legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2006

NORME TEHNICE din 14 iunie 2006 privind procedura simplificată de îndeplinire a formalităţilor vamale prevăzute pentru punerea în liberă circulaţie şi exportul de presă, tipărituri, energie electrică şi mărfuri transportate prin conducte

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală · ID sursă 72680

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 NORME TEHNICE din 14 iunie 2006  privind procedura simplificată de îndeplinire a formalităților vamale prevăzute pentru punerea în liberă circulație și exportul de presă, tipărituri, energie electrică și mărfuri transportate prin conducte     EMITENT     AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 16 iunie 2006       
						Notă   ...
			    Aprobate prin  ORDINUL nr. 6.341 din 14 iunie 2006 , publicat în Monitorul Oficial nr. 524 din 16 iunie 2006.     I.    Norme privind presa și tipăriturile  1.    Pentru presa destinată abonaților din România și din străinătate, intrată sau ieșită zilnic, titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul acestuia depune la biroul vamal un borderou, întocmit potrivit modelului prevăzut în  anexa nr. 1  la prezentele normele tehnice.   ...     2.    Declarația vamală se depune trimestrial la biroul vamal prevăzut la  art. 132 alin. (1) din Regulamentul  de aplicare a Codului vamal, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 , la datele stabilite de comun acord cu acesta. La declarația vamală depusă potrivit dispozițiilor  art. 84 lit. a) sau b) din Legea nr. 86/2006  privind Codul vamal al României se anexează, dacă este cazul, un borderou centralizator, întocmit pe baza tuturor borderourilor depuse anterior, facturile emise de fiecare titular de publicație și documentele care atestă plata efectuată pentru fiecare publicație.     ...     3.    Cantitățile însumate din borderourile zilnice, depuse la biroul vamal pe perioada care face obiectul declarării, trebuie să corespundă cu cea înscrisă în declarația vamală depusă pentru perioada respectivă.   ...     4.    În cazurile în care declararea mărfurilor se face în mod direct de către titularul operațiunii comerciale, iar îndeplinirea formalităților vamale prevăzute pentru punerea în liberă circulație și exportul de presă și tipărituri are la bază procedura stabilită prin prezentele norme tehnice, este obligatoriu ca acesta să instituie la biroul vamal o garanție care să asigure plata drepturilor de import care s-ar datora pentru perioada dintre două declarații vamale pentru punerea în liberă circulație depuse succesiv.   ...      ...     II.    Norme privind energia electrică  5.    Îndeplinirea formalităților vamale prevăzute pentru punerea în liberă circulație și export, în cazul energiei electrice, se efectuează de către agenții economici participanți la piața angro de energie electrică din România (producători, furnizori și consumatori eligibili) numai la Biroul Vamal București Sud, indiferent de localitățile din apropierea frontierei de stat, unde sunt situate stațiile electrice la care sunt racordate liniile de interconexiune ale Sistemului energetic național cu sistemele energetice ale țărilor vecine în care sunt instalate contoarele a căror citire permite ținerea evidenței intrării și ieșirii în/din țară a energiei electrice.   ...     6.    Stațiile electrice aflate pe liniile de interconexiune ale sistemului energetic național cu sistemele energetice ale țărilor vecine, precum și birourile vamale competente în a căror rază de activitate se află acestea sunt prevăzute în  anexa nr. 2  la prezentele norme tehnice.   ...     7 a).    Citirea contoarelor instalate pe liniile de interconexiune situate în stațiile electrice cuprinse în  anexa nr. 2  la prezentele norme tehnice se efectuează în mod obligatoriu la ora 24,00 (ora Europei Centrale) a ultimei zile calendaristice a fiecărei luni, respectiv ora 1,00 (ora României) a primei zile a lunii următoare lunii de calcul, potrivit reglementărilor internaționale cu privire la regulile de funcționare interconectată a sistemelor energetice din Europa. În cazurile în care din motive obiective citirea contoarelor nu se poate realiza la data și orele menționate, această operațiune se poate efectua în următoarele 3 zile calendaristice, prin extragerea din memoria contoarelor a indexurilor în cauză, la o dată și o oră stabilite de comun acord de persoanele menționate la paragraful următor.   La citirea contoarelor participă un reprezentant al sucursalelor din teritoriu aparținând Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. - care, în conformitate cu dispozițiile  art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 627/2000 , îndeplinește funcțiile de operator de transport al Sistemului național de transport al energiei electrice, operator de sistem al Sistemului energetic național și operator comercial al pieței de energie electrică - și agentul vamal desemnat de șeful biroului vamal competent în a cărui rază de activitate se află stația electrică în cauză. La citirea contoarelor poate participa și un reprezentant al titularului/titularilor operațiunii/operațiunilor comerciale.   Cheltuielile aferente deplasării agenților vamali la stațiile electrice pentru efectuarea operațiunilor de citire și de întocmire a procesului-verbal de inventariere menționat la  pct. 8  cad în sarcina declarantului/declaranților, în conformitate cu dispozițiile  art. 133 alin. (1) din Regulamentul  de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 .     ...     7 b).    Pentru stațiile electrice cuprinse în  anexa nr. 2  la prezentele norme tehnice, unde sunt instalate echipamente de măsurare automatizate, cu posibilitatea transmiterii rezultatelor la distanță în vederea înregistrării și stocării datelor, citirea indexurilor contoarelor se efectuează la sediul central al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. În aceste situații pentru fiecare dintre stațiile automatizate Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. întocmește rapoarte lunare privind cantitățile de energie electrică vehiculate prin liniile de interconexiune, care vor fi depuse la Biroul Vamal București Sud în primele 5 zile calendaristice ale lunii următoare celei pentru care au fost întocmite rapoartele. Biroul Vamal București Sud va solicita birourilor vamale competente, în a căror rază de activitate se află respectivele stații electrice, verificarea prin sondaj a datelor înscrise în rapoartele depuse.     ...     8.    Pe baza rezultatelor constatate cu ocazia citirii contoarelor potrivit  pct. 7 a)  se întocmește un proces-verbal de inventariere, al cărui model este prevăzut în  anexa nr. 3  la prezentele norme tehnice. Procesul-verbal de inventariere se înregistrează și poartă număr din Registrul de intrare-ieșire a corespondenței deschis la birourile vamale menționate în  anexa nr. 2  la prezentele norme tehnice. Procesul-verbal de inventariere se întocmește în 3 exemplare originale, semnate și ștampilate de participanții la operațiunea de citire a contoarelor, care au următoarele destinații:  –   primul exemplar rămâne la biroul vamal competent în a cărui rază de activitate se află contorul;   ...     –   exemplarul al doilea este preluat de sucursala din teritoriu a Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., pentru evidența proprie; și   ...     –   exemplarul al treilea se transmite de sucursala din teritoriu a Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. titularului operațiunii comerciale sau se preia de către acesta, dacă reprezentantul său participă la citirea contorului, pentru a fi anexat la declarația vamală, depusă conform dispozițiilor  art. 84 lit. a)  sau  b) din Legea nr. 86/2006  privind Codul vamal al României, la Biroul Vamal București Sud.   ...      În situația în care într-o lună calendaristică printr-o stație electrică au fost efectuate operațiuni de punere în liberă circulație și/sau de export de energie electrică de către mai mulți agenți economici, acestora le va reveni câte o copie certificată de pe cel de-al treilea exemplar al procesului-verbal de inventariere.   Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. îi revine obligația transmiterii lunare la Biroul Vamal București Sud a unei copii certificate a exemplarului al doilea al procesului-verbal de inventariere chiar și în situațiile în care într-o lună calendaristică nu au loc operațiuni de punere în liberă circulație și/sau de export.   În cazul stațiilor electrice cuprinse în  anexa nr. 2  la prezentele norme tehnice, unde sunt instalate echipamente de măsurare automatizate, cu posibilitatea transmiterii rezultatelor la distanță în vederea înregistrării și stocării datelor, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. eliberează titularilor operațiunilor comerciale extrase din rapoartele menționate la  pct. 7 b)  în care vor fi precizate cantitățile de energie electrică vehiculate de fiecare dintre aceștia pe liniile de interconexiune în luna respectivă. Aceste extrase vor fi anexate de agenții economici la declarațiile vamale depuse la Biroul Vamal București Sud.     ...     9.    Pentru schimburile de energie electrică corespunzătoare fiecărei operațiuni comerciale care se realizează într-o lună calendaristică, indiferent de stația sau stațiile electrice pe unde energia electrică a intrat sau a ieșit în/din țară, fiecare titular depune câte o singură declarație vamală în detaliu. Declarațiile vamale pentru punerea în liberă circulație sau pentru export, după caz, se depun la Biroul Vamal București Sud cel târziu până în ultima zi lucrătoare a lunii calendaristice următoare celei pentru care se îndeplinesc formalitățile vamale.   Concomitent cu declarația vamală pentru punere în liberă circulație/pentru export, corespunzătoare fiecărei operațiuni comerciale, pe lângă procesul-verbal, respectiv extrasul din raport, prevăzute la  pct. 8 , agenții economici titulari depun la biroul vamal copii certificate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. de pe următoarele documente: situația schimburilor fizice pe linia/liniile de interconexiune, situația schimburilor de natură tehnică și situația schimburilor comerciale care fac obiectul declarației vamale.   Declarația vamală va fi însoțită, de asemenea, de factura de vânzare-cumpărare care va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente: vânzătorul, cumpărătorul, cantitatea, perioada, prețul unitar, valoarea.   În rubricile specifice din declarațiile vamale, referitoare la punctele de ieșire/intrare din/în țară, se menționează birourile vamale competente în a căror rază de activitate teritorială se află localitățile în care sunt amplasate stațiile prin care energia electrică a fost livrată pentru export sau pentru punere în liberă circulație.     ...     10.    Datele înscrise în declarația vamală și în factura de vânzare-cumpărare sunt verificate de Biroul Vamal București Sud din punctul de vedere al concordanței cu datele înscrise în toate celelalte documente anexate la declarație și menționate la  pct. 8  și  9 , biroul vamal urmând să țină seama de diferențele privind cantitățile de energie electrică rezultate din:  –   circulațiile de energie electrică în buclă, datorate funcționării diferite a sistemelor energetice din țările vecine, conectate pe liniile de interconexiune cu sistemul energetic național;   ...     –   schimburile temporare de energie electrică, acordate sau primite de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. cu titlu de ajutor de avarie, schimburile naturale, precum și schimburile tehnice de reglaj;   ...     –   abaterile de la graficele de livrări/primiri de energie electrică convenite cu partenerii externi;   ...     –   pierderile de energie electrică pe porțiunile de linie de pe teritoriul național, determinate în conformitate cu prevederile legale care reglementează nivelul acestora; și   ...     –   energia electrică care circulă în tranzit între două birouri vamale de frontieră pe teritoriul național.   ...    Aceste diferențe vor fi evidențiate distinct, pe fiecare tip, în documentele emise de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., menționate la  pct. 9 .   Suma algebrică a cantităților de energie electrică înscrise în declarațiile vamale pentru punere în liberă circulație sau pentru export (regăsite și în facturile comerciale) și a diferențelor privind cantitățile de energie electrică menționate mai sus, detaliate în documentele centralizatoare, trebuie să coincidă cu cantitățile constatate cu ocazia citirii contoarelor.     ...     11.    Pentru diferențele privind cantitățile de energie electrică enumerate la  pct. 10 , justificate biroului vamal prin documentele de mai sus, nu se îndeplinesc formalități vamale.   ...     12.    Energia electrică care circulă în tranzit pe teritoriul României în vederea punerii în liberă circulație sau exportului, precum și energia electrică ce circulă în tranzit între două birouri vamale de frontieră pe teritoriul național, în cadrul schimburilor de energie electrică ce au loc între sistemele energetice ale țărilor vecine României, nu fac obiectul depunerii declarației vamale corespunzătoare regimului de tranzit vamal și nici al garantării drepturilor de import.   ...      ...     III.    Norme privind mărfurile transportate prin conducte  13.    Îndeplinirea formalităților vamale de punere în liberă circulație, antrepozitare și export pentru mărfurile transportate prin conducte se efectuează exclusiv la birourile vamale competente, în a căror rază de activitate sunt instalate contoarele, care, prin citirea lor, permit ținerea evidenței intrărilor și ieșirilor acestora.   ...     14.    Citirea contoarelor se efectuează în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni calendaristice de către un reprezentant al persoanei juridice care gestionează conductele, în prezența agentului vamal desemnat de șeful biroului vamal; la solicitarea acestei persoane juridice, la citirea contoarelor pot fi prezente și alte persoane, cum ar fi reprezentanți ai partenerului extern.   ...     15.    Datele rezultate cu ocazia citirii contoarelor sunt verificate din punctul de vedere al concordanței cu graficele orare de livrări. Pe baza rezultatelor constatate cu ocazia citirii contoarelor se întocmește un proces-verbal de inventariere, potrivit modelului prevăzut în  anexa nr. 4  la prezentele norme tehnice.   Procesul-verbal de inventariere se întocmește în 3 exemplare, semnate și ștampilate de către participanții la operațiunea de citire a contoarelor, care au următoarele destinații:  –   primul exemplar revine persoanei juridice care gestionează conductele;   ...     –   exemplarul al doilea revine partenerului extern; și   ...     –   exemplarul al treilea se reține de biroul vamal.   ...        ...     16.    Îndeplinirea formalităților vamale de punere în liberă circulație, antrepozitare și export pentru mărfurile transportate prin conducte se efectuează cel târziu până în ultima zi lucrătoare a lunii calendaristice următoare celei în care a avut loc citirea contoarelor; același termen se respectă și pentru operațiunile de tranzit între două birouri vamale de frontieră. Titularul operațiunii depune la biroul vamal, odată cu declarația vamală, întocmită potrivit dispozițiilor  art. 84 lit. a) sau b) din Legea nr. 86/2006  privind Codul vamal al României, următoarele:  –   o situație centralizatoare privind cantitățile de mărfuri ce au făcut obiectul schimburilor în cursul lunii precedente; și   ...     –   confirmarea realizării operațiunii pentru care se depune declarația vamală.   ...      Aceste documente sunt întocmite de persoana juridică care gestionează conductele în cauză.   Confirmarea realizării operațiunii va cuprinde:  –   denumirea agentului care a efectuat operațiunea de punere în liberă circulație, antrepozitare sau export;   ...     –   cantitatea mărfurilor;   ...     –   perioada de livrare; și   ...     –   punctul de intrare/ieșire în/din țară sau biroul vamal de interior, în a cărui competență sunt instalate contoarele, după caz.   ...      Declarația vamală va fi însoțită de factura de vânzare-cumpă rare sau de factura pro forma, după caz, care va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente: vânzătorul, cumpărătorul, cantitatea, perioada, prețul unitar, valoarea.   Titularul operațiunii de tranzit între două birouri vamale de frontieră depune la biroul vamal, odată cu declarația vamală, o situație centralizatoare privind cantitățile de mărfuri ce au făcut obiectul schimburilor pe perioada declarării, însoțită de un document în care se vor menționa denumirea persoanelor de la care provin, precum și a persoanelor către care sunt livrate mărfurile, cantitatea acestora, perioada de livrare și punctele de intrare și ieșire în/din țară unde sunt instalate contoarele.   În rubricile specifice din declarațiile vamale, referitoare la punctele de ieșire/intrare din/în țară, se menționează birourile vamale competente, în a căror rază de activitate teritorială se află contoarele, prin care marfa în cauză a fost livrată în vederea exportului, punerii în liberă circulație, antrepozitării sau tranzitului între două birouri vamale de frontieră.     ...     17.    Datele înscrise în documentele centralizatoare și confirmările de realizare a operațiunilor sunt verificate de biroul vamal din punctul de vedere al concordanței cu cele constatate cu ocazia citirii contoarelor, precum și cu datele înscrise în declarația vamală, după cum urmează:  –   la intrarea în țară, suma cantităților înscrise în documentele centralizatoare privind mărfurile de import și tranzit între două birouri vamale de frontieră trebuie să coincidă cu suma cantităților citite la contor;   ...     –   la ieșirea din țară, suma cantităților înscrise în documentele centralizatoare privind exporturile și tranzitul între două birouri vamale de frontieră trebuie să coincidă cu suma cantităților citite la contor.   ...      ...     18.    Diferențele dintre datele înscrise în documentele centralizatoare și datele rezultate din citirea contoarelor se regularizează ținându-se cont și de prevederile  art. 193 ,  519-521 din Regulamentul  de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 .   ...     19.    Mărfurile care circulă în tranzit pe teritoriul României în vederea punerii în liberă circulație, antrepozitării sau exportului, după caz, ori mărfurile care circulă în tranzit între două birouri vamale de frontieră pe teritoriul României nu fac obiectul depunerii declarației vamale corespunzătoare regimului de tranzit vamal și nici al garantării drepturilor vamale.   ...      ...     
				 + 
			  Anexa nr. 1       la normele tehnice     BORDEROU        Nr.   crt.     Tipul   publicației     Tipul de   apariție     Valoarea   abonamentului     Număr   de apariții   comandate     Valoare/   buc.     Greutatea   (kg)     Data soririi/   plecării                                                                                 
				 + 
			  Anexa nr. 2       la normele tehnice      Nr.   crt.     Stații electrice   (Județul)     Birourile vamale   competente în a căror   rază de activitate   se află stațiile electrice       1.   2.   3.   4.   5.   6.   7.   8.   9.   10.   11.     Stânca (Botoșani)   Țuțora (Iași)   Huși (Vaslui)   Isaccea (Tulcea)   Roșiori (Satu Mare)   Ișalnița (Dolj)   Țânțăreni (Gorj)   Gura Văii (Mehedinți)   Ostrovul Mare (Mehedinți)   Jimbolia (Timiș)   Arad (Arad)     Stânca Costești   Iași   Albița   Tulcea   Satu Mare   Craiova   Craiova   Porțile de Fier I   Porțile de Fier II   Jimbolia   Arad           
				 + 
			  Anexa nr. 3       la normele tehnice   ROMÂNIA   AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR   Direcția Regională Vamală ..............................   Biroul Vamal ...........................................   Nr. .................... data ..........................     PROCES -VERBAL DE INVENTARIERE         Declarant/Reprezentant: ................................................       Sediul: ................................................................       Subsemnații*1) ......, însărcinați de domnul/doamna*2) ........ să citim     contorul amplasat în stația electrică*3) .............., ne-am prezentat     pentru citirea acestuia, i-am făcut cunoscut domnului/doamnei ..........     motivul vizitei noastre și l-am/am invitat/invitat-o să asiste la     operațiune sau să fie reprezentat/reprezentată, la care acesta/aceasta*4)     ......... în ziua convenită, la ora .........; am constatat în prezența     domnului/doamnei ....... cantitățile cuprinse în anexele la prezentul     proces-verbal de inventariere.       Prezentul proces-verbal de inventariere a fost întocmit în trei exemplare     și cuprinde*5) ........... file.       L-am/Am invitat/invitat-o pe domnul/doamna ......... să semneze, împreună     cu noi, ceea ce dânsul/dânsa*6) ................., și i-am remis două     exemplare.       Încheiat la ................., la .......................                     (localitatea)               (data)      Semnătura și ștampila agenților vamali   ..........................................................     Semnătura și ștampila declarantului (reprezentantului)   ....................................................................................          *1) Numele, prenumele și calitatea agenților vamali.       *2) Șeful biroului vamal.       *3) Denumirea și adresa completă ale stației electrice.       *4) S-a prezentat sau nu s-a prezentat.       *5) Numărul de file, inclusiv anexele la procesul-verbal de inventariere.       *6) A acceptat sau a refuzat.        
				 + 
			  Anexa nr. 4       la normele tehnice   ROMÂNIA   AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR   Direcția Regională Vamală .............................   Biroul Vamal ..........................................   Nr. ................. data ............................                              PROCES -VERBAL DE INVENTARIERE         Declarant/Reprezentant: .................................................       Sediul: .................................................................       Subsemnații*1) ........., însărcinați de domnul/doamna*2) ............ să     citim contorul amplasat la*3) ..........., ne-am prezentat pentru citirea     acestuia, i-am făcut cunoscut domnului/doamnei .......... motivul vizitei     noastre și l-am/am invitat/invitat-o să asiste la operațiune sau să fie     reprezentat/reprezentată, la care acesta/aceasta*4) ............. în ziua     convenită, la ora ......; am constatat în prezența domnului/doamnei ......     cantitățile cuprinse în anexele la prezentul proces-verbal de inventariere.       Prezentul proces-verbal de inventariere a fost întocmit în trei exemplare     și cuprinde*5) ......................... file.       L-am/Am invitat/invitat-o pe domnul/doamna .......... să semneze, împreună     cu noi, ceea ce dânsul/dânsa*6) ..........., și i-am remis două exemplare.       Încheiat la ........................, la ...........................                       (localitatea)                        (data)      Semnătura și ștampila agenților vamali   ..........................................................     Semnătura și ștampila declarantului (reprezentantului)   ....................................................................................          *1) Numele, prenumele și calitatea agenților vamali.       *2) Șeful biroului vamal.       *3) Adresa completă a locației unde este amplasat contorul.       *4) S-a prezentat sau nu s-a prezentat.       *5) Numărul de file, inclusiv anexele la procesul-verbal de inventariere.       *6) A acceptat sau a refuzat.       -----  

Preluat: 2026-09-24T17:24:39.436170+00:00 · SHA256: 1cc2de1bdd200fd73fbc380305badf272e068df9ef383a0a2f0cd75bdb0fa7b6