, sat Alimpeşti Gorj 800 233 Petrescu Dumitru Mihăiţă Comuna Băleşti, sat Rasova Gorj 800 234 Petrescu Ion Comuna Băleşti, sat Rasova Gorj 800 235 Popa Gheorghe Comuna Băleşti, sat Rasova Gorj 800 236 Şarapatin Dumitru Comuna Băleşti, sat Rasova Gorj 800 237 Udriştoiu Lina Comuna Băleşti, sat Rasova Gorj 800 238 Lăcescu Aurica Comuna Berleşti, sat Lihuleşti, nr. 124 Gorj 800 239 Lihu Gheorghe Comuna Berleşti, sat Lihuleşti, nr. 126 Gorj 400 240 Glăvan Nicolae Comuna Berleşti, sat Lihuleşti, nr. 128 Gorj 400 241 Ciungu Titu Comuna Berleşti, sat Lihuleşti, nr. 129 Gorj 800 242 Slabu Ilina Comuna Berleşti, sat Lihuleşti, nr. 3 Gorj 800 243 Păiuşi Epifanie Comuna Berleşti, sat Lihuleşti, nr. 78 Gorj 800 244 Lihu Vasile Comuna Berleşti, sat Lihuleşti, nr. 79 Gorj 400 245 Lihu Virgil Comuna Berleşti, sat Lihuleşti, nr. 80 Gorj 800 246 Braia Dumitru Comuna Bolboşi, sat Bolboasa Gorj 400 247 Dascălu Emil Comuna Bolboşi, sat Bolboasa Gorj 400 248 Licărete Alexandru Comuna Bolboşi, sat Bolboasa Gorj 400 249 Vâlceanu Gheorghe Comuna Bolboşi, sat Bolboasa Gorj 400 250 Negrilă Elena Comuna Bolboşi, sat Bolboasa, nr. 117 Gorj 800 251 Brînzan Emanoil Comuna Bolboşi, sat Bolboasa, nr. 118 Gorj 800 252 Berte Gheorghe Comuna Bolboşi, sat Ohaba Gorj 400 253 Ghicioi Speranţa Com. Bustuchin, sat Cionţi, nr. 25 Gorj 800 254 Cornea Ion Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri Gorj 800 255 Pasăre Ion Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 111 Gori 800 256 Avramescu Victor Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 112 Gorj 800 257 Diaconu Ilie Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 149 Gorj 800 258 Cornea Mihai Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 190 Gori 400 259 Bumbăr Petre Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 217 Gorj 400 260 Baros Nicolae Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 222 Gorj 800 261 Bumbăr Gheorghe Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 216 Gorj 400 262 Deaconu Constantin Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 262 Gorj 400 263 Ezăreanu Petre Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 266 Gorj 400 264 Gaşpar Sofronie Com. Bustuchin, sat Bustuchin, nr. 299 Gorj 800 265 Gaşpar Aurica Com. Bustuchin, sat Poiana Seciuri, nr. 326 Gorj 800 266 Cucu Sofronie Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 51 Gorj 800 267 Cucu I. Elena Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 53 Gorj 800 268 Popescu St. Nicolae Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 56 Gorj 800 269 Cucu Ion Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 67 Gorj 800 270 Amza Constantin Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 58 Gorj 800 271 Bodislav Angela Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 60 Gorj 800 272 Borcan Victoria Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 61 Gorj 800 273 Fîciu I. Constantin Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 70 Gorj 800 274 Fierăscu Haralambie Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 75 Gorj 800 275 Fierăscu Victoria Com. Bustuchin, sat Poieniţa, nr. 78 Gorj 800 276 Tismănaru Elena Com. Căpreni, sat Bolboceni, nr. 304 Gorj 800 277 Godescu Vasilică Com. Cătunele, sat Şteic Gorj 800 278 Boulescu Maria Com. Cătunele, sat Valea Perilor Gorj 800 279 Ciobanu Georgică Com. Cătunele, sat Valea Perilor Gorj 800 280 Pătraşcu Maria Com. Dănciuleşti, sat Rădineşti Gorj 800 281 Călina Ioana Com. Ioneşti, sat Gura Şuşiţei, nr. 2 Gorj 400 282 Cazan Alexandru Com. Logreşti, sat Seaca, nr. 173 Gorj 800 283 Dascălu Gheorghe Com. Mătăsari, sat Mătăsari, nr. 195 Gorj 800 284 Pîrţaiche Ioana Com. Mătăsari, sat Mătăsari, nr. 196 Gorj 800 285 Panfiloiu Constantin Com. Mătăsari, sat Mătăsari, nr. 197 Gorj 800 286 Geamănu Constantin Com. Mătăsari, sat Mătăsari, nr. 203 Gorj 800 287 Lupşoiu Maria Com. Mătăsari, sat Mătăsari, nr. 207 Gorj 800 288 Gîrjoabă Ion Com. Mătăsari, sat Mătăsari, nr. 208 Gorj 800 289 Ciortan Constantin Com. Mătăsari, sat Mătăsari, nr. 212 Gorj 800 290 Toacsen Rodica Elena Com. Mătăsari, sat Runcurel, nr. 52 Gorj 800 291 Spariu Gh. Ion Com. Mătăsari, sat Runcurel, nr. 56 Gorj 800 292 Spariu I. Ion Com. Mătăsari, sat Runcurel, nr. 57 Gorj 800 293 Horcea D. Gheorghe Com. Mătăsari, sat Runcurel, nr. 9 Gorj 800 294 Fotescu I. Constantin Com. Muşeteşti, sat Stănceşti, nr. 10 Gorj 800 295 Lican Dumitru Com. Muşeteşti, sat Stănceşti, nr. 11 Gorj 800 296 Pănţău Anişoara Com. Muşeteşti, sat Stănceşti, nr. 42 Gorj 800 297 Surlea Vasile Com. Peştişani, sat Leuca, nr. 105 Gorj 800 298 Brînzan C. Vasile Com. Peştişani, sat Seuca, nr. 111 Gorj 800 299 Surlea Polina Com. Peştişani, sat Seuca, nr. 128 Gorj 800 300 Brînzan D. Gheorghe Com. Peştişani, sat Seuca, nr. 130 Gorj 800 301 Brînzan V. Polina Com. Peştişani, sat Seuca, nr. 137 Gorj 800 302 Anuţoiu Aristică Com. Prigoria, sat Bucşana, nr. 50 Gorj 800 303 Urs Floarea Com. Prigoria, sat Prigoria, nr. 23 Gorj 800 304 Diaconescu Aurelian Com. Roşia de Amaradia, sat Becheni nr. 21 Gorj 400 305 Sandu Anastasie Com. Roşia de Amaradia, sat Roşia de Amaradia Gorj 400 306 Luţă Constantin Com. Roşia de Amaradia, sat Roşia de Amaradia, nr. 26 Gorj 400 307 Bou Maria Com. Roşia de Amaradia, sat Roşia de Amaradia, nr. 434 Gorj 800 308 Ionescu Iustin Com. Roşia de Amaradia, sat Roşia de Amaradia, nr. 468 Gorj 800 309 Uţă C. Ilie Com. Roşia de Amaradia, sat Roşia de Amaradia, nr. 48 Gorj 800 310 Masu Nicolae Com. Roşia de Amaradia, sat Roşia de Amaradia, nr. 60 Gorj 800 311 Gulioiu C. Marioara Com. Roşia de Amaradia, sat Roşia de Amaradia, nr. 61 Gorj 800 312 Drăgan A. Vîntu Com. Roşia de Amaradia, sat Ruget, nr. 91 Gorj 400 313 Cotorgea C. Gheorghe Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 120 Gorj 800 314 Popescu Ilioara Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 204 Gorj 800 315 Cotigă Emil Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 225 Gorj 800 316 Eremia Veronica Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 227 Gorj 800 317 Peagu Anghel Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 228 Gorj 400 318 Peagu I. Constantin Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 229 Gorj 400 319 Ciocan Aurel Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 231 Gorj 400 320 Gîtan Daniel Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 275 Gorj 800 321 Dinu Mihail Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 279 Gorj 800 322 Peagu Gheorghe Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 284 Gorj 800 323 Cîrstea Nicu Com. Roşia de Amaradia, sat Seciuri, nr. 41 Gorj 400 324 Cotogea Stelian Com. Roşia de Amaradia, sat Seciurile nr. 198 Gorj 800 325 Straulea Floarea Com. Roşia de Amaradia, sat Seciurile nr. 206 Gorj 800 326 Gorgota Sibian Com. Roşia de Amaradia, sat Seciurile nr. 229 Gorj 400 327 Mutu N. Ion Com. Roşia de Amaradia, sat Seciurile nr. 285 Gorj 800 328 Borcan Victoria Com. Roşia de Amaradia, sat Seciurile nr. 286 Gorj 800 329 Oţet Viorel Com. Roşia de Amaradia, sat Stejari Gorj 400 330 Oţet Iulian Com. Roşia de Amaradia, sat Stejari, nr. 11 Gorj 400 331 Oţet N. Grogore Com. Roşia de Amaradia, sat Stejari, nr. 12 Gorj 400 332 Marcu Elena Com. Urdari, sat Hotăroasa Gorj 800 333 Calciu Polina Com. Urdari, sat Hotăroasa, nr. 181 Gorj 800 334 Calciu Nicolae Com. Urdari, sat Hotăroasa, nr. 183 Gorj 800 335 Cioană D. Stelian Com. Urdari, sat Hotăroasa, nr. 184 Gorj 800 336 Pârvoi Maria Com. Urdari, sat Hotăroasa, nr. 186 Gorj 800 337 Cîrjan Tibere Com. Văgiuleşti, sat Valea Motrului, nr. 89 Gorj 800 338 Negru Elisabeta Com. Vladimir, sat Frasin Gorj 800 339 Dobromir Nicolae Com. Vladimir, sat Valea Deşului, nr. 28 Gorj 800 340 Ursa Teodora Comuna Brănişca, sat Târnava, nr. 106 Hunedoara 800 341 Marc Maria Comuna Buceş, sat Buceş-Vulcan, nr. 57 Hunedoara 800 342 Aida Lidia Comuna Teliucu Inferior, sat Cinciş-Cerna, strada Pomilor, nr. 19 Hunedoara 400 343 Goleşie Ioan Comuna Teliucu Inferior, sat Cinciş-Cerna, strada Pomilor, nr. 15 Hunedoara 400 344 Sălăşan Maria Comuna Teliucu Inferior, sat Cinciş-Cerna, strada Pomilor, nr. 7 Hunedoara 800 345 Şimon Ioan Comuna Teliucu Inferior, sat Cinciş-Cerna, strada Pomilor, nr. 13 Hunedoara 400 346 Toplicean Aurel Comuna Teliucu Inferior, sat Cinciş-Cerna, strada Pomilor, nr. 11 Hunedoara 800 347 Toplicean Ion Comuna Teliucu Inferior, sat Cinciş-Cerna, strada Pomilor, nr. 17 Hunedoara 800 348 Vlad Ioachim Comuna Teliucu Inferior, sat Cinciş-Cerna, strada Pomilor, nr. 9 Hunedoara 800 349 Chifa Nichita Com. Vişeu de Sus, Str. Rîului, nr. 187 Maramureş 400 350 Cioclov Robert Eugen Com. Poroina Mare Sat Poroina Mare Mehedinţi 800 351 Dorobanţu Ion Com. Husnicioara Sat Priboieşti Mehedinţi 800 352 Nedelcea Elena Com. Husniciara Sat Selişteni Mehedinţi 800 353 Lăcătuşu Tiberie Com. Corcova Sat Jirov Mehedinţi 800 354 Găman Nicolae Com. Corcova Sat Corcova Mehedinţi 400 355 Mîţu Ion Com. Corcova Sat Corcova Mehedinţi 400 356 Lencanu Stelian Com. Corcova Sat Pîrvuleşti Mehedinţi 400 357 Epure Elena Com. Corcova Sat Stejarul Mehedinţi 400 358 Văcaru Ovidiu Com. Punghina Sat Recea Mehedinţi 800 359 Stîngă Savian Com. Punghina Sat Recea Mehedinţi 800 360 Hondor Maria Com. Punghina Sat Recea Mehedinţi 800 361 Neagoe Nicuşor Com. Punghina Sat Recea Mehedinţi 400 362 Iovan Ioana Com. Punghina Sat Recea Mehedinţi 800 363 Sgîngă Alexandru Com. Punghina Sat Recea Mehedinţi 800 364 Ion Mihai Radu Com. Vînjuleţ Sat Vînjuleţ Mehedinţi 800 365 Kis Margareta Oraş Iernut, str. Câmpului nr. 38 Mureş 400 366 Rotar Gligor Com. Cuci nr. 289 Mureş 400 367 Anuţa Gheorghe Com. Iancu Jianu, Sat Dobriceni Nr. 1330 Olt 800 368 Calotă Costică Com. Bobiceşti, Sat Bobiceşti Nr. 184 Olt 800 369 Gheorghe Ferdeneamţ Com. Bîrza, Sat Braneţ Nr. 12 Olt 800 370 Ilie Vasile Com. Bobiceşti, Sat Leoteşti Nr. 176 Olt 400 371 Preduţ Zoiţa Com. Bîrza, Sat Braneţ Nr. 267 Olt 400 372 Vlăduţ Florin Com. Bîrza, Sat Braneţ Nr. 103 Olt 400 373 Onuc Ioan Com. Tarna Mare nr. 552 Satu Mare 400 374 Filip Vasile Com. Tarna Mare nr. 568 Satu Mare 400 375 Hamza Vasile Com. Tarna Mare nr. 435 Satu Mare 400 376 Seniuc Ştefan Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 377 Zaiţ Aurel Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 378 Calinici Dumitru Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 379 Calinici Gheorghe Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 380 Scundea Alexandru Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 381 Şesureac Luminiţa Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 382 Calenici Cristina Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 383 Doboş Grigore Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 384 Doboş Constantin Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 385 Doboş Ioan Com. Cîrlibaba, Sat Valea Bistriţei Suceava 400 386 Rusu Viorica Vatra Dornei str. Argestru nr. 5 Suceava 400 387 Rusu Vasile Vatra Dornei str. Argestru nr. 9 Suceava 400 388 Tanca Gheorghe Vatra Dornei str. Argestru nr. 17 Suceava 400 389 Elefteriu Rodica Vatra Dornei str. Argestru nr. 19 Suceava 400 390 Ţăran Ecaterina Breaza Suceava 400 391 Ţîmpău Vasile Breaza Suceava 400 392 Coruţ Glicheria Breaza Suceava 400 393 Popescu Gheorghe Breaza Suceava 400 394 Şuiu Isidor Fundu Moldovei, sat Colacu Suceava 400 395 Mândrilă Eugen-Doru Fundu Moldovei, sat Colacu Suceava 400 396 Ungurean Dragoş Fundu Moldovei, sat Colacu Suceava 400 397 Cârlan Virgil-Horaţiu Fundu Moldovei, sat Colacu Suceava 400 398 Cehren Virgil Fundu Moldovei, sat Colacu Suceava 400 399 Străjer Lucreţia Fundu Moldovei, sat Colacu Suceava 400 400 Beşcu Ştefan Com. Beciu, sat Bârseştii de Jos Teleorman 800 401 Vladu Gheorghe Com. Beciu, sat Bârseştii de Jos Teleorman 800 402 Zopotilă Floarea Com. Brânceni, sat Brânceni Teleorman 400 403 Ţucăr Elena Com. Brânceni, sat Brânceni Teleorman 400 404 Profir Floarea Com. Brânceni, sat Brânceni Teleorman 800 405 Petrică G. Ion Com. Brânceni, sat Brânceni Teleorman 400 406 Stoian Niculina Com. Cervenia, sat Cervenia Teleorman 800 407 Irimin Floarea Com. Cervenia, sat Cervenia Teleorman 400 408 Rotaru Zoia Com. Cervenia, sat Cervenia Teleorman 800 409 Danciu Stelian Com. Cervenia, sat Cervenia Teleorman 400 410 Oinăcaru Ion Com. Frumoasa, sat Păuleasca Teleorman 400 411 Paraschiv Ioana Com. Frumoasa, sat Păuleasca Teleorman 800 412 Ploeşteanu Florea Com. Frumoasa, sat Păuleasca Teleorman 400 413 Anghelescu Tudor Com. Frumoasa, sat Frumoasa Teleorman 400 414 Nicula Maria Com. Olteni, sat Olteni Teleorman 800 415 Buzdugan Fabian Com. Olteni, sat Olteni Teleorman 400 416 Dumitru Costache Com. Olteni, sat Olteni Teleorman 800 417 Ştefan Florea Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 800 418 Ghene Maria Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 800 419 Ristache Florea Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 800 420 Olteanu Nicolae Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 800 421 Enache Constanţa Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 400 422 Chenescu Ilie Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 800 423 Catîru Petra Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 800 424 Flămânzeanu Floarea Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 800 425 Lazăr Dumitru Com. Nanov, sat Nanov Teleorman 800 426 Preda Alexandru Com. Orbeasca, sat Lăceni Teleorman 400 427 Cojocaru Alexandra Com. Peretu, sat Peretu Teleorman 800 428 Ghimfus Mariana Com. Peretu, sat Peretu Teleorman 800 429 Moise Viorica Com. Peretu, sat Peretu Teleorman 800 430 Trăistaru Alexandrina Com. Peretu, sat Peretu Teleorman 800 431 Armeanu Alexandru Com. Peretu, sat Peretu Teleorman 800 432 Petcuţă Constantin Com. Peretu, sat Peretu Teleorman 800 433 Moţ Cornel Com. Peretu, sat Peretu Teleorman 800 434 Măndica Viorica Com. Peretu, sat Peretu Teleorman 800 435 Oprea Marin Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 800 436 Boţogan Mihai Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 800 437 Albu Mihăiţă Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 400 438 Ciobănescu D. Ion Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 400 439 Buşu Petra Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 400 440 Cotea Florea Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 400 441 Dulcă F. Daniel Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 400 442 Ciobănescu Giga Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 400 443 Popescu Anghelina Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 400 444 Rizea Iulian Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 800 445 Rusu Petrică Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 400 446 Bitică Aurora Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 800 447 Şerban Ana Com. Plosca, sat Plosca Teleorman 800 448 Mitroi Petre Com. Plopii Slăviteşti, sat Brîncoveanca Teleorman 800 449 Capră Gheorghe Com. Plopii Slăviteşti, sat Brîncoveanca Teleorman 800 450 Alexe Ilie Com. Plopii Slăviteşti, sat Plopii Slăviteşti Teleorman 800 451 Barbu Marin Com. Plopii Slăviteşti, sat Brîncoveanca Teleorman 800 452 Chiriţă Anghilina Com. Siliştea Gumeşti, sat Siliştea Gumeşti Teleorman 400 453 Achim Maria Com. Siliştea Gumeşti, sat Siliştea Gumeşti Teleorman 800 454 Cocoşilă Stan Com. Siliştea Gumeşti, sat Siliştea Gumeşti Teleorman 400 455 Tudosie Iulian Com. Siliştea Gumeşti, sat Siliştea Gumeşti Teleorman 800 456 Ciocîrlan Gherghina Com. Salcia, sat Salcia Teleorman 400 457 Stan Romica Com. Salcia, sat Salcia Teleorman 400 458 Buică Teodor Com. Ţigăneşti, sat Ţigăneşti Teleorman 800 459 Pîrvan Ioana Com. Ţigăneşti, sat Ţigăneşti Teleorman 800 460 Movileanu Lidia Com. Ţigăneşti, sat Ţigăneşti Teleorman 800 461 Ciupercă Daniel Com. Ţigăneşti, sat Ţigăneşti Teleorman 400 462 Dragu Alexandru Com. Ţigăneşti, sat Ţigăneşti Teleorman 800 463 Brînzoi Ion Com. Ţigăneşti, sat Ţigăneşti Teleorman 800 464 Gurban Gheorghe Com. Ţigăneşti, sat Ţigăneşti Teleorman 800 465 Năstase Marin Com. Vedea, sat Dulceanca Teleorman 400 466 Dragne Anghel Com. Vedea, sat Dulceanca Teleorman 400 467 Drăghici Maria Com. Vedea, sat Albeşti Teleorman 400 468 Mărăşescu Tudora Com. Vîrtoape, sat Vîrtoape de Sus Teleorman 800 469 Paraschiv Maria Com. Vîrtoape, sat Vîrtoape de Jos Teleorman 800 470 Călin Ion Com. Vîrtoape, sat Vîrtoape de Jos Teleorman 800 471 Bulumete Floarea Com. Vîrtoape, sat Vîrtoape de Jos Teleorman 800 472 Ghiţă G. Ion Com. Tătărăştii de Jos, sat Slăveşti Teleorman 400 473 Şonică Mihai Com. Tătărăştii de Jos, sat Slăveşti Teleorman 400 474 Călineaţă Floarea Com. Tătărăştii de Jos, sat Slăveşti Teleorman 400 475 Nedeloiu Paraschiva Com. Tătărăştii de Jos, sat Lada Teleorman 400 476 Pavel Gheorghe Com. Tătărăştii de Jos, sat Slăveşti Teleorman 400 477 Misir Dumitra Com. Tătărăştii de Jos, sat Lada Teleorman 400 478 Zamfir Alexandra Com. Tătărăştii de Jos, sat Tătărăştii de Jos Teleorman 400 479 Mihai Marin Com. Tătărăştii de Jos, sat Slăveşti Teleorman 400 480 Duţă Rada Com. Tătărăştii de Jos, sat Tătărăştii de Jos Teleorman 400 481 Stroica Angela Com. Tătărăştii de Jos, sat Slăveşti Teleorman 400 482 Ţucan Ion Com. Trivalea Moşteni, sat Deparaţi Teleorman 800 483 Hăpău Marin Com. Trivalea Moşteni, sat Deparaţi Teleorman 800 484 Bulumac Maria Com. Trivalea Moşteni, sat Trivalea Moşteni Teleorman 800 485 Schiffer Ioan Com. Trivalea Moşteni, sat Deparaţi Teleorman 800 486 Olteanu Ion Com. Trivalea Moşteni, sat Trivalea Moşteni Teleorman 800 487 Voicescu Ion Com. Trivalea Moşteni, sat Deparaţi Teleorman 800 488 Siea Mariana Oraş Zimnicea, str. Mihai Eminescu, nr. 25 Teleorman 800 489 Popa Ana Oraş Zimnicea, str. Călugăreni, nr. 35 Teleorman 800 490 Anger Anica Oraş Zimnicea, str. Duzilor, nr. 125A Teleorman 800 491 Albu Maria Oraş Zimnicea, str. Călugăreni, nr. 170 Teleorman 800 492 Găleteanu Ştefan Com. Băbăiţa, sat Băbăiţa Teleorman 800 493 Găleteanu Paula Com. Băbăiţa, sat Băbăiţa Teleorman 800 494 Neaţă I. Gheorghe Com. Băbăiţa, sat Băbăiţa Teleorman 800 495 Neaţă Ghe. Gheorghe Com. Băbăiţa, sat Băbăiţa Teleorman 800 496 Cristea Dumitru Com. Băbăiţa, sat Băbăiţa Teleorman 800 497 Măicănescu Anghel Com. Băbăiţa, sat Băbăiţa Teleorman 800 498 Găleteanu Oprea Com. Călmăţuiu de Sus, sat Băcăleşti Teleorman 400 499 Aleşteu Victoria Com. Călmăţuiu de Sus, sat Băcăleşti Teleorman 400 500 Simionică Mircea Com. Călmăţuiu de Sus, sat Călmăţuiu de Sus Teleorman 400 501 Bădiţa Marin Com. Călmăţuiu de Sus, sat Ionaşcu Teleorman 400 502 Moraru Floarea Com. Călmăţuiu de Sus, sat Băcăleşti Teleorman 400 503 Tudică Maria Com. Călmăţuiu de Sus, sat Băcăleşti Teleorman 400 504 Pătaş Viorel Com. Călmăţuiu de Sus, sat Băcăleşti Teleorman 400 505 Găleteanu Ioana Com. Călmăţuiu de Sus, sat Băcăleşti Teleorman 400 506 Neaţu Ion Com. Călmăţuiu de Sus, sat Călmăţuiu de Sus Teleorman 400 507 Lăutaru Vasile Com. Călmăţuiu de Sus, sat Ionaşcu Teleorman 400 508 Pitaru Marin Com. Călmăţuiu de Sus, sat Băcăleşti Teleorman 400 509 Costorici Paulina Com. Poroschia, sat Poroschia Teleorman 400 510 Tănase Domica Com. Poroschia, sat Poroschia Teleorman 400 511 Nătărău Ion Com. Conţeşti, sat Conteşti Teleorman 400 512 Velcea Gheorghe Com. Conţeşti, sat Conteşti Teleorman 800 513 Popa Floarea Com. Conţeşti, sat Conteşti Teleorman 400 514 Cernea Maria Com. Conţeşti, sat Conteşti Teleorman 400 515 Mariţa D. Ion Com. Botoroaga, sat Tunari Teleorman 800 516 Răcaru Dumitru Marian Com. Botoroaga, sat Botoroaga Teleorman 800 517 Bălaşa Ancu Com. Botoroaga, sat Botoroaga Teleorman 800 518 Voicu Ion Com. Botoroaga, sat Tîrnava Teleorman 800 519 Mihai Gheorghe Com. Cosmeşti, sat Ciuperceni Teleorman 800 520 Şerban Tudora Com. Dracea, sat Dracea Teleorman 400 521 Siteavu Stelică Com. Dracea, sat Dracea Teleorman 400 522 Lupu Medica Com. Furculeşti, sat Furculeşti Teleorman 400 523 Fieraru Maria Mun. Alexandria, str. Brâncoveanu, nr. 136 Teleorman 400 524 Macavei Elena Mun. Alexandria, str. 1 Mai, nr. 2 Teleorman 400 525 Stoica Dorel Mun. Alexandria, str. Victoriei, nr. 45 Teleorman 400 526 Marinache Renţu Mun. Alexandria, str. Meşteşugarilor, nr. 58 Teleorman 400 527 Cocoş Ion Mun. Alexandria, str. C-tin Brâncoveanu, nr. 155 Teleorman 400 528 Fieraru Stela Mun. Alexandria, str. Victoriei, nr. 7 bis Teleorman 400 529 Ionicei Ion Mun. Alexandria, str. Mihăiţă Filipescu nr. 67 Teleorman 400 530 Alexandru Gheorghe Mun. Alexandria, str. Mihăiţă Filipescu nr. 112 Teleorman 400 531 Obrete Mariana Mun. Alexandria, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 134 bis Teleorman 400 532 Candoi Gheorghe Mun. Alexandria, str. Libertăţii, nr. 499 Teleorman 400 533 Pantilie Floarea Mun. Alexandria, str. C-tin Brâncoveanu, nr. 134 bis Teleorman 400 534 Ilie Constantin Oraş Videle, str. Zorilor, nr. 2 Teleorman 800 535 Rădiţă Lisăchina Oraş Videle, str. Plantelor, nr. 160 Teleorman 800 536 Boloi Aurel Com. Iana, Sat Siliştea Vaslui 800 537 Boloi Minei Com. Iana, Sat Siliştea Vaslui 800 538 Boloi Sorin Com. Iana, Sat Siliştea Vaslui 800 539 Surlin Vasile Com. Alunu, Sat Alunu, nr. 113 Vâlcea 800 540 Dinca Ivona Maria Com. Alunu, Sat Ilaciu, nr. 81 Vâlcea 800 541 Ghioca Dumitru Com. Alunu, Sat Alunu, nr. 15 Vâlcea 800 542 Ghiorma Ilie Com. Alunu, Sat Ilaciu, nr. 17 Vâlcea 800 543 Bumbaru Constantin Com. Alunu, Sat Ilaciu, nr. 9 Vâlcea 800 544 Mihalcea Ilie Com. Alunu, Sat Ilaciu, nr. 35 Vâlcea 800 545 Gheorghe Emilian Com. Alunu, Sat Ilaciu, 117 Vâlcea 400 546 Manea Floarea Com. Alunu, Sat Ilaciu, nr. 67 Vâlcea 800 547 Gherghe Gheorghe Com. Alunu, Sat Ilaciu, nr. 43 Vâlcea 400 548 Genunche Ilie Com. Alunu, Sat Ilaciu, nr. 94 Vâlcea 400 549 Trache Valerica Com. Alunu, Sat Ocracu, nr. 116 Vâlcea 800 550 Mazilu Floarea Com. Alunu, Sat Alunu, nr. 10 Vâlcea 800 551 Racescu Niculina Băile Govora, str. Eroilor, nr. 41 Vâlcea 800 552 Rosculete Mircea Oraş Berbeşti, Sat Damteni, nr. 27 Vâlcea 800 553 Stanciulete Andrei Călimaneşti, str. M. Viteazul, nr. 12 Vâlcea 800 554 Bubu Maria Călimăneşti, str. Calea lui Traian, nr. 367 Vâlcea 400 555 Deaconu Veronica Georgeta Călimaneşti, str. Calea lui Traian, nr. 371 Vâlcea 800 556 Ceauşu Gheorghe Com. Goleşti, sat Blidari, nr. 1 Vâlcea 800 557 Piele Vasile Com. Goleşti, sat Draganesti, nr. 101 Vâlcea 800 558 Piele Gheorghe Com. Goleşti, sat Draganesti, nr. 1 Vâlcea 800 559 Trandafir Gheorghe Com. Goleşti, sat Giurgiuveni, nr. 29 Vâlcea 800 560 Trasca Elena Com. Goleşti, sat Giurgiuveni, nr. 9 Vâlcea 800 561 Toanta Nicolae Com. Goleşti, sat Poeniţa, nr. 2 Vâlcea 800 562 Dragusinoiu Nicolae Com. Goleşti, sat Blidari, nr 118 Vâlcea 800 563 Dragusinoiu Gh. Elena Com. Goleşti, sat Blidari, nr. 153 Vâlcea 400 564 Mustatea Dumitru Com. Goleşti, sat Blidari, nr. 117 Vâlcea 400 565 Dagusinoiu I. Elena Com. Golesti, sat Blidari, nr. 119 Vâlcea 800 566 Dragusinoiu C. Maria Com. Goleşti, sat Blidari, nr. 107 Vâlcea 400 567 Mustatea Constantin Valentin Com. Goleşti, sat Blidari, nr. 198 Vâlcea 400 568 Mara Gheorghita Com. Goleşti, sat Giurgiuveni, nr. 31 Vâlcea 800 569 Draghici Eugen Com. Grădiştea, sat Tuturu, nr. 52 Vâlcea 800 570 Pasare Ioana Com. Grădiştea, sat Diaconeşti, nr. 60 Vâlcea 800 571 Merla Marian Com. Grădiştea, sat. Dobricea, nr. 85 Vâlcea 800 572 Popa Maria Com. Grădiştea, sat Diaconeşti, nr. 17 Vâlcea 800 573 Bolovan Ilina Com Grădiştea, sat Diaconeşti, nr. 23 Vâlcea 800 574 Bolovan Constantin Com. Grădiştea, sat Diaconesti, nr. 19 Vâlcea 800 575 Epure Ilie Com. Fartatesti, sat Catetu, nr. 58 Vâlcea 800 576 Staicu Pantelimon Com. Ladesti, nr. 24 Vâlcea 800 577 Fonfoneata Constantin Com. Ladesti, sat. Chiricesti, nr. 81 Vâlcea 800 578 Rusu Victor Com. Ladesti, nr. 44 Vâlcea 800 579 Vasile Aurel Com. Ladesti, sat. Popeşti, nr. 54 Vâlcea 800 580 Gogoneata Valentin Com. Ladesti, nr. 21 Vâlcea 400 581 Andronache Ilie Dumitru Com. Ladesti, sat Maldaresti, nr. 177 Vâlcea 400 582 Desrobitu I. Nicolae Com. Lapusata, sat Zărneşti, nr. 234 Vâlcea 800 583 Zamfir Gheorghe Com. Lapusata, sat Zărneşti, nr. 46 Vâlcea 800 584 Diaconescu Irina Com. Lapusata, sat Zărneşti, nr. 195 Vâlcea 800 585 Tudora I. Irina Com. Lapusata, sat Zărneşti, nr. 199 Vâlcea 800 586 Tudora Constantin Com. Lapusata, sat Zărneşti, nr. 198 Vâlcea 800 587 Tanasescu Gheorghe Com. Lapusata, sat Zărneşti, nr. 200 Vâlcea 800 588 Ion Floarea Com. Mateeşti, sat Greci, nr. 309 Vâlcea 800 589 Butucea Ilinca Com. Mateeşti, sat Turceşti nr. 1053 Vâlcea 800 590 Paduretu Iulian Com. Mateeşti, sat Turceşti, nr. 105 Vâlcea 800 591 Ariciu Ioana Com. Nicolae Bălcescu, sat Galtofani, nr. 17 Vâlcea 800 592 Ariciu Gheorghe Com. Nicolae Bălcescu, sat Băneşti, nr. 15 Vâlcea 800 593 Melcescu Aurelia Com. Pausesti Otasau, nr. 1 Vâlcea 400 594 Al Marii Ion Mun. Rm. Vâlcea, str. Feteni, nr. 87 bis Vâlcea 800 595 Al Marii Adrian Ion Mun. Rm. Vâlcea, str. Feteni, nr. 87 Vâlcea 800 596 Ciuca Petre Mun. Rm. Vâlcea, str. Feteni, nr. 89 Vâlcea 800 597 Dita Ioana Com. Roesti, sat Rapa Cărămizi, nr. 52 Vâlcea 800 598 Stanca Angelica Com. Roşiile, sat Pertesti, nr. 12 Vâlcea 800 599 Ristoiu Nicolae Com. Roşiile, sat Plesesti, nr. 40 Vâlcea 800 600 Gageanu Ion Com. Roşiile, sat Pasarei, nr. 10 Vâlcea 800 601 Floarea Nicolae Com. Roşiile, sat Lupuiesti, nr. 25 Vâlcea 800 602 Stanciu Valer Com. Runcu, sat Runcu, nr. 136 Vâlcea 800 603 Stoica D. Pavel Com. Runcu, sat Runcu, nr. 137 Vâlcea 800 604 Manu Nicolae Com. Runcu, sat Valea Babei, nr. 35 Vâlcea 800 605 Corbeanu Gheorghe Com. Sinesti, sat Urzica, nr. 164 Vâlcea 800 606 Diaconu Aurelia Com. Sinesti, sat Urzica nr. 107 Vâlcea 800 607 Corbeanu Ileana Com. Sinesti, sat Urzica nr. 165 Vâlcea 800 608 Milea Gheorghe Com. Slatioara, sat Milostea, nr. 293 Vâlcea 800 609 Constantinescu P. Gheorghe Com. Stroesti, sat Obrocesti, nr. 120 Vâlcea 800 610 Maxim Victoria Com. Scundu, sat. Crangu, nr. 89 Vâlcea 400 611 Diaconu Alexandru Com. Roşiile, sat. Hotaroaia, nr. 40 Vâlcea 800 612 Cincu Vicentiu Com. Zatreni, sat. Sascioara, nr. 104 Vâlcea 800 613 Chirică Macovei Com. Nereju Vrancea 800 614 Carsoche Maricel Com. Spulber, sat Morăreşti Vrancea 800 615 Carsoche Neculai Com. Spulber, sat Morăreşti Vrancea 800 TOTAL 374.800 ---------
Preluat: 2026-09-26T09:14:12.266128+00:00 · SHA256: f4f46e27d1f86bf12ae699fce20659dd8ce6b0d810650ad5a048e5a2c90e51cf